joi, 8 august 2013

STALIN - PSIHOZA ANTISEMITA SI MOARTEA PRIN ASASINAT



           Marele secret al lui Stalin


Se spune că Stalin, marele dictator sovietic, era creştin ortodox de sânge pur georgian, născut la Gori, în Caucazia, şi că pentru un timp a frecventat un seminar teologic ortodox. Deşi există diverse documente, cum ar fi fotografiile şi fotocopiile, care pot fi adevărate sau false, fiindcă au apărut după revoluţia comunistă, ofiţerii Serviciului Secret Român au cules propriile lor informaţii chiar în Caucazia, în timpul celui de al doilea război mondial, informaţii care scot la lumină şi dezvăluie, cel puţin pentru noi, misterul vieţii şi carierei lui Stalin.
Ca religie, familia lui se pare că a fost într-adevăr creştin ortodoxă, dar ca rasă Stalin nu era un georgian pur. De multe ori evreii care trăiesc izolaţi într-o societate creştină preferă, din comoditate, să adopte în mod formal religia comunităţii, ca să nu fie priviţi de creştini ca indivizi periculoşi. Dar asta nu schimbă cu nimic caracterul acestor oameni şi, ori de câte ori se iveşte ocazia, ei se ridică împotriva religiei adoptive, de a cărei protecţie nu mai au nevoie şi, ca buni evrei ce sunt de fapt, încearcă să o distrugă.

Seminaristul răspopit, fost spărgător de bănci și turnător la Poliție, este…
                                   Iosif Djugașvili, zis Stalin

Stalin, dictatorul roşu, a fost evreu de origine şi în acest sens există multe probe. Adevăratul nume al lui Stalin era David Visarion Djugaşvili, căruia i se mai spunea şi Koşba. Numele Djugaşvili înseamnă în georgiană fiu de evreu. In această limbă, termenul de evreu este reprezentat literar drept uria, dar există de asemenea şi cuvântul djuga, sinonim cu uria, care indică originea evreilor caucazieni, veniţi aici dintr-o colonie portugheză. Cealaltă parte a numelui lui Stalin, şvili, înseamnă în georgiană fiu.
Numele de Iosif şi Visarion, pe care le-au purtat Stalin şi tatăl său, nu erau folosite de creştinii ortodocşi. Creştinii nu primeau nume de origine evreiască precum Iosif, Benjamin, Solomon, Miriam etc., ci nume de origine grecească, slavă şi latină, pe lângă cele locale. De aici, o primă concluzie: prenumele lui Stalin indică de la început că este evreu de origine. Numele de Koşba, sau Koba, sub care era cunoscut Stalin ca revoluţionar în Caucaz, nu era decât numele legendarului evreu Bar-Koşba, care în anul 135 e.N a condus o răscoală a evreilor împotriva romanilor, în timpul domniei lui Hadrianus (117-138 e.N). In acea răscoală Bar-Koşba a fost numit de către marii rabini Mesia, dar răscoala s-a terminat rău pentru evre. Au fost împrăştiați de romani în diferite provincii ale Imperiului.


