duminică, 19 iunie 2016

REPUBLICILE URSS



La dezintegrarea fostei URSS, în finalul anului 1991, existau 15 Republici Sovietice Socialiste, care au optat a deveni state independente.
Harta republicilor sovietice

Republici sovietice                              Țări independente rezultate

1-RSS Armenească                                Armenia
2-RSS Azerbaidjană                               Azerbaidjan
3-RSS Bielorusă                                     Belarus
4-RSS Estonă                                         Estonia
5-RSS Georgiană                                   Georgia
6-RSS Kazahă                                        Kazahstan
7-RSS Kirghiză                                      Kîrgîstan        
8-RSS Letonă                                         Letonia
9-RSS Lituaniană                                   Litoania                                  
10-RSS Moldovenească                         Republica Moldova
11-RSFS Rusă                                        Rusia                                      
12-RSS Tadjikă                                      Tadjikistan     
13-RSS Turkmenă                                  Turkmenistan
14-RSS Ucrainiană                                 Ucraina
15-RSS Uzbekă                                      Uzbekistan


Republicile sovietice aranjate după regiuni
          
RSFS Rusă

Republicile baltice

RSS Estonă
RSS Letonă
RSS Lituaniană

Caucaz (Republicile transcaucaziene)

RSS Armenească
RSS Azerbaidjană
RSS Georgiană

Republicile central–asiatice

RSS Kazahă
RSS Kirkiză
RSS Tajikă
RSS Turkmenă
RSS Uzbekă

Republicile vestice

RSS Bielorusă
RSS Moldovenească

RSS Ucrainiană

Alte republici de început


- Armenia, Azerbaidjanul și Georgia au format între 1922 – 1936 RSFS Transcaucaziană.
- R.S.S. Karelo-Finică a existat între 31 martie 1940 – 16 iulie 1956.
- In timpul amenințării intervenției străine, teritoriul Republicii Orientului Indepărtat a fost scoasă formal din componența Rusiei pentru a deveni un stat tampon pe 6 aprilie 1920, pentru ca numai doi ani mai târziu, pe 15 noiembrie 1922, să redevină parte a RSFS Ruse. Capitala acestei republici efemere a fost Verhneudinsk (azi Ulan-Ude) până în octombrie 1920, iar, după această, dată, Cita.

- In timpul războiului polono–sovietic din 1919–1922 a existat o tentativă de proclamare a RSS Poloneze, încercare făcută de Comitetul Revoluționar Provizoriu Polonez din Bialystok, comitet condus de Julian Marchlewski.

Un scurt istoric al republicilor sovietice socialiste


1922 – Formarea Uniunii Sovietice de patru republici: RSFS Rusă, RSFS Transcaucaziană, RSS Ucrainiană și RSS Bielorusă.
1924 – RSS Turkmenă și RSS Uzbekă se separă din RSSA Turkestan. Este formată RSSA Moldovenească în cadrul RSS Ucrainiană.
1929 – RSS Tajikă se desprinde din RSS Uzbekă.
1936 – în conformitate cu Constituția sovietică din 1936, RSSA Kazahă și RSSA Kirkiză de desprind din RSFS Rusă, fiind proclamate RSS Kazahă și RSS Kirkiză.
1936 – RSFS Transcaucaziană se împarte în RSS Georgiană, RSS Armenească și RSS Azerbaidjană.
1939 – Partea răsăriteană a Poloniei (cunoscută și cu numele de Kresy) este anexată de URSS, fiind împărțită între RSS Bielorusă și RSS Ucrainiană.
1940 – Estonia, Letonia și Lituania sunt ocupate și transformate în RSS Estonă, RSS Letonă și RSS Lituaniană.
1940 – Este creată RSS Karelo-Finică prin transformarea RSSA Kareliană din cadrul RSFS Rusă.
1940 – Partea apuseană a RSSA Moldovești (Transnistria), împreună cu o parte a teritoriului cedat de România (Basarabia), formează RSS Moldovenească. Partea răsăriteană a RSSA Moldovenești, la fel ca și partea nordică a Bucovinei cedată odată cu Basarabia, devin parte a RSS Ucrainiană.
1941 – Lituania se răscoală și își proclamă independența în 1941, dar este imediat ocupată de Germania Nazistă.
1944 – RSFS Rusă anexează Republica Populară Tuviniană.
1944 – Țările baltice și Basarabia sunt reocupate de Uniunea Sovietică.
1944 – Încep deportările popoarelor caucaziene și crimeene, pedepsite în mod colectiv pentru colaboraționism. Toate regiunile și republicile autonome sunt reorganizate.
1945 – O parte a Prusiei Răsăritene este luată Germaniei și anexată de RSFS Rusă ca exclava Regiunea Kaliningrad.
1945 – RSSA Crimeea se transformă în Regiunea Crimeea, rămânând în cadrul RSFS Rusă.
1945 – Insulele Kurile și sudul Sahalinui sunt anexate de RSFS Rusă
1945 – Ucraina Subcarpatică cedată de Cehoslovacia este integrată în RSS Ucraniană.
1954 – Crimeea este transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucrainiană.
1956 – RSS Karelo-Finică redevine RSSA Kareliană în componență RSFS Rusă.

