In vara anului 1917, de la soldat la general, crescuse dorința de a da piept cu dușmanul, pentru a-1 alunga de pe pământul
patriei cotropite și a răzbuna suferințele îndurate. Cu vie emoție au ascultat
ostașii noștri vibranta chemare la luptă a comandantului Armatei a II-a romane, generalul Alexandru Averescu, care în ordinul dat în ajunul bătăliei spunea: „Ostași ! A sosit momentul mult
așteptat de toată suflarea romanească, de voi insă mai mult decât de oricine, să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul dincolo de care se aud gemetele
parinților, fraților, copiilor noștri, sub apăsarea vrăjmasului hrăpăreț. Nu
uitați că reluăm lupta pentru cea mai dreaptă și mai sfântă cauză: pentru
izgonirea cotropitorilor din căminele noastre".
După o intensă pregătire de
artilerie, care a durat două zile, în dimineața de 11 iulie 1917, la ora 4,
trupele Armatei a II-a române au declanșat ofensiva împotriva pozițiilor germane și
austro-ungare din sectorul Mărăști. Inamicul, care dispunea în această zonă de
21 batalioane de infanterie și 36 escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252
mitraliere și 142 guri de foc de artilerie. Iși sprijinea apărarea pe un sistem
dezvoltat de lucrări genistice. Fortele Armatei a II-a române totalizau: 56
batalioane și 14 escadroane, dispunând de 448 mitraliere, 228 guri de foc de
artilerie (dintre care 52 grele) și 21 de avioane. Raportul de forțe era de 2,7/1 la infanterie; 1,6/1 la artilerie si 2/1 la cavalerie, în favoarea trupelor
noastre. Un fapt demn de semnalat era că, spre deosebire de campania anului
1916, acum unitațile Armatei a II-a române aveau aproape de trei ori mai mult
armament automat decât inamicul din fața sa.
Lovitura principala a Armatei a II-a române a fost dată cu Corpul 2 armata care a reușit, printr-un vijelios atac al infanteriștilor săi, să rupă prima poziție
de apărare a inamicului, obligându-1 să se retragă la sud-vest de raul Sușița.
Deosebit de crâncene au fost luptele duse de ostașii din regimentele 2 vânători și 4 infanterie pentru zdrobirea rezistențelor inamice de pe dealul Mărăști,
puternic organizat pentru defensivă. Aici au fost angajate înverșunate lupte la
baionetă, care 1-au silit pe dușman să părăsească prima poziție de apărare. In
vremea aceasta, Regimentul 22 infanterie, printr-un curajos atac de front,
combinat cu o manevră de învăluire, pe la nord, a cucerit satul Mărăști,
zdrobind prin lupte corp la corp, duse și pe timpul nopții, rezistențele
dușmane. Concomitent cu ofensiva Armatei a II-a române, a trecut la acțiune și
dreapta Armatei a IV-a ruse, ale carei trupe, până în seara zilei de 11 iulie, au
cucerit dealul Momâia și satul Voloscani. Prima zi de ofensivă a forțelor române și ruse s-a încheiat cu un important succes. Poziția defensivă a inamicului a
fost ruptă într-un sector larg de peste 20 km, trupele germane și austro-ungare
fiind silite să se retragă pe un nou aliniament.
In zilele urmatoare, ofensiva Armatei 2 române a continuat cu aceeași impetuozitate. Intrucât noua linie defensivă a inamicului se stabilise pe un șir de înaltimi care îi asigurau o anumită tărie, așa cum erau dealurile Arșita, Teheraele, Rachițasele, comandantul armatei, generalul Alexandru Averescu, a hotărât să introducă în luptă Divizia 1 infanterie aflată în rezervă. Noile poziții defensive inamice au fost atacate și cucerite de trupele române în luptele din 13 și 14 iulie. Sub presiunea ofensivei energice a forțelor noastre, dușmanul a fost silit să părăsească depresiunea Vrancei și să se refugieze în munți, lăsând în urma lui mii de morți, un însemnat număr de prizonieri și o mare cantitate de material de război.
In ziua de 15 iulie trupele române și-au continuat efortul ofensiv, înfruntând cu vitejie atât greutățile terenului frământat și foarte greu accesibil, cât, mai ales, rezistența înverșunată a unui inamic bine instalat în apărare, cu lucrări genistice amenajate cu mult timp înainte. După lupte de o rară violență, ostașii Diviziei 6 infanterie au reușit să cucerească muntele Sboina Neagră și înălțimile învecinate.
Succesele repurtate de trupele române în primele zile ale ofensivei au obligat comandamentele german și austro-ungar să ia măsuri urgente de întărire a frontului de la Mărăști, deplasând în aceasta zonă numeroase forțe noi, precum și trei divizii din cele pregătite pentru ofensiva din sectorul Namoloasa.
Evoluția nefavorabilă a operațiilor militare pe frontul din Galiția și Bucovina, unde trupele ruse începuseră să se retragă sub presiunea forțelor Puterilor Centrale, a determinat comandamentul romano-rus sa efectueze o regrupare și să renunțe la ofensiva care se desfășura atât de favorabil. Astfel, în seara de l9 iulie operațiile ofensive ale Armatei a II-a române au fost oprite, iar unitățile ei au trecut la apărare, extinzându-și fâșia de acțiune spre nord până în valea Doftanei.
