joi, 13 martie 2014

ROMA - FÂNTÂNA JUTURNA XXXX



Fântâna nimfei Juturna s-a aflat în colțul de sud-vest al Forului Roman, la baza colinei Palatin, între templul lui Castor și Polux și cel al zeiței Vesta. Inainte de construirea primului apeduct, izvorul nimfei Juturna era unul dintre cele mai vechi și importante din Roma. Se considera că apa izvorului avea proprietăți curative. Cei bătrâni și cei bolnavi veneau să depună ofrande lângă fântână pentru a se asigura de binefacerile nimfei Juturna în vederea însănătoșirii.

Fântâna construită peste sursa de apă era asociată și unui altar dedicat nimfei. In latină fântâna se numea lacus Iuturnae, nume cu care se desemna atât izvorul, cât și altarul amenajat alături.
Conform legendei, altarul marchează locul în care, în anul 498 e.A, gemenii Castor și Pollux au făcut o oprire pentru a lăsa caii să bea, pe timp ce veneau la Roma pentru a anunța victoria romană în bătălia de la Lacul Regillus, prima mare victorie militară a romanilor. Un templu a fost dedicat lor în Forul Roman. Tot potrivit legendei, zeitatea în sine ar fi apărut deasupra izvorului după victoria romană de la Pydna, în 168 e:A.
In sec.al II-lea e.A, pe timpul când era cenzor Lucius Aemilius Paulus, izvorul a fost amenajat și împodobit cu un grup statuar care îi reprezenta pe Dioscuri și caii lor, pentru a se comemora evenimentul legendar. In 117 e.A, fântâna a fost reconstruită de către Lucius Caecilius Metellus.

Fântâna a fost deteriorată de un incendiu și restaurată în anul 14 e.N de împăratul Tiberius(14-37 e.N). In timpul Imperiului, atunci când o altă sursă (izvor) a secat, Vestalele au folosit fântâna Juturna pentru alimentarea cu apa necesară efectuării ceremoniilor religioase. Fântâna a fost modificată în sec.al 4-lea e.N pentru a face loc construirii unei statio aquarum.
In Evul Mediu, izvorul a continuat să fie folosit și mulți pelerini au continuat să vină la ea pentru a beneficia de proprietațile sale de vindecare.
Partea de sud a Forumului a fost degajată începând din anul 1900. Au fost descoperite vestigii ale fântânii, majoritatea datând din timpul Imperiului, dar și resturi de pe timpul Republicii. Fântâna a fost mai bine degajată și pusă în evidență.
Ea constă dintr-un bazin pătrat de aproape 5,13 metri lungime , 5,04 metri lățime și 2,12 metri adâncime. Cavitatea este pavată cu dale de marmură. In mijlocul bazinului se află un altar dreptunghiular de 1,78 metri înălțime, a cărui bază are aproximativ 3 metri lungime de 2 metri lățime. Pe acestă bază se sprijineau, probabil, statuile de marmură reprezentand pe Dioscuri cu caii lor .
In apropiere se află un altar ce poartă reprezentări ale Dioscurilor și a Herei cu Jupiter, pe o parte și cu Leda de cealaltă. Altarul acesta a fost așezat acolo de timpul împăratului Hadrianus .

La aproximativ 4 metri sud de bazin se află un alt altar constând dintr-o cella pentru o statuie a nimfei Juturna și un mic pronaos cu două coloane . In față se află un altar pe care figurează un relief ce reprezintă pe Juturna și pe fratele ei Turnus. Intre cei doi a fost construit un arbore circular cu o inscripție reamintind că sanctuarul a fost restaurat de către Barbatius Pollio, edil în a doua jumătate a sec. 1 e.A.

ROMA - PIAȚA DEL POPOLO XXXX



Piața del Popolo este una dintre cele mai mari și mai populare piețe ale Romei. Ea este plasată în partea de nord a orașului vechi, lângă porțiunea de nord a  zidului lui Aurelianus și lângă istorica Porta Flaminia, punctul de plecare și sosire dinspre nord. Tot din acest punct se urma traseul Viei  Flaminia, cea mi uzitată cale romană spre nordul peninsulei italice. La începuturile evului mediu timpuriu, suprafața pieței era o suprafață în părăsire, fără trăsături urbanistice.

Această parte îndepărtată a Câmpului lui Marte (Campus Martius) a început să fie urbanizată spre mijlocul anilor 1500, iar prima fântâna din centrul pieței a fost construită în anul 1572, proiectată de arhitectul Giacomo della Porta ( 1533-1602 ).
Intre secolele al 16-lea și al 17-lea, piața îmbrăcat din ce în ce mai mult și un caracter monumental. In 1589, s-a ridicat în centrul suprafeței un obelisc egiptean, la cererea papei Sixtus al V-lea ( 1585-1590 ), apoi, în anii 1600, a fost transformată Porta del Popolo (fostă Porta Flaminia) de Gian Lorenzo Bernini și s-au construit bisericile gemene Santa Maria dei Miracoli și Santa Maria di Montesanto, pentru a da echilibru și prestanță intrării pe Via del Corso (fostă Via Lata). Prin această poartă și prin această piață vastă, alăturată ei, pătrundeau în oraș majoritatea pelerinilor, așa că papii doreau să-i dea prestanță și fast.