Cronologia declarațiilor de independență
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS) a încetat să mai existe pe 26 decembrie 1991 prin declarația nr. 142-H a Sovietului Suprem al Republicilor Uniunii Sovietice,[1] recunoscând independența a douăsprezece republici ale Uniunii Sovietice, și crearea Comunității Statelor Independente (CSI). În ziua precedentă, 25 decembrie 1991, Președintele Uniunii Sovietice Mihail Gorbaciov a demisionat, declarând funcția sa desființată. În aceeași zi, seara la 19:32 drapelul Uniunii Sovietice a fost coborât de pe Cremlin și înlocuit cu tricolorul rus. În săptămânile anterioare, 11 din republicile sovietice au semnat Protocolul de la Almatî, înființând oficial CSI și declând încetarea existenței Uniunii Sovietice.[2][3] Desființarea Uniunii de asemenea a marcat și sfârșitul Războiului Rece. Revoluțiile de la 1989 și dezmembrarea Uniunii Sovietice a condus la încheierea unei ostilități de multe decenii dintre Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Pactul de la Varșovia, care a fost o caracteristică definitorie a Războiului Rece.


Multe dintre fostele republici sovietice au menținut relații strânse cu Rusia și au format organizații multilaterale cum ar fi Comunitatea Economică Euroasiatică, Uniunea Statală Rusia-Belarus, Uniunea Vamală Euroasiatică, Uniunea Euroasiatică pentru a consolida cooperarea economică și de securitate a acestor state.

 Lituania -11 martie 1990
 Letonia (tranzițională) – 4 mai 1990
(efectivă) – 21 august 1991
 Abhazia (care apartine Georgiei) – 25 august 1990
 Transnistria (față de Republica Moldova) – 2 septembrie 1990
 Georgia – 9 aprilie 1991
 Găgăuzia (față de Republica Moldova) - 19 august 1991
 Ucraina – 24 august 1991
 Belarus – 25 august 1991
 Republica Moldova – 27 august 1991
 Kirghiztan – 31 august 1991
 Uzbekistan – 1 septembrie 1991
 Nagorno-Karabah (față de Azerbaidjan) – 2 septembrie 1991
 Tadjikistan – 9 septembrie 1991
 Armenia – 21 septembrie 1991
 Azerbaidjan – 18 octombrie 1991
 Turkmenistan – 27 octombrie 1991
 Republica Cecenă Icikeria (față de Federația Ruse) - 1 noiembrie 1991
 Osetia de Sud (față de Georgia) – 28 noiembrie 1991
 Rusia – 12 decembrie 1991 (în această zi Sovietul Suprem al RSFS Ruse a ratificat oficial Acordurile de la Belaveja, denunțând Tratatul Uniunii din 1922, și a convocat deputații ruși din Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice).
Kazahstan – 16 decembrie 1991

sâmbătă, 18 iunie 2016

KALININGRAD - KONISBERG


Kaliningrad este denumirea dată de Rusia sovietică orașului  de origine germană Königsberg, oraș întemeiat de germani în 1255. Același nume îl poartă atât orașul, care este capitală, cât regiunea care îi aparține, regiune care este o exclavă rusă de la Marea Baltică.
Königsberg a fost capitala Ordinului Teutonic, apoi a Principatului Prusiei (din 1701, regat). A devenit capitala provinciei Prusia Orientală din cadrul Regatului Prusiei, în 1772. Cu toate că, din 1648, capitala Prusiei a fost, de facto, la Berlin, Königsberg-ul a rămas locul de încoronare al regilor Prusiei până în 1918. A fost cel mai important centru economic și cultural al estului locuirii germane până în 1945. Are în present circa 440 de mii de locuitori.



