marți, 28 august 2012

ROMANIA - REGINA MARIA ŞI O AVENTURĂ DE RĂZBOI BBB X

            Iarna 1917-1918 a fost foarte grea meteorologic, foarte friguroasă. Regatul Român trăia înghesuit într-o parte a Moldovei sub ameninţarea germană a încheierii unei păci impuse de baionetă. Ruşii încheiaseră cu Puterile Centrale pacea de la Brest-Litovsk. Armata rusă trădase alianţa prin bolşevizare, părăsise frontul româno-rus, se retrăsese în debandadă şi apoi fusese dezarmată şi izgonită de trupele române atât din Moldova, cât şi din Basarabia.
               Un anume colonel Joe Boyle a sosit la Iaşi şi la 3 martie şi a făcut cunoştinţă cu regina Maria, după cum ea însăşi a notat în jurnal. Acest Joe Whiteside Boyle era fiul unui crescător de cai, pe jumătate irlandez. La 17 ani a plecat pe mare, iar la 30 de ani era foarte bogat şi avea 7 copii. A încercat mai multe meserii. A făcut, însă, avere ca un norocos căutător de aur la Klondike, Dawson şi ţinutul Yukon, în vestul Canadei. Reprezenta modelul unui personaj al lui Jack London, pe care de altfel l-a cunoscut.
              De la Iasi, Boyle a plecat la Odesa cu un avion pus la dispoziţie de generalul Berthelot. Misiunea lui a fost să salveze 60 de prizonieri români. La destinaţie a negociat cu Cristian Rakovski un schimb de prizonieri. Personajul fusese un socialist român, din Cadrilater, cu studii de medicină la Paris, devenit apoi bolşevic şi un apropiat de Lenin şi Troţki. Rusii i-au dus pe prizonieri în port pe un vapor, dar Boyle a furat vasul de sub nasul soldaţilor roşii. După o odisee marină, la 1 aprilie 1918 vasul a ajuns la Sulina cu prizonierii romani la bord. Aventura a stîrnit senzaţie, iar Boyle a fost privit ca un erou la Curtea regală.
                Regina s-a retras la Coţofeneşti, în zona Bicaz. Argetoianu a scris în memoriile sale că Boyle a fost marea pasiune a reginei Maria şi nu Barbu Stirbei, alt amor mai vechi al reginei.
              Iată cum notează regina Maria apariţia lui Boyle la Coţofeneşti, în refugiul izolat de lângă Bicaz, la poalele Carpaţilor : “Eram pe punctul de a mă aşeza la masă, cînd auzii un uruit de maşină, o voce gravă, bărbătească, acompaniată de o călcătură apăsată pe scările de lemn. Era Boyle! Ce bucurie ! Am sperat în secret că el va veni, dar nu convenisem nimic.”
                Boyle a fost ultimul membru al misiunii militare a Antantei, cînd aceasta a trebuit să se retragă la cererea Puterilor Centrale, după pacea de la Bucuresti. A rămas pe peronul de la Iaşi s-o protejeze pe regina Maria.
                 La 18 iunie 1918, Boyle s-a întors cu avionul la Chişinău. Acolo a  făcut un puternic atac de cord chiar în ziua sosirii pe aeroport. Regina a trimis medicul ei personal. Boyle nu şi-a revenit niciodată pe deplin. A rămas cu un tremur al mîinii drepte şi cu dificultăţi de scriere tot restul vieţii. Dacă ar fi avut o constituţie mai puţin robustă, ar fi murit. In jurnal Maria a notat: ” Oare m-a părăsit Dumnezeu ? De ce el ? Oare nu-mi mai rămîne nimeni drag, totul se prăbuşeşte în jurul meu, nu mai am nici un sprijin, nici o salvare, nici o speranţă ? De ce ? De ce ? “(18 iunie 1918) “ Sînt rîndurile unei femei îndrăgostite şi care trăda lipsa ei de ataşament faţă de soţul atât de răbdător şi de bine educat.
                 După şase săptămîni, cînd starea sanătăţii lui era ceva mai bună, regina l-a adus pe iubit la Bicaz şi l-a îngrijit cu devotament. Sunt zilele cele mai bune ale iubirii lor. Vizitează împreună împrejurimile, satele, văile, pădurile. Amîndoi erau mari iubitori de cai. Boyle a revenit treptat la ocupaţiile lui, făcând planuri. Printre altele, se amesteca printre politicieni în zilele reunificării cu Basarabia şi Bucovina. S-a afirmat drept un antibolşevic convins, dorind să plece în Crimeea să îi combată alături de generalul alb Wranghel.
                Ferdinand nu a spus nimic deosebit. El a privit mereu amorurile reginei cu toleranţă. Mai curînd Barbu Ştirbey, cel trădat, iubitul reginei încă din 1909, s-a simţit frustrat de aventura reginei cu un aventurier.
