ROMA - PORTICUL DANAIDELOR - ARCUL OCTAVIUS - (AREA APOLLINIS) XXXX

Octavius, denumit mai târziu Octavianus și supranumit Augustus (63 e.A-14 e.N) și-a stabilit reședința pe colina Palatin. Locuința sa era departe de a se numi un palat, dar el i-a dat caracter public. In apropire, spre nord, s-a amenajat casa Liviei, soția sa de o viață.

In anul 28 e.A., la 9 octombrie, Augustus a înălțat în imediata apropiere a casei sale templul lui Apollo, zeu care nu făcea parte din pantheonul roman și al cărui cult fusese exclus din Pomerium până la acea dată. Sanctuarul a fost strâns legat de Domus Augusti prin săli și culoare boltite, decorate cu fresce. După construirea templului, aici au fost aduse și Cărțile Sybiline de la Templul lui Jupiter Capitolinul și plasate în piedestalul statuii lui Apollo.

Ceremonia Jocurilor seculare (ludi saeculares), reinstaurate și dezvoltate de Augustus, în anul 17 e.A, s-au derulat parțial în templul lui Apollo de pe Palatin. Senatul se reunea și el adesea aici, pe timpul domniei lui Augustus, semn că puterea trecuse în mâinile principelui.

Octavius promisese construirea unui templu dedicat lui Apollo, în anul 36 e.A, pe timpul campaniei împotriva lui Sextus Pompeius, înaintea bătăliei de la Nauloshus. Probabil că făcuse acea promisiune deoarece, în prima tinerețe urmase studii la Apollonia, în Grecia. Evenimentele nu i-au permis să pună în practică promisiunea imediat după victorie, așa că a mai făcut o promisiune de a construi templul, în anul 31 e.A, înainte de bătălia de la Actium, loc care se afla în apropierea unui templu grecesc dedicat lui Apollo (Apollo Actius), care domina de pe un promontoriu. După Actium zeul a devenit protectorul său în războaiele ce urma să le mai poarte.

Templul a fost distrus de un incendiu la 19 martie 363 e.N, dar Cărțile sybiline au fost salvate.

Planurile lui Augustus în raport cu templul lui Apollo au fost mai mari, astfel că s-a ajuns la un complex de edificii împrejurul său. S-a mai construit un portic (Porticul Danaidelor), căruia i s-a adăugat o bibliotecă cu două secțiuni (Bibliotheca Apollinis) și un arc (Arcul Octavii - dedicat tatălui împăratului), construite toate pe o terasă de 70 de metri pe 30 de metri, cu o structură de opus quadratum.

Este probabil ca templul să fi fost construit în relație cu porticul care îl înconjura, sau îl învecina. Intre coloanele de marmură galbenă antică ale porticului se găseau amplasate statuile de marmură neagră ale celor cincizeci de fiice ale lui Danaos, în fața cărora au fost așezate statuile ecvestre ale soților acestora, fii lui Aegyptus, și o statuie a lui Danaos cu sabia scoasă.

La răsărit de Porticul Danaidelor, un alt portic asigura legătura cu biblioteca, care era împărțită în două mari săli, fiecare prelungită de câte o absidă. Una era consacrată operelor autorilor latini, iar cealaltă operelor autorilor greci. Zidurile erau decorate cu coloane între care se găseau portretele  scriitorilor celebri. Biblioteca a fost distrusă în incendiul din anul 64 e.N, pe timpul luii Nero și a fost restaurată de către Domitianus. Aici se reunea uneori Senatul.

Intrarea sub Porticul Danaidelor se făcea pe sub un arc triumfal, numit arcul lui Octavius, arc ce purta statuile zeităților Apollo și Artemis, lucrate de un sculptor numit Lysias.

Săpăturile arheologice au adus la lumina zilei vestigii ale templului, vestigii ale podiumului și o frântură de scară în partea de sud-vest. S-a făcut vizibil și pavimentul de marmură, un fragment de coloană și un capitel corintic, ce se găsesc expuse. 

ROMA - ARCUL FABIUS XXXX

Arcul lui Fabius (în latină: Fornix Fabiorum sau Fornix Fabianus) este prima construcție asemănătoare unui Arc de triumf construită pe suprafața Forumului Roman și este totodată una dintre cele mai vechi construcții din Roma.

Rămășițe ale arcului au fost identificate la nord de templul lui Caesar, el traversând Via Sacra, la capătul de est al Forumului Roman, aproape de Regia.

Din perioada arhaică, o poartă, probabil o simplă grindă groasă, plasată între două ziduri, marca intrarea în Forumul de atunci, pe Via Sacra. 