Pentru că adevăratul său nume îi trăda originea evreiască, Stalin a preferat să-l schimbe cu cel rusesc de Iosif Vissarionovici Stalin.
Originea îi era trădată şi de trăsăturile feţei. Georgienii sunt în general oameni înalţi şi bine dezvoltaţi fizic, pe când Stalin avea doar un metru și şaizeci de cm. înălţime. Acest fapt i-a obligat pe urmaşi să-l urce pe un scaun invizibil în lăcaşul Mausoleului, ca să apară mai impozant pentru masele care defilau în şiruri nesfârşite prin Piaţa Roşie din Moscova.
Fizionomia lui Stalin era tipic evreiască şi probabil de aceea, ca să-i i se ascundă aceste trăsături, toate fotografiile care i s-au publicat erau în prealabil retuşate. Familia, sau mai bine zis familiile lui Stalin au fost de origine pur evreiască. Prima soţie a lui Stalin era o evreică din Caucaz, Kati Schwanitz, cunoscută sub numele de Katerina Şvanidze. Ea a fost mama lui Iacob Davidovici Djugaşvili (de ce Iacob şi nu un nume autentic rus sau caucazian?), fiul cel mare al lui Stalin, capturat în timpul războiului de germani, în ziua de 16 iulie 1941, şi dispărut, probabil executat, la sfârşitul războiului (pentru acest fiu, Stalin a refuzat să facă schimb de prizonieri). A doua nevastă a lui Stalin a fost Nadia Alleluiah, cunoscută sub pseudonimul de Aleluieva. Fosta secretară particulară a lui Stalin i-a devenit nevastă, mamă a lui Vasili şi a Svetlanei Stalin. Nadia Alleluiah a fost asasinată de propriul ei soţ, în 1932, din cauza relaţiei adultere cu evreul Gleizer, el însuşi executat în acelaşi an din ordinul lui Stalin, ca adept al lui Troţki. Sinuciderea Nadiei Aleluieva a fost o minciună scornită de comunişti pentru a-l apăra pe Stalin, care îşi ucisese propria nevastă.
A treia nevastă a dictatorului roşu, Rosa Kaganovici, era, după cum se ştie, sora faimoşilor Kaganovici, evrei care deţineau un adevărat control asupra U.R.S.S., fiindcă au fost singurii care, în ciuda schimbărilor specifice regimului roşu, s-au menţinut în posturi cheie şi controlau cea mai importantă ramură a vieţii economice comuniste, industria.

Cel de-al doilea fiu al lui Stalin, Vasili Iosipovici Djugaşvili, general în armata rusă, căruia i se spunea Vulturul pe vremea când trăia tatăl său, avea o faţă tipică de evreu: păr roşu, faţă plină de pistrui, nări de evreu, urechi mari şi buze groase. Cât timp a trăit Stalin, fiul lui a locuit la Moscova şi era considerat unul dintre cele mai respingătoare personaje de la Kremlin.
Fiica lui Stalin, Svetlana, s-a căsătorit în 1951 cu evreul Mihail Kaganovici, unul din stăpânii Rusiei sovietice. Se pune întrebarea: de ce nu s-a căsătorit Svetlana cu un rus oarecare, ci tocmai cu un evreu? Fireşte, pentru că şi ea era evreică şi respecta normele Talmudului, care interzice evreilor să se căsătorească cu ne-evrei, pentru a nu altera poporul ales de Dumnezeu.
Intre anii 1949-1950, Svetlana Stalin a fost în relaţii amoroase cu ziaristul evreu Alexei Keplen. Svetlana ar fi putut găsi uşor în paradisul creat de tatăl ei un iubit rus. Dar, cum ruşii de atunci şi de azi sunt intoxicați de evreii ascunși sub pseudonime, ei nu şi-ar fi putut permite să întreţină relaţii cu elita evreiască reprezentată de Svetlana Iosipovici Djugaşvili.
In 2003, un grup de istorici şi medici toxicologi de prestigiu (ruşi şi americani) au dezvăluit că Stalin murise otrăvit cu warfarină (o otravă pentru şobolani). Warfarina inhibă coagularea sângelui şi provoacă hemoragie cerebrală. După cum au subliniat Jonathan Brent şi Vladimir P. Naumov în cartea lor, Stalin’s Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953, apărută la editura Harper&Collins, în 2004. In 2005, istoricul Nikolai Dobrina a publicat în ziarul Pravda (29 decembrie 2005) concluziile sale, după ce a studiat examinările medicale la care Stalin a fost supus timp de 30 de ani, examinări rămase însă, până atunci, strict secrete. Dincolo de aspectele medicale, eliminarea lui Stalin a avut consecinţe politice şi istorice considerabile. 

Stalin, un antisemit notoriu încă de tânăr 


Simon Sebag-Montefiore semnalează în cartea sa Young Stalin, afirma că dictatorul rus manifesta încă de tânăr sentimente antisemite. Mai ales antisioniste. Stalin făcea, într-o scrisoare, o diferenţă netă între fracţiunea evreiască şi fracţiunea ruşilor adevăraţi din mişcarea bolşevică. La rândul său, Boris Bazanov – secretarul personal al lui Stalin – a afirmat că acesta avea adeseori izbucniri de furie antisemită, cu mult înainte de moartea lui Lenin.