Cum a privit Maria relaţia dintre soţul ei, regele Ferdinand, şi colonelul Boyle s-a putut constata din jurnalul ce a făcut-o de râs posterităţii: “Sînt îngrijorată cînd îi las singuri. Boyle este atât de sigur pe el în tot ce intreprinde. Cînd crede că are dreptate în ceea ce face e gata să se bată pentru ideile sale zece ore în şir, pînă are cîştig de cauză. Aceasta insistenţă îl scoate din sărite pe Nando. Nu poate să suporte să fie constrîns către o decizie chiar dacă ea ar coincide cu ce a decis el înainte. Are oroare să acţioneze şi îi respinge pe cei care îl obligă să-şi facă datoria. Boyle pe de altă parte nu suportă convenţiile sociale…Confruntările lui cu Nando mă îngrozesc şi mă amuză în acelaşi timp şi mă tem să nu ajungă să se bată într-o bună zi, ceea ce ar fi foarte regretabil…Avem nevoie de un om ca Boyle, dar cred că se înşală în privinţa lui Nando…” (notă din Jurnal de la 23 octombrie 1918). Disputele de care vorbeşte Maria, aveau legătură cu aventura prinţului moştenitor, viitorul Carol al II-lea, care cu o lună înainte, în septembrie 1918, dezertase şi fugise la Odesa, cu Zizi Lambrino.
La 11 noiembrie 1918, Germania a capitulat. Intreaga situaţie a Romaniei s-a schimbat. Curtea regală s-a întors la Bucureşti, şi s-a instalat în vechiul Palat regal şi la Cotroceni. Regele a fost primit triumfal de bucuresteni, fiind mai popular ca oricând. Maria a ajuns din nou regina de la ea de acasă, într-o ţară care a ieșit victorioasă din război, dar cu răni greu de vindecat. Abnegaţia reginei prin spitalele cu răniţi, curajul arătat pe front, au făcut să se bucure de multă simpatie. Poporul o iubea, ea fiind o aprigă susţinătoare a intrării în război de partea Antantei. La Iaşi s-a opus păcii separate cu Puterile Centrale.
                In martie 1919, regina Maria a făcut o vizită la Paris, unde Conferinţa de Pace se blocase. Cererile romanilor nu mai erau acceptate decît în parte. Regina a ajuns acolo sperînd să îmbunătăţească poziţia Bucureştiului la negocieri. Cei doi, Boyle şi regina Maria, se cunoscuseră cu un an înainte. Boyle se afla la Paris, dar marginalizat. Stilul său impetuos, direct, îi crease destule animozităţi. Totuşi el a făcut cîteva servicii României, cum ar fi obţinerea unui împrumut din partea Canadei, bani de care era nevoie pentru refacerea ţării.
          Borden, primul ministru al Canadei, l-a numit însărcinat cu afaceri la Bucureşti. El trebuia să supravegheze felul cum se distribuiau ajutoarele către Romania şi să promoveze comerţul între cele două ţări.
                 Regina a sosit la Paris, gara Lyon, la 5 martie 1919 şi s-a instalat la Hotel Ritz, în piaţa Vendome. Acolo a vizitat-o preşedintele Franţei, iar presa a scris mult despre vizită. Regina era frumoasă, era aliata Franţei, iar în vremuri grele se ţinuse bine. L-a întâlnit şi pe fostul preşedinte francez, Aristide Briand. Acesta era preşedinte, în august 1916, cînd România a semnat intrarea în război alături de Antanta. La 6 martie 1919 s-a văzut cu noul prim ministru, George Clemenceau. Două zile mai tîrziu, a mers la Palatul Elisee pentru a-l vizita pe preşedintele Poincare, care i-a acordat legiunea de onoare.
               A pleacat la Londra pentru a-l întîlni pe vărul său, George al V-lea. Regele şi regina Marii Britanii au întâmpinat-o la Gara Victoria. Aici l-a reîntâlnit pe colonelul Boyle. A revenit la Paris pentru a se întîlni cu preşedintele american, Woodrow Wilson, cel care nu susţinea cererile Romaniei la Conferinta de Pace.
              Revederea cu Boyle a schimbat ceva din povestea lor de iubire de la Coţofeneşti şi Iaşi. Diferenţele sociale dintre ei s-au accentuat. Ea este regina unei ţări europene. El a rămas un om cu statut echivoc. Izolarea, disperarea reginei, care îi apropiase cîndva, atunci cînd Maria avea nevoie de sprijin, dispăruseră. Succesul ei la Paris şi Londra pare să sublinieze distanţa ce se crease între cei doi foşti amanţi. Trebuia să se ţină seama şi de anturajele care nu priveau cu ochi buni relaţia celor doi. Protocoalele şi aparenţele trebuiaiu păstrate. Intr-un sat din Moldova, departe de ochii lumii, nu prea au avut de ce să se teamă. La Paris, la Londra, la Bucureşti, aparenţele erau imposibil de păstrat. Totuşi povestea de dragoste a continuat.
            Armata română, în timp ce Conferinţa de Pace se ţinea la Paris, iar regina se întorcea în ţară, a ocupat Budapesta. Scopul era de a plăti o poliţă istorică şi de a înăbuşi revoluţia bolşevică ungară. Prinţul moştenitor Carol, participa la expediţie, ţinut departe de Zizi Lambrino, morganatica lui soţie cu care se căsătorise clandestin la Odesa în toamna 1918.
