GALERIE DE FOTOGRAFII DE PE FRONTUL DE RĂSĂRIT

Obuzier Schneider md.1917, cal.155 mm, remorcat de autotractor Skoda
in mars spre Krasnodar, august 1942.

Un tun Vickers/Resita de 75 mm langa Tohan in mai 1943. 
Teava este pictata in culori de camuflaj, 
un procedeu rar in armata romana in timpul razboiului

Un tun Rheinmetall model1936 de calibrul 37 mm langa Brasov

Un proiector langa Brasov in octombrie 1943

O baterie Rheinmetall de 37 mm in Batalia de la Odessa

Servanti ai unei baterii AA in Basarabia in 1941. 
Se observa castile Adrian model 1916 folosite de trupele din a doua lini

Regele Mihai I si gen. de armata Ion Antonescu
in timpul unei inspectii pe front, iulie 1941

Generalul Ion Antonescu, impreuna cu Mihai Antonescu (stanga) 
si ofiteri, in timpul unei slujbe religioase. 
Antonescu poarta Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a

Un Potez 633B2 din Escadrila 74 la Cotul Donului, pe 14 noiembrie 1942

IAR-80B din Grupul 6 Vanatoare pe Popesti-Leordeni in noiembrie 1943

O formatie de Bf-109G din Escadrila 53, pregatindu-se de decolare; 
se observa emblema unitatii, Mickey Mouse calare cu lancea in mana

Efecte ale unui bombardament USAAF asupra Ploiestiului

Un IAR-39 din Escadrila 17

Un tun Skoda model 1928 de 75 mm, apartinand 
Regimentului 1 Artilerie Garda, in una din garile Bucurestiului 
la intoarcerea de pe front in toamna 1941

O baterie de obuziere Skoda model 1934 de 150 mm langa Odesa

Un tun Schneider model 1936 de calibrul 105 mm, 
tractat de un camion Skoda 6STP6L, 
apartinand unui regiment de artilerie grea motorizat

Obuzier De Bange model 1878 de 120 mm, folosit in 1944.

Aruncator de grenade calibrul 60 mm in pozitie de tragere la Cotul Donului.

Ofiteri ai Batalionului 15 din Divizia 2 Munte, in 1942.

Elemente ale Diviziei 1 Blindate in apropierea Chisinaului. 
Pe mana stanga a ofiterului din masina de comandament se observa 
brasarda alba, pe care o purtau soldatii romani 
pentru a evita sa fie confundati cu sovieticii

Cavalerie romaneasca in Cernauti

Tanc R-35 din Regimentul 2 Care de Lupta

Cavalerie marsaluind spre front, in Basarabia. Se observa sabiile, 
pe care cavaleristii romani le au agatate de sa

Prizonieri sovietici escortati de soldati romani. 
Se observa brasardele albe de pe bratul stang pentru a nu fi 
confundati de germani cu inamicul.

Tarani romani intampinand trupele romane in Basarabia

Baterie de artilerie grea sovietica capturata in centrul Chinaului de 
Compania 3 Care de Lupta

Infanterie romana ataca sub fumigene

Motociclist roman in repaus. Se observa brasarda alba de pe brat, 
purtata pentru a nu fi confundat de aliatii germani cu un soldat sovietic

Tun anticar Bofors al trupelor de cavalerie. Capul de pod Taman, mai 1943.

Soldati romani tragand cu un aruncator de mine de 60 mm

Tun anticar Breda pe tarmul Marii Azov. Iunie 1942

Escadronul 1 din Grupul 52 Cercetare pe 12 mai 1942 la Dnepropetrovsk

Soldati romani in Caucaz, folosind un mijloc inedit de deplasare

Platforma antiaeriana mobila improvizata prin montarea 
a doua mitraliere cal. 7,62 mm pe un autocamion GAZ, 
de provenienta sovietica.

Mitraliere capturate de la trupele sovietice

Piese de artilerie capturate de la trupele sovietice

Catarul a fost un adevarat “camion” pentru vanatorii de munte romani 
si a dat rezultsate bune pe in conditii relief accidentat

Artilerie motorizata dintr-o baterie divizionara; piesa tractata este 
un obuzier Skoda de 150 mm model 1933

Infanterie romana avanseaza printr-un teren mlastinos. Soldatul 
din prim plan cara o pusca-mitraliera ZB 30

Soldati romani deplaseaza un tun AT Bofors model 1936 
spre o noua pozitie de tragere

Vanatori de munte in Caucaz

Cercetasi dintr-o unitate de cavalerie motorizata, pregatindu-se de masa

Soldati din Regimentul 2 Rosiori in Ungaria. 
Se poate observa marea varietate de pistoale-mitraliera folosite 
de cavaleristii romani atunci: MP 40, MP 41, PPS-41, Orita, Beretta 38A

Subunitate de cavalerie in actiune, 
probabil intr-o fotografie de propaganda

Regiment de cavalerie pregatindu-se de inspectie pe front.

Cimitir militar la Dalnik.

Covoi sub bombe

Submarin clasa CB

Convoi parasind Sevastopol

Coloana de cavalerie purtata

Asteptand un atac sovietic

Servanti romani ai unui mortier Stokes Brandt model 1931
 de 81,4 mm, in iulie 1942, langa Sevastopol

Fortul Maxim Gorki II

Sevastopolul sub bombe

Sevostopol

Generalul Avramescu, comandantul Corpului de Munte, impreuna 
cu ofiteri din statul major. Se observa caciulile turcane folosite i
n primele doua ierni de razboi


Soldati romani care iau parte la parastasul camarazilor lor cazuti

Vanatori de munte observa pozitiile sovietice, inaintea unui atac

Vanatori de munte in Crimeea in 1941. Se observa bastile specifice armei

Generalii Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la vanatoare

Generalul Avramescu, comandantul Corpului de Munte, 
trece in revista trupele. Se observa tinuta specifica a vanatorilor de munte

Generalul Avramescu si ofiteri de stat major
 langa un automobil Horch 901 in Crimeea in 1942

Soldati romani in Sevastopol

Puntea puitorului de mine NMS Dacia 
in timpul unei operatiuni pe 5 noiembrie 1942

SMR Dacia

NMS Delfinul

NMSDelfinul

Submarinul Delfinul la sosirea in tara.

