GENERAL TRAIAN MOȘOIU - PRIMUL RAZBOI MONDIAL BBB X

   

General Traian Moşoiu s-a născut  2 iulie 1868 la Tohanul Nou, județul Braşov. A absolvit clasele primare în localitatea natală. A urmat apoi studiile la liceul de mare prestigiu "Andrei Șaguna" din Braşov. S-a perfecţionat în cunoaşterea limbilor germană, franceză şi maghiară, absolvind liceul cu calificativul "foarte bine". Pasionat de istorie şi impresionat de faptele de arme ale înaintaşilor, a decis să urmeze cariera militară.

A urmat studii militare la Budapesta şi Viena, la celebra "Wiener Neustadt", deoarece Transilvania se afla, din anul 1867, sub stăpânirea Austro-Ungariei. La data 1 iunie 1889, Traian Moșoiu şi-a finalizat cursurile Școlii Militare "Wiener Neustadt", pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară şi a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu. Frământat continuu de probleme de conştiinţă naţională, a demisionat din  armata imperială, la 15 iunie 1891, a trecut în Regatul României, iar la 1 aprilie 1893 s-a înrolat cu acelaşi grad în armata română.

Aşa a început o frumoasă carieră acest ofiţer strălucit şi înzestrat cu toate calităţile unui comandant. Va fi avansat în gradele următoare "numai la alegere şi la excepţional", adică înainte de expirarea termenului de vechime în grad.

Regele Ferdinand şi general Traian Moşoiu

Grnrtal Traian Moşoiu la "Coloana mileniului"

din Budapesta

             - Locotenent, în mai 1894, pe când era comandant de pluton în Regimentul 9 Infanterie din Râmnicu Sărat; - Căpitan, la 28 noiembrie 1900, pe când era comandant de companie, în acelaşi regiment; - Maior, la 1 iunie 1909, când a fost promovat comandant de batalion în Regimentul 30 "Muscel"; - Locotenent-colonel, la 1 oct. 1913, pe timpul campaniei din Bulgaria, când a fost numit comandant al Regimentului 30  "Muscel"; - Colonel, la 15 august 1916, pe când era comandant al Regimentului 2 Infanterie "Vâlcea", dislocat lângă Brezoi şi apoi comandant al "Detaşamentului Lotru"; - General de brigadă, în ianuarie 1917, pe când îndeplinea funcţia de comandant al Diviziei 12 Infanterie; -General de divizie, în aprilie 1919, când i s-a încredinţat comanda "Grupului de armate Nord", cu care a început Campania în Ungaria, contribuind la eliberarea părții de vest a ţării, inclusiv a oraşelor Șimleul Silvaniei, Beiuş, Oradea (20 aprilie 1919), Salonta, Carei, Satu Mare. Continuând luptele până la Budapesta, a condus "Grupul de Manevră General Moşoiu".

             In condiţiile extrem de complexe ale campaniei armatei române în Transilvania, în vara şi toamna anului 1916, colonelul Traian Moşoiu a comandat Diviziile 20 şi 23 Infanterie fiind decorat cu Ordinul "Mihai Viteazul", clasa a IlI-a, pentru dârzenia şi spiritul de jertfă dovedite de trupele de sub comanda sa. De pildă, în luptele de la Cisnădioara, Cisnădie şi Vârful Măgura, ostaşii din brigada colonelului Moşoiu au contraatacat la baionetă şi, prin lupte dârze, au respins inamicul mult superior numericeşte (în septembrie 1916).

          După retragerea armatei române în Moldova, în primăvara anului 1917, generalul Moşoiu a reorganizat Divizia 12 Infanterie, care va duce lupte grele în Ţara Vrancei, în ultima decadă a lunii august 1917, în zona munţilor Cocoşilă şi Râchitaşul. A fost decorat cu "Legiunea de Onoare" a armatei franceze.

                In perioada 25 mai-10 decembrie 1918, generalul Moşoiu a comandat Divizia 7 Infanterie, cu care a intrat în Transilvania şi a dat, de la Reghin, celebra proclamaţie că :"aducem cu noi libertatea, iar dreptatea este scrisă pe steagurile noastre".

