joi, 30 ianuarie 2014

ROMA - MUZEELE VATICANULUI XXXX



Ceea ce a inceput doar ca o mică colecție de sculpturi, a devenit peste secole, un complex muzeal egal celor mai minunate muzee ale lumii, conțiând una dintre cele mai importante colecții de artă ale omenirii. Originea colecțiilor se găsește în vremea pontificatului papei Julius al II-lea (1503-1513), care a depozitat câteva opere de artă antică în curtea palatului Belvedere de la Vatican. Succesorii săi au continuat să adune antichități grecești și romane, iar mai târziu și din Egipt și întregul Orient.
Muzeele Vaticanului au fost fondate efectiv sub patronajul a doi papi din secolul al 18-lea – Clement al XIV-lea si Pius al VI-lea. Aceștia au fost printre primii care au permis publicului larg accesul la colecțiile de artă, promovand astfel cultura în rândul maselor. Prima clădire din complexul muzeal, Muzeul Pio-Clementin, a fost numit după numele celor doi pontifi.
Cu trecerea anilor, mai mulți papi au adăugat lucrări valoroase la colecția deja impresionantă a Vaticanului. Astazi există 13 muzee și colecții și 14 Palate ale Vaticanului care sunt incluse în traseele de vizitare ale complexului. Complexul de muzee merită admirat fie numai și pentru interiorul clădirilor care sunt decorate cu fresce și marmură. Muzeele ce compun complexul de muzee al Vaticanului sunt foarte vaste și diverse. Fiecare dintre acestea este interesant, cel care place cel mai mult depinzând strict de gusturile fiecărui vizitator și de preferințele sale artistice.
Muzeul Egiptean, numit Gregorian, a fost fondat în anul 1839 de Papa Grigore al XVI-lea, care a manifestat un interes deosebit pentru Egipt. In nouă spații, obiectele de arta din acest muzeu variază de la hieroglife din secolul III e.A. până la diverse obiecte din Mesopotamia și Siria sau Palestina, datand din sec.al 3-lea e.N.
Muzeul Gregorian Etrusc, fondat de acelaș papă, este foarte mare și interesant. Cele 23 de spații includ o diversitate de exponate, de la sarcofage toscane, la bijuterii romane, porțelanuri și obiecte de fildeș, până la fresce din sec.al 16-lea, opere ale celor mai apreciați maeștri italieni.
Pinacoteca Vaticanului, unul dintre muzeele mai noi, deschis în anul 1932, este o colecție de picturi. Tablourile expuse aici datează din secolul al 12-lea până în secolul al 19-lea și ocupă spații întregi dedicate operelor unor mari artiști, cum ar fi DaVinci, Bernini, sau Raphael. Tot aici se găsește si o expoziție unică de icoane din secolul al 15-lea până în sec.al 19-lea.
Fondat de Pius al XI-lea, în anul 1926, Muzeul Misionar Etnologic expune obiecte de natura religioasă din patru zone geografice diferite – Asia, Oceania, Africa și America. Peste 80.000 de piese compun colecția acestui muzeu spectaculos. Printre celelalte muzee se regăsesc: Colecția de Artă Religioasă Modernă, fondată de Papa Paul al VI-lea, în anul 1973, amenajată în 55 de spații; Muzeul Antichităților Clasice (grecesti si romane); Muzeul Pio Cristian; Tapiteriile, Ceramicile, Mozaicurile în miniatură, Muzeul Sacru, Muzeul Gregorian Profan și Muzeul de Istorie al Vaticanului. Cel di urmă oferă o retrospectivă a istoriei lungi și tumultoase a Vaticanului.
Turul muzeelor Vaticanului include și faimoasa Capelă Sixtină, unde vizitatorii se pot bucura nu numai de celebrul tavan pictat de Michelangelo, dar și de alte opere de arta de cea mai buna calitate, printre care se numără și “Cina cea de taină” (opera lui Cosimo Rosselli - a nu se confunda cu mult mai celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, numită tot Cina cea de taină și care se gaseste la Milano). Cele patru camere, cunoscute sub numele de “Stanze di Raffaello”, gazduiesc operele lui Rafael și ale altor artiști membri ai școlii sale. Stanzele lui Rafael (camerele) sunt și ele incluse în turul muzeelor Vaticanului.
Gigantica acumulare de valori artistice și spirituale de la Vatican constituie un tezaur mondial, care, în anumite domenii, depășește celelalte muzee ale lumii. Este încoronat de exponate unice în lume și de domenii de acumulare specifice. Bogăția Muzeelor Vaticanului nu poate fi cuprinsă într-o singură prospectare și cere un bagaj cultural apreciabil al vizitatorilor. O descriere a valorilor adăpostite de fiecare muzeu cere lucrări ample de specialitate și polivalente. Se mai poate adăuga că Vaticanul mai are și depozite de lucrări și documente care sunt păstrate departe de privirile vizitatorilor de rând, a turiștilor.
Clădirile în care au fost adunate și adăpostite bogățiile muzeelor, de-a lungul timpului, au avut și ele o istorie deosebit de interesantă. Papii au edificat progresiv spații din ce în ce mai ample fără intenția precisă de a le transforma în muzee, dar tot ei au decis să le dea destinația unui tezaur cultural minunat.