Bătălia de la Mărăști s-a încheiat cu o biruință stralucită a trupelor romane. Acțiunea noastră ofensivă, purtată timp de nouă zile, cu o neasemuită energie, a obligat comandamentele german și austro-ungar să renunțe la planul de campanie inițial și să efectueze importante deplasări de forțe spre zonele periclitate prin ruperea frontului. Bilanțul bătăliei de la Mărăști a fost deosebit de bogat. Rupând apărarea inamică de pe un front de peste 30 km lărgime și pe o adâncime de 20 km, trupele române au eliberat un teritoriu de circa 500 kilometri patrați și au recucerit 30 de localități. Pierderile provocate inamicului s-au cifrat la 2 793 prizonieri, 69 guri de foc, 27 mitraliere, 2 500 puști și o mare cantitate de muniții de artilerie și infanterie. Cateva mii de militari inamici zăceau morți pe văile și dealurile Vrancei.. Victoria Armatei a II-a române nu fusese deloc ușoară. Ea fusese platită cu prețul a 1 469 morți și 3 052 răniți.
Bătălia de la Mărăști rămâne ca un episod strălucit al luptelor din vara anului 1917, o dovadă grăitoare a creșterii capacității militare a cadrelor de comandă ca și a elanului și vitejiei soldatului român. Acest prim examen la care au fost supuse trupele noastre dupa reorganizarea lor a fost trecut cu succes. O contribuție notabilă la victoria de la Mărăști a adus-o populația civilă din zona luptelor, care a furnizat trupelor informații despre inamic și le-a călăuzit pe poteci de munte necunoscute de dușman pentru a cădea prin surprindere în flancul și spatele pozițiilor acestuia.
In zilele urmatoare, ofensiva Armatei 2 române a continuat cu aceeași impetuozitate. Intrucât noua linie defensivă a inamicului se stabilise pe un șir de înaltimi care îi asigurau o anumită tărie, așa cum erau dealurile Arșita, Teheraele, Rachițasele, comandantul armatei, generalul Alexandru Averescu, a hotărât să introducă în luptă Divizia 1 infanterie aflată în rezervă. Noile poziții defensive inamice au fost atacate și cucerite de trupele române în luptele din 13 și 14 iulie. Sub presiunea ofensivei energice a forțelor noastre, dușmanul a fost silit să părăsească depresiunea Vrancei și să se refugieze în munți, lăsând în urma lui mii de morți, un însemnat număr de prizonieri și o mare cantitate de material de război.
In ziua de 15 iulie trupele române și-au continuat efortul ofensiv, înfruntând cu vitejie atât greutățile terenului frământat și foarte greu accesibil, cât, mai ales, rezistența înverșunată a unui inamic bine instalat în apărare, cu lucrări genistice amenajate cu mult timp înainte. După lupte de o rară violență, ostașii Diviziei 6 infanterie au reușit să cucerească muntele Sboina Neagră și înălțimile învecinate.
Succesele repurtate de trupele române în primele zile ale ofensivei au obligat comandamentele german și austro-ungar să ia măsuri urgente de întărire a frontului de la Mărăști, deplasând în aceasta zonă numeroase forțe noi, precum și trei divizii din cele pregătite pentru ofensiva din sectorul Namoloasa.
Evoluția nefavorabilă a operațiilor militare pe frontul din Galiția și Bucovina, unde trupele ruse începuseră să se retragă sub presiunea forțelor Puterilor Centrale, a determinat comandamentul romano-rus sa efectueze o regrupare și să renunțe la ofensiva care se desfășura atât de favorabil. Astfel, în seara de l9 iulie operațiile ofensive ale Armatei a II-a române au fost oprite, iar unitățile ei au trecut la apărare, extinzându-și fâșia de acțiune spre nord până în valea Doftanei.
Bătălia de la Mărăști s-a încheiat cu o biruință stralucită a trupelor romane. Acțiunea noastră ofensivă, purtată timp de nouă zile, cu o neasemuită energie, a obligat comandamentele german și austro-ungar să renunțe la planul de campanie inițial și să efectueze importante deplasări de forțe spre zonele periclitate prin ruperea frontului. Bilanțul bătăliei de la Mărăști a fost deosebit de bogat. Rupând apărarea inamică de pe un front de peste 30 km lărgime și pe o adâncime de 20 km, trupele române au eliberat un teritoriu de circa 500 kilometri patrați și au recucerit 30 de localități. Pierderile provocate inamicului s-au cifrat la 2 793 prizonieri, 69 guri de foc, 27 mitraliere, 2 500 puști și o mare cantitate de muniții de artilerie și infanterie. Cateva mii de militari inamici zăceau morți pe văile și dealurile Vrancei.. Victoria Armatei a II-a române nu fusese deloc ușoară. Ea fusese platită cu prețul a 1 469 morți și 3 052 răniți.
Bătălia de la Mărăști rămâne ca un episod strălucit al luptelor din vara anului 1917, o dovadă grăitoare a creșterii capacității militare a cadrelor de comandă ca și a elanului și vitejiei soldatului român. Acest prim examen la care au fost supuse trupele noastre dupa reorganizarea lor a fost trecut cu succes. O contribuție notabilă la victoria de la Mărăști a adus-o populația civilă din zona luptelor, care a furnizat trupelor informații despre inamic și le-a călăuzit pe poteci de munte necunoscute de dușman pentru a cădea prin surprindere în flancul și spatele pozițiilor acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu