luni, 3 martie 2014

CEAUȘESCU ȘI PRIMII PREȘEDINȚI SUA IM ROMANIA



Pe 2 august 1969, soţii Ceauşescu, împreună cu Prim-ministrul Gheorghe Maurer şi cu ministrul de Externe Corneliu Mănescu îl primeau, la aeroportul Otopeni, pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, care avea să efectueze, în următoarele două zile, prima vizită a unui preşedinte american în România. Șase ani mai târziu, tot  în primele zile ale lunii august, Ceaușescu îl primea și pe Gerald Ford, cel de-al doilea șef al Executivului american care avea să viziteze Bucureștiul.

             Vizita lui Richard Nixon în România venea la un an după semnalul de aparentă independenţă a României faţă de URSS, dat de Nicolae Ceauşescu. În 1968, acesta se opusese invadării Cehoslovaciei de către trupele sovietice, creându-se, vizavi de România, imaginea unei insule de neutralitate în spaţiul central-est european. Vizita în România avea, pentru Nixon, şi o însemnătate personală. Preşedintele Statelor Unite ale Americii era la a doua venire în România, prima având loc cu doi ani înainte, când venise ca simplu membru al Congresului Statelor Unite. fiind primit foarte bine de Ceauşescu.

              Până în prima zi a vizitei, nimic din atmosfera Bucureştiului nu trăda apropierea momentului în care Richard Nixon avea să păşească pe pământ românesc. Oficial, autorităţile comuniste declaraseră în faţa presei occidentale că vizita Preşedintelui american „este o vizită de Stat ca oricare alta şi nu se deosebeşte cu nimic de alte vizite de acest fel”. În acelaşi timp, vizita era considerată, după spusele lui Mircea Carp, „o garanţie a independenţei României... pentru 72 de ore”. Abia în dimineaţa zilei de 2 august au apărut drapele americane pe străzile incluse în traseul vizitei oficiale, iar ziarele Scânteia şi România liberă publicau fotografia președintelui american şi detalii despre venirea acestuia.
               Lui Nixon aveau să-i fie prezentate proaspătul cartier Balta Albă, Halele Obor şi Muzeul Satului. Atât Preşedintele şi membrii delegaţiei lui, cât şi cei peste 800 de ziarişti care îi însoţeau au fost întâmpinaţi de populaţia Bucureştiului cu un sincer entuziasm, remarcat şi de Nixon. După estimările Miliţiei din Bucureşti, aproximativ un milion de bucureşteni au participat la manifestările de simpatie faţă de Preşedintele american. Efervescenţa creată în rândul românilor a făcut ca momentul să fie perceput şi să rămână în memoria colectivă ca o oază de speranţă şi optimism în mijlocul constrângerilor impuse de regimul comunist timp de jumătate de secol.

               Efectele vizitei lui Richard Nixon în 1969 la Bucureşti au rămas însă insignifiante, atât pentru populaţia României, care spera într-o oarecare liberalizare şi apropiere de lumea liberă, cât şi pentru Occident. Nici Nixon, nici Departamentul de Stat, nici Ambasada americană de la Bucureşti nu au lăsat să se întrevadă, câtuşi de puţin, că vizita preşedintelui american avea să marcheze o schimbare semnificativă a situaţiei din ţară.
             La numai șase ani după prima vizită a unui președinte american, în august 1975 avea sa vină în România un al doilea șef al executivului de la Washington, în persoana lui Gerald Ford. Întâlnirile cu Nicolae Ceaușescu și cu alți exponenți ai regimului de la București urmau să aibă loc în perioada 2-3 august, momentul esențial fiind deplasarea la Sinaia, în vederea semnării documentelor prin care cele două guverne erau informate asupra acordării României, de către Congresul Statelor Unite ale Americii, a clauzei națiunii celei mai favorizate. 

