ROMA - ARCUL FABIUS XXXX

Arcul lui Fabius (în latină: Fornix Fabiorum sau Fornix Fabianus) este prima construcție asemănătoare unui Arc de triumf construită pe suprafața Forumului Roman și este totodată una dintre cele mai vechi construcții din Roma.

Rămășițe ale arcului au fost identificate la nord de templul lui Caesar, el traversând Via Sacra, la capătul de est al Forumului Roman, aproape de Regia.

Din perioada arhaică, o poartă, probabil o simplă grindă groasă, plasată între două ziduri, marca intrarea în Forumul de atunci, pe Via Sacra. 

Pe timpul celebrării victoriilor militare, luptătorii treceau pe sub acea poartă ca act de purificare față de violența de care dăduseră dovadă pe timpul războiului. Acea poartă arhaică a fost înlocuită printr-un mic arc (fornix) de către consulul Quintus Fabius Maximus, în anul 121 e.A, pentru a celebra victoria asupra Allobrogilor, o populație galeză.

Este vorba de unul dintre primele astfel de monumente ridicate la Roma. Arcul scipionilor și acesta au condus ca model la ridicarea a numeroase Arcuri de Triumf, sau comemorative, mai ales în epoca imperială. Monumentul a fost restaurant de către nepotul lui Quintus Fabius Maximus, în anul 56 e.A.

Arcul este citat de multe ori în opera lui Cicero, fapt ce a permis localizarea lui prin deducție.

Arhitectura nu a putut fi dedusă cu precizie din fragmentele găsite. O ipoteză descrie arcul cu o singură deschidere de 3,945 metri lărgime, compus din blocuri de tuf și de peperino, acoperite cu plăci de travertin. Niște fragmente ale unei inscripții, găsite în apropierea locului îi sunt atribuite: Q. FABIUS L. F. MAXS]UMUS [AID. CUR. RESTIT]UIT …ORI.

Trebuie reținut că s-a prezentat numai o ipoteză, dar că existența arcului nu poate fi contestată.

ROMA - BISERICA DI SAN CARLO AL CORSO XXXX

In frumoasa biserică Santi Ambrogio e Carlo al Corso este rezumată una dintre expresiile cele mai de succes ale barocului roman. Actualul edificiu relevă dorința comunității lombarde de la Roma pentru a sărbători canonizarea Sf. Carol Borromeo, în 1610. Fațada are o arhitectură foarte simplă pentru stilul baroc și crește în înălțime. Interiorul este decorat abundent și are un dom frumos, pe un tambur realizat de Pietro da Cortona, artistul arhitect care a contribuit mult la terminarea noului edificiu, realizând și decorația din stuc a bolții.

Biserica Sfinților Ambrozius și Carlo al Corso este o basilică minoră în Roma, și în mod tradițional este biserica lombarzilor, în special a milanezilor, la Roma.

Constructia a început, în 1612, peste clădirea din secolul al zecelea. Titlul de cardinal al bisericii a aparținut și aparține în mod tradițional Arhiepiscopului de Milano.

La data de 29 august 1471, papa Sixtus al IV-lea a aprobat înființarea Frăției lombarzilor din Roma, care erau numeroși în Cetatea Eternă, și le-a donat bătrâna biserică San Nicolas Toffo pe Câmpul lui Marte, pe Via Lata (via Corso). Acesta a fost redenumită Sfântul Ambrozius (episcop la Milano în sec.al 4-lea e.N și mare personalitate a creștinismului incipient). Apoi a fost dedicată și sfântului Carol, pentru a sărbători canonizarea lui Carlo Borromeo, în 1610 (Arhiepiscop de Milano). Biserica a fost reconstruită de către Frăția lombardă din Roma cu propriile fonduri.

A fost proiectată inițial de Honorius Longhi, având la bază o donație a Cardinalului Alessandro Luigi Omodei din Milano. Biserica include un ambulatoriu mare în spatele altarului, soluție constructivă inspirată de la Catedrala din Milano și de la alte biserici lombarde.

Fațada bisericii este mult mai simplă decât cea propusă inițial, din lipsă de fonduri .

Ca și decorarea cu stuc a bolții (1669), cupola a fost realizată de Pietro da Cortona și este a treia ca mărime de la Roma ( după Basilica Sfântul Petru și Sant'Andrea della Valle).

Interiorul este foarte luminos. Este lucrat în stuc, imitație de marmură, și decorat cu fresce . Acest interior este una dintre cele mai bune exemple de spectacol grandios al barocului roman târziu. Altarul magnific din transeptul din dreapta, realizat de Paolo Posi în mosaic, conține o copie a Neprihănitei Zămisliri  de Carlo Maratta, din biserica Santa Maria del Popolo.

In prima capelă din stânga, altarul Sfântului Barnabas este realizat de Pier Francesco Mola .

Deasupra altarului, marele retablu (panou pictat și sculptat) spre slava Sfinților Ambrozius și Carlo este o capodoperă de Carlo Maratta .

Biserica adăpostește deasemenea Trinitatea de Tommaso Luini și bustul de marmură al cardinalului Luigi Omodei, în naos, de Augustin Cornacchini.

