sâmbătă, 17 noiembrie 2012

ROMA - CIRCUL LUI NERO (și Caligula) XXXX




     

         Circul lui Caligula și al lui Nero (circul lui Nero, Gaianum, sau circul Vaticanului; Circus Vaticanus) era situat între colina Janiculus și cea a Vaticanului, la periferia Romei, în șesul vatican şi în lungul Viei Cornelia.
          Construcția a debutat sub domnia lui Caligula, în primul secol al erei noi, către anul 40 e.N, în grădinile sale de la Vatican, proprietate de la mama sa Agrippina pe ager Vaticanus, de unde și numele de circ al Vaticanului (Circus Vaticanus).
El a fost terminat de Nero, de unde a apărut denumirea de Circ al lui Caligula și Nero.
Sub domnia lui Nero, începând cu anul 65 e.N, circul a fost locul primelor martirizări ale crețtinilor la Roma, printre care și martiriul Sfântului Petru, în anul 67 e.N. Conform lui Tacitus, creștinii au fost acuzați că s-ar fi aflat la originea marelui incendiu din Roma, din anul 64 e.N.: acoperiți cu piei de animale creștinii din arenă au fost devorați de câini, iar alții au murit pe cruce, sau au fost acoperiți cu materiale inflamabile, și când ziua înceta de a mai fi luminoasă,ei erau arși în locul făcliilor”.
           Conform tradiției imemoriale, crucificarea apostolului Petru a avut loc intra duas metas, adică între cele două borne ale Spinei, adică, aproximativ, la baza obeliscului de la Vatican, care la acea dată se afla pe alt amplasament decât cel actual. Apostolul a fost îngropat în afara circului, la baza colinei Vatican, într-o necropolă situată la nord de circ și de care era despărțită de un drum secundar, drum ce se abătea din Via Cornelia. Mormântul a fost încorporat mai târziu la baza celor două basilici care i-au fost consacrate, cea veche datorată împăratului Constantin și actuala basilică grandioasă.
          Vespasianus, succesorul lui Nero, dorind să se uite amintirea predecesorului, a închis circul lui Nero. Acesta a căzut în ruină până ce Constantin I-ul, în 324 e.N, a distrus resturile sale pentru a construi prima basilică dedicată Apostolului Petru pe locul presupus al mormântului său.
          In sec.al 15-lea, basilica lui Constantin I-ul era amenințată de prăbușire, așa că papii au decis să o demoleze pentru a construi una nouă, actuala Basilică Sfântul Petru..
Basilica și Piața Sfântul Petru sunt, deci, ridicate peste vechia suprafață a Circului Vaticanului și desigur, deasupra vechiului cimitir în care se afla mormântul Sfântului Petru. Circul măsura în jur de 280 de metri în lungime și 90 de metri în lățime. Spina era ornată pe mijloc de un obelisc pe care Caligula l-a adus din Egipt, în anul 37 e.N.

In 1586, papa Sixtus al V-lea (Quintus) a deplast obeliscul în piața Sfântul Petru prin priceperea lui Domenico Fontana.
Circul Vaticanus, ca toate circurile romane, era destinat în special curselor de care, curse ce pasionau pe romani, fiecare parte a spectatorilor aoptând culorile unui anumit echipaj. Din șase celule, cacesres, ieșeau de la două la șase echipaje conduse de surugii, aurigae. Aceia lăsau în partea lor stângă despărțitura centrală, Spina, pe care o ocleau pentru a realiza mai multe ture. Spina era marcată la cele două extremități de niște borne, numite metae.
                                 
                                                 Bsilica Sântul Petru ridicată de Cnstantin
                                                                 - reconstiruire imaginară
Echipajele erau susținute de spectatorii reprezentând culoarea albă (albata), alții culoarea roșu (russata), următorii culoarea albastră (veneta) și de cei care susțineau culoarea verde (prasina). Sub Domitianus culorile de violet şi auriu au avut existenţă efemeră. Roşul şi albastrul erau culorile senatului şi nobilimii, iar albul şi verdele erau ale poporului.
           Cursele produceau dezordini şi pasiuni vii între facţiunile de fautores ( de sectatori) şi nu erau rare cazurile cănd se produceau revolte. Aurigii erau la începuturi sclavi sau liberţi, dar ulterior s-au recrutat şi dintre simplii cetăţeni, din senatori şi chiar dintre împăraţi. Aceasta, pentru că prestigiul învingătorilor era mare. Astfel, împăratul Nero nu pregeta să concureze, adoptând culorile populare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu