duminică, 10 aprilie 2016

CEAUȘESCU - OBICEIURI DE RELAXARE


Petrecerea zilelor de duminică la Snagov

Ceaușeștii au respectat ritualul duminicilor la Snagov și în anii 80. Anturajul l-au schimbat, noi ,,prieteni” fiind Constantin Dăscălescu, Gheorghe Pană, Ilie Verdeț, Ştefan Andrei, Gheorghe Oprea. Dar dacă se îmbolnăvea vreunul din anturaj, era exclus ca o piază-rea.
Frica de atentate l-au izolat și mai tare de lume. Sătenilor nu li se mai permitea să treacă pe strada unde se afla vila  Ceaușeștilor, nici să mai meargă cu căruțele prin sat. Între marginea Snagovului și vila 10 își făceau rondul trei rânduri de paznici care anihilau orice tentativă de adresare șefului statului. După spusele menajerei Suzana Andreiaș, Ceaușescu nu se adresa personalului și paznicilor din reședințe. Își transmitea nemulțumirile și ordinele prin nevastă. Plana atât de sus în utopia sa încât a aflat de blocurile cu latrine în curte construite la Snagov abia când mirosul și muștele i-au trecut curtea.
Soacra de la Petrești își petrecea uneori sfârșitul de săptămână la ea acasă. Își cumpărase o casă în satul natal – două camere și o bucătărie – lângă sediul ceapeului. Petreștenii îi ziceau ,,muzeu” pentru că mai mult stătea pustie. Cheile le ținea preotul satului, invitat de prorietară la grătare, în curte, când veneau și nepoții. De casa aceasta, ,,a ei”, i-a amintit lui Ceaușescu nevasta cât ce  pierduseră puterea. Că la o adică, ar avea unde trăi.

Sâmbăta și vânătorile

Sâmbăta după amiaza era dedicată vizitei pe șantierul Centrului Civic dominat de Casa Republicii. Acest ,,Acropole al nostru” cum l-a numit metaforic Eugen Barbu, scriitor angajat  și membru al CC. Cu o astfel de vizită a încheiat Ceaușescu și ultima sărbătoare a lui 23 August, însoțit de curtea demnitarilor săi, după relatarea lui Dumitru Popescu. I-a ghidat, ca o gazdă,  prin coridoarele și birourile finisate şi decorate. Ce zici de asta? – se adresa câte unuia mândru ca și cum totul ieșise din capul și mâinile lui. Aţi construit aici pentru cel puţin o mie  de ani! – l-au lăudat ei.
În ultimii ani, Tovarășul nu mai juca volei. Sport şi distracţie a rămas  vânătoarea. Dar și vânătorile le punea în seama planului. În meniul Ceaușeștilor n-a figurat vânatul. Mormanul de animale ucise de șeful statului într-o partidă de vânătoare era destinat ,,valorificării superioare pe linie de export”. Pe potecile de munte, bătrânul de-acum vânător urca susținut de aghiotanți. Dar a intrat în istoria mondială a cinegeticii cu un palmares formidabil. Deține 418 medalii, dintre care 270 de aur. Cele mai prețioase trofee le-a obținut la urs-blană (113medalii dintre care 98 de aur) și la mistreț (101 medalii dintre care 61 de aur).

Vara o petrecea tot la Neptun

Curtea lui Ceaușescu a păstrat și obiceiul strămutării la Neptun, din a doua jumătate a lui iulie şi până la începutul lui septembrie.
Plajă nu mai făcea cuplul prezidenţial, doar băi de nămol. Prânzurile și cinele copioase şi lungi erau amintiri. Șeful statului nu mai ținea recitaluri de poezie, ca-n anii 70. A recitat odată multe poezii de Coșbuc și Goga, asistența compusă din familiile demnitarilor întrecându-se în expresii de admirație. Rebelul Nicu l-a întrerupt ca pe-un tată obișnuit: Ia mai lasă-ne-n pace cu Coșbuc al tău, să-ți spun eu o poezie adevărată. Și i-a recitat un poem de Nichita Stănescu. Și tot ca un tată obișnuit, Ceaușescu s-a mândrit atunci cu mezinul.
Nici la senectute, Ceaușescu n-a abandonat rutina programului de la Neptun.  După relatările lui Silviu Curticeanu, la 8 dimineața, ieșea din “Casă”, cum îi spunea reședinței sale. Se îndrepta către malul mării, în biroul din “Ciupercă” unde-l aștepta  teancul de operative  sosite cu avionul. Apoi distribuia poruncile către ceilalți. După amiaza, șeful Cancelariei raporta împlinirea lor.
Dar nici curtenilor veniți cu familiile la mare nu le lărgea zgarda. Acționa și aici mai abitir nevasta. Ochiul neadormit de soacră al Tovarăşei căuta într-una prilejuri de şicanare. La un moment dat, după relatarea col.(r) Dumitru Burlan, ofiţer de contrainformaţii în Direcţia a V-a, Ceaușeasca i-a atras atenţia lui Emil Bobu că se îngrăşase. O ironie de prost-crescut sau o critică voalată?! Căci aghiotantul lui Bobu apucase să-și alerteze patronul: Tovarășa se prinsese de mișcările sale și ale altora de-a face comenzi duble de alimente – și la,,sectorul” din București, și la cel din Constanța.