Pornirile antisemite ale lui Stalin s-au amplificat în anii 1920-1930 după conflictul cu Troţki (Bronstein). După provocarea demisiei ministrului de Externe al URSS, Maxim Litvinov (Meir Wallach), în 1939, Stalin a cerut eliminarea tuturor evreilor din minister, doar pentru a semnala Germaniei naziste că este gata de discuţii privind un tratat de non-agresiune cu Hitler (Pactul Molotov-Ribbentrop).
Potrivit istoricului Iakov Etinger, epurările din anii ‘30 au inclus, în mare măsură, un caracter antisemit, până la izbucnirea războiului. Mai exact, până la atacarea URSS de către Germania . Când Stalin a avut o stringentă nevoie de ajutor american, obţinut prin lobby-ul evreiesc din SUA. De îndată ce războiul s-a sfârşit, Stalin, pe fondul neînţelegerilor cu Congresul Mondial Evreiesc privind Crimeea, a declarat în 1946 că fiecare evreu este un potenţial spion. 



Stalin şi războiul său cu Comitetul Evreiesc Antifascist 

La începutul Războiului Rece, Stalin a susţinut recunoaşterea statului Israel, sperând că astfel da o lovitură Marii Britanii în Orientul Mijlociu. Când a constatat însă că Israelul preferă SUA, Stalin a lansat în URSS şi ţările socialiste o violenţă campanie antisionistă contra naţionalismului evreiesc. Astfel, în 1948, Stalin a anihilat Comitetul Evreiesc Antifascist. Exact cel care îi reprezentase interesele în SUA, în anii războiului. In URSS a început campania contra cosmopoliţilor, prin care se înţelegeau sioniştii (adepţii tezelor lui Theodor Herlz, cel care milita pentru existenţa unui stat al evreilor).
După procese înscenate Comitetului Evreiesc Antifascist, 13 membri ai acestui comitet au fost executaţi în secret, în ceea ce s-a numit Noaptea Poeţilor Asasinaţi

Stalin, suspicios faţă de medicii evrei 


In ultimii săi ani de viaţă, Stalin a început să manifeste o tot mai mare neîncredere în doctorii evrei de la Kremlin, adeseori recurgând pentru consult la medicii veterani. Anul 1952 marchează o acutizare a suspiciunilor lui Stalin faţă de medicii de la Kremlin.
La începutul lui 1952, decesul subit, inexplicabil, al Mareşalului mongol Horlugin Cioibalsan îl alertează pe Stalin, care îşi aduce aminte şi de moartea subită a lui Andrei Jdanov, Aleksandr Scerbakov sau a bulgarului Ghiorghi Dimitrov. La sfârşitul lui 1952, Mikhail Riumin îl avertizează pe şeful său – Viktor Semionovici Abakumov, ministrul Securităţii Statului – că profesorul Iakov Etinger comisese malpraxis în tratamentul aplicat lui Andrei Jdanov şi Aleksandr Scerbakov, cu intenţia de a-i ucide. Cum Abakumov nu-l crede, Riumin trece peste el şi merge direct la Stalin, tot mai anxios. 

Stalin: Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă… pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul.

 

Pe agenda consfătuirii prezidiului PCUS din 4 decembrie 1952 figurează şi punctul intitulat Situaţia în MGB şi sabotajul din rândul muncitorilor medicali. La consfătuire, Stalin a declarat: Fără mine, ţara aceasta ar fi distrusă. Pentru că nu ştiţi să recunoaşteţi imediat inamicul.
In acelaşi timp, pe 3 decembrie, la Praga, s-a dat verdictul în procesul Slansky, în cazul a 13 lideri ai Partidului Comunist Cehoslovac (dintre care 11 erau evrei). Pe 16 decembrie, la Conferinţa Naţională a PCC, Preşedintele Cehoslovaciei, Antonin Novotni, a anunţat: In cursul anchetelor şi al procesului centrului conspirativ antistatal a fost descoperită o nouă reţea a trădării şi spionajului care a penetrat Partidul Comunist. Este reţeaua Sionismului. Procesul de la Praga i-a întărit suspiciunile lui Stalin privind presupusul complot al medicilor de la Kremlin. 