Probabil că pe timpul papei Symmancus (498-514) au fost construite unele clădiri la nord de basilica cea veche Sfântul Petru. Ele aveau întrebuințare de sediu pontifical și de dependințe cu întrebuințări administrative sau de locuire. Papa Nicolae al III-lea (1277-1280) a dorit să le transforme într-o fortăreață întărită de turnuri, dar nu a realizat decât parțial ce a dorit. La întoarcerea lor din locația forțată de la Avignon, în 1377, papii următori au abandonat reședința lor din palatal Lateran, distrus de un incendiu și s-au instalat la Vatican.
Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a decis amplificarea construcțiilor existente. In jurul curții (cortile) dei Pappagalli el a ridicat un palat care a încorporat edificiile din se.al 13-lea. .A păstrat la exterior aspectul rece de fortăreață, dar a dat interiorului decorațiuni somptuoase. Incă se poate vedea capela pictată de Fra Angelico. Aproape toți papii au transformat și mărit palatul lui Nicolae al V-lea.
Papa Sixtus al IV-lea (1471-1484) a instalat la parterul aripii de nord o bibliotecă (astăzi sală de conferințe rezervată papei) și la vest, a construit capela numită Sixtină (după numele său). La o distanșă de 300 de metri, spre nord, de palatul papei Nicolae al V-lea, papa Innocentius al VIII-lea (1484-1492) a ridicat o reșediță estivală, palatul Belvedere. Intre anii 1493-1994, papa Alexandru al VI-lea a mai adăugat, la edificiul lui Nicolae al V-lea un turn (turnul Borgia) și și-a instalat apartamentele deasupra bibliotecii lui Sixtus al IV-lea.
Papa Julius al II-lea (1593-1513) a comandat arhitectului său, Bramante, să unească palatul lui Ncolae al V-lea cu cel al lui Innocentius al VIII-lea prin două galerii lungi și strâmpte. Astfel a luat naștere curtea (cortile) de Belvedere, o mare curte rectangulară, teatru de spectacole grandiose. Nu a fost compartimentată decât mai târziu, pentru a forma actualele  cortile (curți), cortile della Biblioteca și cortile della Pigna. El a locuit deasupra apartamentelor lui Alexandru al VI-lea, în apartamentele pe care Nicolae al VI-lea le decorase cu Piero della Francesca, Benedetto Bonfigli și Andrea del Castagno, după care le-a redecorat cu Rafael. Fațadei palatului i s-a părut prea austeră, așa că a dispus adăugarea unei compoziții de loggii suprapuse. Cea de la al doilea etaj a fost decorată tot de Rafael. Papa Paul al III-lea (1534-1549) a dispus consolidarea fundațiilor și restaurarea aripii de sud-vest a palatului primitiv.
Papa Pius al IV-lea (1559-1565) l-a însărcinat pe Piero Ligorio să transforme grădina Belvedere. La nord, alături  de palatul Belvedere, arhitectul a construit o mare nișă semicirculară, în fața căreia a fost așezată “Pigna” un con gigantic de pin, care orna odinioară fântâna din atriumul de la basilica lui Maxentius, terminată de Constantin. El s-a inspirit de la arhitectura antică, respectiv de la tribuna stadionului lui Domitianus de pe  colina Palatin. La sud, alăturat palatului lui Nicolae al V-lea, el a ridicat un edificiu semicircular de un etaj, cu nișă centrală. Ca urmare cortila de Belvedere a fost barată de două galerii transversale. Pe timpul lui Sixtus Quintus, Domenico Fontana, între 1587-1588, a construit biblioteca papei (Marea sală Sixtină). Mai târziu, între 1806 și 1823, papa Pius al VII-lea a construit “Braccio Nuovo”. Astfel, cortile de Belvedere a fost divizată în trei curți distincte: 1.- cortile del Belvedere, 2.- cortile della Biblioteca și 3.- cortile della Pigna.
Din epoca barocă, palatele Vaticanului nu au păstrat decât Sacala Regia, scară monumentală realizată de Bernini între 1633-1666. Pe aici se accede într-un corridor lung de pe latura de nord a pieței Sfântul Petru, precedat de Marea Poartă de bronz (Portone di bronzo), intrarea pincipală a palatelor.
Incepând din vremea papei Sixtus al IV-lea, anturajul papei s-a transformat într-o curte parazită. Nepoții papei au primit demnități ecleziastice și beneficii, iar spațiul s-a  populat cu cardinali bogați, cu scriitori și cu artiști. Cu încetul a luat nasștere o veritabilă Curte, comparabilă curților princiare europene.
Actuala rezidență a papei se află în edificiile din sec.al 16-lea, care înconjoară curtea (cortile) lui Sixtus al V-lea.  Astăzi Sfântul Părinte primește pe diplomați, sau pe șefii de state în biblioteca sa privată, o mare sală dispusă între curtea (cortile) lui Sixtus al V-lea și curtea Maggiodormo. Pe timpul verii, papa își mută reședința în proprietatea sa de la Castel Gandolfo, din împrejurimile Romei.
In 1797, în urma tratatului de la Tolentino, numeroase opere din mezeele Vaticanului au luat drumul Parisului. Canova, numit inspector general al Antichităților și Artelor Frumoase din Statul Bisericii, de către papa Pius al VII-lea, a amenajat un muzeu cu operele rămase, muzeul Chiaramonti (de la numele familiei papei). Când operele au revenit de la Paris, în 1816, papa Pius al VII-lea a costruit edificiul numit Braccio Nuovo pentru a le adăposti. In 1837, Grigore al XVI-lea a inaugurat un muzeu etrusc, care a reunit operele rezultate din săpăturile în necropolele din Etruria.