Königsberg, tradus în română înseamnă "Dealul Regelui", (cunoscut în poloneză sub denumirea Królewiec, în lituaniană Karaliaučius). Până după cel de al Doilea Război Mondial a fost centrul cultural, economic și administrativ al provinciei germane Prusia Orientală.
La faimoasa Universitate Albertina din acest oraș (fondată în 1544, închisă în 1945 de către sovietici și redeschisă în 1948 cu predare în limba rusă, azi numită Universitatea Immanuel Kant) au activat filozofii Johann Gottfried von Herder și Immanuel Kant, astronomul Friedrich Wilhelm Bessel, fizicianul Hermann von Helmholtz și  scriitorul Ernst Theodor Amadeus Hoffmann.
Printre monumentele de arhitectură celebre ale orașului dinainte de ocupația rusă se numărau Pavilionul central al Universității Albertina, Domul, Castelul regal (aruncat în aer de sovietici în 1967), orașul vechi Knaiphof, cu clădiri din secolele 15 - 18 (a suferit mult în momentul asedierii orașului, în primăvara anului 1945, de către sovietici și a fost demolat în totalitate între anii 1946 - 1950).
La 2 august 1945 orașul și partea de nord a Prusiei Orientale au fost atribuite URSS, de către aliații învingători. Inițial, s-a preconizat transferul acestui teritoriu Lituaniei, care în acel moment era deja o republică unională în URSS, dar în 1946 s-a decis crearea unei regiuni în componența Federației Ruse. Populația germană din oraș a fost expatriată în Germania, între 1945 și 1947, iar orașul a fost populat cu etnici ruși. Tot în 1946, la 4 iulie, orașul a fost denumit "Kaliningrad", în amintirea lui Mihail Kalinin, un apropiat al lui Stalin.
In perioada sovietică orașul a devenit o importantă bază militară. Dintre vechile monumente de arhitectură se mai păstrează cîteva porți ale orașului, inclusiv Porțile Brandenburgice (sec.al 18-lea), palatul Holstein (sec.al 17-lea, puternic avariat), câteva biserici din secolele 16 - 19, fostul cartier rezidențial Amalienau (cu vile din sec.al 19-lea - prima jumătate a sec. 20), Teatrul (sec.al 19-lea) și alte clădiri istorice . Recent a fost reconstruit Domul, unde se află și mormântul marelui filozof Immanuel Kant. Există ideea reconstrucției celebrului Ordenschloss - castelul regal din Königsberg, rămășițele căruia sunt, în prezent, restabilite și conservate de o echipă de arheologi ruși și germani.
Kaliningrad se află la gura navigabilă a râului Pregolya , care se varsă în Laguna Vistula, o zonă de admisie a Mării Baltice .
Navele maritime pot avea acces la golful Gdańsk, fostul Golf Danzig și Marea Baltică prin intermediul Lagunei Vistula și a strâmtorii Baltiysk .
Până în jurul anului 1900, navele cu pescaj mai mare de 2 metri nu a puteau trece spre oraș. Navele mai mari erau nevoite să ancoreze la Pillau (acum Baltiysk ), de unde marfa trebuia mutată pe nave mai mici. In 1901, s-a realizat un canal navigabil între Königsberg și Pillau, canal care a costat 13 milioane de mărci germane. Navele cu pescaj de până la 6,5 metri, au putut acosta lângă oraș.