La sfârșitul secolului al 18-lea, s-a simțit nevoia unui nou aranjament urbanistic și a unei noi îngrijiri al întregii suprafețe, care nu dispusese de un plan unitar de la început. Amenajarea finală a urmat proiectul inițiat de Giuseppe Valadier, în 1811. Lucrarea a fost continuată cu contributia arhitectului francez LM Berthault, în anii de guvernare napoleoniană, cu sculpturi și fântâni dedicate zeiței Roma și lui Neptun. Ansamblul urbanistic a devenit astfel un tot unitar, echilibrat și elegant. Pentru eliberarea suprafeței eliptice proiectate, Valadier a fost nevoit să opereze și demolări, printre care o clădire mănăstirească de lângă biserica Santa Maria del Popolo.

Fântâna cu lei din centrul pătrat dimprejurul obeliscului a înlocuit fântana din sec.al 16-lea ( demontată și apoi reasamblată în Piazza Nicosia ). Leii de marmură albă în stilul egiptean, din preajma obeliscului aruncă pe gură șuvoaie de apă. In partea de răsărit a pieței s-a realizat o racordare cu terasa superioară de pe dealul Pincio printr-o compoziție monumentală de terase și de arcade amesecate cu vegetație.
Uu fapt ieșit din comun s-a petrecut în piață, la 18 decembrie 1813, pe când statele papale erau anexate de Napoleon imperiului său. Guvernarea franceză era asfixiată de faptele bandelor de răufăcători care infestaseră orașul. Drept represalii, francezii au instalat o ghilotină. după modelul revoluției lor. Locuitorii Romei au ironizat acțiunea ocupanților supranumind ghilotina drept noul edificiu.

In lucrarea sa de organizare a pieții, Valadier a trebuit să țină seama de edificiile mai vechi, la care nu se putea renunța, ci se cerea numai o armonizare a lor în plan urbanistic. Biserica Santa Maria del Popolo a fost pusă în evidență prin degajarea ei de unele clădiri mănăstirești de pe partea sa dreaptă. Aceasta se află în partea nordiocă a pieței, alăturată Porții del Popolo și este ridicată pe o platformă care să o ferească de inundațiile Tibrului. O scară lată cât aproape întrega fațadă conduce la nivelul intrării în biserică.
Un alt edificiu, de care a trebuit să țină seama Valadier, a fost Poarta del Popolo, prin care se pătrunde din afara zidurilor în piață. Vechea poartă Flaminia nu a satisfăcut cerințele papei Pius al IV-lea, așa că între anii 1562-1565 a dispus remodelarea părții din afara porții. El o dorea demnă de a anunța vizitatorilor, care veneau dinspre nord, splendoarea capitalei sale. Blazonul familiei Medicis domină ansamblul exterior. După nouă decenii, în 1655, cu ocazia venirii la Roma a reginei Cristina a Suediei, convertită la catolicism, Bernini a decorat fașada interioară a porții cu două vute ce susțin o ghirlandă și blazonul familiei papei Alexandru Chigi, aflat atunci pe scaunul pontifical. Poarta del Popolo a văzut trecând pe sub ea nenumărate celebrități. La 14 mai 1814, Pius al VII-lea, eliberat de Napoleon, a avut parte de o primire delirantă la această poartă istorică a Romei.

Obeliscul egiptean a fost plasat în centrul pieței, în anul 1589, din dispoziția papei Sixtus Quintus, de către Domenico Fontana. In 1823, papa Leon al XII-lea i-a cerut lui Valadier să-i orneze soclul cu vase de piatră și cu lei de marmură. Obeliscul fusese adus din Heliopolis, din Egipt, din dispoziția împăratului Augustus și plasat pe Spina din Circus Maximus.
Bisericile Santa Maria di Montesanto și Santa Maria dei Miracoli, care încadrează intrarea pe Via del Corso, constituie o frumoasă realizare de urbanism a arhitectului Carlo Rainaldi. Concepute ca fond pentru obelisc și ca decor teatral pentru intrarea pe Via del Corso, aceste biserici nu sunt asemănătoare decât aparent. Spațiul unde trebuia inserată Santa Maria di Montesanto fiind mai strâmpt decât cel al bisericii surori, Santa Maria dei Miracoli, Rinaldi a ridicat prima biserică pe un plan eliptic, cu cupolă dodecagonală, iar pe cea de a doua pe un plan circular, cu cupolă octogonală. Iluzia similitudinii este dată de dimensiunile fețelor tamburilor fiecărei cupole orientate spre piață. Santa Maria di Montesanto a fost construită prima, între 1662-1667, de către Rainaldi și între 1671-1675 de către Bernini. Construcția bisericii surori, Santa Maria dei Miracoli a fost  dirijată de către Carlo Rainaldi până în 1677 și terminată în 1679 de Carlo Fontana.

Din piață pornesc trei artere importante în evantai spre zona centrală a Romei, Via del Corso la mijloc, spre Piața Veneția, Via Babuino, la stânga, spre Piața Spaniei și Via Ripetta, la dreapta, spre Mausoleul lui Augustus, pe malul Tibrului.