               Boyle a revenit la Bucureşti ca diplomat canadian. Datorită relaţiilor sale la Curte, a devenit iar un personaj influent, permiţându-şi să facă plimbări călare cu regina. Refacerea Romaniei solicita multe fonduri, investiţii străine, iar perspectivele ţării erau foarte mari. Trecerea pe care o avea Boyle îi deschidea multe uşi. Regina a devenit mai curând preocupată de căsătoriile celor trei fiice ale ei. Prinţul Carol, a fost trimis să facă înconjurul lumii. Situaţia era însă încurcată pentru familia regală, pentru că Zizi Lambrino a născut un copil. Iar Carol al Il-lea l-a recunoscut, fapt care a născut numeroase procese mai tîrziu. La Bucureşti, Boyle apărea mereu în anturajul reginei, situaţie care supăra multă lume. Regina nu ţinea seama de demnitatea sa şi se comporta total necuvincios.
          Boyle s-a implicat în afaceri ca reprezentant al firmei Royal Dutch Shell în România. A continuat să poarte uniforma de colonel onorific, deşi Guvernul canadian i-a interzis. Treptat între el şi regină s-a instalat o distanţă. In august 1919, Boyle a primit ordin de la Ottawa să închidă misiunea şi să se întoarcă acasă. El a refuzat, deşi stipendiile îi fuseseră tăiate. Unii au văzut în această atitudine faptul că nu se putea despărţi de regină. Alţii, vedeau că ar fi vorba de interesul pentru afacerile lui, care începuseră să devină importante. Cum în Canada era ruinat, nu îi rămînea decît să reuşească la Bucureşti.
          Presa romanească nu îl privea cu simpatie. Apareau articole critice. Influenţa lui stârnea destule gelozii. Zvonurile circulau insistent şi se creaseră multe rivalităţi. Concurenţii de pe piaţa de petrol din România, mare producătoare în acel timp, doreau eliminarea acestui rival influent. A fost acuzat că servea interesul privat şi nu misiunea dimplomatică, sau că slujea mai mult patronii din industria petrolului, ale Shell-ului şi Angliei, şi mai puţin România. O altă chestiune care s-a pus a fost bănuiala că ar fi activat ca agent britanic de informaţii. Contra Rusiei bolşevice se pare că jucase acest rol în 1917-1919. La Bucuresti, cercurile de afaceri romanesti şi străine l-au marginalizat. iar cu sănătatea stătea din ce în ce mai prost. In iunie 1920, regina Maria i-a sugerat că ar fi bine să plece din ţară. Şi nu era singura care cerea acest lucru. Presa, politicieni importanti și personaje din anturajul Curţii îi cereau acelaşi lucru. La 20 octombrie 1920, Boyle a părăsit România.
           Boyle a plecat în Crimeea ca să îi combată pe bolşevici. De aici i-a trimis o scrisoare reginei. ”Doresc să fii fericiră. Este tot ce pot să îţi spun.” In Crimeea cuprinsă de haos şi război civil, generalul Wranghel a fost înfrînt. Boyle a ajuns la Odesa în plină retragere a Armatei albe, ultima care mai rezista bolşevicilor. El s-a refugiat la Constantinopol.
           In decembrie 1920  a revenit la Bucureşti, unde regina l-a primit. De Crăciun a pleacat la Paris pentru afaceri cu petrol. In aprilie 1921, Boyle a fost angajat de Royal Dutch Shell, ca să reprezinte compania în Caucaz. Trece prin Bucureşti în drum spre Constantinopol. Regina Maria l-a invitat la castelul Bran. La începutul lui iulie 1921, Boyle s-a despărţit de regină. N-a mai revăzut-o niciodată. La 21 octombrie Boyle i-a scris reginei: ”Ţi-a fost imposibil să păstrezi lîngă tine vechiul prieten. Am plecat. Nu mă lăsa să devin o fantomă în viaţa ta. Nu-mi datorezi nimic. Ai fost generoasă şi îţi sunt recunoscător. Te iubesc.Gîndeşte-te la asta.” Dar relaţia lor era terminată.
        In 1922, Boyle, ca reprezentant Shell, s-a aflat în Caucaz. Bolnav, a trebuit să fie transportat la Constantinopol. In drum spre la Londra, unde urma să fie internat intr-o casa de odihnă, a vizitat-o pe Elisabeta, regina Greciei, fiica reginei Maria. Nici afacerile nu i-au mai mers bine. Shell l-a concediat. A murit la 13 aprilie 1922. Regina Maria nu l-a uitat. Lespedea romanească de la cimitirul Hampton Hill a fost executată la cererea ei. A fost marea ei iubire, cu toate că el s-a aflat în deplinătate fizică numai pentru jumătate de an din aventura lor. Povestea a aruncat o umbtă total ruşinoasă asupra reginei atât de respectată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu