IMNURILE COMUNISTE ALE RPR ȘI RSR ȘI IMNUL TRĂIASCĂ REGELE

Zdrobite cătușe - imnul RPR între 1948-1953

Zdrobite cătușe în urmă rămân

În frunte-i mereu muncitorul,

Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,

Stăpân pe destin e poporul

Trăiască, trăiască Republica noastră,

În marș de năvalnic șuvoi;

Muncitori și țărani și ostași

Zidim România Republicii noi.

În lături cu putredul vechi stăvilar

E ceasul de sfântă’ncordare

Unirea și pacea și munca-i stegar’

Republicii noi populare.

Versuri de Aurel Baranga și muzica de Matei Socor

Te slăvim, Românie !    Imn ce a dăinuit între 1953-1977

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Te slăvim, Românie, pământ părintesc

Mândre plaiuri sub cerul tău pașnic rodesc

E zdrobit al trecutului jug blestemat

Nu zadarnic, străbunii eroi au luptat

Astăzi noi împlinim visul lor minunat.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor

Cu poporul sovietic eliberator.

Leninismul ni-e far și tărie si avânt

Noi urmăm cu credință Partidul ne-nfrânt,

Făurim socialismul pe-al țării pământ.

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Noi uzine clădim, rodul holdei sporim

Vrem în pace cu orice popor să trăim

Dar dușmanii de-ar fi să ne calce în prag

Îi vom frânge în numele a tot ce ni-e drag

Înălța-vom spre glorie al patriei steag

Puternică, liberă,

Pe soartă stăpână

Trăiască Republica

Populară Română

Versuri Eugen Frunză și Dan Deșliu, iar muzica de Matei Socor

Subliniază prietenia cu Uniunea Sovietică și calea spre ideologia leninistă

Trei culori - Imnul ce a dăinuit între 1977-1989

Trei culori cunosc pe lume,

Amintind de-un brav popor,

Ce-i viteaz, cu vechi renume,

În luptă triumfător.

Multe secole luptară

Străbunii noștri eroi,

Să trăim stăpîni în țară,

Ziditori ai lumii noi.

Roșu, galben și albastru

Este-al nostru tricolor.

Se înalță ca un astru

Gloriosul meu popor.

Suntem un popor în lume

Strîns unit și muncitor,

Liber, cu un nou renume

Și un țel cutezător.

Azi partidul ne unește

Și pe plaiul românesc

Socialismul se clădește,

Prin elan muncitoresc.

Pentru-a patriei onoare,

Vrăjmașii-n luptă-i zdrobim.

Cu alte neamuri sub soare,

Demn, în pace, să trăim.

Iar tu, Românie mândră,

Tot mereu să dăinuiești

Și în comunista eră

Ca o stea să strălucești.

Acest imn a fost prelucrat din cântecul patriotic  Trei culori

Trei culori cunosc pe lume

Ce le țin de-un sânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Suveniri de-un brav popor.

Roșu-i focul ce-mi străbate,

Inima-mi plină de dor

Pentru sânta libertate

Și al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare

Fi-va'l nostru viitor

Pururea'n eternă floare

Și cu luci netrecător

Iar albastrul e credința

Pentru țară ce-oi nutrim

Credincioși fără schimbare

Pân' la moarte o să-i fim

Pân' pe cer și cât în lume

Vor fi aste trei culori

Vom avea un falnic nume

Și un falnic viitor

Iar când, fraților, m'oi duce

De la voi ș'oi fi să mor

După 1989 Imnul de stat al țării este Deșteaptă-te române !

Imnul are 11 strofe, dar la ocazii festive se cântă numai strofele 1,2,4 și 11

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,

Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume

Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!

Începând cu anul 1840 în Principatele Române s-a născut ideea unui imn național ce se cânta mai ales la festivitățile oficiale unde apăreadomnitorul țării. În anul 1862 s-a organizat un concurs pentru Imnul de Stat al României. A fost reținută piesa „Marș triumfal și primirea steagului și a Măriei-Sale Prințul Domnitor” scris de Eduard Hübsch. În anul 1881 cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”. Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România, în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I. Imnul a fost preluat și inclus de George Enescu la sfârșitul lucrării sale „Poema Română”.

Intre 1881 și 30 decembrie 1947 s-a intonat imnul regal român 

Trăiască regele

Trăiască Regele

În pace și onor

De țară iubitor

Și-apărător de țară.