Generalii Dragalina (stanga) si Avramescu (dreapta) la vanatoare

Generalul Corneliu Dragalina, comandantul Corpului 6, 
in toamna anului 1941 la Odessa.

Generalul Petre Dumitrescu (stanga) si generalul Corneliu Dragalina 
(dreapta) in Rusia in 1942

Pod peste Nistru, construit de pontonierii romani in 1941

Vanatori de munte in timpul primului asalt asupra Sevastopolului.

Tun de munte executand foc.

Cuib de pusca-mitraliera la cota 42. Sablokova, septembrie 1941.

Observatori de artilerie.

Detasamente romane forteaza Prutul.

Ostasii romani se folosesc de camile pentru transport în tinuturile desertice.


Pe campul de lupta N-E Vigoda este cazuta grupa de comanda 
a maiorului Filimon (R. 2 dorobanti). 10 octombrie 1941.

Militari din Regimentul 2 graniceri in mars la Kapalieva (est Odessa), 
18 august 1941.
Ostasi romani si germani avansand in Basarabia, iulie 1941.

Traversand un sant anticar. Octombrie 1941.

Ostasi romani in actiune. Basarabia, iulie 1941.

Pozitie de mitraliera in Muntii Iaila in iarna 1941/42.

Pionieri romani in asalt.

Baterie romaneasca de Pak 97/38 in decembrie 1943 in Crimeea. 
Se observa camuflajul special de iarna

Serbari marine la Constanta. In fundal: nava baza Constanta.

Infanteristi romani traversand Donetul. Soldatul din prim plan 
cara o pusca mitraliera ZB 30


Infaterist in uniforma de campanie din 1941

Infanterie romana si o coloana de StuG IIIE germane

Infanterie romana pe front in Ucraina

Soldati romani in apropiere de Chisinau, iulie 1941.

Grupa de infanterie inarmata cu pusti Mannlicher model 1895

Pluton de infanterie in 1941, cu o saptamana inainte de plecarea pe front. 
Unul din soldati tine o pusca mitraliera ZB-30 fara incarcator

Senilete ‘Ford rusesc de captura’ la parada, Bucuresti, 10 mai 1943.

NMS Marsuinul

Masa trupei la Cotul Donului, octombrie 1942.

Pozitie de mitraliera ZB-53. Kuban, mai 1943.

Gen. de brigada Leonard Mociulschi impreuna cu ofiteri 
si subofiteri neidentificati

Gen. de brigada Leonard Mociulschi in 1942, 
purtand Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a si Crucea de Fier clasele II si I

Militari romani cazuti in luptele pentru cucerirea Odesei, 15 octombrie 1941.

Vanatori de munte in timpul antrenamentelor.

Tunul Bofors de 102 mm al submarinului NMS Delfinul

Monitorul NMS Mihail Kogalniceanu pe Dunare

Puitorul de mine NMS Dacia in misiune

Doua vedete torpiloare romane si un submarin german la Constanta

Gen. de brigada Grigore Nicolau, comandantul Diviziei 2 Garda, 
impreuna cu ofiteri ai Regimentului 4 Graniceri

Obuzier greu Skoda model 1934, calibrul 150 mm, in pozitie de tragere.

Tun de camp Skoda model 1928, calibrul 75 mm, in mars.

Infanterie in defensiva langa Odesa, tragand cu o mitraliera ZB-53

Tancuri R-2 din Divizia 1 Blindata langa Odesa

Soldati romani tragand asupra pozitiilor sovietice cu un mortier 
Stokes Brandt de 60 mm

Tun AA romanesc pazind un pod de vase peste Nistru; de remarcat 
castile Adrian model 1916 ale servantilor

Soldati romani in Odesa

Soldati romani in timpul bataliei de la Odesa

Prizonieri sovietici escortati de soldati romani. 
Se observa brasardele albe de pe bratul stang 
pentru a nu fi confundati de germani cu inamicul.

Soldati romani in Odesa

Soldati romani traversand un curs de apa. Se observa ca au 
inca emblemele cu cifrul lui Carol II pe casti

Soldati romani pe malul marii in Odesa

Fotografie aeriana a orasului Odesa, octombrie 1941.

Gara Odesa.

Portul Odesa.

Ofiter de graniceri

Generalul Pantazi inspecteaza pozitii de artilerie pe frontul de est.

Parasutisti romani langa un avion de transport Potez 56

Garda de onoare la inmormantarea asului aviatiei de vanatoare 
cpt. av. Alexandru Serbanescu pe 19 august 1944. 
Se observa castile germane model 1938

Parasutisti defiland de 10 Mai in fata M. S. Regele Mihai I

Soldat purtand insigna de parasutist

Grup de parasutisi romani in primavara anului 1944

Pionieri romani la parada de 10 Mai (1942). 
Sunt echipati cu aruncatoare de flacari Pignone model 1937

Soldati romani traverseaza un curs de apa inotand sub protectia 
unei pusti-mitraliere ZB 30

Generalul Pantazi inspectand Escadronul 5 mecanizat 
al Diviziei 8 cavalerie in Crimeea, la 8 august 1942.

Car de lupta R-2 la parada. Se observa crucea de identificare 
aeriana model ARR de pe capota motorului.

R-2 lovit de artileria antitanc sovietica. Karpova (Odesa), 18 august 1941.

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de lupta se intorc de la Odessa pe ploaie. 
Octombrie 1941.

Doua tancuri R-35 tractand un tanc sovietic BT-2 capturat in Basarabia. 
Iulie 1941.

