ROMA - LARGO DI TORRE ARGENTINA

         Largo di Torre Argentina (numire curentă Largo Argentina, este o piață vastă rectangulară, situată în Roma pe corso Vittorio Emanuele, în cartierul storic Câmpul lui Marte. Terenul este ocupat aproape în întregime de un complex arheologic ce cuprinde patru temple romane din epoca republicană.

Numele pieței se referă la la un turn numit Torre Argentina, înglobat astăzi în micul palat Burcardo (Pallazzetto del Burcardo), numit astfel după numele lui Johannes Burckardt (1445-1506), al cărui nume a fost italienizat în Burcardo și care, începând cu 1483, a devenit maestru de ceremonii a cinci papi: Sixtus al IV-lea, Innocentius al VIII-lea, Alexandru al IV-lea și Julius al II-lea. Acel înalt prelat era originar din Strasbourg (în latină Argentoratum, nume dat orașului datorită minelor de argint) și dorea să-și semneze scrierile cu supranumele de Argentinus.

 

După anul 1730, proprietatea a fost parțial folosită pentru construcția Teatrului Argentina, care perpetua tradiția teatrală a cartierului de odinioară, tradiţia teatrelor lui Pompei și al lui Balbus, dar și al lui  Marcellus, aflat la mică distanţă. In Curia de la Teatrului Pompei a  fost  asasinat Caesar, deși este probabil să fi fost asasinat în piață, în fața curiei.

Turnul care se observă astăzi pe largo di Torre Argentina este Torre del Papito, un turn medieval care nu are nici o legătură cu Torre Argentina. Turnul Papito (Micul turn al papei) a fost atribuit prin tradiție anti-papei Anaclet al  II-lea Pierleoni, o persoană fără importanță.
 

In 1909, s-a decis reconstruirea cartierului în cadrul renovării întreprinse de regatul Italiei. Pe timpul lucrărilor de demolarte a bisericii San Nicola de Cesarini au fost descoperite vestigiile unei statui colosale. Apoi, săpături mai profunde au dezvelit resturile unei importante arii sacre din epoca republicană.

 

Destinația zonei arheologice a rămas incertă până la intervenția directă a lui  Benito Mussolini, când s-a decis creerea unui ața-zis Foro Argentina, inaugurat chiar de Duce, în aprilie 1929.

Templele din Largo Argentina, în număr de patru, aparțin celor trei tipuri de plan rectangular întâlnite în Italia și tipului circular. Piaţa a fost delimitată pe  pe vremea imperiului cu un portic cu o sută de coloane (hecatostylum) și de termele lui  Agrippa. La sud piaţa era limitată de Circul lui Flaminius, la est de marea piaţă Porticus Minucia Frumentaria, iar la vest de Teatrul lui Pompei. Rămăşiţele  au fost păstrate pe timpul imperiului drept un vestigiu respectat al trecutului. La Roma, în perioada republicii timpurii mai multe temple se grupau la un loc, reluîndu-se compoziția caracteristică orașelor grecești, ca Selinunte și Paestum. Templele se așezau unul lângă celălalt chiar dacă se deosebeau substanțial ca plan, dimensiuni și înfățișare. O astfel de compoziție urbană este ilustrată la Roma de templele din Forum Romanum,Forum Helitorium și Largo Argentina.
         La începutul descoperirii lor, templele din Largo Argentina au fost notate cu literele A,B,C şi D. Drumul pavat dintre ele a fost reconstruit în perioada imperială, după incendiul din anul 80 e.N.

Un templu, templul A, a  fost construit în sec.al 3-lea e.A și a fost probabil dedicat Junonei de către Quintus Lutatius Catulus, după victoria împotriva cartaginei, în 241 e.A. El a fost reconstruit mai târziu ca biserică, a cărei absidă datează din antichitate.

Templul B, cu numai șase coloane rămase, a fost construit de un alt Catulus, în 101 e.A., pentru a celebra victoria asupra cimbrilor. Era Aedes Fortunae Huiusce Diei, un templu consacrat norocului zilei în curs. Statuia colosală găsită pe timpul săpăturilor este conservată astăzi în Muzeul Caitoliului, fiind chiar statuia zeiței însăși. Numai capul, brațele și picioarele erau executate din marmură, celelalte părți, acoperite de rochie, erau din bronz.

Tmplul C este cel mai vechi dintre cele trei, datând din sec.al 4-lea, sau al 3-lea și a fostdedicat,probabil, zeioței italiene a fertilității, Feronia. După incendiul di anul 80 e.N, acest templu a fost restaurat, păstrându-se mozaicul în alb și negru din Cella.

 

Templul D este cel mai important dintre cele patru și aparține sec. al 2-lea e.A, cu târzii restaurări republicane și a fost dedicat cultului Lares Permarini, dar o mică parte  din el a fost excavată (o stradă păstrează cea mai frumoasă parte a lui).