Fie Domn glorios

Fie peste noi,

Fie-n veci norocos

În război, război.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc părinte,

Susține cu a Ta mână

Coroana Română!

Trăiască Patria

Cât soarele ceresc,

Rai vesel pământesc

Cu mare, falnic nume.

Fie-n veci el ferit

De nevoi,

Fie-n veci locuit

De eroi, eroi.

O! Doamne Sfinte,

Ceresc Părinte,

Întinde a Ta mână

Pe Țara Română!

STEAGUL ROMÂNIEI PE LUNĂ

           La 40 de ani de la primul pas facut vreodată de un om pe Lună, pe 20 iulie 1969, presa din Germania a amintit că un steag al Republicii Socialiste România a fost transportat pe Lună, in cadrul primei misiuni cu echipaj uman care a aselenizat, misiunea Apollo 11.

Steagul românesc ajuns pe Lună a fost, totodată, și cadoul pe care președintele Richard Nixon i l-a facut lui Nicolae Ceaușescu, în cadrul vizitei din 1975 pe care a facut-o in Romania, avand in vedere relatia de prietenie pe care cele doua state, roman si american, au dezvoltat-o in perioada anilor '70-'80, scrie Der Tagesspiegel .            

            "Steagul țării voastre a fost purtat până pe Lună și îninapoi de Apollo 11, iar acest fragment din solul suprafeței lunare a fost adus pe Pamânt de echipajul primei misiuni cu oameni la bord". Aceasta este inscriptia care a însoțit acest dar, sub forma de dedicație prezentată poporului Republicii Socialiste România de Richard Nixon, președintele Statelor Unite ale Americii.

            Din colecția de cadouri deosebite primite de Nicolae Ceaușescu de la liderul american mai face parte și o capsula cu patru fragmente de rocă lunară, aduse în cadrul aceleiași misiuni, dar și o exorbitantă mașină Buick Electra.

           Sprijinul de care beneficia Nicolae Ceaușescu din partea SUA, fie el din punct de vedere economic sau politic, s-a destabilizat însă pe parcursul trecerii timpului, mai ales, din cauza politicii interne pe care Nicolae Ceaușescu ajunsese să o promoveze spre sfarșitul anilor '80.

Memento la 45 de ani de la primul pas pe Lună

           In urma cu 40 de ani,pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong devenea primul om care isi punea piciorul pe Lună. Misiunea Apollo 11 a debutat pe 16 iulie 1969, cu lansarea rachetei Saturn V de la centrul spațial Kennedy.

           Echipajul era format din trei astronauți: Neil Armstrong comandantul misiunii, Edwin E. Aldrin Jr. pilotul modulului lunar si Michael Collins pilotul modulului de comandă.
            După 12 minute de la lansare, racheta a ajuns pe orbita Pămâtului si dupa alte 30 de minute s-a separat definitiv de a treia treaptă a rachetei Saturn V. După o calatorie de 3 zile, vehiculul spațial a ajuns pe orbita lunară.

            Pe 20 Iulie 1969, modulul lunar Eagle (Vulturul) în care se aflau Neil Armstrong si Edwin E. Aldrin Jr. s-a desprins de modulul de comandă Columbia, în care a ramas Michael Collins, si s-a îndreptat spre suprafața lunară. După un zbor scurt de 25 secunde deasupra Lunii, modulul lunar a aselenizat în partea de sud a Mării Liniștii (Mare Tranquillitatis).

CEAUȘESCU ȘI PRIMII PREȘEDINȚI SUA IM ROMANIA

Pe 2 august 1969, soţii Ceauşescu, împreună cu Prim-ministrul Gheorghe Maurer şi cu ministrul de Externe Corneliu Mănescu îl primeau, la aeroportul Otopeni, pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, care avea să efectueze, în următoarele două zile, prima vizită a unui preşedinte american în România. Șase ani mai târziu, tot  în primele zile ale lunii august, Ceaușescu îl primea și pe Gerald Ford, cel de-al doilea șef al Executivului american care avea să viziteze Bucureștiul.