Tanc R-35 cu model de camuflaj francez.

Tancuri R-35 din Regimentul 2 care de lupta, Bucuresti, 1940.

NMS Rechinul (S1) si NMS Marsuinul (S2) in port

Echipa de recunoastere.

Ofiteri ai Regimentului 3 Graniceri ucisi in timpul luptelor de la Odesa

Regimentul 4 Graniceri aliniat pentru inspectia colonelului comandant

Regimentul 4 Graniceri in tinuta de campanie

Pluton din Regimentului 12 Rosiori in 1940. Unul din soldati are o pusca
 mitraliera ZB-30

Tun anticar Schneider în poziţie de tragere. Usatovo, 17 octombrie 1941.

Gen. de corp de armata Hugo Schwab in Crimeea

Servanti la un obuzier greu Skoda, md. 1934, calibrul 150 mm. 
Acestia poarta casti de tip Adrian, md. 1916, specifice trupelor auxiliare. 
Basarabia, iulie 1941.

Ofiteri in ispectie pe front la Sevastopol in iunie 1942

SMR Regele Carol I

10 octombrie 1941. SMR Regele Carol I se scufunda.

SRD Aurora la Constanta, 1940.

Pentru a se incalzi in timpul iernii, pe front la Stalingrad, 
soldatii au recurs la solutii foarte diverse

Gen. Constantin Pantazi, ministrul apararii, viziteaza trupele 
de pe frontul de la Stalingrad

Obuzier de munte Skoda model 1939 (D9) de 105 mm in actiune.

Tanc R-2 din Divizia 1 Blindata la Stalingrad

Tractor de artilerie sovietic Komsomolet 
capturat de trupele romane in Crimeea, 1942.

T-4 de tip Panzerkampfwagen IV Ausf H, la un atelier de reparatii 
din spatele frontului. Tancul pastreaza schema de camuflaj originala, 
provenind din materialul Diviziei 23 Panzer.

Instructia cu tancul T-38.

TACAM T-60 la parada din 10 mai 1943, in Bucuresti.

Soldati romani tragand cu o pusca mitraliera ZB in timpul luptelor 
din peninsula Taman, in vara lui 1943

Tanc sovietic T-34/76 avariat de apararea AT, folosit ca punct de 
observatie de catre soldatii romani in luptele din Peninsula Taman

Soldati romani si germani bucurandu-se de o pauza intre lupte

Cimitirul eroilor din Taman

Tun antitanc Pak 38 de 50 mm in actiune pe frontul din Kuban 
in vara anului 1943

Echipajul unui tanc R-2 impreuna cu un instructor german in iunie 1941

Prima aparitie publica a TACAM T-60, la parada de 10 mai 1943

Un T-4 (Pz IV G) la parada de 10 mai 1943. 
Era singurul supravietuitor din cele 11 cu care Divizia 1 Blindata 
plecase pe front in septembrie 1942

Comandantul si soferul unui tanc R-2 in Basarabia

Transmisionisti afectati unei unitati de cavalerie in Kuban in 1942

Ostasi in transee la Cotul Donului, octombrie 1942. Se observa 
caciula turcana, standard pentru iarna lui 1942.

Tun anticar Bohler, calibrul 47 mm, in Stepa Calmuca.

Vanatori de munte aliniati pentru inspectie in aprilie 1942, 
in Crimea. Se observa ciorapii albi regulamentari, 
numai la ofiterul din prim plan

O patrula de schiori din Batalionul 25 in iarna 1941/42

Vanatori de munte langa un tanc sovietic BT-5 abandonat.

Soldati din Escadronul 2 Vanatori Calari (din Divizia 2 Munte)

Vanatori de munte pozand pe un tanc T-38.

Vanatorul de care R-35 (transformat)

Grup de ofiteri de vanatori de munte al unuia dintre batalioane

Ofiteri de vanatori de munte langa o centrala dintr-un cort de comanda. Probabil inainte de razboi

Unitate de vanatori de munte la parada.

Avioane sovietice distruse la sol de bombardamentele Axei pe 22 iunie 1941

Vanatori de munte cu o pusca mitraliera ZB-30 in Muntii Iaila

Vanatori de munte cu o mitraliera ZB-53 in Muntii Iaila

EXECUȚIA MAREȘALULUI ION ANTONESCU

La 2 iunie 1946 ar fi împlinit 64 de ani. Mareşalul Ion Antonescu a fost executat în ziua de 1 iunie 1946 alături de alţi colaboratori, de autorităţile comuniste şi ocupantul sovietic. Execuţia s-a produs la ora 18.00 în Valea Piersicilor, circa 500 de metri în interiorul închisorii Jilava. A murit cu “Trăiască România !” pe buze ca şi colegii săi, Mihai Antonescu, generalul Vasiliu şi profesorul Alexianu.

Evenimentul din după-amiaza zilei de 1 iunie 1946 este descris eroic chiar în Cartea Albă a Securităţii publicată în 1997: “După prima salvă de foc, toţi cei patru s-au prăbuşit la pământ. Mareşalul s-a ridicat din nou în picioare, strigând grupului de execuţie: Mai trageţi, călăilor, căci nu sunteţi în stare să mă omorâţi aşa de uşor! Se comandă o nouă salvă de foc, după care se prăbuşesc din nou. (…) Se hotărăşte ca comandantul detaşamentului să-I împuşte pe fiecare cu revolverul său. Acesta trage în mareşal şi, apoi, în ceilalţi toate cele 14 gloanţe. Medicul se apropie din nou şi constată că tot mai trăiesc.
Generalul Vasiliu, zâmbind, s-a lăsat legat la ochi, spunând că îi este indiferent, dar după câteva clipe şi-a dat legătura la o parte. Când au început salvele de foc, adevăraţii ostaşi români care păzeau închisoarea şi-au scos căştile, au făcut cruce şi toţi plângeau. Toţi condamnaţii au murit ca nişte eroi. În ziua de 2 iunie, mareşalul împlinea 64 de ani.

