joi, 2 mai 2013

ROMA SUBTERANĂ - AQUA VIRGO XXXX


               Este uimitor ca după douăzeci de secole apeductul Aqua Virgo (Fecioara) este încă în funcțiune. Acesta a fost construit de Agrippa, prietenul și sfetnicul împăratului Augustus și l-a inaugurat pe 09 iunie 19 e.A. Era destinat pentru a furniza apa necesară băilor sale încălzite din Martius Campus (Câmpul lui Marte). A fost al șaselea apeduct al Romei, în ordinea creației. El  și-a avut originea nu departe de cursul râului Anienus - de la unele izvoare din Agro Lucullano, la "opt mile de Via Collatina (corespunzând cu 10,5 km distanță ), în apropierea orașului modern Salon, 24 de metri deasupra nivelului mării. Sistemul de colectare cuprindea diferite izvoare și vene de apă variate, toate colectate într-un rezervor. Pe parcurs s-a captat apă și din alte bazine de-a lungul parcursului. 

Conform celor calculate de Frontinus, acest apeuct avea un debit de 1.202 litri pe secundă. Apa ajunsă în oraș era distribuită în 18 cisterne. In total aducțiunea avea o lungime de 20,47 Km., din care mai puțin de doi kilometri în parcurs subteran.
Asemănător altor apeducte, Aqua Virgo nu urma calea cea mai scurtă în oraș, sau în apropierea lui. Adesea, această măsură a fost necesară pentru a menține constantă panta (Mensura declivitatis) canalului și pentru a evita ca apa să prindă o viteză care ar fi compromis siguranța apeductului în sine. 

In cazul acestui apeduct, motivele au fost, probabil, diferite: în ciuda faptului că trebuia să servească zona de sud-est a Romei, apeductul Virgo intra în oraș pe la nord, după care făcea un ocol larg și lung ca să sugereze că ar fi vrut să slujească vasta zonă suburbană din nord, zonă, până atunci, complet lipsită de alimentare cu apă. Traiectul cotit al apeductului spre Câmpul lui Marte nu avea nevoie să traverseze zone prea urbanizate ale orașului la data construcției. Traseul său urban a fost dezvoltat în cea mai mare parte în subteran, dar a avut și porțiuni aeriene susținute de arcuri. Rămășițe ale traiectului sprijinit pe arcuri sunt multe, precum cele dela traversarea dealului Pincio (Villa Medici), de la poalele dealului din preajma grădinilor lui Lucullus, de la traversarea căii actuale, Via Nazareno (care păstrează îngropate parțial trei din blocuri de travertin, cu inscripție ce amintește de reconstrucția din timpul lui Claudius). 
Fontana di Trevi

De aici apeductul a mers spre zona Fântânii Trevi și prin zona ocupată acum de Palazzo Sciarra (în al cărui subsol se găsesc rămășițele altor două arcade, precum și blocuri de travertin din timpul lui Claudius, cu o deschidere de 3,15 metri), a depășit Via Lata (azi Via del Corso) cu un arc, transformat mai târziu în Arc de triumf în onoarea lui Claudius, pentru a sărbători cucerirea unei mari porțiuni din Insula Britanică. A continuat de-a lungul Viei del Caravita, Piazza S. Ignatius şi Via del Seminario, unde, la început, s-a stabilit cisterna (castellum) terminală. După cele relatate de Frontinus, aici s-a terminat “în faţa sursei de la Saepta, în apropiere de Pantheon şi Termele lui Agrippa, până la Trastevere.
Fontana Barcaccia - Piazza di Spania

Apeductul a rămas în funcțiune și accesibil inspecțiilor și controalelor pe porțiunile subterane. Tunelul său urban este bine cunoscut, putându-se merge pe el chiar cu barca, deoarece are o lăţime medie de 1,50 metri. In unele zone de teren este construit din zidărie şi ciment prins în plasă, iar în altele străbate bariere din tuf, în care s-au săpat galerii. In zonele de dealuri suburbane tunelul ajunge la o adâncime de 30-40 de metri, cu un maxim de 43 de metri în Parioli, Viale România.
Fontana di quatro fiumi - Piazza Navona