Vizitele de vară  în Crimeea

Ceaușescu pleca la întâlnirile din Crimeea cu ceilalți lideri din Tratatul de la Varșovia de pe aeroportul Kogălniceanu. După mărturia lui Ștefan Andrei, nu rămânea nicicând peste noapte. Porneau în zori, aterizau la Simferopol și de acolo, la Oreanda de Jos, lângă Livadia, cu autoturismul. Ajungea pe la orele prânzului și se caza la Mishor. Aghiotantul schimba așternuturile gazdelor cu cele de-acasă pentru siestă și verifica radiațiile. În cea de-a doua jumătate a anilor 80, Ceaușescu nu mai juca șah pentru destindere. Nu conversa nici cu ceilalți delegați, era taciturn și cu translatorii.
Refuzase constant și invitațiile de concediu în Uniunea Sovietică. Brejnev, Andropov, Cernenko şi Gorbaciov îl invitaseră an de an.“Am fi bucuroşi să vă vedem ca oaspete al nostru şi suntem gata să organizăm astfel vizita dumneavoastră încât aceasta să fie şi utilă şi plăcută”, i-a promis Gorbaciov în invitaţia din aprilie 1989. Ceaușescu n-a ostenit măcar să răspundă cu o scrisoare. L-a ofensat, transmițându-și refuzul prin ambasadorul sovietic la Bucureşti. A motivat că sarcinile legate de pregătirile celui de-al XIV-lea Congres îl împiedică să dea curs invitației.

 Zilele Sfinților Nicolae și Elena

Ziua lui de naștere începuse a fi sărbătorit cu fast din 1968, iar a ei din 1979. În ultimul deceniu al regimului comunist, luna ianuarie abunda în manifestări dedicate aniversării lor.
Pentru omagierea Tovarășilor, secția propagandă propunea tot ce le-ar fi făcut plăcere, iar CPEx-ul aproba. Adică ei doi. Amestecul Tovarășei începuse cu mult înainte, după mărturia lui Ștefan Andrei. În 1973, când se spunea că secreatrul general aniverseză și 50 de ani de activitate revoluționară, deși Lenuța Ceaușescu nu valora prea mult la partid, Cornel Burtică, secretarul cu propaganda și Ștefan Andrei, secretarul secției de relații internaționale, i-au prezentat ei propunerile. Măgulită, Tovarășa i-a invitat la un coniac. Iar invitații au venit cu propuneri și mai extravagante. Oferindu-i exemplul regelui Carol I, i-au sugerat semidoctei femei să-și convingă bărbarul că intrarea în istorie e condiționată de ctitoriile ce dăinuie  peste veacuri. Strategia a prins, a doua zi Ceaușescu arâtându-se încântat. Deși, zicea el, deocamdată, mărețele edificii nu pot fi prinse în programul de investiții. Dar în avionul care-i aducea din Nigeria spre Bucureștiul devastat de cutremurul din 1977, Ceaușescu i-a comunicat lui Andrei că venise momentul reconstrucției Bucureștiului.
Odată oficiliazate, aniversările lor s-au făcut de la un an la altul mai bogate în cadouri. Afluiau mașinile trimise din toate judeţele. Serviciul de protocol le expunea într-o expoziție omagială destinată vizionării sărbătoritului chiar de ziua lui. Darurile ar fi putut umple un bazar cu obiecte în cea mai mare parte inutile și de prost gust. Pe Ceaușescu îl cadoriseau la aniversări și prietenii din străinătate cu ordine și medalii.
Dar după ce-a împlinit 60 de ani, Ceaușescu a întrerupt șirul petrecerilor cu lăutari, la care-și invita frații și cumnații, iar demnitarii veneau cu nevestele. În fața numeroșilor comeseni de-atunci se produceau cântăreți și instrumentiști de romanțe și muzică populară. Câteva păhăruțe cu țuică îl făceau ,,chiar simpatic” pe sărbătorit: cânta cu lăutarii și își dansa tovarășa de muncă și de viață. La vârste  rotunde și demnitarilor li se făcea cinstea unei petreceri în colectiv. Odată criza instalată, s-a renunțat la mese, a rămas doar  cadoul unei decorații. Ultimul beneficiar a fost Ștefan Andrei, în 1981. Se înțelege că, exceptându-i pe Ceaușești, s-a interzis festivismul.  
Tovarășul  a sărbătorit la  Predeal șapte decenii de viață și 55 de activitate revoluționară. Mai somptuos se aniversase însă Tovarășa în acel an, la Castelul Peleş. În 1989, el și-a făcut petrecerea la Palatul Cotroceni. Inaugura astfel proapăta renovare a clădirii după ce funcționase mulți ani ca Palat al Pionierilor. Lucru deosebit la ultima aniversare, după mărturia lui Ștefan Andrei, sărbătoritul a criticat perestroika în fața invitaților: membrii CPEx, secretarii CC și câțiva miniştri. Festinul a ținut două ceasuri. Invitații au venit îmbrăcați și fără neveste ca la ședință. Fără lăutari,  fără băutură, cu excepția șampaniei pentru toastat. O masă tradițională, fără nimic de import, nici măcar o cafea.  
Dar dacă ,,modestia și cumpătarea” meselor aniversare se făcea tot mai simțită, torentul omagiilor se revărsa cu fiecare an mai vijelios.

