Un anume transfug în
SUA, pe nume Michael Olteanu a făcut pentru presa română o seamț de dezvăluiri
despre așa-zisa Revoluție română, cade fapt, știu azi toți românii, o sordidă
lovitură de stat ochestrată din afara țării. Nu putea fi o revoluție pentru
orice revoluție din istorie a avut o Doctrină şi mai mulţi Doctrinari. România
a avu parte de o Lovitură de stat, pe fondul unei răscoale populare parţiale.
Acel transfug amintit mai sus a dat multe informaţii, care pot fi adevărate,
dacă el a lucrat în structurile de informaţii CIA, cu legături în KGB. Deci
trebuie ascultat:
Dupa vizita din China lui Mao-Tze-Dong, Nicolae Ceausescu
a inceput o campanie sustinuta de “indepartare” de patria muma U.R.S.S.. O
schimbare de politica nu era de loc usoara, avand in vedere ca marea majoritate
a generalilor de securitate si armata facusera “studii” in U.R.S.S. si vorbeau
curent limba rusa. Nu trebuie uitat ca R.S.R. avea cel mai ridicat procentaj de
spioni sovietici, in special militari (G.R.U.), pe cap de locuitor in lagarul
socialist…Noua politica a fost insa foarte persistenta si in anii 1980, toate
posturile de comanda erau in mana unor generali de incredere, loiali
“tovarasului si tovarasei”.
Economia “socialista” nu mergea insa de loc si atunci a
inceput o campanie de vanzare masiva pe valuta catre Occident. Se vindeau in
special nemti, evrei si carne de porc…La un moment dat, Marin Ceausescu i-a
sugerat “tovarasului” ca ar fi bine sa vanda sisteme de armament moderne
sovietice unor parti interesate ca Statele Unite,de exemplu. Problema
principala era ca RSR nu mai primea de mult ultimele tipuri de armament
sovietic, iar pentru cel existent in dotare aveau restrictii de instrainare.
Excelenta carte a lui Liviu Valenas “Fabrica de spioni”
relateaza pe larg dificultatile unei tentative de vanzare a unui tanc T72 aflat
in dotarea armatei R.S.R. Tratativele au continuat si au fost terminate cu
success pentru livrarea a 7 sau 8 tipuri de rachete tactice aer-sol si sol-aer,
pe care Nicolae Ceausescu le-a cumparat dela bunul sau prieten Moammer Gaddafi
si care ne-au fost livrate pe coasta de Est in schimbul a catorva zeci de
milioane de dolari depusi de C.I.A. intr-un cont cifrat la o banca elvetiana. Ghinionul
lui Ceausescu a fost ca ultra-vigilentul G.R.U. l-a fotografiat pe fratele sau
Marin Ceausescu, ajuns consiler la Ambasada RSR din Austria, intr-un meeting
secret cu seful nostru de statie C.I.A. din Viena in vara anului 1987. Atunci a
fost pecetluita soarta familiei Ceausescu si a inceput proiectul de lovitura de
stat care nu a avut nimic in comun cu miscarile populare anti-comuniste din
Europa Orientala si Centrala in anul 1989.
Sotii Ceausescu si Marin Ceausescu au fot condamnati la
moarte de catre G.R.U., cu aprobarea lui Gorbaciov. Una din pricipalele
acuzatii la simulacrul penibil de proces judiciar al sotilor Ceausescu din
23-25 Decembrie 1989 a fost ca au vandut systeme avansate de armament Statelor
Unite, care i-a platit prin intermediul unei banci elvetiene. Guvernul american
a incercat sa salveze viata lui Marin Ceausescu, dar echipa operativa C.I.A. a
sosit la ambasada romana din Viena in momentul in care echipa GRU-Spetsnaz care
il spanzurase pe Marin Ceausescu in subsolul ambasadei tocmai parasea cladirea…Gorbaciov
a facut o investitie masiva de bani si resurse umane pentru inlaturarea lui
Ceausescu. A inceput cu reactivarea “fosilelor” spionajului sovietic din
generatia lui Brucan, Iliescu si Walter Roman (fost agent NKVD in Spania in
1936, devenit “profesor de marxism-leninism” la Politehnica din Bucuresti unde
am studiat intre 1965 si 1970, dupa ce am iesit din inchisoare in 1964), precum
si a “generatiei tinere” a lui Petre Roman si Gelu Voican-Voiculescu.
