marți, 28 august 2012

ROMANIA- Primul Război Mondial – BBB - X - Anii de neutralitate şi aportul generalului Dumitru Iliescu BBB

Intr-o cuvântare rostită în Parlamentul României, în anul 1924, Primul Ministru I.I.C. Brătianu a subliniat că : „Va veni momentul când istoria va face dreptate privind aprecierea la justa valoare a rolului şi contribuţiei generalului Iliescu în apărarea ţării şi a idealului naţional. M-am felicitat că am avut un colaborator atât de destoinic şi devotat cum a fost generalul Iliescu în procurarea mijloacelor noastre de luptă“.
Generalul Dumitru Iliescu s-a născut la Bucureşti la 24 septembrie 1865 şi a urmat pe rând cursurile Şcolii militare din Bucureşti (1884-1886), apoi Şcoala Politehnică din Paris şi celebra Şcoală de artilerie de la Fontainebleau (1886-1889), perioadă în care l-a cunoscut şi pe I.I.C. Brătianu, de a cărui încredere s-a bucurat toată viaţa şi pe care a răsplătit-o cu devoțiune.
A urcat rapid treptele ierarhiei militare, ajungând general de brigadă în 1914. S-a afirmat ca ofiţer cult, echilibrat, temeinic pregătit profesional şi excelent profesor militar în şcolile de artilerie şi geniu din Bucureşti.
Odată cu prelungirea şefiei guvernului de către I.I.C. Brătianu, în ianuarie 1914, a fost promovat în funcţia de secretar general al Ministerului de Război, ministru fiind însuşi Brătianu.
Generalul Iliescu a desfăşurat, în condiţiile complexe ale „neutralităţii“ (1914-1916), o fructuoasă activitate privind organizarea, înzestrarea şi pregătirea de luptă a forţelor armate naţionale. A luptat pentru sporirea contribuţiei economiei naţionale la efortul de război, a condus elaborarea proiectelor şi planurilor de operaţii şi a participat activ la stabilirea Convenţiei militare cu Antanta, înainte de intrarea în război.
In prima parte a Războiului de Intregire, în calitate de subşef al Marelui Cartier General (în absenţa titularului bolnav şi apoi decedat), a condus operaţiunile armatei române, ale cărei înfrângeri i-au fost imputate virulent. Din păcate nici până astăzi nu s-a întreprins o analiză a rolului său în campania din 1916. După înlocuirea sa din funcţie, cu generalul Constantin Prezan la 5/18 decembrie 1916, a fost trimis curând ca reprezentant al armatei române pe lângă Inaltul Comandament francez (1916-1918), timp în care a desfăşurat o activitate laborioasă în vederea susţinerii efortului de război al României.
In discursul rostit de general în faţa Senatului, la 13 iunie 1924, a făcut o trecere clară și documentată în revistă privind pregătirile armatei române în perioada neutralităţii (1914-1916). In acel discurs el a spus multe adevăruri dureroase, dar şi pe cele care au făcut mândria reorganizării armatei.
El a spus că desfăşurarea campaniei din 1913, în Bulgaria, a arătat tuturor marile lipsuri de care suferea armata română. Abia după Pacea de la Bucureşti, din 1913, când guvernanţii şi militarii şi-au dat seama de intenţiile ostile ale Austro-Ungariei, s-a gândit o apropiere de Rusia, de unde a decurs aranjamentul vizitei ţarului Nicolae al II-lea la Constanţa, în iunie 1914. Tot din acea vară au început preocupările privind mijloacele care ar conduce la completarea lipsurilor materiale celor mai urgente pentru armată.
In următorii doi ani, 1914-1916, România s-a aflat cu frontiere închise şi lipsită de comunicaţii uşoare cu Occidentul, care putea fabrica şi livra material de război.
In acele condiţii numai printr-o activitate devotată şi pricepută pe plan local, se putea compensa în numai doi ani, ceea ce nu se făcuse în armată timp de 20-30 de ani.
Ţara nu a avut nici în anii 1914-1916, şi nici după război, personal de conducere şi de execuţie pentru fabricarea armamentului. Pe atunci chiar Franţa, Italia, Anglia şi Rusia, mai cu seamă, au trecut printr-o perioadă de eclipsă şi de înfrângeri dureroase din cauza lipsei de muniţii, din cauza lipsei de personal suficient şi pregătit pentru a se menţine producția de armament împotriva Puterilor Centrale superioare în tehnică.