Campania antisemită din 1953 şi începutul complotului medicilor evrei 


Tot la sfârşitul anului 1952, se face publică o scrisoare pe care o doctoriţă de la Kremlin, Lidia Timasuk – i-a trimis-o lui Stalin, acuzându-şi superiorii ierarhici de atentat împotriva stării de sănătate a liderilor sovietici, prin sabotarea tratamentului medical. Timasuk va fi răsplătită imediat cu Ordinul Lenin, la 20 ianuarie 1953. Pe 13 ianuarie 1953, TASS şi Pravda a anunţat descoperirea unei conspiraţii în cadrul elitei medicale sovietice. Este debutul “Complotului medicilor” sau, aşa cum i s-a mai spus, Complotul halatelor albe.
Medicii de la Kremlin, în majoritate evrei, erau acuzaţi de Pravda şi TASS că urmăreau să-i otrăvească pe unii dintre liderii sovietici. Articolul din Pravda purta titlul incitator Spioni şi asasini, sub masca de medici titraţi. La rândul ei, TASS anunţa arestarea medicilor-sabotori.

Stalin devine suspicios după moartea liderului mongol 


În realitate, afacerea începuse odată cu decesul liderului comunist mongol, Mareşalul Horlugin Cioibalsan, aflat la începutul lui 1952 în tratament la Moscova. Stalin a comentat atunci: Ne omoară unul câte unul! Scerbakov Dimitrov, Cioibalsan au murit suspect de repede! Cred că trebuie să-i schimbăm pe medicii vechi cu unii noi.
Lista era însă ceva mai lungă şi îi cuprindea şi pe Mareşalul URSS Ivan Konev (cel care condusese bătălia de la Stalingrad), pe Alexandr Vasilevsky şi Leonid Govorov, pe Generalul Stemenko, Amiralul Levcenko şi pe alţii. Complotul medicilor a rămas însă un mister mult timp, din cauza faptului că toate documentele relevante de arhivă au rămas clasificate. 



Scrisoarea evreilor împotriva medicilor evrei 


Există cel puţin trei scenarii de interceptare a complotului medicilor. Un document esenţial a fost descoperit în arhive: scrisoarea colectivă către Pravda, semnată de 60 de proeminenţi evrei sovietici, care îi condamna pe medicii sabotori şi cere pedepsirea lor exemplară. Scrisoarea, concepută la jumătatea lui ianuarie 1953 de Nikita A. Mihailov (tatăl regizorilor Nikita Mikhalkov şi Andrei Mikhalkov-Konchalovsky) declară că unii evrei sovietici s-ar fi aflat sub influenţa unor forţe străine ostile URSS. I.I. Mints şi I.S. Khavinson au făcut să circule scrisoarea în mediul elitei evreilor sovietici, iar unii dintre aceştia – că Vasili S. Grossman sau S.I. Marsak – au fost siliţi să o semneze.
Articolul din Pravda, citat mai sus, i-a acuzat pe următorii medici pentru aplicarea unor tratamente incorecte liderilor sovietici: Miron Vovsi (medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog de renume mondial), A. Feldman (otorinolaringolog), A. Grinstein (neuropatolog), Boris Kogan (terapeut), Mihail Kogan, I. Iegorov şi V. Vinogradov. Cu toţii au recunoscut acuzaţiile după interogatorii şi, probabil, torturi. O campanie antisemită, fără precedent, a fost pornită în URSS.

In primăvara lui 1953, toţi evreii din MGB (fostul NKVD) au fost îndepărtaţi. Cu excepţia unui mic grup de aşa-zişi evrei ascunşi. Adică cu o origine evreiască parţială, fiind din acest motiv înregistraţi la alte grupuri etnice. Interogatoriul medicilor acuzaţi a fost încredinţat – după cum îşi aminteşte Hruşciov – unuia dintre cei mai duri anchetatori: M.D. Riumin. Nu a constituit nicio surpriză că majoritatea medicilor şi-au recunoscut crimele, a notat Hruşciov.
La Congresul al XIX-lea al PCUS, din octombrie 1952, Stalin părea hotărât să facă o nouă şi amplă epurare la vârf. El a înlocuit vechiul Birou Politic, format din 10 persoane, printr-un Prezidiu alcătuit din 36 de membri. Lui Hruşciov, Stalin i-a mărturisit: Sunt terminat! Nu mai am încredere în nimeni! Nici măcar în mine!
 