               Contextul în care s-a desfășurat vizita a fost unul profund diferit de cel al momentului în care Nixon a vizitat România din postura primului președinte american care călca pe pământ românesc. Dacă în 1969, la venirea lui Nixon putem vorbi despre un entuziasm general în rândurile populației și chiar ale românilor din exil, în 1975 lucrurile au stat cu totul altfel. De întâlnirea dintre Nixon și Ceaușescu s-au legat multe dintre speranțele românilor. Populația a crezut realmente în capacitatea SUA de a ameliora practicile regimului de la București. Din nefericire, efectele scontate nu au apărut iar dezamăgirea a fost enormă. În aceste condiții, vizita lui Gerald Ford nu a mai beneficiat de efervescența de care se bucurase Nixon la venirea sa. S-a manifestat o vădită scădere a speranțelor în Statele Unite și, evident, lipsa unui entuziasm vizibil în rândurile populației bucureștene.
               In plan politic, totuși, vizita lui Gerald Ford a avut o încărcătură deosebită. Președintele american a sosit la București de la Helsinki, unde, alături de alți 34 de șefi de state semnase documentul final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa. În România, alături de Nicolae Ceaușescu, urma să semneze documentele prin care se consemna acordarea, de către Congresul american, a clauzei națiunii celei mai favorizate României. Anterior vizitei s-au purtat negocieri intense între executivele de la București şi Washington, negocieri în cadrul cărora ambele părți au asumat angajamente legate de politici economice, dar și în planul respectării drepturilor omului, confesionale și de emigrare. 
           Semnarea documentelor s-a realizat în sala principală a castelului Peleș, alături de cei doi președinți aflându-se și secretarul de stat american, Rogers, și ministrul de Externe român, George Macovescu. Ulterior, Nicolae Ceaușescu și Gerald Ford au ținut discursuri din care reieşeau dorința comună pentru îmbunătăţirea relațiilor dintre cele două state și necesitatea unor eforturi comune în acest sens.
 Gerald Ford și Nicolae Ceaușescu s-au întors la București cu trenul, urmând ca liderul de la Casa Albă să părăsească România alături de soția sa, Betty Ford, în 3 august, la orele 17:20, către Belgrad, pentru o întâlnire cu liderul Iugoslaviei, Iosip Broz Tito.

duminică, 23 februarie 2014

ROMA - BAPTISERIUL DE LA LATRAN XXXX



Ca și Basilica Sfântul Ioan in Lateran, Baptiseriul său a fost clădit în prima parte a sec.al 4-lea (în jurul anilor 312-313), pe timpul domniei lui Constantin cel Mare. Elevația a fost realizată din cărămidă în totalitate și nu a fost placată cu material mai scump. Pe parcursul sec.al 4-lea, toți creștinii din Roma au fost botezați aici. Astăzi, el servește ceremoniilor din Sâmbăta Sfântă. A devenit model pentru toate baptiseriile ridicate în evul mediu timpuriu.  Are plan octogonal și este acoperit cu o cupolă. Baptiseriul depindea de catedrala Romei, adică de basilica Sfântul Ioan de Latran, de care a fost unit printr-o construcție târzie.

A fost refăcut de către papa Sixtus al III-lea, între anii 432-440, care i-a adăugat un nartex, un vestibul compus din două abside și un baldachin deasupra cuvei de botez octogonale. In jurul bazinului de botez se află un deambulatoriu.
In evul madiu timpuriu viitorii creștini se botezau la vârste înaintate și coborau treptele într-un bazin (cuvă) de piatră. Creștinul era botezat în picioare. Copii lor erau botezați în cristelnițe.
Cu aceeași ocazie, a refacerii din sec.al 5-lea, s-au ridicat pe centru opt coloane de porfir cu capiteluri corintice și s-au înscris pe antablamentul octogonal versuri referitoare la botez. Plafonul era decorat cu frescă reprezentând Bătălia de la podul Milvius.

Colonada superioară și lanterna centrală s-au adăugat în sec.al 16-lea. Papa Urban al VIII-lea a dat actualul aspect al baptiseriului, în sec.al 17-lea. Frescele datează din aceeași perioadă. De-a lungul timpului s-au adăugat edificiului patru capele: capela Sfântului Ioan Botezătorul, capela Sfântului Ioan Evanghelistul, capela Sfinților Rufinus și Secundus și capela Sfântului Venancus. Primele două au fost realizate în sec.al 5-lea de papa Hilerius. Cea de a treia a fost realizată în sec.al 12-lea în nartexul antic prin care se pătrunde în baptiseriu. Este un vestibul alungit prevăzut cu două abside, una decorată cu un frumos mosaic din sec al 5-lea. Cea de a patra capelă datează din sec,al 7-lea, din inițiativa papei Ioan al IV-lea. Este ornată cu mosaic în stil bizantin, cu personaje alungite și puțin rigide.

Un mic portic, cu două coloane cu capiteluri și un antablament bogat ornamentat, era orientat de la baptiseriu spre basilică. Fațada din cărămidă a fost ornată, în 1657, de o friză desenată de Francesco Borromini, friză ce încorpora blazonul papei Alexandru al VII-lea.
Baptiseriul de la Latran este unul dintre cele mai vechi edificii creștine din Roma și cel care a inițiat planul octogonal la mulțime de baptiserii ridicate ulterior.