După executare, cadavrele au fost arse la crematoriu, iar urnele cu cenuşă au fost duse la Ministerul de Interne…”

Ion Antonescu declarase deja înainte de acest eveniment: “Cer să fiu condamnat la moarte şi refuz dinainte orice graţiere. În felul acesta voi fi sigur că voi muri pe pământul Patriei!”.

Ion Antonescu  s-a născut la Piteşti la 15 iunie 1882, calendar nou. A fost şeful secţiei Operaţii de la Marele Cartier General în anii războiului pentru reîntregire, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major, ministru de război. Din 4 septembrie 1940 până pe 23 august 1944 a fost prim-ministru al României şi apoi şef al statului (conducător). După cum ştim, Antonescu a luat decizia de intrare a României în cel de-al doilea război mondial, de partea şi sub comandamentul Germaniei.

Ion Antonescu în centrul fotografiei- ofițer de stat major în 1918

Antonescu a avut reputaţia unui comandant militar foarte priceput şi pragmatic. Duritatea sa i-a adus porecla de “Câinele roşu”.Între anii 1922 şi 1926, Antonescu a fost ataşat militar al României în Franţa şi Marea Britanie. După reîntoarcerea în România a fost promovat Comandant al “Şcolii Superioare de Război” între 1927 şi 1930, Şef al Marelui Stat Major al Armatei între 1933 şi 1934 şi Ministru de Război între 1937 şi 1938.
Generalul Antonescu a fost numit prim-ministru de către regele Carol al II-lea în septembrie 1940, după ce România fusese silită să cedeze Basarabia şi nordul Bucovinei Uniunii Sovietice (28 iunie 1940) şi nordul Transilvaniei Ungariei (30 august 1940). La numai două zile de la numirea sa în post, l-a silit pe regele Carol al II-lea să abdice. Fiul lui Carol II, Mihai a devenit noul rege. În faţa perspectivei unui război pe trei fronturi, (Germania în vest, Uniunea Sovietică în est şi Bulgaria în sud), Antonescu a căutat să facă o alianţă cu Germania Nazistă, în speranţa că va putea recupera măcar teritoriile ocupate de sovietici. Acest parteneriat era dorit de germani datorită rezervelor de petrol foarte importante ale României.

Antonescu s-a apropiat politic de  Garda de Fier, oferindu-le mai multe portofolii guvernamentale(15 septembrie 1940). El spera să poată aduce sub controlul său Garda de Fier, deoarece activităţile lor paramilitare subminau autoritatea statului. Această perioadă de coabitare între General şi Gardă a făcut ca statul să fie decretat “Stat naţional-legionar”. Până în cele din urmă, cum cererile legionarilor pentru creşterea rolului lor politic în guvern au fost în mod repetat respinse de Antonescu, Garda de Fier s-a răsculat (Rebeliunea legionară 21-24 ianuarie 1941). Antonescu a zdrobit rapid rebeliunea legionară, (având aprobarea tacită a germanilor, care doreau stabilitate economică în România), a scos în afara legii Garda de Fier şi a întemniţat pe toţi conducătorii acesteia care nu au reuşit să fugă din ţară.

Trebuiesc adăugate două momente de glorie militară pe care le-a trăit Ion Antonescu ]nainte de a deveni șeful statului. În 1940. Primul mare success al său s-a afirmat în toamna-iarna anului 1917, când trupele rusești bolșevizate se retrăgeau în debandadă spre țară reând, în drum, mari pagube pe micul teritoriu ce mai rămăsese neocupat și gândind să înlăture pe I.I.C. Brătianu și chiar pe regale Ferdinand I-ul. Aceste trupe immense de bolșevici trebuia să fie oprite de pe calea lor sălbatică și apărată țara. Ion Antonescu, pe atunci ofițer de stat major al generalului Prezan, a întocmit un plan deizgonirea bandelor bolșevice înarmate. Planul său a fost prezentat regelui într-un Consiliu de coroană și păus în aplicare. In perioada următoare armata română, organizată, și acționând după planul expus, a reușit să cureâe ăara (ce mai rămăsese din ea) de armatele bolșevice, să le dezarmeze și să le oblige să urmeze anumite trasee bligatyorii spre graniă. Cu unele dintre acele trupe de sălbatici a trebuit să se dea lupte grele (lupte între foștii aliați). Planul lui Ion Antonescu a făcut posibilă unirea Basarabiei cu Regatul României după câteva luni, în martie 1918. Bolșevicii rămași în bande pe teritoriul basarabean independent la cea dată, au fost exterminate și izgonite peste Nistru de armata română. Aceasta în condițiile în care la sud feldmareșearul Von Mackensen dorea să oblige pe românii trădați de ruși la o pace rușinoasă, pace pe care regale Ferdinand nu a semnat-o niciodată, deși a fost ratificată de guvernul Marghiloman.

Ultimul glonț pentru un erou național.

Un a doilea eveniment de onoare și recunoaștere a valorii sale, Ion Antonescu l-a trăit în vara anului 1919, pe timpul războiului româno-ungar. Atunci, regale Ferdinand a asistat la trecerea trupelor române peste Tisa. Obsrvându-l pe Antonescu ceva mai retras de anturajul regal, erdinand s-a dus la el, l-a îmbrățișat și i-a prins în piept propria decorație Mihai Vitezul pentru reușita planurilor sale de aruncare peste Tisa a armatei bolșevice ungare, care contraatacase cu câteva zile în urmă. In seara zișei de 3 august 1919, colonelul Rusescu a intrat în Budapesta cu numai 400 de cavaleriști și două tunri de mic calibru. A doua zi Budapesta a văzut și defilarea restului armatei române, condusă de generalul Mărdărescu.