Nikita Hrusciov - cel care l-a demascat pe Stalin

Inceperea vânătoarii de medici evrei


Pe 9 februarie 1953, la Ambasada URSS din Israel a avut loc o puternică explozie. Două zile mai târziu, URSS anunţa ruperea legăturilor diplomatice cu Israelul. (Vor fi reluate în iulie, după moarte lui Stalin). Pe 12 februarie 1953, autorităţile sovietice o arestează pe Maria Weizmann, medic din Moscova, sora primului Preşedinte al Israelului, Chaim Weiszmann (care murise în 1952). Treizeci şi şase de doctori sunt arestaţi, dar numărul lor creşte vertiginos, ajungând la câteva sute, de pe întreg teritoriul URSS.
In Ucraina, de exemplu, MGB-ul anunţa descoperirea unui complot al medicilor local, în fruntea căruia s-ar fi găsit faimosul endocrinolog Viktor Kogan-Iasni. Primul doctor care a aplicat în URSS tratamentul cu insulină diabeticilor, salvând astfel de la moarte mii de pacienţi. Între timp, Occidentul – Albert Einstein, Winston Churchill şi multe alte personalităţi – trimit scrisori ministrului de Externe sovietic, solicitând demararea unei investigaţii. 

Documente secrete privind starea de sănătate a lui Stalin 


Istoricul Nikolai Dobriuha a publicat, la 29 decembrie 2005, în Pravda, concluziile desprinse din documente rămase până acum necunoscute din arhivele Kremlinului. Documentele spulbera comunicatele oficiale în care se afirmă că Stalin ar fi murit în urma unei comoţii cerebrale, pe fondul unei sănătăţi slăbite de anii războiului. Documentele cercetate de Nikolai Dobiuha sunt rapoarte ale examinărilor medicale la care Stalin a fost supus, timp de 30 de ani, şi care au rămas până acum secrete.
Rapoartele medicale demonstrează că Stalin nu era câtuşi de puţin refractar la examinările medicale şi nu manifesta reticenţă faţă de tratamentul prescris de medici. În realitate, cei mai calificaţi medici erau chemaţi imediat ce Stalin manifesta fie şi cea mai mică indispoziţie. 

Stalin n-a fost niciodată grav bolnav 


Pe 4 martie 1953, în comunicatul dat de Kremlin se specifică: Stalin a fost grav bolnav, mai ales după anii dramatici ai celui de-al Doilea Război Mondial. Stalin nu fusese însă niciodată grav bolnav. Un raport medical din septembrie 1947 – descoperit de Nikolai Dobriuha – arată că Stalin, consultat de medicul Kirilov, avea o tensiune arterială de 14,5 cu 8,5, normală pentru un om (şef de stat), în vârstă de 67 de ani. Un alt raport medical consemna că Stalin (70 de ani) avea o tensiune de 14,0 cu 8,0 şi un puls de 74 de bătăi pe minut. După efectuarea unei băi, s-a constatat că lui Stalin îi scăzuse tensiunea la 13,8 cu 7,5, iar pulsul scăzuse la 68.
Stalin nu avea coşmaruri şi efectua cu regularitate uşoare mişcări de gimnastică, potrivite vârstei sale. La 72 de ani, raportul medical consemna că Stalin avea tensiunea 14,0 cu 8,0, iar pulsul 70. Buletinul medical – emis de urmaşii lui Stalin de la Kremlin – preciza însă că, în noaptea de 2 martie 1953, Stalin suferise o hemoragie cerebrală, provocată de hipertensiune, precum şi o arteroscleroză. 