Repere istorice
In zonă au fost descoperite urme istorice ale așezărilor omenești încă din neolitic. Astfel de urme arheologice s-au găsit în satele prusace: Juditten (în limba prusacă = negru), Kosse (prusacă: pomi mici), Tragheim (prusacă: poiană), Sackheim (pusacă: rășină de pin), Laak (prusacă: tufișul iepurelui) ș.a.m.d. Insula Dom a fost consolidată din cauza inundațiilor dese, în anul 1327,  ulterior putând fi locuită permanent.
Ținutul din sudul Mării Baltice, în jurul anului 1000 e.N., era locuit de popoarele baltice numite "pruți". In anul 1225 a fost întemeiat primul ordin de călugări germani (al teutonilor), prin ordinul regelui Boemiei Ottokar al II-lea, care a cucerit cetatea existentă din lemn, înlocuind-o cu o cetate construită din piatră ,"Königsberg", în 1255, Cetatea a folosit călugărilor împotriva necredincioșilor "pruți". In regiunea cetății au apărut trei orașe germane, Altsstadt, Löbenicht, Kneiphof, fiecare cu o administrație proprie. După distrugerea cetății de către pruți, în 1263, comunitatea germană din jurul cetății a fost refăcută. In anul 1286 comunitatea aparținea de comunitatea Hanseatică, cu drepturi depline de oraș al Hansei din 1340. Intre 1330 - 1380 a fost construit un Dom (catedrală). După înfrângerea de la Marienburg a cavalerilor teutoni, 1457, cetatea Königsberg a devenit centrul Ordinului cavalerilor călugări germani.
Калининград-коллаж1.jpg
Pe timpul epocii prusace s-au petrecut o serie de evenimente care au vizat istoria orașului.
In 1525 marele magister al ordinului călugărilor (teutoni) Abrecht von Brandenburg-Ansbach schimbă statutul de "Țară a ordinului călugărilor" în "Principatul Prusiei", fapt ce duce la reorganizarea provinciei. După anul 1466 aparține de statul prusac Pommerellen și Ermland, denumit ducatul Prusiei.
In 1569 (Uniunea din Lublin), o parte din regiune este unită cu Polonia.
In 1544 a fost întemeiată Universitatea evanghelică din Königsberg, Albertina, de către ducele Albrecht, cu rectoratul în Elbing. Aici a ținut cursuri, ca rector al universității, Villem van de Voldersgraft, fiind și sfetnicul ducelui. Istoricul prusac Christoph Hartknoch descrie viața rectorului universității în "Vita Guilielmi" (Acta Borusica III).
Prințul Johann Sigismund von Brandenburg urmează pe tronul ducatului Prusiei în 1618 și, la fel ca precedesorii săi, a trebuit să recunoască suveranitatea Poloniei. Prin manevre politice iscusite, prințul Friedrich Wilhelm von Brandenburg a reușit să obțină suveranitatea deplină asupra ducatului Prusiei căruia i-au aparținut orașele Labiau (1656), Wehlau (1657). Friden von Oliva 1660 a înăbușit o revoltă cauzată de impozitele mari care erau necesare întreținerii armatei, sumă pretinsă de Polonia (al cărui vasal a rămas mai departe).
Abia în 1701 devine din "Ducatul Prusiei", "Regatul Prusiei" și prințul Friedrich III a putut să se încoroneze, la 18 ianuarie, în Königsberg ca regele Friedrich I-ul al Prusiei. Abia în anul 1772 a fost numit "Frederic cel Mare" rege al Prusiei (fiind regele Prusiei de Est și Prusiei de Vest). Trei orașe, Löbenicht, Altstadt și Kneiphof s-au alipit, în 1701, orașului Königsberg, care era capitala statului Prusia de Est.
Pierderi mari din numărul populației "Prusiei Răsăritene", în anii 1708-1710, au fost cauzate de izbucnirea pestei, care a bântuit în regiune. Această pierdere de locuitori a fost recuperată de "Regele soldat" Friedrich Wilhelm I-ul prin colonizări forțate în regiune, cum a fost, de exemplu, în 1732, cazul coloniștilor aduși din Salzburg (Exulanți), protestanți refugiați din cauza episcopului catolic Firmian.



Frederic cel Mare (1740 - 1763) a avut în Prusia de Est câteva ciocniri de trupe cu armata țarului Rusiei și, drept urmare, provincia a fost ocupată, în1758, de trupele rusești.
Marele filozof Immanuel Kant, născut în 1724, a fost una dintre personalitățile provenite din orașul Königsberg. Prin universitatea sa,,orașul Königsberg a devenit un centru al filozofiei din acea perioadă de timp.
În anul 1800 orașul avea 60.000 de locuitori, fiind unul dintre cele mai mari orașe germane. Aici s-a născut, în 1730, filozoful și scriitorul Johann Georg Hamann, iar în 1776 scriitorul și compozitorul E.T.A. Hoffmann.
Friedrich II-lea a luat parte, în 1772, la prima împărțire a Poloniei, iar teritoriul primit la sud de fluviul Vistula va fi numit "Prusia de Vest", sub domnia regilor din dinastia Hohenzollern, capitala fiind Königsberg.
Prusia a devenit din nou teatru de război pe timpul lui Napoleon Bonaparte, trupele prusace fiind învinse (1807). După înfrângerea suferită de Napoleon în campania militară împotriva Rusiei, a început și în Prusia de Est reorganizarea unei lupte de eliberare, în 30 decembrie 1812 având loc Convenția militară de la Tauroggen între generalul prusac Yorck și comandantul armatei ruse Hans Karl von Diebitsch.
Intre anii 1829 și 1878 ambele provincii, "Prusia de Est" și "Prusia de Vest", au fost unite împreună ca Prusia, Königsberg fiind mai departe capitala provinciei.
Din data de 1867 Prusia devine parte a "Uniunii Germane de Nord", iar din anul 1871 a aparținut (Imperiului) Germaniei (Al II-lea Reich)
Se mai poate aminti și anul 1860, când a fost construită "calea ferată prusacă de est", făcând legătura dintre Königsberg și Berlin, ce a contribuit simțitor la dezvoltarea economică a regiunii.