Insoțirea Mareșalului  spre locul execuției

In vara anului 1944, în vreme ce sovieticii avansau împingând înapoi frontul către graniţele României, Antonescu a refuzat să-şi trădeze aliatul dar a început tratative pentru un armistiţiu Datorită simţului onoarei nu a vut să se cunoască official aceată opțiune a sa. La data de 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit ideologic de principalele partide politice, l-a destituit pe Antonescu şi l-a arestat în Palat în urma unei scene rușinoase.

După arestare, Antonescu a fost predat sovieticilor. Ostatic al sovieticilor, ţinut în arest timp de doi ani în URSS, a fost readus în ţară doar pentru a fi judecat “exemplar”. Condamnat la moarte de instanţa “Tribunalului Poporului” la data de 17 mai 1946, a fost executat la Jilava alături de foşti colaboratori apropiaţi, la 1 iunie 1946. Pe locul execuției, poporul roman ar trebui să ridice un monument grandiose, ca omagiu al bărbăției și onoarei. 

"IAR TIE POPOR INGRAT NU-TI VA RÁMÂNE NICI MÁCAR CENUSA MEA"......

FOSTUL REGE TRĂDĂTOR DE LA 23 AUGUST 1944 ȘI MARELE LUI SECRET

Regele Mihai a trecut de 90 de ani și este ultimul supraviețuitor dintre șefii de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar a fost și este disprețuit.

                                    Mareșalul Ion Antonescu, victima fostului rege trădător Mihai I

Probabil că cea mai mare dintre taine este „Telegrama de la Stockholm”, prin care Moscova anunța în dimineața lui 23 august 1944 că e gata să încheie un armistițiu cu Mareșalul Antonescu. Cu toate acestea, Antonescu a fost arestat, iar sovieticii au intrat pe teritoriul României, fără nici un acord scris.

Ca urmare a evenimentelor de la Viena, din 30 august 1940, precum şi a mutaţiilor de ordin geopolitic şi geostrategic, în România s-a produs, la 4 septembrie 1940, o gravă criză de stat soldată, la 6 septembrie 1940, cu abdicarea Regelui Carol al II-lea, care l-a chemat pe generalul Ion Antonescu pentru a-l informa că renunţă la tron în favoarea fiului său Mihai, acordând depline puteri în stat prim-ministrului care îşi asuma şi titlul de “Conducător al Statului". Antonescu vedea Casa Regală drept o soluţie politică după război.

Mihai I și Gheorghe Gheorghiu-Dej

Cine se aseamănă se adună

Generalul Ion Antonescu a crezut în rolul mesianic al Conducătorului într-un stat, fiind convins că "Statul a avut în toate unghiurile pământului şi va avea în toate timpurile valoarea aceluia care, trecător, conduce".

Schimbând formula de jurământ a Regelui Mihai I ("Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu"), generalul Ion Antonescu dorea să sublinieze că pe viitor naţiunea va trece întotdeauna înaintea Regelui.

Mihai i și băieâii lui trădători

În discursul ţinut, la 7 septembrie 1940, în şedinţa Consiliului de Miniştri, generalul Ion Antonescu a ţinut să precizeze că “nimeni nu va trece prin faţa Palatului decât ca să se închine în faţa unui simbol", iar Regele va rămâne numai un simbol şi nu are dreptul să se amestece în conducerea Statului, indiferent de capacitatea acestuia.

Generalul Ion Antonescu dorea să păstreze Casa Regală a României în afara treburilor politice ale statului, în acele clipe de grea cumpănă, cu speranţa că va putea fi o soluţie politică în vremurile de după război. Vremuri pe care nimeni nu le putea bănui, în acele clipe, cum vor arăta.

Jurnalul de război al Mareşalului Ion Antonescu relevă numeroase întâlniri (mic-dejun sau prânz) între Conducătorul Statului român şi soţia sa, pe de-o parte, precum şi Regele Mihai I şi Regina-Mamă Elena pe parcursul războiului, în afara vizitelor pe front şi la acţiunile protocolare impuse de raţiunile de stat.

Totdeauna în spatele Mareșalului - Pe front

Până la intrarea Regelui Mihai I în opoziţie discretă faţă de Antonescu, relaţiile au fost extrem de protocolare şi amiabile. La 22 iunie 1941, Regele Mihai I a adresat o telegramă de felicitare generalului Ion Antonescu prilejuită de trecerea Prutului şi intrarea în războiul împotriva Uniunii Sovietice. O telegramă de felicitare a fost trimisă Conducătorului Statului român şi cu ocazia trecerii Nistrului în iulie 1941. 

Trecerea Nistrului a urmărit, printer altele, și să împiedice reînvierea "Ucrainei Mari".

Regele și mămica

Necesităţile operative generate de rezistenţa Armatei Roşii, exigenţele războiului de coaliţie şi schimbarea direcţiei de înaintare a Grupului de Armate "Sud" reprezintă câteva dintre motivele care au impus luarea uneia dintre cele mai contestate decizii din istoria modernă a românilor. Marea dezbatere asupra trecerii Nistrului şi-a inutilităţii războiului împotriva Uniunii Sovietice a fost “discret" alimentată de serviciul de spionaj şi propagandă britanic, cu efecte asupra interesului naţional major.

Protecţia celor doi lideri, respectiv Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, împotriva germanilor şi-a aplicării regulilor războiului, s-a făcut din înalte raţiuni de stat care au impus o astfel de conduită Mareşalului Ion Antonescu.

