ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA XXXX 2

         Biserica San Paolo alla Regola este situată cartierul Regola, într-o piață eponimă, Numele provine de la cuvântul arenula, care semnifică nisip, din cauza apropierii Tibrului cu maluri mlăștinoase. Deformarea cuvântului s-a produs, la început, în reula, ca să sfârșească în regola.

Menționarea unui așezământ creștin pe acest loc datează din primele secole ale creștinismului, ca dedicație față de Sfântul Paul, în memoria căruia exista un oratoriu. Papa Sfântul Sylvestru, în sec.al 4-lea, s-a îngrijit de construirea unei biserici în apropiere de oratoriu.

In 1619, părinții celui de al Treilea Ordin Franciscan au preluat biserica de la Augustini, împreună cu edificiile mănăstirești anexate. In 1687, biserica a fost renovată de Giovanni Battista Borgonzoni, iar în 1721 a primit aspectul dfinitiv prin lucrările lui Giacomo Cioli, apoi ale lui Giuseppe Sardi. Este un exemplu de arhitectură barocă tardivă romană.

Biserica are plan de cruce greacă. Altarul, situat în absidă, este ornat de trei mari opere ale lui Luigi Grazi, reprezentând în centru convertirea Sfântului Paul, la stânga predica sa la Roma și la dreapta martiriul său. Sub aceste picturi se găsesc staluri din nuc, din sec. al 18-lea. Altarul este din marmură de diferite culori. Cele două porți laterale sunt încadrate de decorațiuni din marmură galbenă și verde.

In prima capelă din stânga se găsește o operă a lui Giacinto Calandrucci, reprezentând pe Sfântul Anton din Padova, purtând pe pruncul Iisus în brațe. In cea de a doua, o pânză de același autor, reprezintă pe Sfânta Ana căreia Fecioara Maria îi întinde pe Iisus. In ultima capelă din stânga se găsește Virgine delle Grazie, operă din sec.al 14-lea reprezentând pe Fecioară alintând pruncul. Ea se găsea la intrarea vechii biserici, până la restaurarea din sec.al 17-lea. Atunci a fost mutată în această capelă.

Deasupra porții sacristiei este plasată o operă a unui artist roman, Biagio Puccini, Fecioara care întinde pruncul său Sfintei Clara de Assisi. Zidurile sacristiei sunt acoperite cu lemn de nuc, iar bolta este pictată de Ignaz Ster.

Prima capelă din dreapta este dedicată Sfintei Rosalia, pe tabloul de desupra altarului sunt reprezentate Sfânta Clara, Sfânta Rosa de Viterbo și Sfânta Rosalia. Cea de a doua capelă conține o operă a lui Michele Rocca din Parma, reprezentând pe Sfântul Francisc de Assisi primind stigmatele. In cea de a treia capelă se găsește un mare crucifix de bronz, din sec.al 17-lea, ralizat de sculptorul bolognez Alessandro Algardi.

Sub pânza lui Puccini se găsește poarta care conduce la Oratoriuul Sfânlui Paul, construit peste ruinele casei ocupate de sfânt pe timp ce era prizonier la Roma.. Acolo îi adăpostea pe toți cei ce veneau să-l vadă și le preda evanghelia. In acea casă a trăit între anii 61-66 e.N, supravegheat de un soldat roman. Acolo a scris scrisorile către Colossieni, către Philemon , către Ephesieni și Philippieni.

ROMA - BISERICA SAN PAOLO ALLA REGOLA - SUBTERANE XXXX 2

        Complexul arheologic de la biserica San Paolo alla Regola, excavat și și restaurat, este în prezent vizitabil la primul și al doilea nivel în subsolul Palazzo degli Specchi, palat ce aparține secolului al 15-lea și care este ocupat astăzi la primul etaj de Biblioteca comunală a tinerilor și la etajele superioare de locuințe private.

Fațada - San Paolo alla Regola

Complexul arheologic este orientat spre Via di San Paolo alla Regola, stradă ce urmează traiectul uneia antice republicană, care lega Circus Flaminius cu Câmpul lui Marte. Urbanizarea în Câmpul lui Marte, spre sud, pe timpul lui Augustus, a fost intensă, în special în zona clădirilor de la biserica Sf. Paul. Incepând cu podul Sisto realizat de Agrippa, s-a trasat o grilă de străzi paralele cu Tibrul, trasată asemănător cu Via modernă Zoccolette și Via di San Paul perpendicular pe acesta, dar și cu Via Conservator și Via dei Pettinari, care legau podul Sisto cu centrul Câmpului lui Marte.

Mozaic subteran

 In epoca lui Domitianus, zona a fost ocupată de un vast complex de magazine – antrepozite, care se întindeau paralel cu râul, între Via Pettinari și Arenula. In perioada Severilor zona a fost supusă unei transformări radicale, alături și peste antrepozite construindu-se  diverse case și edificii ce nu aveau mai puțin de patru etaje. Zona a fost distrusă ulterior de un incendiu.

Subterane

Pe timpul lui Constantin s-a pus în operă un plan de protejare a edificiilor contra inundațiilor Tibrului, zidurile fiind puternic consolidate. După o perioadă de utilizare, totuși, edificiile au fost abandonate, au căzut în ruină și s-au prăbușit. Ruinele au fost acoperite și de aluviunile inundațiilor.

Case romane sub biserica San Paolo alla Regola

In sec. al 11-lea și al 12-lea, în urma unei noi activități constructive intense, construcțiile romane au fost consolidate la sol și mai sus. S-a ridicat un edifiu de cărămidă cu turn și s-a amenajat un traseu de echitație între două edificii din timpul lui Domitianus. Apoi între sec.al 12-lea și al 13-lea întreaga zonă a fost ocupată de clădiri, cu 4-5 etaje, de formă alungită și îngustă, clădiri care  au saturat spațiul disponibil.