                  După înfăptuirea Marii Uniri, de la 1 Decembrie 1918, la 10 decembrie, generalul Traian Moşoiu a devenit Guvernator militar al Transilvaniei. In perioada 11 decembrie 1918-12 aprilie 1919, generalul Moşoiu a comandat Armata"Transilvania" într-o campanie glorioasă care-i va aduce notorietatea naţională. In fruntea trupelor sale, a intrat în Sibiu, la 12 decembrie 1918, unde a spus : "sunt înfiorat de sfinte emoţii... în centrul acesta românesc, unde s-a lucrat atât de mult şi atât de însufleţit pentru îndeplinirea idealului sfânt şi mare al unirii tuturor românilor".

                 Cu Divizia 7 Infanterie, a intrat în Cluj, la 25 decembrie1918, şi în Oradea patru luni mai târziu, în 20 aprilie 1919, în ziua de Paști. Ulterior, numit la comanda "Grupului de armate Nord", a înaintat în fruntea trupelor sale spre Tisa, fiind numit, la 5 iulie 1919, guvernatorul militar al teritoriilor ungare eliberate de sub dictatura lui Bella Kun.

               După ripostele ofensive ale trupelor maghiare, din 19/20 iulie 1919, care ameninţau oraşul Oradea, Marele Cartier General 1-a numit pe generalul de divizie Traian Moşoiu în funcţia de comandant al "Grupului de manevră". Cu Divizia 1 Infanterie şi Divizia 6 Infanterie, a trecut la ofensivă în zorii zilei de 24 iulie, manevrând flancul stâng al trupelor maghiare, pe care le-a obligat să se retragă. 

              In seara zilei de 3 august 1919, primele unităţi române, sub comanda colonelului Rusescu au intrat în capitala Ungariei, iar în perioada 16 septembrie-15 noiembrie 1919 generalul Moşoiu a fost comandantul garnizoanei Budapesta şi, ulterior, până la sfârşitul anului 1919, când a demisionat din armată, a fost comandantul Corpului Vânătorilor de Munte din garnizoana Oradea.

               După anul 1920 a intrat în politică, în rândurile Partidului Naţional Liberal, fiind investit în guvernul Alexandru Vaida Voievod ca ministru de război (doar pentru 11 zile) şi senator de drept. Odată cu venirea la putere a guvernului prezidat de I.C.Brătianu (19 ianuarie 1922 - 30 martie 1926), la 24 ianuarie 1922, generalul Traian Moșoiu a fost desemnat titular la Ministerul Comunicațiilor şi a condus comisia pentru organizarea încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii (15 octombrie 1922). A fost ministru al comunicaţiilor (din 24 ianuarie 1922), tocmai în perioada când au avut loc inundaţiile catastrofale de la Năsăud şi a intervenit pentru ajutorarea sinistraţilor. De asemenea, a fost ministru al lucrărilor publice, din 30 octombrie 1923 până în martie 1926, când a demisionat întreg cabinetul liberal prezidat de Ionel I. C. Brătianu.

           Incă din anul 1900, când avea gradul de căpitan, a scris lucrări cu tematică militară, precum: ''Spiritul ofensiv al infanteriei" şi "Instructorii recruţilor de infanterie ", iar mai târziu un "Memorial de război" şi studiul "Ocuparea Budapestei în legătură cu operaţiunile militare din Ardeal".

             S-a stins din viaţă, în plină glorie, la numai 64 de ani, în localitatea Bran, în 15 august 1932, unde i s-a ridicat un bust, operă a sculptorului Oscar Han, în 1937. A fost înmormântat în cimitirul militar Bellu Militar.

           După 1990, o stradă principală din Oradea şi Regimentul 21 Mecanizat din acelaşi municipiu au primit cinstea de a purta numele ostaşului-erou Traian Moşoiu, căruia i s-au ridicat monumente din bronz în comandamentele Brigăzii 11 Mecanizate "Cărei", Brigăzii 21 Infanterie din Oradea şi Armatei a IV-a "Transilvania" din Cluj-Napoca.

              Personalitatea generalului Traian Moşoiu a fost evocată de către înalţi comandanţi militari şi de către istorici renumiţi. Astfel, generalul Borănescu afirma, în 1913, că: ''Ofiţerul Moşoiu este un excelent instructor, conştiincios şi inteligent. Munca permanentă la serviciu, sobrietatea vieţii de familie şi prestigiul din viaţa civilă l-au impus şi i-au atras laude binemeritate din partea şefilor". Trei ani mai târziu, în 1916, generalul de divizie Ioan Culcer propunea avansarea locotenent-colonelului Traian Moşoiu, spunând printre altele: "Mă simt fericit că pot propune la înaintarea excepţională pe acest locotenent-colonel, tipul soldatului desăvârşit".