Legenda spune că izvoarele au fost arătate soldaţilor lui Agrippa, care căutau în zadar, de către o tânără. Din acel moment construcţia a primit numele de Aqua Virgo (apa Fecioarei)
Utilizarea timp de  două mii de ani a apeductului a necesitat, nenumărate lucrări de întreținere, restaurare și reconstrucție parțială. In antichitate lucrări majore s-au executat în timpul lui Tiberius ( în 37 d.Hr) și mai ales pe timpul lui Claudius ( în 45-46) e.N. Restaurări au avut loc şi în timpul lui Constantin, astfel că pe timpul ostrogotului Theodoric apeductul a fost încă lăudat pentru puritatea apei. Curând tot ostrogoții l-au avariat grav, dar conduși de Vitiges, cel care s-a opus cuceririi generalului bizantin Belizarie. Din cauza marilor nevoi autoritățile bizantine au avut grijă să-l reactiveze imediat.
In timpul evului mediu, lucrările de îngrijire şi şi renovare au fost iniţiate de o serie de papi, începând cu papa Adrian I-ul (772-795). Cu toate acestea apa atât de renumită în trecut a fost, cu timpul, profund poluată de urbanizarea necontrolată de deasupra traiectului. Numele Aqua Virgo a fost și el înlocuit cu Aqua Trevi, după numele frumoasei fântâni construite în sec.al 17-lea. Această apă se foloseşte astăzi numai pentru irigaţii şi pentru alimentarea unora dintre cele mai frumoase fântâni ale Romei: Fântâna Barcaccia din Piazza di Spania, Fontana di Trevi (care utilizează în prezent un sistem de reciclare a apei) și Fântâna Fluviilor din Piazza Navona.


ROMA SUBTERANĂ - BASILICA SANTA MARIA MAGGIORE YYY


                  In lucrarea Liber Pontificalis se găsesc referințe la Bazilica Romană Santa Maria Maggiore, ridicată pentru prima dată, potrivit legendei, de către Papa Liberius (352-366e.N.). Pe timpul construcției s-a produs o ninsoare miraculoasă în mijlocul verii, pe data de 5 august, 352 e.N.
Basilica, urmând instrucțiunile din Cartea papilor, a fost construită în apropiere (juxta) de Macellum Liviae, un fel de piață abator cu mare întindere. Despre locația ei exactă nu se cunoaște încă nimic precis. Se bănuiește că s-ar fi aflat în apropiere de Forum Esquilinum, dar paralel cu Zidul servian, ca structură de referință pentru Biserica Sf. Vitus, din abatorul de lângă Arcul de Gallienus.
 
Această teorie a fost confirmată în mare măsură atunci când, începând din 1964 și până în 1971, Vaticanul a decis să ia măsuri pentru a rezolva definitiv problema de umiditate în basilica Santa Maria Maggiore, umiditate care pornea din podea și se răspândea în toată clădirea: S-a demontat complet pardoseala de marmură a bazilicii și s-a creat un imens pavaj de beton armat. Cu acea ocazie s-a procedat la înlăturarea pământului care acoperise complet structurile inferioare, precum și pe cele referitoare la prima biserică, cele mai vechi structuri. Săpăturile au pătruns la o adâncime de șase metri sub nivelul bazilicii, ajungându-se la vestigii romane, datând din secolele 2 e.A. și 4 e.N.. Diferitele construcții găsite, sunt compuse din mai multe spații dispuse în jurul unei curți, la diferite niveluri. Vestigiile nu au fost ușor de interpretat. Camera principală aparține epocii lui Augustus, sau chiar unor timpuri mai vechi. și a fost în mare parte reconstruita în perioada romană dintre Hadrianus și Constantin. Edificiul a fost înconjurat de un zid de-a lungul căruia există urmele unui calendar de sezon, "un extraordinar Menologium, însoțit, lună de lună , de o serie de scene grandioase cu peisaje, care, după cum se poate deduce în părțile conservate, ilustrează munca romanilor în concordanță cu preocupările fiecărui sezon. "
In lungul căii subterane, se pot vedea, de asemenea, urmele unei mici băi, cu mozaicuri și cavități pentru încălzire și urme de fresce geometrice. O cameră mică, cu o nișă semicirculară, resturi de podea în opus sectil cu suspensurae (probabil relevant pentru mediul termic ) și un perete deschis scrijelat cu graffiti romane. Printre acestea există o gravură a celebrului  palindrom  din piața Sator din Pompei, similar cu acela..
Construcția Bazilicii Patriarhale nu poate să fi existat mai devreme de papa Sixtus al III-lea, care a dedicat-o maternitaății divine a Fecioarei Maria, maternitate divină stabilită de Conciliul de la Efes, în 431 e.N.