Problema esentiala a lui Gorbaciov era ca “fosilele” nu
aveau access la generatia curenta de comandanti ai securitatii si armatei, care
erau loiali familiei Ceausescu. Pe de alta parte, “bascularea” securitatii si
armatei de partea guvernului sovietic era absolut esentiala, intrucat in RSR nu
exista nicio societate civila sau culturala nationala, totul fiind distrus de
dictatura absoluta si tembelismul national traditional.
Prima etapă – Operatia “Troika”
La sfarsitul lui Iulie 1989 a fost infiintat un
comandament central la Kishinev (fost Chisinau) si au fot selectati aproape
15,000 de ofiteri si subofiteri apartinand la trei servicii diferite:
1 – Komitet Gosudarstvenoy Bezopasnasti (K.G.B.) –
Committee for State Security – Comitetul pentru Securitatea de Stat,
2 – Glavnoye Razvedyvatelnoye Upravleniye Generalnogo Shtaba (G.R.U.-GSh.) –
Main Intelligence Directorate of the General Staff – Directiunea Generala de
Informatii a Marelui Stat Major,
3 – Voyska Spetsialnogo Naznacheniya (Spetsnaz) – Force for Special Purposes –
Forta Militara pentru Scopuri Speciale, unitati subordonate fie la G.R.U. fie
la K.G.B in 1989, iar actualmente subordonate G.R.U. sau F.S.B. (Federalnaya Sluzhba
Bezopasnosti Rossiyskoy Federatsii) – Federal Security Service of the Russian
Federation – Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse.
Au fot formate circa 5,000 de echipe de catre trei ofiteri
sau subofiteri reprezentand cele trei servicii, iar fiecare echipa a fost
dotata cu un autoturism (marea majoritate Lada) special prevazute cu
compartimente pentru ascunderea armamentului, munitiei si a explozivelor. Participantii
au luat la Chisinau lectii speciale de limba romana si geografia Romania cu o
durata de trei luni, in diverse cazarme ale orasului. Incepand cu a doua
jumatate a lunii Octombrie 1989, echipele Troika au fot introduse ca “turisti”
in Romania, in ritmul de circa 150 masini pe zi. Au fost trimise in majoritatea
judetelor, dar destinatiile prioritare au fost Timisoara si Bucuresti.
Timisoara a fot aleasa ca o buna cadidata pentru
“demonstratii populare anti-Ceausescu”, datorita apropierii relative de Europa
de Vest si datorita prezentei unui vechi “prieten” al G.R.U., pastorul protestant
Tokes. Transfugul Michael Olteanu susţine că a citit cateva rapoarte trimise de
un capitan KGB, care fusese recrutat mai inainte si lucra pentru SUA ca agent
dublu. Aqcela a descris in detaliu actiunile din Calea Ghirocului si dela
resedinta lui Tokes. La un moment dat in seara zilei de 16 Decembrie 1989,
colonelul KGB care era comandant operativ al “operatiei Tokes” a cerut sa se
faca “numarul”, adica identificarea tuturor protestatarilor din jurul locuintii
lui Tokes. “Si ne-am alarmat, fiindca noi (echipele Troika) eram peste 80% din
participanti. Noroc ca a doua zi a venit ordinul sa ne deplasam la Bucuresti…”
Actiunea importanta era acum la Bucuresti unde 2 generali
sovietici si un numar de ofiteri superiori KGB or GRU care toti vorbeau
“moldovineste” au dus tratative timp de aproape doua saptamani cu diversi
generali romani de securitate si armata pentru a asigura “bascularea” …Echipa
sovietica de negociatori era in contact radio quasi-permanent cu comandamentul
operatiei Troika din Chisinau. Ei au prezentat ultima propunere a lui Gorbatchev
pe 17 Decembrie 1989, care promitea in mod solemn ca niciun salariat al
Ministerului de Interne sau al Ministerului Fortelor Armate nu va fi concediat,
arestat sau judecat, si ca toti acesti salariati vor fi promovati in masa si
salariile le vor fi marite corespunzator…Propunerea a fost acceptata de aproape
toti conducatorii securitatii si armatei la 20 Decembrie 1989. Singura exceptie
a fost un general de armata care era ministru adjunct; el a refuzat si a fost
imediat “sinucis” de “negociatori”. Generalii care acceptasera propunerea lui
Gorbaciov au cerut apoi lui Ceausescu sa organizeze faimoasa ”adunare populara”
din 22 Decembrie 1989.