           Marele istoric Nicolae Iorga scria în articolul "O zi de glorie", referitor la luptele de la Oradea desfăşurate sub comanda generalului Moşoiu următoarele: ".. ,,Nu ştiu, nu-mi amintesc ce s-a petrecut aici în acea zi de 20 aprilie 1919 (eliberarea oraşului Oradea), dar istoria românilor s-a făcut în ziua aceea acolo". Chiar eroul de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, generalul de divizie Alexandru Averescu a afirmat cu fermitate: "Generalul Moşoiu este un prea bun soldat." Trebuie să se mai adauge cuvintele academicianului Vasile Metea care conturează imaginea completă a marelui comandant de oşti: "Generalul Traian Moşoiu a fost şi va rămâne unul din marii eroi ai Transilvaniei, ai armatei române. " .

              Intreaga viață și activitate a generalului Traian Moşoiu au fost marcate de numirea sa, de către rege, la comanda Comandamentului Trupelor din Transilvania, care începe să funcționeze efectiv din data de 11/24 decembrie 1918, la Sibiu.

              Oraşul Năsăud l-a acordat  cinstea de Cetăţean de Onoare generalului de divizie Traian Moşoiu, iar marile oraşe i-au dat numele unor străzi centrale şi importante.

             Președintele Traian Băsescu a participat, duminică 12 august 2007, la ceremonia dezvelirii statuii generalului Traian Moșoiu, în Parcul Central din Bran, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea acestuia.

Amănunte despre eliberarea Oradei de general Traian Moşoiu

Iată cum descriu două ziare ale vremii, Patria şi Viitorul, sosirea în Oradea a armatei române, la 20 aprilie 1919, ziua de Paști
             Intrarea triumfală în Oradea-Mare: tunurile bubuiau asurzitor, împrăştiind moartea în rândurile risipite ale duşmanului ce fugea speriat din faţa dorobanţului. In oraş enervare mare; diferite zvonuri circulau, că bandele roşii se apropiau de oraş, că forţe mari inamice vin în marş forţat, spre a se ciocni cu trupele române. Acestea toate făceau ca populaţia să treacă prin nişte clipe îngrijorătoare. Autorităţile şi o parte din populaţie se refugiase înspre partea de unde se aşteptau trupele române. „Mai au 3 km” anunţară nişte ştafete venite în grabă. Deodată un nor de praf şi un automobil îşi făcu apariţia. In el era un general. Cine să fie? Mii de braţe se ridicară aclamând pe viteazul general, care înfruntând orice pericol pentru a da un impuls armatei sale, se avântase înainte de a ajunge armata în oraş, spre a vesti populaţiei că mântuirea a sosit. Un general! Un general! striga mulţimea în extaz de admiraţie faţă de acest erou.

 – Cine să fie? Atunci instinctiv din mii de glasuri a răsunat strigătul: Trăiască generalul Moşoiu, eroul nostru naţional! Ura! şi văzduhul se cutremura de mii de strigăte de bucurie.

             Toată lumea plângea. Teama de bandele roşii dispăruse; era de ajuns pentru moment că se găsea eroul în mijlocul lor ca să nu se mai teamă de nimic. Nu-l văzuseră până atunci cei din Oradea-Mare, dar sufletele lor le spuneau că numai el trebuie să fie, numai el, simbolul desrobirei naţiei româneşti. De patru luni, zi şi noapte, îl aşteptau, de patru luni de când păşise biruitor în Ardeal numele lui era pomenit ca numele unui zeu salvator, şi acum iată-l a sosit… Ce impunător! Din ochii lui de vultur izbucnesc flăcări de ură contra duşmanului de veacuri. E în picioare în automobil. Deodată o ploaie de flori îl acoperiră în aclamaţiile mulţimii. Era poporul care îşi da prinosul său de veneraţie armatei româneşti. Era sărbătorirea triumfală a celui mai mare erou, în cele mai sfinte clipe ale neamului. Automobilul nu mai poate înainta. Mulţimea creşte şi un ocean de capete, Români, Unguri, şi alte naţionalităţi ale oraşului aclamă pe viteazul general.

