luni, 18 martie 2013

ROMA - LUDUS MAGNUS XXXX


             Gladiatorii erau recrutați și antrenați în școli speciale numite ludus, care puteau fi particulare, municipale, sau imperiale, mai târziu. Aceste stabilimente dețineau o suprafață de antrenament, acoperită cu nisip ca și arenele în care urmau să lupte. Unele suprafețe de antrenament au avut, mai târziu, forma ovală, asemănătoare cu acea din arene. Alături de acele suprafețe închise se aflau și celulele în care locuiau gladiatorii și încăperi pentru alte nevoi și servicii.


                                                 
In ultimile două secole ale republicii, școlile ludus erau foarte numeroase. Cele mai renumite se aflau la Capua, în Campania. La Pompei exista un ludus municipal. La Roma, pe timpul imperiului, împăratul a deținut monopolul jocurilor sângeroase cu gladiatori și al școlilor ludus. Ludus Magnus a fost cel mai celebru dintre cele patru ludus-uri imperiale, mai ales că era construit lângă marele amfiteatru al Flaviilor, cel numit Colosseum. Ludus Magnus dispunea de loje, de intrări proprii și de gradene pe care se puteau așeza cei ce aveau dreptul să asiste la antrenamente.



Ludus Magnus a fost construită sub împăratul Domitianus (81-96 e.N) și reconstruită sub împăratul Traianus (98-117 e,N), dar a fost inaugurată și de Hadrianus (117-138 e.N). Despre existența marelui ludus s-a aflat încă din sec.al 15-lea, când s-a descoperit un plan al Romei desenat pe marmură, la începutul sec. al III-lea e. N, pe timpul lui Septimius Severus. Locul este astăzi mult mai bine cunoscut, cu adevărat delimitat, datorită a două campanii de săpături. Această școlă de luptători necruțători a avut un plan, în principiu, obișnuit, dar mult extins. Curtea sa era înconjurată pe toate laturile de toate construcțiile necesare găzduirii și întreținerii gladiatorilor. O trăsătură interesantă era prezența, în interiorul stabilimentului, a unei reproduceri în miniatură, dar care păstra aceleași proporții, a arenei din Colosseum. Aceea arenă în miniatură permitea gladiatorilor de a-și reprezenta limitele terenului pe care erau nevoiți să lupte în fața spectatorilor. Această arenă mică putea primi și unii spectatori, adică spectatori priviligiați, sau gladiatori ce asistau la evoluțiile colegilor lor.

Ludus Magnus făcea parte dintr-un ansamblu impresionant de infrastructuri, ansamblu destinat să servească Colosseum-ul și spectacolele monumentale. In jurul magnificului amfiteatru au mai fost reperate alte trei școli ludus. Erau două alte școli de gladiatori, ludus dacicus și ludus gallicus și o școală destinată antrenării luptătorilor cu animale sălbatice (venatores), numită ludus matutinus.  In afară de aceste trei școli de luptători, mai erau o seie de edificii legate de jocurile din arenă. Arheologii au depistat următoarele amplasamente:
-          Spoliarum - locul unde erau aduse cadavrele gladiatorilor.
-          Saniarium – infirmeria Colosseum-ului.
-         Armamentarium – armureria principală a amfiteatrului. Armele ce erau folosite de gladiatorii din cele patru ludus erau păstrate și confecționate aici.
-        Summum Choragium – locul unde se depozitau toate mașinăriile scenice ale luptelor și ale altor tipuri de spectacole.

Aceste diferite edificii demonstrează grija pentru aspectulul monumental pe care îl rezervau împărații spectacolelor din marea arenă și importanța pe care o acordau, deasemenea, gusturilor și distracției societății din Roma.
Ludus Magnus era construit între colina Esquilin și Coelius, o zonă deja ocupată de construcții din timpul republicii și din timpul împăratului Augustus. Ruinele încă vizibile ale monumentului aparțin stadiului din timpul lui Traianus, când nivelul lui a fost crescut cu circa 1,5 metri.
Resturile complexului au fost descoperite în 1937, dar săpăturile au fost terminate douăzeci de ani mai târziu. Planul Romei din timpul lui Septimius Severus a  menținut, totuși, o oarecare îndoială privind amplasamentul Ludus-ului Magnus și altor construcții adiacente, dar acum arheologia și-a spus cuvântul.
Pentru a face cât mai eficace legătura dintre Ludus Magnus și Colosseum, a existat o galerie subterană de comunicație. Aceea avea la intrare o lărgime de 2,17 metri. Galeria începea chiar sub amfiteatru și atingea marele ludus în colțul în colțul lui de sud-vest.