Două lucrări ale sculptorului italian contemporan Mario Fernando Paonessa sunt și ele adăpostite în bazilică. Basilica este o biserică spre care se îndreaptă pelerinaje, în acest caz pelerinajul lombarzilor sosiți la Roma.

ROMA - TEMPLUL ZEIȚEI ISIS XXXX

Templul zeiței Isis numit Iseum în vorbirea curentă romană a fost un sanctuar vechi, acum dispărut. Templul dedicat zeiței egiptene a fost situat în Campus Martius (Câmpul lui Marte), în Roma, între Saepta și Templul zeiței Minerva, la stânga Pantheonului.

Curtea sa interioară a fost decorată cu obeliscuri mici din granit de culoare roșie sau roz, granit de Syena (Assuan). Obeliscurile s-au importat în primul secol al erei noi și s-au alăturat în perechi. Sanctuarul era impresionant prin dimensiuni și prin numărul de obeliscuri, astfel ca el să reproducă atmosfera egipteană. Multe dintre obeliscuri s-au găsit, rupte și, uneori, foarte incomplete, în preajma bisericii Santa Maria sopra Minerva, ridicată la stânga Pantheonului.

In evul mediu, obeliscurile decopertate, totuși, în număr mare, au fost destinate a orna diverse noi obiective ale Romei papilor. Acestea și altele de dimensiuni mai mari au avut darul de a reda prestanță unei Rome devastate în evul mediu timpuriu.

Cultul zeiței Isis a pătruns în Imperiul Roman pe la sfârșitul celui de al doilea secol e.A.

Pe timpul celui de al doilea triumvirat s-a construit un templu dedicat zeiței străine, Isis, pe Campus Martius, chiar în inima Imperiului Roman. Cultul zeiței străine nu a fost agreat de o mare parte a populației și a conducătorilor. Era îmbrățișat în special, de liberții proveniți din Egipt. Ca urmare, a fost distrus de mai multe ori (în anii, 58, 53, 50 și 48 e.A). In acele situații erau distruse capelele și statuile zeiței. In anul 43 e.A, după moartea lui Caesar, noii triumviri au acceptat ridicarea unui adevărat templu al zeiței pe cheltuiala stastului. Mai târziu, însă, împăratul Tiberius (14-37e.N.) a dispus distrugerea Iseum-ului și aruncarea statuii zeiței în Tibru.

In anul 38 e.N., Caligula a permis cultul și construirea unui nou Iseum în Câmpul lui Marte, probabil pe vechiul lui amplasament. Acesta s-a construit pe modelul unui templu classic, cu o parte deschisă la intrare și o curte în aer liber, spre sud. La capătul aleii din curtea deschisă, decorată cu obeliscuri aliniate de o parte și de alta a drumului de acces, se ajungea la templul în sine. Acesta era dreptunghiular, la capătul dromos-ului central, străjuit de obeliscuri. Templul dreptunghiular era locuința divinității și adăpostea statuia sa. Templul a avut  aproximativ 100 m lungime și 60 m lățime.

Templul a fost distrus în anul 80 e.N, dar împăratul Domitianus a construit unul nou.

Mai exista un templu al zeiței Isis la Pompei (Iseum Pompei). Acela data din secolul 2 e.A.

Descoperirile arheologice din Pannonia au sugerat existența unui Iseum în orașul Poetovio (curent Ptuj) și un altul la Siscia.

La Roma, Iseum și Serapeum (templul lui Serapis) apareau strâns legate. Clădirea semicirculară, depistată sub absida bisericii Santa Maria sopra Minerva, oferea o fațadă principală spre nord (în prezent Via del Seminario). Este posibil să fie identificată ca Iseum.

Conform unei alte ipoteze, clădirea ar putea fi porțiunea semicirculară a Serapeum-lui. In acest caz, clădirea dreptunghiulară, care se extinde la nord poate fi identificată drept Iseum. Se presupune că exista o piscină lungă în curtea sanctuarului, iar obeliscurile erau aliniate pe două rânduri pe fiecare parte a bazinului.

Oricum, în absența unei excavări științifice recente, este dificil să se imagineze cum erau organizate o astfel de abundență de obeliscuri (din care cunoaștem cel puțin zece reamplsate) Cum ar putea găsi un loc într-un spațiu relative mic.

Provenite de la templul lui Isis se pot enumera următoarele obeliscuri reamplasate: obeliscul de la Pantheon, cel de la villa Celimontana, cel din piața Minerva, cel de la monumentul Dogali, cel din piața Boboli din Florența, cel din fața bisericii Santo Domingo din Urbino, cel care este încă îngropat în preajma bisericii Sfântul Ludovic al Francezilor, cel de la Munchen, cel ce se află încă îngropat în preajma bisericii Santa Maria della Minerva și cel din Piața Navona (obelisc de talie mijlocie care s-a aflat, probabil, între templele lui Isis și Serapis și a fost incorporat în Fântâna celor patru Fluvii).

Cultul lui Isis era exercitat de către preoți, care erau, în cea mai mare parte, veniți din Egipt. Unele documente iconografice prezintă preoții lui Isis impodobiți cu pene de vultur. Picturi murale înfățisand scene din cultul lui Isis au fost descoperite la Herculaneum.

.