          Deodată apare o delegaţie în frunte cu primarul oraşului, care oferă pâine şi sare învingătorului, salutându-l în aplauzele tuturor, aducându-i cuvinte de o înălţătoare laudă şi de divinizare. Toţi plâng. Sunt lacrimi de bucurie, de bucuria cea mare, ce ţi-o dă înfăptuirea unui măreţ vis.

           „Aţi fost aşteptat, domnule general ”… şi vorbitorul izbucni în lacrimi. „Să ne trăieşti! acum putem muri cu toţii, că am văzut înfăptuit cel mai frumos vis al vieţii noastre, am văzut pe fiul Ardealului, pe Dumnezeul nostru, intrând triumfător, sfidând moartea ca să ne salveze pe noi.” Aşa a grăit părintele vicar Roman Ciorogariu. Uralele nu mai contenesc. Era un delir.

              Cuvântarea domnului general Moşoiu. ”– Români şi cetăţeni! Armata, conştientă de îndatoririle sale, a luptat cu cel mai mare spirit de sacrificiu, spre a salva pentru totdeauna pe fraţii săi, care erau terorizaţi şi măcelăriţi de către bandele bolşeviste ale guvernului unguresc. Cu toate că am ocupat acest oraş şi aceste ţinuturi cu puterea armelor, totuşi, noi, Românii, credincioşi sentimentelor şi idealurilor noastre, vă întindem la toţi mâna de frate, îndemnându-vă cu cugetul curat să deveniţi cetăţeni credincioşi ai marelui nostru Rege, salvatorul neamului nostru, acela care s-a sacrificat pentru fericirea poporului român, marele nostru rege Ferdinand I şi Augusta sa soţie M. Sa Regina Maria. Fiţi încredinţaţi că ocupând acest ţinut, va fi stăpânit de noi pe vecie. Gândul nostru al tuturor, să se îndrepte către familia noastră regală şi toţi într-un glas să strigăm; Trăiască viteazul vitejilor Măria Sa Regele Ferdinand I Impăratul tuturor Românilor! Trăiască prea mărita noastră împărăteasă Măria. Sa Regina Maria! Trăiască Alteța. Sa Regală viteazul Moştenitor al tronului, Principele Carol! Trăiască Dinastia Română! Trăiască marii noştri bărbaţi conducători! ”

               Uralele zguduiră pământul şi deodată ca prin minune un cor format în pripă intonează Imnul Regal Român, care este cântat de mii de voci. Măreţia momentului nu se poate descrie. Strigăte de „Ura” străbat văzduhul şi capul coloanelor trupelor române apare în piaţa oraşului, defilând în faţa generalului. Strada se umple de un covor de flori, peste care calcă mândrii și faimoşii dorobanţi, pe când tunurile bubuie împroşcând moartea în duşmanul ce fuge îngrozit de atâta măreţie.

                I-a fost dat armatei româneşti, le-a fost dat ostaşilor ţărani ai Regelui Ferdinand să defileze intrând în Oradea-Mare pe un drum de aproape 1 km acoperit cu flori. Aproape nouă batalioane au intrat în Oradea-Mare. Soldaţii defilând în faţa generalului, n-au mai putut ţine privirile înainte din cauza valului de flori, care se revărsau de pretutindeni asupra capetelor lor.

          Se sărbătorea în Oradea-Mare ţărănimea din vechiul regat, îmbrăcată în tunică militară. Era sărbătoarea soldatului român. Se ridica deasupra tuturor celor prezenţi într-o apoteoză, care făcea să se coboare capul, în semn de veneraţie, nu numai al vlăstarelor româneşti din aceste părţi, dar înşişi al străinilor, şi în deosebi al ungurilor. Ca un amănunt care poate oglindi în întregime şi simpatia populaţiei şi respectul pe care l-a impus soldatul român străinilor, amintim că atunci când treceau soldaţii pe stradă, chiar izolaţi, locuitorii ieșeau în stradă şi îi salutau cu admiraţie.