 Revelioanele la Club-Bazin

Revelionul  trebuia să fie o „sărbătoare cu caracter sobru”, după expresia  lui Camil Roguski, arhitectul care-a coordonat pregătirea sărbătorii.
Pastișând practica bisericilor catolice de Crăciun de-a meșteri o miniatură a scenei nașterii pruncului Isus, Ceaușeștilor li se făcea câte-o ,,surpriză”. Sala de sport de la Club-Bazin se transforma în „sala cu o sută de brazi”. Circa trei săptămâni, o echipă din câteva zeci de lucrători executau „proiectul feeriei”. Animale împăiate, păpuși în costume naționale sau personaje din desene animate de mărimi  naturale se răspândeau pe sub brazi.
În ultima noapte a anului, către orele 22, își făceau apariția Ceaușeștii. Membrii CPEx și soțiile acestora îi salutau ca la congres. Invitaţii duceau tacâmurile la gură şi „sorbeau din ochi” televizorul. Secretarul cu propaganda anunţa, ca un vornic de nuntă, punctul următor din programul pregătit și „vizionat” încă din vară. Un sfert de ceas înainte de miezul nopţii, un şir de chelneri aducea şampania. „Dragi tovarăşi şi pretini” își începe Ceaușescu de pe ecranul televizorului mesajul de An Nou către Ceaușescu de la masă. Convivii aplaudau discursul de la televizor cu plecăciuni către Tovarășul de la masă. Să trăiţi, să trăiţi, să trăiţi… Unul câte unul încolonaţi, demnitarii ciocneau cupele de șampanie cu Ceauşeștii. Aceștia se retrăgeau la orele unu, conduși de ceilalți meseni. Locul ,,petrecerii” se golea imediat după plecarea lor. 
  