Pare deosebit de interesant faptul ca toate aceste
negocieri cu conducatorii securitatii si armatei au fost purtate exclusiv de
catre militarii sovietici care nu au implicat, evident din motive de
securitate, echipa de spioni civili destinati fazei urmatoare, operatia
“Flanela”. E foarte probabil ca marea majoritate a securistilor care au
executat lovitura de stat sovietca nu au stiut cine sunt noii conducatori
politici ai Romaniei pana cand i-au vazut pe “flanelisti’ defiland pe ecranele
televizoarelor…
Etapa a doua – Operatia “Flanela”
Ziua de 22 Decembrie 1989 a inceput inainte de ora 7
dimineata pentru trei agenti operativi CIA care lucrau in cadrul Ambasadei
Americane la Bucuresti. Erau imbracati “romaneste” si au ajuns devreme in Piata
Palatului, asa ca au asistat la toate fazele faimosului meeting. Au vazut cum
s-a construit “dreptunghiul” si “razele”, care erau o procedura standard la
toate meetingurile publice a lui Ceausescu. “Dreptunghiul” era constituit din
circa 200 de securisti masati sub balconul dela care urma sa vorbeasca Ceausescu.
Dela “dreptunghi” plecau “razele” constituite din cate doi (uneori trei)
securisti umar la umar, mergand spre exterior. Intre aceste “raze” erau apoi
plasate grupurile de muncitori si alti membri de partid adusi cu autobuzele. Aceasta
descriere tehnica e probabil plictisitoare, dar se va vedea ca este foarte
importanta pentru meetingul din 22 Decembrie 1989.
Cand Ceausescu a ajuns la punctul in care a facut o pauza,
securitatea a pus la difuzoare o inregistrare a unor rafale de mitraliera. Am
vazut filmul meetingului si vad si acum privirea speriata a lui Ceausescu care
nu intelegea ce se intampla. Emil Bobu intra pe balcon in spatele lui si-i
spune: “E SECU!”. In momentul acela Ceausescu a inteles ca securitatea a trecut
de partea sovieticilor si ca partida era pierduta. Acesta este momentul in care
niste “tineri curajosi” au inceput sa alerge prin multime strigand: “Jos
Ceausescu! Jos cu dictatorul”. Oamenii nostri dela Ambasada Americana au
remarcat imediat ca acesti “tineri curajosi” nu alergau dela periferia masei de
oameni catre centru. Ei alergau intotdeuna dinspre “dreptunghi” spre periferie,
si ALERGAU NUMAI PRIN “RAZELE” DE SECURISTI, unde evident se simteau in
siguranta. Era clar ca erau toti securisti…
Trebuie relatat un eveniment amuzant, raportat de un
informator din Tulcea. La 21 Decembrie 1989 Petre Roman era in Delta Dunarii la
vanatoare de mistreti. Incepand dela 10 dimineata toti cei care lucrau la
comitetul judetean de partid din Tulcea au fot mobilizati sa-l gaseasca pe
Petre Roman pe care-l cauta la telefon cu insistenta “cineva” dela Bucuresti.
L-au gasit in fine in jurul pranzului si convorbirea telefonica a fost foarte
scurta: “Da, tovarasu! – “BAI PETRICA, FLANELA E MAINE!” – “Am inteles.
tovarasu!”… Dupa care “Petrica” se dadea de ceasul mortii sa ajunga in
Bucuresti in aceeasi seara, fiindca altfel se facea “revolutia” fara el…
A doua zi dupa masa a inceput defilarea la televizor a
“flanelistilor”, tovarasi cu pullovere si flanele, dar fara sacouri sau costume
de haine, care a durat mai bine de doua saptamani. Securitatea lor personala
era asigurata de echipele Troika care s-a ocupat deasemenea de organizarea
fazei urmatoare a loviturii de stat…
Etapa a treia– “Teroristii”
De indata ce caderea lui Ceausescu a deveni cunoscuta, o
multime de oameni de buna credinta, informati asupra evenimentelor din celelate
tari din Europa de Est, au crezut ca totul s-a schimbat si ca au devenit peste
noapte “LIBERI”. Aceasta era o problema majora pentru securitatea care trecuse
de partea sovieticilor cu conditia de a-si mentine puterea intacta. Ei trebuiau
sa arate “prostimii” ca nu sa schimbat nimic si ca FRICA, nu libertatea este
baza noii “societati”.