ROMA - PALATUL LATRAN XXXX



Un al doilea edificiu din complexul papal de la Latran este Palatul de la Latran (Palazzo Latranense) Atunci când papa Grigore al XI-lea s-a reîntors la Roma, în 1377, după perioada în care papalitatea a avut ca sediu palatul de la Avignon, el a găsit la Lateran un palat devastat de ultimul incendiu și a trebuit să se instaleze la Vatican. Edificiul actual al palatului Lateran a fost reconstruit, între anii 1586 și 1589 de Domenico Fontana sub pontificatul lui Sixtus al V-lea (Quintus).
Fațada basilicii și o latură a palatului
Cladirea se află lipită de arhibasilică și ocupă locul antic al micului palat numit "Patriarhia", prima reședință a papilor din timpul lui Constantin cel Mare. După secole de decădere, palatal a fost reconstruit de către arhitectul Domenico Fontana. A fost gândit a fi reședința de vară a curții papale. Cu toate acestea, papii au preferat scaunul de la Vatican și nu l-au prea folosit ca reședință.. In secolele următoare Palatul de la Lateran a primit utilizări diferite . A fost folosit ca spital , ca ospiciu, și ca arhivă a Statului Papal. In anul 1838 a adapostit Muzeul Gregorian, fondat de papa Gregore XVI-lea . In 1960 , papa Ioan al XXIII-lea a transferat tezaurul muzeal la Muzeul Vaticanului, iar palatal a devenit doar sediu al Vicariatului.  A urmat o restaurare majoră și o reabilitare, lucrări finalizate în anul 1967. Din 1987, un etaj servește drept  Muzeul de Istorie al Vaticanului.
A doua fațadă a basilicii și a doua latură a palatului Lateran
Clădirea s-a inspirat de la Palazzo Farnese, deși a inclus mai multe forme severe, tipice perioadei de Contrareformă. Acoperă un plan dreptunghiular și are trei părți vizibile (a patra este lipită în partea dreaptă a aehibazilicii Sf. Ioan din Lateran) . Fiecare dintre acestea are un portal mare, cu coloane netede, cu balcon deasupra . Două dintre aceste balcoane au blazonul papei Sixtus  al V-lea (1585-1590), iar al treilea  poartă blazonul papei Clement al XII-lea ( 1730-1740 ) . La parter, pe toate laturile se deschid ferestre mari, cu pervazuri și cu bare de fier. La primul și al doilea etaj ferestrele au frontoane alternativ curbate și triunghiulare In partea de sus există o loggie de veghe cu coloane . Interiorul palatului are o curte înconjurată de un portic cu trei ordine suprapuse, adică trei loggii suprapuse. O scară monumentală duce la apartamentul papal, format din zece camere și o capelă. Aceasta este decorată cu fresce ce reprezintă episoade din pontificatul papei Sixtus al V-lea, în timp ce camerele sunt decorate cu episoade din istoria Imperiului Roman și creștin și cu episoade din Vechiul și Noul Testament .
In  camera numită Sala Concilierii a fost semnat, la 11 februarie 1929, Tratatul de la Lateran dintre Sfântul Scaun și statul italian, tratat semnat de Benito Mussolini și de cardinalul P.Gaspari. De atunci, clădirea este o parte integrantă a statului Vatican și se bucură de privilegiile de extrateritorialitate.
Vedere interioară a palatului Lateran - muzeu
Muzeul organizat aici cuprinde două părți: apartamentul papal și muzeul istoric.         
Apartamentul cuprinde zece săli, fiecare decorate cu fresce de la sfârșitul sec.al 16-lea.
Muzeul istoric cuprinde trei secțiuni consecrate istoriei papalității, ceremonialului pontifical și corpului de armată pontifical.
Vestigiile palatului medieval sunt:  Tricliniumul papei Leon a III-lea și Scala Sancta
Leon al III-lea (795-816) a inițiat construirea a două săli ale palatului. Din Triclinium, sau sala de masă, a mai rămas o absidă ornată cu mosaic, refăcut în sec.al 18-lea. Mozaicul amintește alianța dintre papa Leon al III-lea și Carol cel Mare: Carol a repus pe Leon al III-lea în scaunul papal, iar acesta din urmă l-a încoronat pe Carol ca împărat la Basilica Sfântul Petru de la Vatican.
Papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a demolat ceea ce rămăsese din palatal medieval. In același timp el a păstrat foarte aproape de amplasamentul primitiv, capela privată a papilor. Pentru a o adăposti a dispus realizarea unui edificiu de către  Domenico Fontana. Pentru a accede la capelă el a cerut plasarea scării principale a palatului, tradițional identificată a fi aparținut palatului lui Pilat Pontius, scară pe care ar fi urcat Christos. Credincioșii urcă pe această scară sacră în genunchi. Alte scări sunt rezervate celor care urcă normal. Sus, capela papilor adăpostește relicve prețioase. Ea este numită Sancta Sanctorum, prin analogie cu Sfânta Sfintelor din templul de la Ierusalim.
Capela adăpostește icoana lui Christos, icoană numită archeropoete, adică nefăcută de mână omenească. Legenda spune că Sfântul Luca o începuse, dar a fost terminată de un înger. Ea a ajuns în "mod miraculos" de la Constantinopol la Roma, în sec.al 8-lea. In capela Sfântului Laurentius, care flanchează pe dreapta Capela pontificală, se poate vedea poarta antică de bronz cu închizători impresionante, care se deschide spre Sancta Sanctorum.
Pe ansamblu, palatal nu impresionează prin arhitectura sa, ci numai prin interioarele sale decorate și prin trecut.