             Vizita lui Richard Nixon în România venea la un an după semnalul de aparentă independenţă a României faţă de URSS, dat de Nicolae Ceauşescu. În 1968, acesta se opusese invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, creându-se, vizavi de România, imaginea unei insule de neutralitate în spaţiul central-est european. Vizita în România avea, pentru Nixon, şi o însemnătate personală. Preşedintele Statelor Unite ale Americii era la a doua venire în România, prima având loc cu doi ani înainte, când venise ca simplu membru al Congresului Statelor Unite. fiind primit foarte bine de Ceauşescu.

              Până în prima zi a vizitei, nimic din atmosfera Bucureştiului nu trăda apropierea momentului în care Richard Nixon avea să păşească pe pământ românesc. Oficial, autorităţile comuniste declaraseră în faţa presei occidentale că vizita Preşedintelui american „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebeşte cu nimic de alte vizite de acest fel”. În acelaşi timp, vizita era considerată, după spusele lui Mircea Carp, „o garanţie a independenţei României... pentru 72 de ore”. Abia în dimineaţa zilei de 2 august au apărut drapele americane pe străzile incluse în traseul vizitei oficiale, iar ziarele Scânteia şi România liberă publicau fotografia președintelui american şi detalii despre venirea acestuia.

               Lui Nixon aveau să-i fie prezentate proaspătul cartier Balta Albă, Halele Obor şi Muzeul Satului. Atât Preşedintele şi membrii delegaţiei lui, cât şi cei peste 800 de ziarişti care îi însoţeau au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, remarcat şi de Nixon. După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american. Efervescenţa creată în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunist timp de jumătate de secol.

               Efectele vizitei lui Richard Nixon în 1969 la Bucureşti au rămas însă insignifiante, atât pentru populaţia României, care spera într-o oarecare liberalizare şi apropiere de lumea liberă, cât şi pentru Occident. Nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă, câtuşi de puţin, că vizita preşedintelui american avea să marcheze o schimbare semnificativă a situaţiei din ţară.
             La numai șase ani după prima vizită a unui președinte american, în august 1975 avea sa vină în România un al doilea șef al executivului de la Washington, în persoana lui Gerald Ford. Întâlnirile cu Nicolae Ceaușescu și cu alți exponenți ai regimului de la București urmau să aibă loc în perioada 2-3 august, momentul esențial fiind deplasarea la Sinaia, în vederea semnării documentelor prin care cele două guverne erau informate asupra acordării României, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, a clauzei națiunii celei mai favorizate. 

               Contextul în care s-a desfășurat vizita a fost unul profund diferit de cel al momentului în care Nixon a vizitat România din postura primului președinte american care călca pe pământ românesc. Dacă în 1969, la venirea lui Nixon putem vorbi despre un entuziasm general în rândurile populației și chiar ale românilor din exil, în 1975 lucrurile au stat cu totul altfel. De întâlnirea dintre Nixon și Ceaușescu s-au legat multe dintre speranțele românilor. Populația a crezut realmente în capacitatea SUA de a ameliora practicile regimului de la București. Din nefericire, efectele scontate nu au apărut iar dezamăgirea a fost enormă. În aceste condiții, vizita lui Gerald Ford nu a mai beneficiat de efervescența de care se bucurase Nixon la venirea sa. S-a manifestat o vădită scădere a speranțelor în Statele Unite și, evident, lipsa unui entuziasm vizibil în rândurile populației bucureștene.

               In plan politic, totuși, vizita lui Gerald Ford a avut o încărcătură deosebită. Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. În România, alături de Nicolae Ceaușescu, urma să semneze documentele prin care se consemna acordarea, de către Congresul american, a clauzei națiunii celei mai favorizate României. Anterior vizitei s-au purtat negocieri intense între executivele de la București şi Washington, negocieri în cadrul cărora ambele părți au asumat angajamente legate de politici economice, dar și în planul respectării drepturilor omului, confesionale și de emigrare. 

           Semnarea documentelor s-a realizat în sala principală a castelului Peleș, alături de cei doi președinți aflându-se și secretarul de stat american, Rogers, și ministrul de Externe român, George Macovescu. Ulterior, Nicolae Ceaușescu și Gerald Ford au ținut discursuri din care reieşeau dorința comună pentru îmbunătăţirea relațiilor dintre cele două state și necesitatea unor eforturi comune în acest sens.

 Gerald Ford și Nicolae Ceaușescu s-au întors la București cu trenul, urmând ca liderul de la Casa Albă să părăsească România alături de soția sa, Betty Ford, în 3 august, la orele 17:20, către Belgrad, pentru o întâlnire cu liderul Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.