    

TRACTOARE ROMÂNEȘTI - SCURT ISTORIC

Primul tractor românesc s-a numit IAR-22 şi a fost realizat la 26 noiembrie 1946 la fostele uzine IAR, devenite “Tractorul”, din Braşov. În primul an de fabricaţie, 1947 s-au construit 280 de tractoare, iar de atunci şi pânã astãzi capacitatea de producţie a crescut la cca 60.000 bucãţi/an, fabricaţia de tractoare extinzându-se şi la Craiova, Miercurea-Ciuc, Timişoara şi Codlea.
În anul 1951 a început fabricaţia în serie a tractorului pe şenile KD-35 cu destinaţie generalã, care realiza cinci viteze pentru mersul înainte cuprinse între 3,81 şi 9,11 km/h şi era echipat cu un motor Diesel în patru timpi cu puterea de 37 CP la 1400 rot/min.
In anul 1955 a început fabricaţia tractorului Universal-2 (U-2) pe roţi, echipat cu acelaşi motor D-35 al tractoarelor KD-35, realiza cinci viteze de mers înainte cuprinse între 4,56 şi 12,95 Km/h, având un domeniu de utilizare mai larg.
Ulterior s-a trecut la fabricarea tractorului U-26, U-27, U-29, U-450, cu prizã de putere semiindependentã şi instalaţie hidraulicã pentru acţionarea diferitelor maşini agricole purtate şi remorcate, aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte, cuprinse în intervalul 2,83-22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 45 CP la turaţia de 1500 rot/min.
Un pas important în dezvoltarea industriei româneşti de tractoare l-a constituit trecerea în anul 1963 la fabricarea în serie a tractoarelor pe roţi U-650 cu varianta U-651 (cu patru roţi motoare), destinate sã execute majoritatea lucrãrilor agricole, inclusiv lucrãrile de întreţinere a culturilor prãşitoare, precum şi lucrãrile de transport. Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţie directã şi pornire electricã, cu puterea de 65 CP la turaţia de 1800 rot/min, dezvoltând 10 viteze de mers înainte cuprinse între 2,58-26,94 km/h. În prezent aceste tractoare se produc în variante modernizate U-650M (fig. 1.1), U-651M, U-650 super şi U-650 DT super, echipate cu motor Diesel D-110.
In perioada 1963-1968 s-a început fabricaţia altor tipuri de tractoare cum ar fi: S-1300 tractor pe şenile cu putere de 130 CP ( anul 1963); S-650 tractor pe şenile echipat cu motor D-104 (anul 1965), după care s-au produs variante modernizate S-651 LS şi IF-650 E; S-80, S-100.
In anul 1969 a început construcţia tractoarelor pe roţi şi şenile din familia U-445 (fig. 1.2), cu motor de 45 CP în variantele Universal (U-445, U-445 DT, U-445 DTE, U-445 SD, U-445 DTSD, S-445), legumicol (U-445 L), viticol (U-445 V, SV-445, U-445 HCV), pomicol (U-445 HCP), pentru lucrãri în pante (SM-445) şi pentru lucrãri multiple (U-445 TIH), cu performanţe la nivelul tehnicii mondiale.
In anul 1970 a început fabricaţia tractoarelor S-1300 și S-1500, echipat cu motor Diesel supraalimentat cu puterea de 150 CP, iar ulterior s-au construit tractoarele S-1800 IF şi S-1800 LS pentru lucrãri în construcţii şi industriale, echipate cu motoare de 180 CP.
Ulterior, au fost realizate noi tipuri de tractoare agricole cu performanţe îmbunãtãţite (U-350, U-500 cu diverse variante, U-530 cu variante, U-550 cu variante, U 1010DT, A-1800 A), precum şi noi tipuri de tractoare industriale cu transmisii hidrodinamice şi ramã articulatã (A-1801 IF, A-1801 L, A-3602 IF). In România s-au fabricat până în 1990 peste 53 de tipuri de tractoare, pe roţi şi pe şenile, în peste 300 de variante, în 12 grupe de puteri: 25-300 CP.

GENERAL GHEORGHE MĂRDĂRESCU - PRIMUL RĂZBOI MONDIAL BBB X

          Gheorghe D. Mărdărescu  s-a născut la 4 august 1866, la Iași. S-a dedicat carierei militare și a absolvit Școala de ofițeri de cavalerie și infanterie din București, în 1888. Și-a continuat studiile la Academia Militară, între 1892-1894. apoi a urmat cursuri de comandant la Brueck și Berlin-Spandau.

In 1 aprilie 1906, s-a înființat Școala de Tragere a Infanteriei, școala urmând să funcționeze la Câmpul Regional de Instrucție al Corpului 2 Armată (Mihai Bravu). Pentru conducerea acestei școli s-au prevăzut: - 1 maior, Comandant; - 2 căpitani (1 ajutor al comandantului școlii și 1 comandant de companie instrucție); - 1 locotenent, ofițer cu tragerea. Pe data de 10 mai 1906, căpitanul Gheorghe Mărdărescu a fost înaintat la gradul de maior și numit comandant al Școlii de Tragere a Infanteriei.