După Primul Război Mondial dezvoltarea economică a orașului este frânată prin distrugerile materiale și pierderile de vieți omenești din timpul războiului. Prin Pacea de la Versailles, Prusia de Est a fost separată de restul Germaniei, ceea ce a dus la o situație economică dezastruoasă a ținutului.
Deoarece, la sfârșitul Primului Război Mondial, împăratul a fost obligat să abdice, în anul 1919 Friedrich Ebert a devenit președintele Germaniei .
In grădina zoologică din Königsberg s-a organizat primul târg internațional la Marea Baltică, ceea ce dus la o ameliorare a greutăților financiare ale provinciei. Acest târg s-a ținut regulat până în anul 1941.
In anul 1919 a fost proiectat primul aeroport civil din Germania de către Hans Hopp în Königsberg-Devau. Imbunătățiri economice s-au simțit prin inaugurarea gării de cale ferată în partea sudică a orașului și prin acțiunea de înlăturare a zidurilor de apărare, clădite în timpul războiului ca o centură în jurul orașului. In locul lor s-au amenajat parcuri (602 ha).

The Kaliningrad Cathedral
Please note that the schedule on the following websites, that appear via a Google search, are

In al Doilea Război Mondial, după atacarea Uniunii Sovietice de către trupele Wehrmachtului, în 22 iunie 1941, orașul Königsberg a suferit bombardamente sovietice. Aceste atacuri aeriene au încetat la pătrunderea trupelor germane mai adânc pe teritoriul sovietic, orașul fiind cruțat de distrugerile războiului până în noaptea de 26 spre 27 mai 1944, și 30 august 1944, când o mare parte a orașului, printre care centrul, catedrala și cetatea au fost distruse de bombardamentele britanice, orașul arzând mai multe zile. După aceste bombardamente s-au înregistrat 4.200 de morți, iar un număr de 200.000 de locuitori ai orașului au rămas fără adăpost.
Timp de trei luni locuitorii orașului s-au apărat încercuiți de armata sovietică, fiind complet izolați, fără ajutor din Germania. Numai cu câteva săptămâni înaintea sfârșitului războiului armata sovietică a reușit să pătrundă în oraș, soldații dând dovadă de-o cruzime deosebită (a intrat în istorie masacrul unei comunități masacrul din Metgethen din luna februarie 1945). Deoarece atacanții sovietici ajunseseră în Piața Universității, unde se afla buncărul lui Otto Lasch, conducătorul militar al orașului, la data de 9 aprilie 1945, după o luptă crâncenă, cu pierderi însemnate de ambele părți, acesta s-a predat.


Prin Conferința de la Potsdam, Puterile învingătoare au hotărât ca nordul "Prusiei de Est" să treacă sub administrație sovietică. La data de 17 octombrie 1945 Uniunea Sovietică a integrat partea anexată sub numele de "Kaliningradskaia Oblast" (Regiunea Kaliningrad,) cu capitala regiunii Kaliningrad (Königsberg). In anul 1946 a fost schimbat numele orașului în Kaliningrad. Din luna octombrie 1947 s-a început transportul în Germania a populației germane din oraș și din împrejurimi, iar in anul 1948 locuitorii germani au fost definitiv alungați din oraș (până în acel moment se aflau în oraș încă 150.000 de civili germani, majoritatea femei, copii și bătrâni). Acești locuitori au fost arestați și, ca deținuți politici, au fost maltratați și obligați să reconstruiască patria sovietică (din cauza condamnărilor la moarte, foametei și bolilor de subnutriție, abia circa 20.000 dintre ei au reușit să supraviețuiască).