Pe timpul celebrării victoriilor militare, luptătorii treceau pe sub acea poartă ca act de purificare față de violența de care dăduseră dovadă pe timpul războiului. Acea poartă arhaică a fost înlocuită printr-un mic arc (fornix) de către consulul Quintus Fabius Maximus, în anul 121 e.A, pentru a celebra victoria asupra Allobrogilor, o populație galeză.

Este vorba de unul dintre primele astfel de monumente ridicate la Roma. Arcul scipionilor și acesta au condus ca model la ridicarea a numeroase Arcuri de Triumf, sau comemorative, mai ales în epoca imperială. Monumentul a fost restaurant de către nepotul lui Quintus Fabius Maximus, în anul 56 e.A.

Arcul este citat de multe ori în opera lui Cicero, fapt ce a permis localizarea lui prin deducție.

Arhitectura nu a putut fi dedusă cu precizie din fragmentele găsite. O ipoteză descrie arcul cu o singură deschidere de 3,945 metri lărgime, compus din blocuri de tuf și de peperino, acoperite cu plăci de travertin. Niște fragmente ale unei inscripții, găsite în apropierea locului îi sunt atribuite: Q. FABIUS L. F. MAXS]UMUS [AID. CUR. RESTIT]UIT …ORI.

Trebuie reținut că s-a prezentat numai o ipoteză, dar că existența arcului nu poate fi contestată.

ROMA - BISERICA DI SAN CARLO AL CORSO XXXX

In frumoasa biserică Santi Ambrogio e Carlo al Corso este rezumată una dintre expresiile cele mai de succes ale barocului roman. Actualul edificiu relevă dorința comunității lombarde de la Roma pentru a sărbători canonizarea Sf. Carol Borromeo, în 1610. Fațada are o arhitectură foarte simplă pentru stilul baroc și crește în înălțime. Interiorul este decorat abundent și are un dom frumos, pe un tambur realizat de Pietro da Cortona, artistul arhitect care a contribuit mult la terminarea noului edificiu, realizând și decorația din stuc a bolții.

Biserica Sfinților Ambrozius și Carlo al Corso este o basilică minoră în Roma, și în mod tradițional este biserica lombarzilor, în special a milanezilor, la Roma.

Constructia a început, în 1612, peste clădirea din secolul al zecelea. Titlul de cardinal al bisericii a aparținut și aparține în mod tradițional Arhiepiscopului de Milano.

La data de 29 august 1471, papa Sixtus al IV-lea a aprobat înființarea Frăției lombarzilor din Roma, care erau numeroși în Cetatea Eternă, și le-a donat bătrâna biserică San Nicolas Toffo pe Câmpul lui Marte, pe Via Lata (via Corso). Acesta a fost redenumită Sfântul Ambrozius (episcop la Milano în sec.al 4-lea e.N și mare personalitate a creștinismului incipient). Apoi a fost dedicată și sfântului Carol, pentru a sărbători canonizarea lui Carlo Borromeo, în 1610 (Arhiepiscop de Milano). Biserica a fost reconstruită de către Frăția lombardă din Roma cu propriile fonduri.

A fost proiectată inițial de Honorius Longhi, având la bază o donație a Cardinalului Alessandro Luigi Omodei din Milano. Biserica include un ambulatoriu mare în spatele altarului, soluție constructivă inspirată de la Catedrala din Milano și de la alte biserici lombarde.

Fațada bisericii este mult mai simplă decât cea propusă inițial, din lipsă de fonduri .

Ca și decorarea cu stuc a bolții (1669), cupola a fost realizată de Pietro da Cortona și este a treia ca mărime de la Roma ( după Basilica Sfântul Petru și Sant'Andrea della Valle).

Interiorul este foarte luminos. Este lucrat în stuc, imitație de marmură, și decorat cu fresce . Acest interior este una dintre cele mai bune exemple de spectacol grandios al barocului roman târziu. Altarul magnific din transeptul din dreapta, realizat de Paolo Posi în mosaic, conține o copie a Neprihănitei Zămisliri  de Carlo Maratta, din biserica Santa Maria del Popolo.

In prima capelă din stânga, altarul Sfântului Barnabas este realizat de Pier Francesco Mola .

Deasupra altarului, marele retablu (panou pictat și sculptat) spre slava Sfinților Ambrozius și Carlo este o capodoperă de Carlo Maratta .

Biserica adăpostește deasemenea Trinitatea de Tommaso Luini și bustul de marmură al cardinalului Luigi Omodei, în naos, de Augustin Cornacchini.

Două lucrări ale sculptorului italian contemporan Mario Fernando Paonessa sunt și ele adăpostite în bazilică. Basilica este o biserică spre care se îndreaptă pelerinaje, în acest caz pelerinajul lombarzilor sosiți la Roma.