Trecerea Prutului, la 22 iunie 1941, a reprezentat o chestiune de demnitate naţională, rănită de evenimentele din 26-28 iunie 1940, iar trecerea Nistrului a avut drept obiectiv, dincolo de chestiunea războiului de coaliţie, a soluţionării “problemei ruse" sau a necesităţilor militare imediate, eliminarea unei uriaşe primejdii geopolitice: Ucraina Mare, dornică de reînviere cu sprijinul celui de al III-lea Reich. Regele Mihai I nu s-a împotrivit trecerii Nistrului şi nici nu avea cum să influenţeze evoluţia evenimentelor politico-militare din acele clipe. Era un tânăr puțin dotat și lipsit de decizie. Se preocupa de autoturizme, motociclete și avioane, părând a fi rămas la vârsta pubertății. Regina Mamă l-a orientat pe Rege împotriva nemţilor.

Prea neînsemnat între atâția oameni puternici

O sinteză informativă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) din ianuarie 1944 sublinia faptul că primele raporturi comune, evidente, ale Regelui Mihai I cu opoziţia antiantonesciană datează din 24 ianuarie 1942, când sub înrâurirea Reginei, anglofilă prin educaţie şi relaţiile de familie, spiritul Regelui a fost, treptat, format împotriva aşa-numitei dominaţii germane. Conducerea celor două grupări de opoziţie (PNŢ şi PNL) a decis să încerce atragerea Casei Regale în conspiraţia împotriva Conducătorului Statului cu ocazia serbării Ordinului Ferdinand din 24 ianuarie 1942.

Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu şi dr. Constantin Angelescu, în calitate de emisari ai opoziţiei, se vor întoarce entuziasmaţi de la Palatul Regal, deoarece Regele Mihai I şi Regina Mamă Elena erau definitiv câştigaţi pentru teza opoziţiei. Regele era formal capul oştirii şi complotiştii năzuiau că Armata va fi atrasă, astfel, de partea opoziţiei antiantonesciene aflată în relaţii secrete cu Aliaţii Occidentali. Regele se gândea la un puci contra lui Antonescu încă din 1943.

Tătucul Stalin pentru care lucrase împotriva propriului popor

Regele Mihai I a fost convins, astfel, că numai o înţelegere cu Aliaţii Occidentali ar putea să pună stavilă unei expansiuni sovietice şi că numai o asemenea politică poate menţine statul român şi monarhia. În cursul unei convorbiri cu un agent secret britanic (“dl. House"), jurnalist la Allied News Papers şi aflat în drum spre Turcia, desfăşurată la Palatul Regal din Bucureşti, la 26 noiembrie 1943, Regele Mihai I a cântărit posibilităţile de reuşită ale unui puci. El nu a înțeles că rmata nu va asculta de un rege marionetă.

Perspectiva ca monarhia şi regimul partidelor democratice să aibă soarta regimului mussolinian, în condiţiile tergiversării încheierii armistiţiului şi ale formării unui guvern comunist în Moldova ocupată de Armata Roşie, a generat ample discuţii în Consiliul de Coroană din 3 mai 1944. Participanţii la acest Consiliu de Coroană aveau să conchidă că nu numai Aliaţii, dar însăşi opinia publică română va putea susţine cu drept cuvânt că opoziţia democratică, prin inactivitatea ei, s-a dovedit neputincioasă, astfel încât poporul român va fi înclinat în mod natural să-şi îndrepte privirea către noi forme de organizare politică şi socială.

Stalin i-a dat și o jucărie Ordinul Victoria

Dintr-o asemenea perspectivă se poate înţelege graba cu care Regele Mihai I şi opoziţia condusă de Iuliu Maniu s-au angrenat în acţiunea de răsturnare a regimului antonescian. Regele Mihai I a aprobat, la 15 iunie 1944, planul de înlăturare prin forţă, iar arestarea Mareşalului figura în planul de acţiune numai ca o soluţie de ultimă instanţă, deoarece Conducătorul Statului trebuia determinat să realizeze scoaterea României din război. Cei din opoziție au fost răsplătiți de comuniști după cum meritau niște trădători.

Regele nu putea împiedica crimele împotriva evreilor, dar nici nu a protestat. Regele Mihai I nu a avut nici o implicare în elaborarea şi punerea în aplicare a legislaţiei antievreieşti, precum şi a cortegiului de suferinţe ce a urmat pentru populaţia evreiască. Dar nici nu s-au înregistrat proteste oficiale ale acestuia în favoarea evreilor şi a atenuării suferinţelor acestei populaţii. Casa Regală a României s-a ţinut departe de deciziile politico-militare din statul roman, deși cunoștea bine realitățile. Este încă o dovadă a lipsei de personalitate a lui Mihai I și încă un motiv de dispreț al Mareșalului.

Pamfil Şeicaru, care nu l-a simpatizat deloc pe Rege, dar şi Ronald D. Bachman, în cartea sa "Romania: A Contry Study", afirmă că actul de la 23 august a grăbit înaintarea sovieticilor spre centrul Europei în detrimentul anglo-americanilor. Drept urmare, Regele nu a mai fost invitat niciodată să participe la ceremoniile de 9 mai din vreo ţară vestică, iar după detronare a fost marginalizat complet de casele regale sau democratice din apus, ajungând să trăiască din creșterea găinilor.

                                Vâșinski a spus odată că: "Nu are Uniunea Sovietică atâția pomi
                       câte cozi de topor are România". Se g\ndea, probabil și la trădătorul din frunte. 

Progresele realizate de trupele anglo-americane în Bătălia Franţei, în august 1944, creau posibilitatea ca blindatele aliate să atingă, până la venirea iernii, frontiera Germaniei, timp în care trupele sovietice se vor fi oprit în faţa Varşoviei şi pe frontul românesc.

Intradevăr, rușii s-au oprit pe Vistula până în primăvara lui 1945, asistând criminal la distrugerea Varțoviei de către Werhmaht, pe perioadaunei revolte armate a populației poloneze, în majoritar evreiască.

Deasemeni, menținerea frontului roman de la Nămoloasa și pe linia Carpaților Orientali, ar fi înlesnit invadarea Germaniei de către aliații vestici și le-ar fi înlesnit ocuparea Berlinului înaintea sovieticilor. In această situație rolul lui Stalin ar fi fost redus drastic, iar soarta Europei de răsărit ar fi fost alta.