Stalin, otrăvit cu otravă pentru şobolani pusă într-o sticlă de apă minerală 


Buletinele medicale privind moartea lui Stalin au fost contrasemnate de Malenkov, Beria, Hruşciov, Voroşilov şi de ceilalţi membri din biroul prezidului. In realitate, Stalin fusese otrăvit cu warfarina, o otravă pentru şobolani, după ce consumase apă minerală, în perioada 28 februarie – 1 martie 1953. Adică exact în intervalul vineri seara – luni dimineaţa. O perioadă, la sfârşit de săptămână, când doctorii sunt mai greu de găsit. Această perioadă de 72 de ore oferea însă otrăvii administrate lui Stalin timpul necesar pentru a-şi face efectul.
Pe 4 martie, toate cotidianele sovietice consemnau comunicatul oficial al Kremlinului: Stalin a suferit o comoţie cerebrală, în apartamentul său din Moscova, în noaptea de 2 martie. Altă eroare. Stalin nu era, în perioada respectivă, în apartamentul său în Moscova, ci la vila sa din afara Moscovei. Bodyguardul lui Stalin a declarat, la interogatoriu, că Stalin s-a simţit foarte rău, după ce băuse un pahar dintr-o sticlă de apă minerală, la vila sa din afară Moscovei.
Intr-un raport din 8 noiembrie 1953 – la 8 luni după moartea lui Stalin – Departamentul Sanitar de la Kremlin consemnează că a trimis Muzeului Stalin medicamentele luate de Iosif Vissarionovici, precum şi trei sticle de apă minerală. In mod straniu, la Muzeul Stalin nu au ajuns însă decât două sticle de apă minerală. Bodyguardul l-a găsit pe Stalin căzut lângă un birou pe care se găsea o sticlă de apă minerală, cerută şi adusă în ajun, împreună cu un pahar. Care este secretul celei de-a treia sticle de apă minerală?, se întreabă istoricul Nikolai Dobriuha.
Rapoartele medicale, recent descoperite în arhiva Kremlinului, dovedesc că lui Stalin i s-a aplicat tratamentul tipic pentru o persoană otrăvită. Stalin a intrat în comă profundă pe 4 martie, cu pielea prezentând un colorit albastru, specific celor otrăviţi. Când un organism este invadat de otravă, hemoglobina se transformă în metemoglobina, prezentând o culoare închisă. În noaptea de 5 martie, testele se sânge şi urină- consemnate în rapoartele medicale recent descoperite de Nikoali Dobriuha – dovedesc, fără dubii, că Stalin fusese otrăvit.
In 2003, istorici şi toxicologi (ruşi şi americani) au stabilit că Stalin a fost otrăvit cu warfarina (otrava pentru şobolani). Toată ziua de 5 martie, Stalin a vomat sânge. Pulsul i s-a intensificat brusc şi a apărut cianoza. Medicii – potrivit rapoartelor – au aplicat imediat carbogen, dar condiţia pacientului nu s-a îmbunătăţit. La ora 21.40, lui Stalin i s-a făcut respiraţie artificială. Conform rapoartelor, la ora 21.50, Stalin a decedat. 

Sora medicala Moiseieva, dispăruta ulterior, i-a făcut lui Stalin injecţia fatală 


Unele rapoarte consemnează faptul că o soră medicală – care s-a iscălit în rapoarte drept Moiseieva – i-a administrat lui Stalin – la ora 20.45 – calciu gluconat. Niciodată, însă, înainte lui Stalin nu i se prescrisese şi administrase calciu gluconat. La 21.48, aceeaşi Moiseieva consemna că îi administrase lui Stalin camfor şi adrenalina. Imediat după aceea, Stalin a decedat. Când rapoartele medicale au fost verificate de medici contemporani, aceştia au precizat că injecţiile cu adrenalină erau complet interzise unui pacient care prezenta simptomele lui Stalin. 

Implicarea lui Beria, şeful securităţii sovietice, în uciderea lui Stalin 

Levrenti Beria - cel care s-a lăudat că l-a lichidat pe Stalin.
conform Memoriilor lui Viaceslav Molotov publicate în 1993
Beria - șef al NKDV între 1938-1953
La vremea aceea, circulaseră zvonuri potrivit cărora Lavrentie Beria ar fi instruit o femeie să-i aplice lui Stalin o injecţie specială. Numită Moiseieva nu a mai putut fi găsită ulterior. Dispăruse, pur şi simplu. In acelaşi timp, directorul Laboratorului de Toxicologie din Moscova – profesorul Grigori Moiseievici Maironovski – laborator care din 1937 trecuse în subordinea şefului Secţiei Războiul Tehnic, din cadrul NKVD, a fost arestat. Ulterior, şi el a dispărut fără urme.
O sesiune secretă a fost ţinută, în mare grabă la Kremlin, desemnând drept urmaşi ai lui Stalin o troikă formată din Malenkov, Beria şi Molotov. Apoi întreg grupul de complotişti s-a deplasat la căpătâiul lui Stalin. Când medicii au anunţat moartea lui Stalin, Beria a jubilat, iar ceilalţi au răsuflat uşuraţi. In sfârşit, tătucul popoarelor a murit.

