ROMA - TEATRUL LUI POMPEIUS

         Teatrul lui Pompeius (Theatrum Pompeium – în latină și Teatro Pompeio – italiană) era o structură a Romei antice, construită în ultima parte a perioadei republicane. A fost terminat în șapte ani, începând din anul 55 e.A și consacrat la începutul anului 52 e.A, înainte ca edificiul să fie terminat definitiv. A  fost unul dintre primele teatre din Roma realizat din materiale rezistente, cărămidă și piatră, nu din lemn. S-a înălțat în Câmpul lui Marte.

         Edificiul, în sine, făcea parte dintr-un complex cu multe destinații și era dotat de un portic cu patru laturi în spate scenei. Inconjurat de portic pe cele patru laturi forma o mare grădină cu fântâni și statui. In lungul perimetrului acoperit, dispunea de săli de expoziții cu opere de artă și cu achiziții ale lui Pompeius Magnus pe timpul campaniilor sale. O altă destinație a complexului cu grădină era acela al unei Curii pentru întruniri politice. Senatul folosea adesea acest edificiu cu diverse temple  și de săli care satisfăcea exigențele lui formale. Această Curie este locul trist în care a fost asasinat Julius Caesar de către acei liberatores din elita romană, care considerau că salvează Republica Romană de dictatură. Pentru asasinat au conspirat 60 de senatori. Fapta lor a provocat, însă, grăbirea prăbușirea guvernării de tip republican și trecerea la cea de tip imperial.

Originea

         Pompeius Magnus a cheltuit pentru această operă arhitecturală de excepție în dorința de a câștiga popularitate pe timpul celui de al doilea consulat al său. Teatrul a fost inspirat după o vizită a sa, în anul 62 e.A, la un teatru grec din Mytilene. Acest teatru a fost cel mai mare dintre care le-au construit romanii vreodată. El a păstrat numele lui Pompei de-a lungul întregii istorii sale active, timp de 600 de ani. Teatrul s-a enumerat printre cele mai celebre monumente ale Romei antice.

         Structura și quadroporticul din spatele scenei  au avut multiple utilizări. Teatrul a avut cea mai mare Criptă (cavou) dintre teatrele romane. Zona din spatele și din intreriorul unei incinte era folosită pentru activități dintre acte, pentru plimbări, consumări de băuturi răcoritoare, sau, pur și simplu pentru a se ferii actorii de ploaie și soare pe sub porticuri.

         Porticul lui Pompei era decorat cu statui ale marilor artiști și actori. Sub lungile porticuri erau expuse colecții de picturi și de sculpturi, precum și un spațiu adecvat pentru reuniuni ce atrăgea pe romani din mai multe motive. Fântânile somtuoase erau alimentate cu apa adusă și, probabil, cumpărată de la un apeduct din apropiere și stocate. Nu se știe dacă apa era suficientă pentru o funcționare a fântânilor în mod continuu, sau pentru câteva ore programate.

Punctul culminant al complexului era templul zeiței Venus Victrix, divinitate personală a lui Pompei (spre deosebire de a lui Julius Caesar care era Venus Genetrix).

Unii erudiți moderni  cred că nu era vorba de o simplă pietate, dar esențială pentru ca structura să nu fie considerată o extravaganță promoțională, ci un sprijin spiritual pentru teatrele permanente.

Bolți din fundamentul Teatrului lui Pompeius

- acum parte dintr-un restaurant -

         Restul părții de est a quadroporticului și resturile a trei dintre cele patru temple anterioare conastrucției, adesea asociate teatrului pot fi văzute pe Largo di Torre Argentina.

Cel de al patrulea a rămas mult acoperit de un teatru construit în 1730 și sub alte construcții moderne. Acest areal arheologic a fost săpat din ordinul lui Mussolini între anii 1920-1930, terenul bogat în vestigii fiind inaugurat de acesta în 1929.