ROMA - BISERICA SAN PAOLO DELLE TRE FONTANE XXXX



 Este cea de a treia biserică ridicată pe domeniul Abației de la Aquae Selviae din Roma. Arhitectul Giacomo Della Porta a construit locașul în sec.al 16-lea, înlocuind două capele ridicate pe locul unde legenda a localizat nașterea celor trei fântâni (izvoare). 

Săpăturile efectuate sub edificiu, în sec.al 19-lea, au relevat vestigiile unei mici construcții care, în sec.al 7-lea, marca deja locul martiriului. S-au descopeit, deasemenea, morminte ce au aparținut unui cimitir creștin, anterior sec.al 4-lea.


Biserica este precedată de o fațadă pe care se află statuile Sfinților Petru și Pavel, datorate lui Lorain Nicolas Copridier (1567-1612). Interiorul locașului adăpostește două mozaicuri antice provenite de la Ostia și inserate în paviment și trei edicule dispuse pe două nivele, menite să marcheze amplasamentul celor trei fântâni (izvoare) ale domeniului legendar Aquae Silviae. Noua construcție eeste foarte simplă. Are o singură navă și două capele laterale.
Gravură de epocă. In stânga porții Carol cel Mare se află
biserica Santa Maria "Scala Coeli", în centru biserica San Paolo delle
Tre Fontane, iar în dreapta biserica Santi Vincenzo e Anastasio










ROMA - BISERICA SFINȚILOR VINCENT ȘI ANASTASIUS XXXX



       In a doua jumătate a sec.al 7-lea, pe timpul papei Honorius I-ul, domeniul sfânt de la Aquae Salviae s-a îmbogățit cu o mănăstire construită de către călugări greci, care par a fi fugit din țara lor în timpul invaziiilor arabe din Cilicia. Impăratul de atunci al Imperiului Roman de Răsărit le-a donat moaștele Sfântului Anastasie, călugărul persan ucis de Khosroes al II-lea, în 624. Mănăstirea deține cea de a doua biserică a domeniului Aquae Salviae, alături de biserica Santa Maria „Scala coeliși biserica San Paolo alle Tre Fontane și de alte oratorii.