S-a organizat imediat, cu colaborarea echipelor Troika,
faza denumita “Teroristii” care a inceput chiar in seara de 22 Decembrie 1989. Unitatile
USLA au inceput sa joace prin rotatie rolul de “teroristi” si de
“anti-teroristi”. Aceiasi militari de securitate erau o noapte “teroristi” si
noaptea urmatoare “anti-teroristi”. Aceasta faza a durat cateva saptamani si
s-a soldat cu sute de morti, oameni nevinovati impuscati in strada. De multe
ori mortii erau transportati dela o strada la alta, ca sa se propage terroare
in toate cartierele.
Daca fazele anterioare, Troika si Flanela, au fort execute
ireprosabil, faza Teroristii nu a dat in totalitate efectele scontate. O
multime de oameni de buna credinta credeau ca sunt intr-adevar liberi si se comportau
ca atare, infiintand sau reinfiintand vechi partide si organizatii politice. In
plus directia afacerilor religioase din securitate era complet blocata pentru
un motiv foarte simplu: asa-zisul “Patriarh al Bisericii Ortodoxe”
(Teoctist-Anticrist cum ii strigasera in fata credinciosii in Decembrie 1989),
care se spune ca avea grad de general de securitate, a crezut cu adevarat ca a
sosit momemtul sa dea socoteala pentru toate crimele comise de conducerea
securista a bisericii romane in ultimii 41 de ani, si s-a retras la o
manastire, refuzand sa mai “conduca” Biserica Ortodoxa.
In 1948 Gheorghiu-Dej si Ana Pauker au numit “Patriarh” pe
un preot de tara din Oltenia care petrecuse doi ani de inchisoare in lagarul
dela Targul Jiu unde Gheorghiu-Dej era deasemenea internat. Preotul Marina
fuseses condamnat pentru complicitate cu o banda de hoti de cai. Imediat dupa
“hirotonisire” Justinian Marina a participat la distrugerea Bisericii
Greco-Catolice din Romania. Toti episcopii Greco-Catolici au fost arestati,
condamnati si au murit in inchisoare ca adevarati martiri ai credintei. Mii de
preoti Greco-Catolici de toate varstele au fost deasemnea arestati si
condamnati la 15-20 de ani de inchisoare.
Am cunoscut in inchisoare in perioada 1959-1964 cateva
zeci de preoti Greco-Catolici care supravietuisera din 1948. Am toata admiratia
pentru acesti preoti adevarati, martiri ai credintei care isi continuau vocatia
de preoti in conditiile de exterminare din inchisoare. Un exemplu: parintele
Crisan, var al excelentului profesor de matematici Iacob Crisan care mi-a fost
profesor 4 ani la Liceul Matei Basarab din Bucuresti. Dumnezeu sa-i ierte si
sa-i odihneasca! Toate proprietatile Bisericii Greco-Catolice din Romania,
incluzand pests 2,500 de biserici si alte cladiri au fost confiscate si trecute
in patrimoniul Bisericii Ortodoxe Romane, “condusa” de Justinian Marina. Faptul
ca securittea comunista controla conducerea Bisericii Ortoxe nu insemna ca
preotii si monahii trecusera in serviciul Satanei. In primavara anului 1958,
Justinian Marina a ordonat tuturor preotilor si monahilor Bisericii Ortodoxe sa
semneze angajamente cu organele securitatii locale ca vor informa asupra
oricaror fapte sau intentii de a actiona impotriva guvernului comunist,
MARTURISTE IN TAINA SPOVEDANIEI.