Subterane

Spațiul arheologic al bisericii San Paolo alla Regola începe dela nivelul al doilea, la 8 metri adâncime față de actulul nivel al străzii, de la două mari magazine din timpul lui Domitianus, cu structură de cărămidă, acoperite cu mari bolte cu vedere spre aleea paralelă cu Tibrul.

Subterane

Mai sus, la primul nivel al subsolului se receptează o serie de depozite din timpul Severilor, care se dezvoltă lângă o curte. Lângă restructurarea masivă din timpul lui Constantin apare o întărire masivă modernă de cărămidă pe care s-a dezvoltat deasupra Palazzo degli Specchi. Alte două zone, pardosite cu mozaic, completează suprafața până la primul etaj al clădirii, la al cărei parter se aflau spațiile din timpul lui Domitianus. Mozaicul din alb și negru aparține epocii dinastiei Serverus.

ROMA - COLUMBARIUL LUI POMPONIUS HYLAS - SUBTERANE XXXX 2

Columbarium  (termen derivat din latinescul columba – porumbel) era un loc (amenajat cel mai adesea într-un cimitir) în care se depuneau în nișe urnele cu cenușa de la incinerarea decedaților, Nișele se asemănau, prin dimensiuni cu mici cuiburi de porumbei.

Pe timpul Romei antice columbariile erau mari încăperi subterane, în ale căror ziduri erau amenajate micile nișe. Acele nișe erau însemnate cu plăci comemorative, sau cu sculpturi cu efigia decedatului.

Columbarium era o modalitate ieftină de depunerea rămășițelor celor decedați. Ele aparțineau de collegia, un fel de asociații funerare, accesibile tuturor claselor sociale de a găsi un loc de veci. Costurile funerare erau minime. Unii împărați au recurs la alocații funerare, pentru a înlesni cât mai multor supuși săraci să obțină un loc în aceste columbarii.

Columbariul lui Pomponius Hylas este un columbarium din primul secol al erei noi, mormânt comun descoperit în 1831, complet intact. Este situat în Parcul Via Latina, între aceasta și Via Appia, suprafață în care se găsesc multe morminte antice. Deși a primit numele lui Pomponius Hylas, personaj care a trăit Flaviilor (69-96 e.N.), edificiul este datat între anii 14-54 e.N, datorită a douădintre nișele sale (una dedicată unui libert al lui Tiberius și alta unei liberte a Claudiei Octavia, fiica lui Claudiu și Messalina). Mai târziu colombariul a fost cumpărat pentru sine și soție, de către Pomponius Hylas. Atunci s-a adăugat un panou de mozaic pe treptele de la intrare, decorat cu grifoni și un text:

CN(aei) POMPONI HYLAE E(t) POMPONIAE CN(aei) L(ibertae) VITALINIS

(A Gneo Pomponio Hylas Pomponia di Gnao liberti di Vitalino)

Inscripția are și un V (care semnifica vivit) deasupra numelui Pomponiei, ceea ce indica că era încă vie când s-a adăugat panoul de mozaic.

Colombariul a fost un tip de mormânt colectiv mult folosit la Roma în special de către oamenii săraci, care nu-și puteau permite unui loc de veci personal și un monument funerar aparte.

Camera dreptunghiulară a columbariului lui Pomponius Hylas este săpată în stâncă și are o suprafață de aproximativ 4x3 metri. Este remarcabilă complexitatea arhitecturii lui și a decorațiunilor de stuc și de vopsea.

In partea de jos se află o absidă largă, cu un chioșc în centrul podiumului, flancat de două coloane, care susțin friza și frontonul. Toate elementele sunt realizate din cărămidă și tencuială. Pe părțile laterale există două chioșcuri, cu două timpane sparte cu un cadru înclinat. Pe partea dreaptă, pe perete, se încheie cu un alt fronton triunghiular. Intr-un spațiu dreptunghiular creat sub scară este amplasat un sarcofag de lut, acoperit cu țiglă. Partea stângă a mormântului a fost reconstruită ulterior.

Două edicule din frontonul triunghiular, mai mari decât celelalte și decorate cu picturi în culori luminoase din stuc, sunt suprapuse pe patea arhitecturală cea mai veche, care este simetrică cu partea dreaptă. Stilul de decorare și inscipțiile permit atribuirea acestei structuri ca aparținând perioadei Flaviilor. Clădirea originară și restul decorurilor aparțin, totuși, unei perioade mai vechi. Unele inscripții aparțin perioadei lui Tiberius (mai veche cu câteva decenii) și Claudiei Octavia, fiica împăratului Claudius și a Messalinei (perioadă între Tiberius și Nero).

Din această a doua perioadă provin picturile de pe bolta absidei și spațiile subțiri în care sboară figuri feminine, dintre care două sunt cu aripi, arcul de deasupra absidei, cu reprezentări de figuri umane și pegași, timpanul și friza centrală (în care apare un satir între doi tritoni și o scenă dionisiacă. In pățile laterale ale nișei este reprezentată o figură masculină, care ține un rulou, și una feminină, între care se găsește o cistă mistică, reieșind clar sensul dionisiac.

Doi defuncți al căror nume se află menționat pe marmura de jos, Granius Nestor și Vinileia Heron, au fost primii  propietari ai columbariului. Pomponius Hylas a devenit proprietar mai târziu. Unul din chioșcurile de la stânga, a aparținut epocii Flavienilor și poartă reprezentări clare ale centaurului Chiron și a lui Achille, iar, probabil, în friză, tortura lui Ocnus, Urnele funerare ale proprietarului și ale soției sale au fost furate în evul mediu și au ajuns la Amalfi, unde se găsesc și astăzi.