Un ghid de pelerinaj, datând din jurul anului 650, indică un traseu vizitare a Mănăstirii Ad Aquae Salviae în care "se găsesc moaștele Sfântului Anastasius și unde a fost decapitat Sfântul Paul ". In ghid se vorbește și de minuni săvârșite la Abație.
Mănăstirea și biserica au fost distruse de foc, la sfârșitul sec.al 8-lea . O notă biografică privind pe papa Adrian I-ul ( 772-795 ) menționează în trecere faptul că "prin neglijența călugărilor în liniștea nopții , mănăstirea a martirului binecuvântat a lui Hristos, Anastasie, a fost distrusă de foc." Reconstrucția și restaurarea a înceaput imediat, prin fervoarea papei Adrian I. 

In secolul al 8-lea și în secolul al 9-lea, papii s-au arătat generoși față de Manăstirea Sfântului Anastasie, fapt ce demonstrează prestigiul si popularitatea acestui domeniu sfânt.
In 805, în urma unei victorii neașteptate împotriva lombarzilor, obținută prin mijlocirea rugilor sale față de Sfântul Anastasie, Carol cel Mare, aliat cu papa Leon al III-lea, a donat abației suprafețe mari, situate în regiunile Orbetello și Ansedonia, din Toscana.
Aceste proprietăți nu au împiedicat un nou declin lent al mănăstirii. Starea de degradare și de abandon a ajuns atât de gravă încât, în 1080, papa Grigore al VII-lea, marele reformator, a luat măsuri. Confirmând drepturile și posesiunile mănăstirii, a început restaurarea sa și a adus călugări benedictini de la mănăstirea franceză Cluny. Apoi s-a îngrijit de renașterea vieții monahale în Occident, pentru a se relua viața monahală bine organizată și severă.

După Marea Schismă, din 1054, cele mai multe dintre mănăstirile grecești din Italia au fost preluate treptat de către călugări din vest, cu excepția mănăstirii din Grottaferrata, care deși greaco-bazantină, a rămas de-a lungul istoriei sale în comuniune cu Papa.
Analele vorbesc puțin despre perioada în care mănăstirea s-a aflat sub administrarea benedictinilor de Cluny, perioadă care s-a terminat în 1140. O nouă intervenție a papei Innocentius al II-lea a încredințat mănăstirea abatelui Bernard de Clairvaux și călugărilor cistercieni. Ordinul cistercian era atunci în plină expansiune. Bernard a sprijinit cu fermitate drepturile lui Innocentus al II-lea împotriva acțiunilor antipapale ale lui Anacletus al II-lea, sprijinit de călugării de Cluny .

Tre Fontane a devenit fiica Abației Clairvaux, din Franța, iar primul stareț trimis a fost Pier Bernardo Paganelli (din Pisa), discipol și prieten al Sfântului. Bernard. In 1145 el a devenit papă sub numele de Eugenius al III-lea. Cunoscând bine insalubritatea locurilor, Eugenius al III-lea a oferit călugărilor permisiunea excepțională de a petrece lunile de vară în castelul de Nemi.
Structuri ale Bisericii Sfinților Vincent și Anastasius, sunt vizibile și astăzi. Un document din anul 1161 menționează pentru prima dată existența a trei biserici la abația Tre Fontane.
In 1370 s-au adus din Portugalia relicve ale Sf. Vincent de Saragosa . Ca urmare, biserica abației a fost numită Basilica Sfintilor Vincent și Anastasie.

Refăcută temeinic în sec.al 13-lea, biserica realizată în întregime din cărămidă, oferă un aspect auster cu elevația sa neobișnuită și cu pilaștrii săi greoi, pilaștri pe care figurează încă urme ale picturilor cu apostoli, picturi realizate de discipolii ai lui Rafael.