Zilele de 1 Mai și 23 August

În anii 80, sărbătorile naționale au fost metamorfozate în prilej de omagiere a soților Ceaușescu.
Dar Nicolae Ceaușescu schimbase multe după venirea la putere. Întâi, ornamentul tribunelor, înlocuind  culoarea roșie (folosită de sovietici) cu albastru. Apoi a scos din decor portretele celorlalți demnitari. Dar și pe cele ale fondatorilor marxism-leninismului. Oamenii muncii au mărșăluiau prin fața tribunei oficiale agitând portretele Ceaușeștilor printre lozinci și steaguri.
Tovarășii osteneau ca și gazdele la primirea colindătorilor. În ziua premergătoare sărbătorii naționale ofereau o masă festivă pentru demnitari. Seara, o recepție corpului diplomatic acreditat la București. În zorii zilei de 23 august, forțele de ordine își ocupau locurile prestabilite. La 10 fix, Ceaușeștii intrau în centrul tribunei în aplauzele tovarășilor deja  instalați. După speech-ul secretarului general, coloanele se puneau în mișcare. Până la orele 13, Ceaușeștii primeau salutul lor stând în picioare. Din când în când, conform regiei, şoimi ai patriei, pionieri şi utecişti le înmânau buchete de flori. Cu trecerea anilor,  cuplul resimțea tot mai greu oboseala zilei. Se retrăgea, la final, la Snagov pentru odihnă.
Sărbătoarea națională și-a schimbat de mai multe ori semnificația. În 1974, după relatarea lui Paul Niculescu-Mizil, atunci secretar cu propaganda, la Neptun s-a dezbătut programul partidului de construcţie a  societății socialiste multilateral dezvoltate şi trecere spre comunism. Atunci Ceaușescu a venit pentru 23 august 1944 cu formula de revoluţie antiimperialistă, antifascistă și naţională. Dorea să arate că noi, românii, am fost “cei mai” întotdeauna, că am făcut şi am dres…”, a explicat coordonatatorul propagandei din acea vreme.
Pe la jumătatea anilor 80 s-a renunțat la coloanele de demonstranți. Nu din rațiuni de siguranță, în opinia unor ofițeri din serviciul de pază și protecție. Căci în istoria guvernării comuniste n-au existat tentative de atentat. Dar Ceaușescu încercase să eficientizeze propaganda și să micșoreze cheltuielile, trasând activiștilor din toată țara sarcina organizării unor adunări festive. Pe Stadionul ,,23 August” se pregătea un spectacol omagial de către profesioniști cu efecte speciale de sunet și lumină, transmis la televizor. Mii de sportivi erau antrenați să scrie din trupurile lor lozinci mobilizatoare. culturale și de învățământ aveau obligația prezentării unor programe dedicate sărbătorii. Deosebit a decurs ziua națională din 1984. La  a 40-a aniversare a revoluției au asistat 158 delegații străine din 112 țări.
În 1989, și ziua de 1 Mai s-a întâmplat să fie jubiliară: un veac de la prima sărbătoare a muncii în lume şi 50 de ani de la prima ei aniversare în România. De propagandă răspundea acum Elena Ceaușescu care superviza programele prezentate de secretarul CC de resort. S-a întâmplat ceva mai deosebit însă în pregătirea festivităților. Tovarășa l-a chemat pe Constantin Olteanu, secretarul cu propaganda, dându-i a înțelege că dezavuează povestea că organizatorii demonstrației din 1939 ar fi fost Ceaușeștii.. „Noi ieşeam atunci la iarbă verde, ar fi zis ea. Acolo spuneam poezii, cântam, ca tinerii în astfel de împrejurări”. Nu se gândeau la putere. Fără sovietici, n-ar fi ajuns comuniștii la guvernare, a comentat ea. N-a formulat însă nicio indicație de interdicție a legendei cu 1 Mai 1939. Astfel că presa a reluat, fără obiecții, povestea mincinoasă și fotografia trucată a manifestației. Semn că Tovarășa testase, ca și în alte dăți, loialitatea  subordonaților.
La ultimul 23 August programul manifestările centrale s-a dispus pe trei zile. Era subliniată astfel măreția sărbătorii, dar subînțelese forțele împuținate de bătrânețe ale Ceaușeștilor. S-a vernisat întâi expoziția omagială și s-a ținut  adunarea solemnă, urmată de ceea ce presa a apreciat a fi un „vibrant spectacol omagial” (regizat de Dan Micu şi Cristian Hadjiculea). În 22 august s-a dat o recepție la Palatul din Piaţa Victoriei. Apoi  Ceauşescu a omagiat armata  în calitate de comandantul suprem,  aceasta fiind o noutate. Surprinzătoare a fost demonstrația oamenilor muncii și tribuna improvizată în faţa noului Muzeu Naţional de Istorie. În oficiosul partidului din acea zi a apărut și interviul acordat de Ceauşescu trimisului Pravdei. Oficiosul PCUS i-a  adresat întrebări cu schepsis, trimițând la perestroika. Dar intervievatul n-a răspuns „provocărilor”. A mers până la a elogia armata sovietică! Se temea, probabil de-o replică, în stilul glasnost, la mincinoasa revoluție comunistă, condusă de Ceaușescu, în august 1944.  Probabil că da !.
In marea familie comunistă  şi alţii-l înghionteau ironic pe mult prea statoriniciul conducător. Prietenul Santiago Carrillo îl felicitase, în glumă, pentru tinerețea fără bătrânețe ce-o arătau portretele sale oficiale.

Idei fixe

După lege, Nicolae Ceaușescu ar fi trebuit pensionat în 1981. Dar el se simțea de neînlocuit  și în neobosită activitate revoluționară. ,,Chiar și momentele de relaxare apăreau la el ca o obligație de serviciu, iar relația cu cei din jur era strict profesională, fără apropieri sau intimități, lucruri pe care și le permitea doar cu familia, dar și acolo aceste porniri ale lui păreau a nu fi naturale sau poate noi cei din jur așa le consideram”. La un interviu cu un ziarist străin a precizat că hobby-ul său este Construirea Socialismului, idée fixă care l-a dus la pierzanie.


 .


 .


.