Vestigii rare ale teatrului pot fi văzute subteran sub actuala Via di Grotta Pinta. Bolțile originale ale teatrului pot fi găsite în sala subterană a restaurantelor de pa această stradă, dar și în zidăria hotelului Albergo Sole di Biscione. Fundamente ale teatrului, precum și părți din primul nivel și cavea există, dar au fost mascate după ce au fost dimensionate. In cursul secolelor, construcțiile moderne au integrat structurile teatrului, folosind din plin material din trupul  său.

         In cursul istoriei teatrului, de la a cărui părăsire au trecut circa1500 de ani,  s-a procedat la numeroase restaurări în principal pentru a prelua din material. In final, căzut în ruină, marele teatru a devenit numai sursă de material de construcție pentru numeroase edificii existente încă în Roma.

                                                          Pompeius Magnus

 Arhitectura

         Caracteristicile teatrelor romane sunt similare celor grecești de la care s-au inspirat. Totuși teatrele romane prezintă unele caracteristici deosebite. Erau construite pe propriile fundații, în loc de a se folosi lucrări de deplasări de pământ, sau excavări ale pantelor unor coline. Cele romane sunt înconjurate din toate părțile.

Roma nu avea teatre în interiorul zidurilor până la mijlocul primului secol al erei antice, Existau teatre și amfiteatre din lemn, care puteau fi montate și demontate repede. Tentative de construire de teatre permanente au fost întrerupte succesiv de personalități politice, sau, pur și simplu nu s-au concretizate pe de-a întregul.

         Pompeius a fost o personalitate ce nu a putut fi oprită de a-și concretiza voința, modelul teatrului său fiind inspirat de teatrul de la Mytilene, din insula Lesbos. Structura dorită de el putea intra în concurență cu Forum Romanum. Probabil că această realizare a incitat și construirea Forum-urilor imperiale. Julius Caesar l-a concurat pe Pompeius în folosirea prăzilor din cuceruirile sale magnifice, atunci când a construit propriul forum, care, la rândul său, le- inspirat pe cele altor împărați succesori.

Folosirea arhitecturii, prin integrarea spațiului templului public pentru ambiția politică personală a fost folosită de Sylla și de cei ce l-au precedat pe acel dictator. Utilizarea asociațiilor religioase și rituale pentru glorificarea personală și propaganda politică era o tentativă de proiectarea unei imagini publice.

Utilizarea betonului și a pietrei la fundații a permis autonomia teatrelor și amfiteatrelor romane. Crearea de culoare boltite pe sub tribune au dat posibilitatea unui acces ușurat spre diverse secțiuni ale cavea și  la diverse nivele. Era o folosire novatoare a arcului de către romani. Această arhitectură a fost folosită și de teatrele construite ulterior în Roma și în restul imperiului. Alte edificii celebre care au folosit un stil arhitectonic similar au fost Coliseum și teatrul lui Marcellus, ambele oferind astăzi ruine remarcabile.

Zona sacră din preajma Teatrului lui Pompeius

Largo di Torre Argentina

         Complexul teatrului dispunea de utilizări multiple. Templul zeiței Venus Victrix era situat direct în fața scenei. Porticul avea galerii, altare, grădini și săli pentru întâlniri. Locația teatrului este renumită și pentru că a fost locul asasinării lui Julius Caesar. Se pare că asasinatul a avut loc în porticul din spatele scenei. In grădina cea mare exista o sală de ședințe, o Curie la capătul apropiat al zonei sacre, care a fost folosită ocazional ded către senat.

         La idele lui martie (15 martie după calendarul roman) Caesar urma să participe la o ședință a senatului din Curia teatrului lui Pompeius. Marcus Antonius care a aflat vag de un eventual complot de la unul dintre conspiratori, Servilius Casca, s-a temut că ar fi adevărat, a mers aproape de Caesar, dar nu a putut preveni fapta abominabilă la care a participat și Casca.