Regele se ploconea și pentru a aprinde o țigară

Trădarea regelui Mihai al României, de a deschide calea trupelor sovietice spre apus a adus prejudicii catastrofale pentru multe popoare răsăritene, în afară de distrugerea materală socială și spirituală a României viitoare. Acest personaj distructiv și lipsit de demnitate, s-a aliat cu slugile guvernului sovietic împotriva propriului govern, a propriei armate și al propiului popor. In cârdășie cu spionii sovietici și cu doi generali, a deschis o breță de 40 de kilometric în frontal roman din Moldova, în noaptea dintre 22 și 23 august 1944. Prin acea breșă armatele sovietice au putut invada România, iar trădătorul regal a putut decreta întoarcerea armelor, fără a avea minimul simț de răspundere de a face acest lucru sub acoperirea unui tratat de armistițiu, tratat care s-a semnat la Moscova abia la 12 septembrie 1944 în mod rușinos și slugarnic. Inconștiența și trădarea țării, de la 23 august 1944, a înlesnit sovieticilor să facă prizonieri, fără luptă, în jur de 170.000 de ostași români și să-I deporteze în Siberia. In rest, țara a fost tratată de sovietici cu brutalitatea specifică de învingător.

De altfel, la acea fatidică dată, Moscova acceptase condiţiile de armistiţiu ale lui Antonescu, condiții care apărau onoarea armatei române, fereau țara de a deveni teatru de război și prevedea o zonă de demarcație între cele două armate.

Având posibilitatea să ocupe mai repede şi mai mult din teritoriul Germaniei, putea fi pus sub semnul întrebării acordul sovieto-britanic de împărţire a sferelor de influenţă, din 12 iunie 1944, premergător celui din octombrie 1944 de la Moscova, şi care urma să expire în curând, iar şansa de a fi reînnoit scădea considerabil.

In timp ce Aliaţii Occidentali începuseră “cursa pentru Berlin", sovieticii care se pregăteau pentru asaltul final spre linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Brăila, fără a fi convinşi că o vor străpunge, aveau nevoie de o decizie politică majoră care trebuia să însoţească viitoarele acţiuni militare de pe frontul românesc, astfel încât dezavantajul care se prefigura ca urmare a succeselor aliate din Vest să fie transformat în avantaj pentru sovietici. Aceste evenimente politice şi militare, precum şi interesele de ordin strategic şi politic au determinat, probabil, guvernul de la Moscova să accepte în totalitate cererile Mareşalului Ion Antonescu vizând un armistiţiu politico-militar pe frontul din Moldova.

Controversele privind acest accept al Moscovei sunt alimentate de misterul care dăinuie asupra recepţionării “telegramei de la Stockholm".

In legătură cu Telegrama de acceptare a armistițiului, propus de Mareșal, de către Stalin, telegramă trimisă de la Stockholm (prin serviciile tovarășei Kolontai, ambasadoarea sovietică în Suedia) există un mister istoric defavorabil adevărului și personalității Mareșalului.

Mai mult ca sigur că telegrama de la Moscova (via Stockholm) a fost recepţionată în dimineaţa zilei de 23 august 1944. O dovadă că aceasta a sosit este oferită de conţinutul stenogramei şedinţei Consiliului de Miniştri, din 15-16 septembrie 1944, în care se inserează poziţia lui Iuliu Maniu privitoare la armistiţiul românesc. Acela a spus:

Complotiști principali manevrați diafară

 (“Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi, în special, noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, când ni se va pune în faţă, mâine-poimâine, faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl. Molotov o zonă neutră pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi.

Deci, trebuie să constatăm, numaidecât, că noi între condiţiile pe care le avem prin armistiţiu, era şi punctul precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinând acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere")

Originalul telegramei de la Stockholm nu a putut fi descoperit în arhivele româneşti, deoarece cei care au interceptat telegrama, respectiv membri ai opoziţiei politice față de Marteșal, au sustras-o şi apoi, cu precizie, au distrus-o. Telegrama nu a fost depistată nici în arhivele sovietice, iar tăcerea istoriografiei sovietice, mai apoi ruse, faţă de acest moment delicat din evoluţia unei mari puteri către statutul de superputere amplifică misterul din jurul acestui delicat moment istoric.

Ce bine s-a simțit între comunițti și sovietici

Prin această faptă, 23 august: "cea mai mare eroare politico-militară din istoria contemporană României". Regele și anturajul său nu au avrut să lase lui Antonescu aureola meritată de adevărat conducător politico-militar al României.

Membrii conjuraţiei erau ferm convinşi că meritul schimbării trebuia să le revină lor, s-au precipitat şi astfel au pierdut “cartea" pe care Mareşalul “o juca". Sovieticii au profitat de această situaţie, generată de ambiţii şi orgolii nemăsurate, pentru a ocupa România şi a nu-şi respecta, mai apoi, angajamentele luate. Opoziţia a manifestat o grabă suspectă în a-l determina pe Regele Mihai I la actul demiterii şi arestării Mareşalului Ion Antonescu, iar acţiunea lor din ziua de 23 august 1944 a fost o lovitură de stat, care a căpătat aspectul unui act legal datorită prevederilor Decretului-lege nr. 3.071 din 7 septembrie 1940.

Clasificat între călăii secolului  al 20-lea

Conjuraţia politicienilor de la Bucureşti, defetismul unor înalţi comandanţi militari de pe front, trădarea, incapacitatea de comandă şi iniţiativă în luptă a unor conducători militari, frica de răspundere, erorile de ordin strategic ale aliatului german şi nu în ultimul rând inamicul aveau să contribuie la pierderea Bătăliei Moldovei (19-23 august 1944) şi, implicit, a “Bătăliei pentru Armistiţiu".  Decizia luată la 23 august 1944 reprezintă, după opinia mea, cea mai mare eroare politico-militară, din istoria României, cu consecinţele de-acum binecunoscute.