Teatrul Argentina a avut cinstea unor premiere de operă notabile, precum:  Gioachino Rossini Le Barbier de Séville de Giacomo Rossini, în 1816,  I due Foscari de Giuseppe Verdi, în 1844 et La battaglia di Legnano, în 1849.
Largo Argentina a fost un sanctuar al pisicilor după decopertare, începând din 1929, un refugiu pentru pisicile fără adăpost, din toate rasele, pisici de care Roma nu a dus lipsă niciodată. Acest sanctuar al pisicilor vagaboande a fost recent ecarisat din cauza problemelor de sănătate ce amenințau locuitorii cartierului. Până atunci au format deliciul turiştilor, prin liniştea cu care păşeau şi se tolăneau la soare printre vestigiile antice.

 

 

 

ROMA - FORUM HOLITORIUM

            

        Forum Holitorium era delimitat de pantele Capitaliului, teatrul lui Marcellus și Tibru.

Forum Holitorium era una din piețele comerciale ce înconjurau Forum Romanum. Fiecare forum era destinat unui anume sortiment de produse: bovinele și ovinele se vindeau în Forum Boarium, legumele și ierburile în Forum Holitorium, porcinele în forum Suarium, pâinea și cerealele în Forum Pistorium, peștele în Piscarium.

Pe actualul amplasament al bisericii San Nicola in Carcere se găseau, în antichitate, trei temple ale perioadei republicane : templul lui Janus, cel al Speranței (Spes) și cel al Junonei Salvatoare (Sospita). Este dificil de a fi identificate cu precizie și certitudine  amplasamentul lor. Totuși, se pare că cel mai apropiat de teatrul lui Marcellus a fost cel al lui Janus, edificat de Caius Duilius. Templul central a fost identificat ca fiind al Junonei Sospita, construit între 197 și 194 e.A, de către Caius Cornelius Cethegus. Cel de al treilea trebuie să fi fost templul Speranței (Spes).

        A existat, fără îndoială, și  un al patrulea templu în Forum Holitorium, templul Pietas, distrus odată cu construirea teatrului lui Marcellus. Nu a rămas nici un vestigiu din acel templu Pietas. Se propune identificarea locului acelui templu cu unul dintre cele două careuri care au apărut pe suprafața scenei teatrului, cel de al doilea fiind conscrat unui templu al Dianei.
El a fost situat în afară de Porta Carmentalis din Câmpul lui Marte. In preajma lui s-a aflat și Circus Flamunius.
        La Roma, în perioada republicii timpurii s-a obișnuit gruparea mai multor temple la un loc, compoziție urbană caracteristică orașelor grecești, ca Selinunte și Paestum. Templele se așezau unul lână altul, chiar dacă se deosebeau substațial ca plan, dimensiuni și înfățișare. O asemenea compoziție s-a dezvoltat atât în Forum Romanum, cât și în Largo Argentina.
        Dintre cele patru temple amintite, două au fost construite în timpul primului Război Punic. Templul lui Janus a fost promis de Caius(Gaius) Duilius după victoria sa în bătălia navală cu cartaginezii, la Myles, în anul 260 e.A. Templul Speranței (Spes) s-a ridicat la puțin timp după aceea, de către Aulus Atilius Calatinus. Templul Pietas, edificat în 181 e.A, a fost îndepărtat de  Iulius Caesar pentru a începe construcția teatrului Marcellus.

        In zona actualei biserici San Nicola in Carcere se găsesc ruinele a trei temple alăturate și cu aceeași orientare, în fața fostului Forum Holitorium. Pe lângă unele rămășițe de marmură provenite de la restaurări ulterioare, fragmentele arhitecturale aparțin epocii republicane, din travertin, tuf și peperino (anterior decorate cu stuc). Cel mai mare dintre acele temple se afla în mijloc și probabil era cel al Speranței (Spes), lucrat în stil ionic. Templul cel mai nordic, tot ionic, este apropiat ca talie și considerat ca dedicat lui Janus. Acesta a fost menționat și în surse scrise. Templul era hexastil și peripter, cu excepția spatelui. Șase din coloanele sale, cu diametru de 0,70 metri se mai află în picioare, fiind încastrate în zidăria bisericii. Templul meridional, în stil doric, a fost cel mai mic și aparținând, probabil zeiței Junona Sospita.
        Ruinele amintite sunt încorporate și se găsesc sub biserică (probabil după ce fuseseră încorporate într-o închisoare, numită carcere în latină). Vestigii ale templelor și altele se mai găsesc și sub terenul din prejurul bisericii Sant Omobono.

O imagine de azi spre panta Capitoliului.

Imediat sub Colina Capitoliului - arcadele la dreapta sunt rămășițe din Porta Carmentalis ce străpungea zidul servian. Turnul și casa din spatele gardului sunt din epoca medievală, iar Palazzo de pe panta Capitoliului este renascentist.

                   Vestigii ale forumului Holitorium din preajma bisericii Sant Omobono

ROMA - TEMPLUL LUI JUPITER

Capitoliul este una dintre cele şapte coline ale Romei, cea mai mică, dar cea mai prestigioasă. Capitoliul simbolizează cei 2500 de ani ale istoriei oraşului etern, reprezentând centrul religios şi de putere în antichitate.