ROMA - CIRCUS FLAMINIUS

    

         Circul Flaminius a fost o vastă suprafață circulară, care conținea o mică pistă de curse. Era rezervat jocurilor misterioase și s-a îmbogățít, de-a lungul timpului cu diverse alte clădiri și monumente. Era situat la extremitatea sudică a Câmpului lui Marte, în apropiere de Tibru, ca entitate urbanistică puțin prelucrată. El a fost amenajat de către Caius Flaminius Nepos, în anul 221 e.A, cel care a construit și Via Flaminia (de mai multe ori consul și censor).

          La începutul existenței sale, circul se prezenta ca o potcoavă cu o lungime în jur de 500 de metri, care se întindea pe câmpurile Flaminia. Pe parcursul sec.al 2-lea e.A, acest spațiu vast a început a fi invadat de construcții și monumente. La începutul sec.al 3-lea e.N singurul spațiu deschis rămăsese o mică piață în centru, lungă de circa 300 de metri, unde aveau loc jocurile publice (ludi).
          Circul Flaminius nu a putut rivaliza niciodată cu mult mai marele Circus Maximus, acesta nefiind numai loc de divertisment. El adăpostea consilile plebeiene și era punctul de plecare al cortegiilor triumfale. Jocurile plebeiene, au fost inagurate, în anul 216 e.A, tot de Caius Flaminius Nepos și derulau aici, ca și jocurile seculare.
Către începutul perioadei imperiale, Circul Flaminius a pierdut treptat rolul de circ, devenind o simplă piaţă şi apoi o piaţă comercială.

In anul 2 e.N, circul a fost inundat parţial pentru măcelul a 36 de crocodili, pentru comemorarea construcției Forum-ului lui Augustus. In anul 9 e.N, Augustus a rostit aici un Laudatio pentru Drusus. Circul acesta era lipsit de scaune, sau tribune permanente, neavând nici structuri înconjurătoare permanente în jurul pistei de curse.

         Există o dezbatere pentru a se stabili dacă Circul Flaminius a fost utilizat pentru curse de care. Strabon nu a lăsat nici o mențiune despre activități ecvestre aici. Valerius Maximus a afirmat că jocurile plebeiene (Plebeii Ludi) au avut loc numai în acest loc public, dar nu există alte surse. Totuși, Titus Livius, Varron și Antoninus Pius au amintit de unele alte forme de Ludi în acest circ, foarte probabil fiind vorba de Taurii Ludi, jocuri în onoarea zeilor Infernului. Acele jocuri misterioase aveau loc numai în Circul Flaminius, ceea ce sugerează că ele erau legate simbolic de acest loc și nu puteau fi mutate către un alt circ. Mai putea fi vorba și de curse de cai, nu de care, ci de curse cu călăreți individuali care aveau spațiu să ocolească potourile.

In vecinătatea Cicului Flaminius  existau alte numeroase structuri. Templul Pietas  era îngropat sub o latură  de sud-est a forului Holiotorium. Templul lui Marte era situat în nord-vest. Prin anul 220 e.N existau, probabil, șase  temple, dintre care unul dedicat lui Apollo şi altul lui Neptun. In anul 15 e.N au fost ridicate statui ale lui Augustus divinul, de către Caius Norbanus Flaccus. Intre Teatrul lui Pompeius, aflat în vecinătate, la vest și Circul Flaminius se găsea Porticul Octavia, construit de Gnaeus Octavius, în 168 e.A, după victoria navală asupra lui Perseus al Macedoniei. Acest portic nu a avut nimic comun cu Porticul de marmură construit de Augustus mult mai târziu, în onoarea surorii sale Octavia, pentru un timp soţie a triumvirului Marcus Antonius- Porticul Octaviei.

Circul Flaminius a căzut în ruină pe parcursul sec.al IV-lea e.N.

Atâta timp cât a existat s-a bucurat de notorietate, astfel că Augustus a acordat numale lui la Regio IX, atunci când a conceput o nouă împărţire urbanistică a Romei.                          

