vineri, 1 iulie 2016

BASARAB al IV-lea CEL TÂNĂR - ȚEPELUȘ




Data și locul nașterii domnitorului Basarab al IV-lea cel Tânăr-Țepeluș nu sunt cunoscute. Supranumele de Țepeluș l-a urmat deoarece în scurta lui domnie a folosi mult, ca și străbunul său Vlad Țepeș, tragerea în țeapă a celor condamnați sau inamici.
A fost domnitor al Țării Românești în anii 1474 și 1477-1482, cu două întreruperi scurte în 1480, după o înscăunare a lui Mircea al II-lea și în 1481 după o înscăunare a lui Vlad al IV-lea Călugărul.
Țepeluș a pretins scaunul domnesc fiind fiul pribeag prin Transilvania al fostului domnitor efemer Basarab al II-lea (septembrieb1442-24 aprilie 1444). La prima tentativă de a ocupa tronul țării a fost ajutat de armata voievodului Transilvaniei, dar a fost vorba numai de o domnie meteorică, între octombrie/noiembrie- decembrie 1474.
Pentru a doua oară a fost înscăunat ca voievod al Țăii Românești, în 1477, de către Ștefan cel Mare, care își dorea în Muntenia un aliat împotriva Imperiului Otoman. Dar după instalare a trădat repede cauza creștină, încheind pace cu sultanul otoman. Foarte curând, în 1478, s-a plecat în fața Porții otomane și a servit ca negociator al păcii dintre turci și unguri, pace de care erau interesați turcii în acel timp.
In 1479, tot servil, a fost obligat de Ali Beg să ia parte la campania otomană împotriva Transilvaniei, unde s-a confruntat cu unchiul și rivalul său Basarab Laiotă cel Bătrân, care locuia în Transilvania din 1477, după ce fusese aungat de pe tronul Țării Românești. Țepeluș a adus cu sine în campanie 2.000 de infanteriști, dar a fost învins în bătălia de la Câmpul Pâinii.
In anul următor, 1480, s-a găsit trecător pe tronul Munteniei un anume Mircea, despre care nu se cunoaște nimic, dar pare a fi fost în legătură cu Mircea al II-lea, fiul lui Vlad al II-lea Dracul (anbii asasinați în 1447 de către boierii și negustorii din Târgoviște).
A revenit pe tron și a participat, în 1481, la campania otomană a lui Ali Beg, împotriva lui Ștefan cel Mare. Bătălia s-a dat la Râmnic cu victoria voievodului moldovean, iar Țepeluș a fugit la sud de Dunăre. Pentru o scurtă perioadă tronul său a fost ocupat de Vlad al IV-lea Călugărul. In anul următor, 1482, Țepeluș a revenit pe tron cu ajutor otoman, dar a fost ucis curând, la Glogova, de boierii de Mehedinți. Tronul a revenit din nou lui Vlad al IV-lea Călugărul.

MONUMENTUL BĂTĂLIEI NAȚIUNILOR





Monumentul închinat Bătăliei Națiunilor de la Leipzig este o operă aproape necunoscută francezilor și chiar sfidată, mai ales că se află spre estul Germaniei.Dar trebuie spus că nici pentru nemți nu este prea popular monumental, ei rămânând surprinși când dau cu ochii de el. Este o tristă realitate că cel mai mare memorial al Europei este și cel mai puțin cunoscut în lume.Monumentul numit de germani Volkershalachdenkmal, a fost inaugurat  în 1913 de kaiserul Wilhelm al II-lea pentru a comemora după exact 100 de ani un eveniment epocal care a avut loc lângă Leipzig, adică Bătălia Națiunilor, cel mai mare carnagiu pe care l-a cunoscut lumea până atunci.

Cinci sute de mii de soldați, reprezentând treizeci de națiuni mari și mici, s-au luptat aici. O imensă armată compusă din prusaci, englezi, ruși, austrieci, popoare din interiorul imperiului austriac, suedezi, diverse popare germanice mai mici, au obligat pe Npoleon să se retragă după lupte grele în care francezii au pierdut mai puțini oameni (circa 60.000 și aliații circa 90.000-cifre aproximative). Francezii au avut pe câmpurile de luptă între 160.000 și 190.000 de soldți, iar Aliații peste 320.000.Bătălia a pus sfârșit multor ani de dominație franceză în Europa și de groază pentru adversarii săi.. Un eveniment de o asemenea importanță nu a putut fi glorificat decât printr-un memorial grandiose.
Proiectul monumentului a fost conferit unui specialist în conceperea de monumente megalitice, arhitectul Bruno Schmitz, căruia I s-a datorat și statuia ecvestră a lui Wilhwlm I-ul de la Deutsches Eck. Monumentul Bătăliei Națiunilor se prezintă ca o piramidă cu două tronsoane pe verticală. Istoricii de artă sunt de accord că monumental nu seduce nici prin prin proporții armonioase și nici prin eleganța detaliilor sale.


In partea de jos se găsește statuia gigantică a Arhanghelului Mihail, patronul soldaților, deasupra căreia este inscrisă în piatră deviza Dumnezeu este cu noi. 
In partea de sus, doisprezece cavaleri dispuși în cerc veghează libertatea cu o mină fermă. Intre doi este înscrisă perioada bătăliei. Fără îndoială monumental nu este frumos, este de duritate germanică, dar este grandios: 70 de metri lungime, 80 de metri lățime și 91 de metri înălțime. In comparație cu el alte  monumente, precum coloana Victoriei, Poarta Brandenburg de la Berlin, Notre Dame, Sacre Coeur, sau Arcul de triumph de la Paris, par mici.
La interior, în ceea ce se cheamă Templul Gloriei, șaisprezece luptători din piatră  apără un mormânt symbolic. Deasupra tronează patru coloși mușchiuloși de circa zece metri. Ei încarnează de un secol cele patru virtuți ale poporului german: bravura, vigoarea, spiritual de sacrificiu și credința..
Deși inestetic, monumental este prea impozant pentru a fi ignorat. Germanii s-au obișnuit cu el, iar pentu naziști a constituit un simbol.
In partea de jos se găsește statuia gigantică a Arhanghelului Mihail, patronul soldaților, deasupra căreia este inscrisă în piatră deviza Dumnezeu este cu noi.In partea de sus, doisprezece cavaleri dispuși în cerc veghează libertatea cu o mină fermă. Intre doi este înscrisă perioada bătăliei.Fără îndoială monumental nu este frumos, este de duritate germanică, dar este grandios: 70 de metri lungime, 80 de metri lățime și 91 de metri înălțime. In comparație cu el alte  monumente, precum coloana Victoriei, Poarta Brandenburg de la Berlin, Notre Dame, Sacre Coeur, sau Arcul de triumph de la Paris, par mici.

La interior, în ceea ce se cheamă Templul Gloriei, șaisprezece luptători din piatră  apără un mormânt symbolic. Deasupra tronează patru coloși mușchiuloși de circa zece metri. Ei încarnează de un secol cele patru virtuți ale poporului german: bravura, vigoarea, spiritual de sacrificiu și credința..Deși inestetic, monumental este prea impozant pentru a fi ignorat. Germanii s-au obișnuit cu el, iar pentu naziști a constituit un simbol. Atunci când Hitler a vizitat orașul a cerut utilizarea monumentului pentru a găzdui întâlnirile sale.



Când Aliații au aseiat Leipzigul, în 1945, monumentul a fost folosit drept cazemată de trupele germane și a fost anihilat prin artilerie.