             In anii anteriori (1901-1906) a fost director de studii militare la Academia Militară, comandant la Școala de Infanterie și șef de studii maistru militar al claselor de corp I și II.

               La 1 apriie 1913, lt.-col. Gheorghe Mărdărescu a fost avansat la gradul de colonel și mutat ca șef al statului major al Corpului 1 de armată și în 1915 a fost desemnat comandant al Academiei Militare, la Școala de Ofițeri de cavalerie.

             La 15 august 1916, generalul Gheorghe Mărdărescu, a primit comanda Corpului 18, brigada de infanterie. In aceași lună a fost desemnat drept șef al Corpului 3 al armatei, până în 1917, funcția pe care a deținut-o viitorul mareșal Alexandru Averescu.

              In februarie 1918, Mărdărescu a fost avansat la gradul de general maior și a devenit inspector tehnic de infanterie. A păstrat această poziție până la 11 aprilie 1919, apoi a fost numit comandant suprem al tuturor trupelor din Transilvania.

Marele cartier general român a dispus, în vedera preconizatei ofensive, ca forțele proprii din Transilvania să fie împarțite în două mari grupuri:

          Grupul de nord, la comanda căruia a fost numit generalul Traian Moșoiu. Acest grup cuprindea detașamentul mixt condus de generalul Olteanu, în regiunea Sighet, constituit dintr-o brigadă de roșiori, două batalioane de infanterie și o baterie de artilerie.

        Grupul de sud, la conducerea căruia se afla noul comandant a comandamentului trupelor din Transilvania, generalul Gheorghe D. Mărdărescu (numit în funcție la 12 aprilie 1919). In sarcina acestuia cădeau obiective de ofensivă principale. In componența acestui grup au intrat: Divizia 2 Vânători și regimentul ardelenesc "Beiuș", în linia întâi; Divizia 1 Vânători, în linia doua; Divizia 18 ardelenească, în linia a treia, ca rezervă generală (această unitate fiind dislocată în zona Cluj, Alba Iulia

La 4 august 1919, armata română a intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Mărdărescu, alți generali ai armatei fiind Demetrescu, Ștefan Holban, Traian Moșoiu și lt-colonel Ion Antonescu. Budapesta fiind cucerită, Republica Sovietică Ungară a încetat să existe, iar liderul ei, Béla Kun, a fugit.

Numit uneori Generalul Ungariei (1919-1920), generalul Mărdărescu a fost decorat de Regele Ferdinand și Regina Maria cu Ordinul militar Mihai Viteazul clasa III-a pentru acțiunea contra regimului bolșevic a lui Béla Kun.

         Data intrării armatei române în Budapesta, 4 august 1919, a fost data stabilită de comandantul comandamentului trupelor române din Transilvania (12 aprilie-5 decembrie 1919), generalul Gheorghe D. Mărdărescu. In realitate Budapesta a fost cucerită, fără ordin de colonelul Rusescu.

           La 3 august 1919, patru escadroane de roşiori, dintre care unul din Craiova, sub comanda colonelului Rusescu, au pătruns în Budapesta, fără ordin, spre seară. Pe parcurs colonelul fusese ajuns din urmă de un ostaş de legătură, care avea un ordin să-l oprească pe Rusescu pe aliniamentul atins. Acesta i-a spus ostaşului să raporteze că nu a găsit escadroanele române. După aceea a ordonat cavaleriştilor săi să pornească în galop spre Budapesta. Grupul avea patru sute de cavalerişti şi era dotat cu două tunuri şi zece mitraliere).

             Acțiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu. Acesta a luat măsuri disciplinare împotriva ofițerului care îndrăznise să îi știrbească din aureola victoriei totale. Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 și nu de 3 august ca dată a ocupării capitalei ungare, acțiunea din 3 august fiind tratată cu discreție. Generalul Mărdărescu a devenit ulterior ministru de război.

              După război generalul Gheorghe D. Mărdărescu a ocupat demnitatea de ministru de război între 25 martie 1922 și 30 martie 1926. Generalul Gheorghe Mărdărescu s-a stins din viață la 5 septembrie 1938, la Bad Nauheim, Germania.