ROMA - PORTICUL OCTAVIEI

        

Porticul Octaviei (portico Ottavia) a fost construit în apropiere de Circus Flaminius de către împăratul Augustus, prin înlocuirea Porticul lui Metellus Macedoneanul, din sec.al 2-lea e.A (147 e.A.) Porticul lui Metellus era compus dintr-un ansamblu de pridvoare care înconjura templele Junonei Regina (179 e.A.) și al lui Jupiter Stator (148 e.A.), constituind un exemplu de intervenție urbanistică.  Templul lui Jupiter Stator, în întregime din marmură, și porticul ridicat de Metellus din piatră cu antablament de lemn, au fost transformate și înglobate, în timpul lui Augustus, în cadrul comlexului de marmură al Porticului Octaviei. Vestigiile încă vizibile aparțin unei reconstrucții radicale din timpul împăratului Septimius Severus.

Cenzorul Lepidus inaugurase templul Junonei Regina, în anul 179 e.A, pe un podium înalt, iar în 143 e.A, Metellus Macedoneanul, după ce celebrat o victorie, din 146 e.A, asupra Macedoniei, a inițiat ridicarea unui templu dedicat lui Jupiter Stator de către arhitectul grec  Hermodoros din Salamina. De tip peripter grec, templul a fost primul edificiu religios construit în întregime din marmură la Roma.

Porticul lui Metellus a fost completat de o împrejmuire și de pridvoare pe toate cele  patru laturi, pridvoare care au fost decorate cu celebra turma Alexandri, cele 24 de statui ecvestre ale tovarășilor lui Alexandru cel Mare, morți în bătălia de pe Granicos, opere ale sculptorului Lisippos, pe care Metellus le luase ca pradă de război de la Dion.

Intre anii 27 și 23 e.A, complexul arhitectural a fost reconstruit radical, grație prăzii lui Octavius din războiul cu Dalmații. El a dedicat noul complex arhitectonic surorii sale Octavia, devenită la un moment dat soția trimvirului Marcus Antonius, în ideea unei alianțe mai sigure între cei doi bărbați.

Domitianus, în anul 80 e.N, Septimius Severus, în 203 e.N și Caracalla (ale cărui dedicații sunt prezente pe fațadă), au reconstruit și restructurat monumentul, în urma a diverse distrugeri, în special incendii.
Un cutremur din anul 442 e.N l-a distrus definitiv. Către anul 770 în propileele vechilui edificiu s-a construit biserica San Paulo in Summo Circo, care a devenit apoi Sant Angelo in Pesecheria, biserică care încă mai există.

Din Porticul Octaviei au mai rămas vizibile propyleele de pe latura de sud și un mic tronson de colonadă. Două coloane corintice ale propyleelor au rămas intacte, în timp ce celelalte au fost reamplasate la un arc ce duce la biserica Sant Angelo in Pescheria. Frontoanele au fost reconstruite în mare parte cu materiale reutilizabile.

In evul mediu propylon-ul situat în cartierul Sant Angelo a adăpostit piața de pește. Se vede încă o placă pe care scrie: CAPITA PISCIUM HOC MARMOREO SCHEMATE LONGITUDINE MAJORUM USQUE AD PRIMAS PINNAS INCLUSIVE CONSERVATORIBUS DANTO ( Peștii cu capul mai mare decât această piatră, cuprinzând aripioarele trebuie donați conservatorilor).

Piața de pește a fost mutată de la Porticul Octaviei la Piața San Thodoro, în anul 1885, după unificarea Italiei.

Resturile degajate sunt cele de la intrarea principală, alături de Circul Flaminius. Alte intrări similare se găseau pe mijlocul celorlalte trei laturi. Intrarea avea două canaturi simetrice, la interior, ca și la exterior, cu patru coloane încadrate de doi pilaștri cu capiteluri corintice, decorate cu un vultur în loc de floare. Pe boiandrug a fost gravată o inscripție ce amintea de restaurările lui Septimius Severus și Caracalla.

Deoarece acoperișul a dispărut, actualul portic lasă să se vadă ce este dincolo de el.

In ceea ce privește templul Junonei Regina, se mai găsesc unele resturi de la reconstrucția templului pe timpul Severilor și care sunt vizibile prin clădirile înconjurătoare, printre care două coloane cu capiteluri compozite.