In centrul Ludus-ului Magnus se afla arena ovală, înconjurată de o mică cavea (zona de tribune înconjurătoare), pentru un mic număr de spectatori. Cavea era înconjurată de un portic rectangular (circa 100 de metri fiecare  latură) cu coloane din travertin. Porticul corespundea cu un număr de încăperi folosite de gladiatori pentru prezentări, în urma victoriilor din arenă. Numai câteva frânturi de coloane au fost ridicare pe locurile unde au stat odinioară.


In colţul de nord-vest al porticului, a fost restaurată una din cele patru fântâni triunghiulare care serveau în antichitate. O mare parte din structurile stabilimentului din cărămidă au fost acoperite, la origine, cu plăci de marmură.
Intrările în Ludus Magnus erau situate pe marile lui axe. Cea din latura de nord a edificiului, ce corespundea cu Via Labicana, era probabil rezervată personajelor importante, ce ajungeau la locurile decorate pentru onor în cavea.
Existenţa acelui Ludus Magnus s-a terminat, ca şi a Colosseum-ului, odată cu interzicerea și sfârşitul spectacolelor cu gladiatori. Inainte de mijlocul sec.al 6-lea e.N. zona nu se mai afla în sarcina nimănui şi au fost construite multe biserici, cu toate că populaţia se diminua continuu.





duminică, 17 martie 2013

ROMA - TEMPLUL LUI HADRIANUS XXXX 1

Templul împăratului Hadrianus a fost ridicat în Câmpul lui Marte și vestigiile lui se pot vedea astăzi în Piazza di Pietra. S-au păstrat încă mărturii frumoase și grandioase dintr-o latură întreagă a peristilului său, resturi sub forma unor coloane impresionante incluse într-o latură a Bursei moderne a Romei.


Templul a fost ridicat în cinstea împăratului Hadrianus, divinizat după moarte, de către succesorul său, Antoninus Pius, în anul 145 e.N.. Coloanele de pe o latură a peristilului au fost incluse într-o clădire din secolul al 17-lea, de către arhitectul Carlo Fontana, pentru a găzdui administrația vamală papală. In prezent, acolo se găsește sediul central al Bursei de Valori din Roma.
Acest templu a primit, pentru un timp, numele greșit de Templul sau Bazilica lui Neptun.
A fost un templu peripter și octostil, cu câte 13 coloane laterale în stil corintic. In prezent s-au mai păstrat numai 11 coloane, cu înălțimea de 15 m, ridicate pe o fundație (podium) la 4 m înălțime, din peperino, podium îngropat acum sub dărâmături.  Deasupra colonadei se mai distinge o parte din arhitrava originală.
Zidurile ce compuneau cella au fost inițial acoperite cu un placaj de marmură, după cum reiese din găurile vizibile. Rămășițe din cella sunt vizibile încă în interiorul clădirii Bursei de Valori: Planul avea o absidă, cu o bolta semicilindrică.
Templul a fost înconjurat de o mare piață cu portic, cu coloane de marmură și o deschidere cu formă de arc de triumf pe partea laterală dinspre Via Lata (acum Via del Corso). Acest arc a fost numit Arcul lui Antoninus, sau Arcul Claudius, sau arcul Tosetti, după numele unei familii de proprietari ce au stăpânit acel loc. Vestigii ale arcului au persistat până în secolul al 18-lea.

Reliefurile care ornau arcul înfățișau provinciile romane, alternand cu panouri ce reprezentau trofee, astăzi păstrate în Muzeele Capitoline, în special în Palatul Conservatorilor. Ele sunt o reflectatre a politicii pașnice promovate de Hadrianus (117-138 e.N).
Resturile Templului lui Hadrianus sunt o mărturie a minunilor arhitecturale ale Romei antice. Pietrele de pavaj din Piazza di Pietra sunt realizate din pietre templului.
Această piață se găsește în imediata apropiere, spre sud, de Piazza di Montecitorio și de Piaza Colonna, împreună cu care formează un triunghi cu vârful spre nord. Totodată, spre apus, pe strada îngustă, Via Pastini, se face legătura cu Piazza de la Rotonda, adică cu piața din fața Pantheonului. O legătură scurtă a pieței di Pietra face legătura cu Via del Corso.
Săpăturile recente au pus în evidență baza fostului templu, realizându-se un șanț larg, care să dea posibilitate turiștilor să admire lucrarea originală romană ascunsă cu 4 metri de depuneri în două milenii.



vineri, 15 martie 2013

ROMA - SUBTERANE - BASILICA SUBTERANĂ DE LA PORTA MAGGIORE XXXX 1


             Basilica subterană de la Porta Maggiore, din cartierul Prenestino-Lambicano, este considerată majoritar drept o basilică neopitagoriciană. Cu toate acestea se mai discută și alte destinații ale vestigiului. Se mai presupune că ar fi putut fi un mormânt, sau basilică funerară, nympheum, sau templu neopitagorician.