Articol prelucrat din desecretizari


miercuri, 7 august 2013

ROMA - SAEPTA JULIA XXXX


             
In epoca de început a existenței Romei, atunci când locuirea de pe colina Palatin s-a extins și pe colina Capitoliu, adunările populare, pentru exprimarea dorințelor în diverse domenii ale vieții, se desfășurau între cele două coline. Pentru că acea suprafață era de foarte multe ori inundată de apele Tibrului, locul de adunare civică a celor ce erau chemați să-și exprime un vot s-a mutat în Câmpul lui Marte (Campus Marțius). Acolo, pe timpul Republicii s-a amenajat o incintă din lemn pentru vot. Locul a căpătat numele de Ovile ceeace însemna Stână. In spațiul respectiv, romanii care se adunau la vot erau despărțiți de odgoane și avansau spre platforma unde își depuneau votul cu opțiunile electorale. In bătaie de joc mulțimile care mergeau la vot au fost comparate cu niște oi împinse de păstor spre stână. Amenajarea aceea rudimentară pentru votul populației a fost numită uneori drept Saepta (cu înțelesul de incintă).
După războaiele civile dintre 49-30 e.A, vechea structură de lemn a fost înlocuită cu una mult mărită, realizată din cărămidă și placată cu travertin. Ea a purtat numle official de Septa Juila, urmând a servi ca secție de vot gigantică pentru comitii.


Clădirea a fost gândită de Caius Julius Caesar (asasinat în anul 44 e.A), dornic să shimbe fața Romei, pe măsura noii sale puteri și bogății. Noua clădire urma a avea tot rolul de secție de votare centrală, dar cu o capacitate de serviciu mult mai mare decât cea din timpul Republicii. Nu se știe dacă lucrările au început chiar în timpul vieții marelui om de stat, dar se știe că ele au fost urmărite de triumvirul Marcus Aemilius Lepidus și terminate de Marcus Vipsanius Agrippa, prietenul și consilierul cel mai apropiat al lui Augustus, urmașul desemnat al lui Caesar. Agrippa a dat în folosință noul edificiu în anul 26 e.A și a dat complexului numele de Iulia (Julia), adică de Saepta Julia, în onoarea familiei lui Caesar și Augustus (Julia gens), La construție a folosit banii produși de campanile militare din Iliria. In ciuda faptului că Agrippa i-a dat edificiului numele de Septa Iulia, în exprimarea cotidiană construcția a intrat cu numele simplu de Septa, de Porticus saeptorum, sau Saepta Agrippiniana (în sec.al 3-lea e.N.). Pentru lucrare, Agrippa a trebuit să sporte mari cheltuieli pentru desecări și canalizri, deoarece terenul era mlăștinos. Saepta s-a edificat lângă Pantheon, la răsărit.

Saepta - vestigii pe Via della Minerva
la răsărit de Pantheon

Saepta înconjura, cu un portic elegant, o suprafață imensă de teren, apreciată de mărturiile vremii drept un dreptunghi cu lungimea de 300 sau 320 de metri și lățimea cuprinsă între 95 și 120 de metri (quadriporticus-adică portic cu patru laturi), plasat lângă Pantheon. De-a lungul porticului erau se îmșiruiau spațiile destinate votului individual.
Agrippa a decorat măreața clădire cu plăci de marmură, cu picturi grecești și alte opere de artă, toate lăudate de Plinius cel Bătrân. Saepta a putut fi localizată pe harta de marmură numită Forma Urbis Romae, realizată la începutul sec.al 3-lea e.N, pe timpul domniei lui Septimius Severus. O parte din vestigiile complexului se mai pot observa pe partea stângă a Pantheonlui, pe Via della Minerva, dar au fost descoperite rămășițe și în subteran în șapte locuri, sub diverse palate și biserici (palatele Simonetti, Doria, Bonaparte, Venezia, Cavazzi și bisericile San Marco și Santa Maria în Via Lata).