Incă de la cristalizarea unei locuiri organizate urban, Capitoliul a devenit centrul religios al Romei, începând cu templul Triadei capitoline, templu consacrat divinităţilor Jupiter, Junona şi Minerva. Acrsta a devenit locul simbolic al puterii al Romei republicane şi imperiale.

Conform istoricului Titus Livius, templul a fost inaugurat în anul 509 e.A, primul an al Republicii romane. Din acel prim edificiu nu s-au păstrat decât urmele podiumului.

In Italia antică au existat trei tipuri de temple: templul peristil, inspirat de arhitecţii greci din Campania şi Magna Grecia, templul prostil, de origine etruscă, cu pronaosul adânc şi cella, ridicate pe un postament (subsament) înalt, cu acces pe scări late dintr-o singură direcţie şi, în fine, un tip de templu cu trei laturi flancate de coloane, şirurile de coloane de pe laterale oprindu-se în peretele din spate al cellei, prelungit în ambele direcţii.

Templul triadei capitoline aparţinea acestui din urmă tip de templu, elaborat şi perfecţionat în arhitectura etruscă. Prin dimensiunile sale de 50 x 60 m, el avea pentru epoca respectivă un aspect grandios. Imaginea lui este cunoscută după descrierile lui Dionysos din Halicarnas, istoric din timpul lui Octavian Augustus, cât şi din descrierile autorului arhitect, Vitruvius. Templul avea trei celle

alăturate, iar pe faţadă avea şase coloane de piatră (în loc de patru în cazul templelor prostile).

Antablamentul din lemn era îmbrăcat cu plăci de argilă arsă, la fel ca acroterele care decorau frontoanele. Conform tradiţiei, pentru realizarea decoraţiilor de teracotă ale templului a fost chemat un maestru vestit, pe nume Vulca, din oraşul etrusc Veii. De altfel multe alte resturi de sculpturi aparţinând şcolii din Veii confirmă caracterul etrusc al arhitecturii Romei din perioada regală. Cu timpul, templul Triadei Capitoline a fost numit, pe scurt, templul lui Jupiter sau templul lui Jupiter Capitolinul.

Suprafaţa dinprejurul templului lui Jupiter a fost aglomerată, cu trecerea timpului. Imprejurul templului s-au ridicat şi succedat numeroase mici temple, mici edificii, porticuri şi unele arcuri de triumf, printre care cel al lui Scipio Africanul, decorat cu şapte statui de bronz aurit, lucrări despre a căror poziţie nu se cunosc prea multe date. Pe timpul lui Augustus se înghesuiseră atât de multe încât un mare număr au fost transferate în noul cartier din Câmpul lui Marte.

Platoul creat cu ajutorul lucrărilor de întărire avea o suprafață de 13.000 mp, din care templul lui Jupiter, de mai târziu, ocupa 3.300 mp. Podiul templului lui Jupiter se apropia de marginea platoului în partea de nord, unde coincidea cu marginea fortificaţiilor.

In decursul perioadei republicane timpurii, templul lui Jupiter a continuat să domine oraşul, rămânând cea mai iomportantă construcșie a sa. A fost reconstruit de câteva ori, devenind din ce în ce mai împodobit. Cu prilejul reconstrucţiei din anul 296 e.A, cvadriga de teracotă de pe fronton a fost înlocuită de una din bronz.

¨In anul 83 e.A. s-a reconstruit templul lui Jupiter (templul lui Jupiter Capitolinul, cel Bun şi cel Puternic), prin decizia dictatorului Sylla.

¨In anul 26 e.A., Augustus a reconstruit şi el templul lui Jupiter.

¨In anul 69 e.N, în anul celor patru împăraţi, Capitoliul a fost victima unui asediu şi al unui incendiu provocat de partizanii lui Vitellius. Incendiul s-a întins devastator.

¨In anul 75 e.N, Vespasianus a reconstruit templul lui Jupiter.

¨In anul 83 e.N., templul lui Jupiter a fost reconstruit de Domitianus. Cu acea ocazie a fost complet acoperit cu marmură pentru a fi salvat de incendiile următoare, atât de dese şi de necontrolat din Roma.

  

   Viaţa tumultoasă a Romei a fost atât de strâns şi organic legată de Capitoliu, încât multitudinea evenimentelor nu poate fi enumerată pe zile, săptămâni, luni, sau ani.

    După prăbuşirea Imperiului Roman de Apus şi după devastările vizigoţilor (410 e.N.) şi ale vandalilor (455 e.N.), dar şi după dezvoltarea credinţei creştine Capitoliul a intrat în părăsire, în uitare.

    După o mie de ani ajunsese o simplă păşune pentru capre, presărată cu locuinţe mizere. Toată măreţia trecutului era spulberată. Din numeroasele temple de diferite vârste, care întovărăşiseră templul Triadei Capitoline, din altare şi statui, nu mai rămăsese nimic.
    In decursul perioadei republicane timpurii, templul lui Jupiter a continuat să domine orașul, fiind cea mai importantă construcție a sa.