Lucrarea subterană a fost descoperită întâmplător în 1917, în urma prăbușirii unei bolți din ale sale. Peste aceasta fusese construit un viaduct care suporta căile ferate ce duceau la gara centrală a Romei (stazione Termini) și, la nivelul solului, linia de tramvai care deservea cartierul din Via Prenestina. Apare bizară lipsa de grijă a constructorilor de căi ferate de a nu sonda suficient terenul în adâncime. Este considerată, de unii autori, cea mai importantă descoperire făcută în Roma de la descoperirea Catacombelor. Se pare că guvernul italian a fost de aceeași părere și nu a precupețit eforturile financiare, luând măsura de a devia calea ferată Roma-Napole și de a îndepărta talusul care acoperea vestigiul.

S-a constatat și existența unui puț circular și apoi a unui mare coridor subteran, înclinat ușor, cu o pantă de cica 15%. Coridorul parcurge o direcție paralelă cu lungimea basilicii, după care cotește în unghi drept și corespunde din lateral cu vestibulul basilicii. Basilica a fost găsită umplută cu resturi și pământ până la o treime din înălțimea interioară. Direcția responsabilă de săpături a luat măsura golirii imediate a unei părți din coridor și întregii basilici. Panta ușoară a coridorului și diferența de circa 10 metri între calea Prenestina antica și baza basilicii demonstrează că în antichitate nu se putea intra în aceasta din urmă decât după o parcurgere relativ lungă, în semiobscuritate, luminată numai din timp în timp de o gaură în plafon. Ceva mai bine luminat era vestibulul patrat, asemănător cu atriumul care preceda vechile biserici creștine.
Structura subterană a basilicii prezintă acel vestibul, sau pronaos patrat, a cărui deschidere din plafon constituia unica sursă de lumină. Din pronaos se pătrunde într-o mare sală basilicală cu trei nave separate prin șase pilaștri groși. La capătul navei centrale se găsește o absidă semicirculară cu raza de 1,55m.

Lucrarea se întinde pe o suprafață de 12 x 9 m și are o înălțime de 7 m. Navele laterale au lățimea de 2 m, iar cea centrală de 3m.  Pilaștrii au secțiune de circa 0,95 x 1,15 m și sunt uniți prin arcade scunde. Ei sunt înconjurați de bande duble negre, care delimitau, probabil, o decorație mozaicală, sau un placaj cu marmură, decorații care au fost, cu siguranță jefuite. Tot o bandă neagră dublă înconjoară perimetral și basilica. Acestă bandă este întreruptă în dreptul absidei, asemănător cu întreruperea balustradei din palatul de la Knosos (Creta) în dreptul amplasamentului tronului. La absida din această basilică se văd bine urmele unui scaun (thronos) atașat odinioară de zid.

Spre deosebire de arcadele scunde care unesc pilaștrii, bolțile navelor sunt cilindrice. Pereții și bolțile sunt acoperite cu decorații din stuc alb reprezentând o siută de scene mitologice, care au ca teme destinul sufletului și secretele inițierii în Mistere. Se poate vedea în special : Zeus răpind pe Ganymeda, Medeea dând o poțiune dragonului care păzea Lâna de Aur, pe care Jason îl pusese să o păzească, poetesa Sappho aruncându-se în mare (interpretare ce nu este acceptată de toți analiștii), precum și Victorii înaripate, capete de Meduze, copii care se joacă, suflete conduse spre infern, un rit de căsătorie, obiecte de cult, animale și un un pitic revenind acasă după o vânătoare și încă multe alte subiecte.
Pavimentul vestibului este realizat din mozaic de piatră albă. Vestibulul (pronaosul) este încojurat și de o dublă bordură de piatră neagră. O alta, tot dublă, formează în centru un careu la un nivel puțin inferior. Unghiurile acestui ultim careu de linii negre sunt ornate cu palmete. In centru se află un puț săpat în tuf  și prevăzut cu un canal de deviație. Acesta a fost, probabil, amplasamentul unui agheasmatar, așa cum se aflau în fața templelor grecești. Basilica este pavată ca și pronaosul (vestibulul)
Conservarea excepțională a decorurilor de stuc se datorează timpului foarte scurt de folosire a locului, câțiva ani cel mult. Datortă fragilității structurilor și decorurilor, accesul, care nu se poate face prin poarta originară, încă neexplorată, este aproape în totalitate interzis publicului.