Spre cinstea lor vesnica, mii de preoti ortodocsi AU
REFUZAT sa semneze aceste angajamente cu Satana…Ei au fost toti arestati si
condamnati intre 10 si 20 de ani de inchisoare. Am intalnit sute de preoti
ortodocsi intre 1959-1964. Numai in lagarul Gradina dela Piatra Frecatei in
Balta Brailei erau 3 “brigazi” de preoti (150 de persoane). “Cum sa tradez eu
sfanta taina a spovedaniei? Inseamna ca nu mai sunt preot!” imi spunea cu lacrimi
in ochi un preot batran, trecut de 75 de ani, care a si murit cateva luni mai
tarziu…Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe acesti martirii ai credintei
si ai neamului romanesc, care au impartasit soarta miilor de preoti
Greco-Catolici si Romano-Catolici…
Mai tarziu, cand Ceausescu a inceput constructiile
faraonice, sute de biserici au fost daramate fara ca conducerea securista a
Bisericii Ortodoxe Romane sa protesteze in niciun fel. Demolarea de biserici
istorice de mai mare valoare a avut loc şi în ţări occidentale, di raţiuni de
modernizare urbanistică.
Acestea sunt crimele majore ale conducerii securiste a
Bisericii Ortodoxe Romane si motivul pentru care Teoctist-Anticrist credea ca a
sosit ora judecatii pana in prima saptamana a lunii Aprilie 1990, cand
securitatea l-a convins in fine ca nimic nu s-a schimbat si i-a promis solemn
ca va putea sa pastreze toate proprietatile furate dela Biserica
Greco-Catolica.
In România, proprietăţile Bisericii Greco-catolice au fost
restituite cu greu, mai ales datorită credincioşilor ortodocşi, spre deosebire
de Ungaria, Slovacia, Cehia, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Croatia si Slovenia,
unde şi proprietăţile greco-catolice au fost mai mici. Transfugul ridică această problemă pentru că,
probabil a fost dator acestei Biserici..
In perioada Ianuarie-Aprilie 1990 toti salariatii
Ministerului de Interne si ai Ministerului Fortelor Armate au fost avansati in
grad si salariile li s-au marit in mod corespunzator salarizarea. De exemplu,
seful tribunalului militar al sectorului 2 Bucuresti care in 1959 era capitanul
Pruna Liviu si care ajunsese in 1989 general-maior, a fost avansat direct
general-colonel si numit de Iliescu sef al Justitiei Militare din Romania
“post-revolutionara”. Faptul ca el condamnase in August 1959 la 225 ani inchisoare
pe cei 12 membri ai organizatiei Frontul Eliberarii Nationale dela Liceul Matei
Basarab a fost desigur ceva minor comparat cu cele cateva zeci de condamnari la
moarte pe care le-a “pronuntat” in perioada 1958-1959.
Intre timp “turistii” din operatia Troika s-au intors
progresiv acasa in U.R.S.S., pana in mai 1990, dar situatia politica in Romania
continua sa fie critica, cu toate eforturile securitatii de a “cultiva” frica
si teroarea.
Etapa a patra – “Mineriada”
Astfel ”conducerea post-revolutionara” a hotarat sa
organizeze o varianta romana a “revolutiei culturale” a lui Mao-Tze-Dong si
mobilizat importante resurse financiare si umane care au asigurat “succesul
stralucit” al MINERIADEI din Iunie 1990. Au dezlantuit salbaticia fara
precedent a lumpen-proletariatului impotriva “dusmanilor poporului”. Mii de
oameni au fost batuti si maltratati, sute de oameni au murit sau au fost
schiloditi pe viata. Scopul era unul singur si anume sa impuna frica si
teroarea fara de care securitatea nu putea functiona. Si au avut un success
deplin care a asigurat rolul dominant al securitatii pana in ziua de astazi.
“Tovarasi minieri, va multumesc!” dixit criminalul Iliescu.
Stiati ca efectivele fortelor de securitate in Romania
(Serviciul Roman de Informatii, Serviciul Informatii Externe, Serviciul de
Protectie si Paza si alte cateva mai mici), au crescut cu peste 10% intre 1989
si 2010? Au crescut foarte mult si capacitatile tehnologice ale securitatii
care in 2011 inregistreaza “toate convorbirile telefonice”, si filmeaza toate
intalnirile “suspecte”, ca şi în Occident.
Trebuie comparată Romania cu fosta Cehoslovacie unde
securistii au fost linsati pe strada in 1989 adresele lor fiind publicate la
toate oficiile de posta. Sau cu Germania de Est, unde li-sa interzis
securistilor sa intre in cladirile unde lucrau. Sau cu Bulgaria unde tuţi
salariatii securitatii, dela ministru pana la gardian, au fost demişi într-o
singură zi (24 DE ORE).