  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)
  • Misterioasa padure dansatoare din Kaliningrad (FOTO)





miercuri, 15 iunie 2016

CONWY - Castele britanice




Castelul Conwy este o fortificație medievală în Conwy, pe coasta de nord a Țării Galilor A fost construit de regale Edward I-ul, pe timpul celei de a doua expediții pentru cucerirea Țării Galilor, între 1283 și 1289.
Conwy Castle.jpg
Inainte ca englezii să constriască orașul Conwy, locul era ocupat de o mănăstire cisterciană favorizată de prinții galezi mănăstirea Aberconwy. Amplasamentul a constituit, deasemenea, un punct important de trecere peste râul Conwy, între zona de coastă și interiorul părții de nord a Țării Galilor, punct apărat de mult timp de castelul Deganwy. Regii Angliei și prinții Țării Galilor au rivalizat pentru controlul regiunii din anii 1070, dar conflictul s-a revitalizat în sec.al 13-lea.
Castelul a făcut parte dintr-un proiect mai larg care viza a crearea orașului fortificat Conwy. Lucrările de apărare combinate au costat în jur de 15.000 £, o sumă uriașă pentru perioada respectivă. Lucrările s-au aflat în grija lui Sir John Bonvillars și supervizate maestrul constructor James de Saint- Georges.Eduard I-ul a reamplasat mănăstirea la opt mile depărtare de valea Conwy, unde s-a ridicat mănăstirea Maenan. Castelul Deganwy, în ruină, a fost abandonat și nu a mai fost reconstruit niciodată.


Câțiva ani mai târziu, castelul a constituit o reședință principală a unor personalități, printre care a adăpostit și pe fiul lui Eduard I-ul, viitorul Eduard al II-lea, în 1301, cănd acela a vizitat regiunea pentru a primi omagiul de vasalitate din partea conducătorilor galezi.
Castelul a rezistat asediului galezului Madog ap Llywelyn în iarna lui 1294-1295, a servit ca refugiu temporar pentru regale Richard al II-lea în 1399 și a fost ocupat timp de mai multe luni, în 1401, de forțele loiale lui Owain Glyndwr, conducător al Țării Galilor care a condus o revoltă aspră împotriva Angliei asupritoare.
La începutul sec.al 14-lea, castelul n-a fost bine întreținut. Problemele au persistat până a fost preluat de alt Eduard, supranumit Prințul Negru, în 1343. Reparațiile effectuate au vizat construcția de noi arcuri de piatră în marea sală și consolidări în alte părți ale castelului. După moartea prințului, Conwy a fost din nou neglijat.
Pe parcursul următoarelor două secole, castelul a jucat un rol important în mai multe războaie interne.


Planul castelului
La izbucnirea războiului civil englez, din 1642, castelul a fost menținut de către forțele loiale regelui Carol I-ul. Aceasta până în 1646, când s-a predat armatei parlamentare. Ulterior, castelul a fost parțial distrus de către Parlament pentru a împiedica utilizarea lui în orice revoltă a forțelor regaliste. In cele din urmă a fost complet ,distrus, în 1665, când tot materialul de fier rămase și plumb a fost recuperat și vândut.

Castelul Conwy, în ruină, a devenit o destinație atractivă pentru pictori la sfârșitul secolelor 18 și 19. Interesul și numărul vizitatorilor a crescut, fapt ce a determinat lucrări de restaurare în a doua jumătate a sec.al 19-lea. In prezent castelul ruinat este gestionat de Cadw (instituție cu rol de protejare a monumentelor istorice) ca atracție turistică.
UNESCO consideră Castelul Conwy ca fiind unul dintre "cele mai bune exemple de arhitectură militară din secolele al 13-lea și al 14 - lea în Europa", clasificat ca sit al patrimoniului mondial. Castelul dreptunghiular este construit din piatră și ocupă o creastă de coastă, fiind un punct de trecere importantă peste râul Conwy . Impărțit în interior și exterior cu spații robuste cu diverse destinații. castelul este apărat de opt turnuri mari și două fortificatii. La poarta principală era dotat co Barbacană, un pod ridicător, o poartă glisantă, sus-jos, cu zăbrele și un drum de acces abrupt, din piatră, spre oraș.


Mai avea și o poartă care duce în coborâre spre o ușă din spate, spre râu, poartă ce permitea castelului să fie realimentat de la mare. Castelul păstrează și cele mai timpurii deschideri de vărsare a lichidelor fierbinți peste atacatori, din Marea Britanie. Istoricul Jeremy Ashbee a descris că la acest castel se află "suita cea mai bine conservată de camere regale private medievale din Anglia și Țara Galilor". In comparație cu alte castele Eduardiane din Nordul Țării Galilor, arhitectura de la Conwy are legături strânse cu cea găsită în regatul de Savoia , în aceeași perioadă, o influență, probabil, derivată din originile din Savoia ale arhitectului principal, James Saint George .