Două din cele patru laturi ale construcției au primit nume diferite, unul a fost numit Porticus argonautarum, iar celălalt Porticus Meleagri.In anul următor, 25 e.A. Agrippa a adugat pridvorului de sud o nouă structură, numită Diribitorium, cu rol de spațiu pentru numărarea voturilor exprimate în Saepta.

Cu timpul, Saepta și-a pierdut utilitățile sociale și politice în perioada imperială, în favoarea unor utilizări  de relaxare, culturale și comerciale. A devenit loc de întâlnire și de plimbare a protipendadei romane stilate și elegante, a adăpostit colecții de sculpturi grecești, biblioteci și săli de întâlnire. Și femeile la modă au apreciat locul deoarece cuprindea numeroase magazine cu parfumuri.
Incă de pe timpul lui Augustus, adică foarte curând după inaugurare, Saepta a adpostit lupte de gladiatori și alte spectacole, dar și o naumachie, adică o luptă navală simulată, prin preluarea apei din Tibru, într-un bazin special. Este de amintit lupta de gladiatori finanțată de Augustus, în anul 7 e.A, pentru comemorarea lui 
             Agrippa. In Septa, împăratul Augustus a arătat oamenilor un rinocer fioros, animal pe care romanii nu-l mai văzuseră, dar și hipopotami. Anterior, în anul 2 e.N, a organizat (venationes) lupte cu animale. Caligula și Claudius au urmat, în diverse variante, exemplul lui Augustus. Nero a prezentat aici demonstrații de gimnastică. In anul 17 e.A, convocat de Senat, generalul Tiberius, viitorul împărat, s-a adresat poporului de pe o platformă special amenajată, privind o campanie militară în Iliria. Cu acea ocazie generalul și Augustus au stat între consuli, iar senatorii în picioare.
Construcția a fost afectată de marele incendiu de pe timpul împăratului Titus, din anul 80 e.N, dar a fost imediat reamenajată de Domitianus, cu rol principal de mare piață (bazar), chiar dacă numai cu caracter temporar, pentru cadouri pe timpul sărbătorilor. Și astăzi cea mai mare piață temporară pentru sărbătorile de Crăciun (continuare a Saturnaliilor romane) se întinde la foarte mică distanță, în piața Navona. Ultima renovare a construcției s-a făcut pe timpul domniei lui Hadrianus (117-138 e.N).












joi, 30 mai 2013

ROMÂNIA - DEZVOLTAREA IN PERIOADA NICOLAE CEAUȘESCU 1965-1989


                  In această perioadă România a devenit relativ independentă, din punct de vedere economic, față de U.R.S.S.
Până în 1980  Romania avea una dintre cele mai mari rate  de acumulare a capitalului din lume.
România era printre cei mai mari producători din lume de produse petroliere finite, oțel, locomotive, avioane și instalatii petroliere, producția industrială din anul 1970 fiind de 100 de ori mai mare ca cea din 1945.
In această perioadă au fost dezvoltate foarte multe proiecte, cum ar fi: hidrocentralele Portile de Fier I si II, canalul Dunăre-Marea Neagră, peste 100 de hidrocentrale, multe rafinării și unități de prelucrare a minereului, proiectul centralei nucleare de la Cernavodă, rețeaua de metrou a Bucureștiului și multe altele.
Datorita aplicării unor noi metode, producția de cereale s-a dublat față de anul 1960, același lucru întâmplându-se și cu producția la hectar.
O parte a producției nu era adecvată exportului și deși România era cel mai mare producător de cereale din Europa de Est, datorită colectivizării și datorită mentalității comuniste, agricultura producea mult sub pontențial. Chiar și așa, dacă datele sunt reale, producția agricolă a României până în anul 2009 a fost cu mult sub nivelul producției din 1989.
In această perioadă, 965-1989, făcând abstracție de politica comunistă, România a fost un exemplu ca economie și mai puțin ca nivel de trai. Măsurile luate pentru industrializarea accelerată și pentru plata datoriei externe nu au fost tocmai bune pentru România, sau pentru populația României. Exporturile masive au lipsit populația de produse alimentare, condamnând-o la expediente și la "cozi" în fața magazinelor.