In urma actului de la 23 August 1944, România a oferit un avantaj inimaginabil, în marele joc al geopoliticii mondiale, pentru liderii de la Moscova, şi va deveni ţara care a favorizat, în mod substanţial, înaintarea Armatei Roşii spre Sud-Estul şi Centrul Europei, creându-se, astfel, condiţiile pentru instaurarea “regimurilor de democraţie populară".

Regele Mihai I a jucat un rol important în evoluţia evenimentelor spre acest final nefericit pentru propriul său popor şi nu numai. Tactica opoziţiei politice interne, respectiv a lui Iuliu Maniu, a generat imposibilul în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii unanim acceptate în condiţiile în care destinul nostru istoric ne împinsese în vârtejul disensiunilor dintre Marile Puteri.

Pe front se murea iar rgele marionetă se ocupa de mașini, motociclete și avioane jucărie

„Discretele” jocuri ale serviciilor secrete aliate şi propaganda de război a Naţiunilor Unite au bulversat opinia publică românească şi factorii de decizie în stat, împiedicând, astfel, obţinerea unui consens politic, în drumul care trebuia urmat, precum şi alegerea unei soluţii de salvare naţională demne şi corecte. 

Ambiţiile Mareşalului Ion Antonescu de a realiza un „23 August”, în manieră proprie, derivau dintr-o anumită concepţie privind onoarea şi demnitatea unui militar, a unui conducător de stat şi a unui popor, precum şi a unei înţelegeri privind geopolitica locurilor. Curgerea timpului a demonstrat că modul în care rămâi în conştiinţa colectivă a umanităţii, pozitiv sau negativ, îţi influenţează relaţiile şi prieteniile viitoare. 

Prin actul mârșav de la 23 august 1944, casa regală a vrut să se salveze, iar graţierea lui Antonescu era iluzorie.

Mareșalul condus spre plutonul de execuție

Predarea Mareşalului Ion Antonescu şi a echipei sale sovieticilor, prin intermediul comuniştilor români, a fost determinată de faptul că reprezentanţii PCR începeau să domine raporturile de "amiciţie" cu Casa Regală, şi nu numai, stabilite cu ocazia realizării lui “23 August".

O fermitate mai mare în aceste raporturi, în acele clipe istorice, precum şi mai multă hotărâre în deciziile monarhului, ar fi generat alte atitudini. Ostilitatea "camarilei regale" faţă de Ion Antonescu avea să-şi spună cuvântul atunci. În perspectiva a ceea ce a urmat, este greu de acceptat faptul că sovieticii nu ar fi încercat să-l captureze cu orice preţ pe Mareşalul Ion Antonescu. 

Regele nu a semnat decretul de graţiere a lui Antonescu din motive de răzbunare și de caracter ticăloșit. Pe de altă parte, o posibilă graţiere a Mareşalului Ion Antonescu era iluzorie într-un context atât de delicat şi în care Casa Regală dorea să se salveze, totuşi, şi să-şi salveze perspectiva existenţială.

După scurt timp, regale trădător a început să înțeleagă mârșăvia faptei sale. Probabil că a primit și semnalele dezaprobatoare din Occident. A încercat unele anevre de ieșire din rușine. Greva regală (1945) şi micile gesturi de opoziţie faţă de ocupantul sovietic şi aliatul său, comuniştii români, nu aveau cum să influenţeze sau să stopeze procesul de sovietizare al României. Istoria va reţine această “rezistenţă regală", precum şi, totodată, infamia de la “23 August" 1944.

In contextul în care nu fusese semnată nici o convenţie de armistiţiu între noul guvern român şi cel de la Moscova, respectiv Naţiunile Unite, trupele sovietice au trecut la dezarmarea şi luarea în prizonierat a unităţilor româneşti. Mulţi militari români - circa 150.000 de soldaţi, 6.000 de subofiţeri şi 6.000 de ofiţeri - au fost dezarmaţi de către sovietici şi internaţi în lagăre de prizonieri. Pentru aceștia regale nu a făcut nici un demers. Era slugă la sovietici și nu avea voie să deschidă gura, sau, dacă a făcut-o, nu ascultat nimeni de trădător.

In perioada de după 23 august 1944, procesul de destrămare a autorităţii statului şi de anarhizare a maselor populare s-a dezvoltat în mod liber în condiţiile în care sovieticii şi-au impus condiţiile, pe fondul slăbiciunilor şi înţelegerilor cu Aliaţii Occidentali, iar partidele istorice, după cum remarcau ofiţerii SSI-ului, nu au dovedit spirit de adaptare la noua situaţie, dovedind, totuşi, o totală inactivitate şi lipsă de dinamism. Casa Regală a rămas un simbol al speranţei, al vremurilor trecute ce nu aveau să mai revină niciodată.

Abdicarea nu putea fi evitată şi nici măcar negociată. Posibilităţile Casei Regale de a mai însemna ceva pe eşichierul politic al României, la sfârşitul anului 1947, în contextul specific al raporturilor Est-Vest, erau aproape nule.

Glonțul final pentru un erou al neamului

Maniera în care a fost tratat în Vest, după terminarea războiului și după abdicare,  relevă faptul că importanţa sa politică nu a fost pe măsura speranţelor "camarilei regale" şi ale exilului românilor, în contextul specific Războiului Rece.

Mareșalul Ion Antonescu și visul său

Din păcate, la 9 mai 2010, la Moscova, Regele Mihai I, (însoţit de Radu Duda, în uniforma armatei române) prin declaraţiile făcute mass-media, s-a situat, voluntar sau involuntar, de partea celor care au tratat cu duritate România pentru faptul că a participat la atacul din 22 iunie 1941 asupra URSS, dar mai ales pentru faptul că a “făcut război împotriva lor".