Din aceste cauze, cu mult înainte de război, armamentul necesar armatei române se aducea din Germania (tunuri şi proiectile de artilerie), sau din Austria (puşti, carabine şi cartuşe). Din cauze economice ce interesau Puterile Centrale, nu s-a sprijinit dezvoltarea necesară a Pulberăriei, Pirotehniei şi Arsenalului nostru. Puterile Centrale erau interesate să mențină România în stare de dependență privind producerea de armament. 
Interesul bănesc al austro-germanilor, dar şi interesul lor diplomatic în a ne supraveghea şi de a reţine cu sila în alianţa lor, au oprit dezvoltarea industriilor române pentru fabricarea armelor, materialelor de război, a pulberilor şi altele. România avea numai o mică industrie, capabilă numai pentru anumite reparaţii şi pentru fabricaţii de serie mică, necesare exerciţiilor de trageri anuale.
Lipsurile de personal calificat s-a constatat cu prisosinţă prin greutăţile întâmpinate la fabricarea afeturilor de tun de calibru mare, tunuri scoase din forturile cetăţii Bucureşti şi din cupolele regiunii întărite Focşani-Nămoloasa-Galaţi. Tunurile acelea au fost aşezate cu mari dificultăţi pe roţi mari şi ele, aproape singure, au constituit artileria grea a armatei române, cu care s-a încetinit şi apoi s-a oprit înaintarea inamicului la Siret.
Inconjurată ca o insulă de armate uriaşe care se luptau pe viaţă şi pe moarte şi care aveau nevoie de ultima armă şi de ultimul cartuş, cu strâmtorile închise de Turcia pentru aprovizionarea din Occident, cu Puterile Centrale duşmane, cu Rusia nutrind gânduri trădătoare, România a trebuit să se descurce în condiţii extrem de grele pentru refacerea şi suplimentarea puterii armatei sale.
Intr-o asemenea situaţie deprimantă s-a cerut cu insistenţă ajutorul României la cauza Antantei, acordându-i-se prin Convenţie, în iulie 1916, tot ce se putea da ca teritoriu, inclusiv toate revendicările teritoriale în Bucovina şi Ungaria. Greaua situaţie militară a Aliaţilor noştri din Antantă, apelul făcut nouă pentru ajutor, dar mai ales datoria şi sacrificiul necesar întregirii neamului nostru, ne-au aruncat în vâltoarea unui război nimicitor.
România a adus în vara lui 1916 un aport moral şi material foarte necesar Antantei. Intervenţia română în război a decongestionat Verdun-ul, dând Franţei posibilitatea să respire şi am dat, în general, Aliaţilor noştri un răgaz de 6 luni ce le-a folosit să se reculeagă şi să se refacă, a afimat în Senat generalul Dumitru Iliescu. In afară de aceasta, prin intervenţia sa din august 1916, România a menţinut frontul rus de Sud-Est, aproape pentru încă un an. Apoi a urmat marea trădare bolşevică a armatei şi guvernului bolşevic Lenin-Troţki.
In Memoriul său relativ la pregătirea de război în anii 1914-1916, generalul Dumitru Iliescu a furnizat următoarele date exacte:
1. Efective
La 1 ianuarie 1914 efectivul oamenilor mobilizabili nu atingea cifra de 500.000, iar rezervele lipseau în organizare. In intervalul 1 ianuarie 1914 – 14 august 1916, data mobilizării, efectivul mobilizabil a evoluat de la 9948 de ofiţeri, din care 5696 de rezervă, la 17625, din care 11.582 de rezervă, adică cu un spor de 7977 de ofiţeri, plus 2218 elevi candidaţi de ofiţeri. Efectivul trupei mobilizabile a ajuns la 1.080.313 oameni.
La acest rezultat s-a ajuns prin transformarea a 40 de batalioane de rezervă în 40 de regimente și a 3 batalioane, organizate în 5 comandamente de divizii cu cadrele necesare şi cu toate serviciile proprii, prin chemarea dispensaţilor de toate categoriile, lăsaţi ca susţinători ai familiilor, prin revizuirea celor scutiţi ca neapţi pentru serviciul militar şi prin sporirea la maximum a elevilor din şcolile militare.
Pentru instrucţia ofiţerilor şi trupei celei noi s-au făcut concentrări în serii după un plan bine stabilit.
S-a înfiinţat şcoala subofiţerilor pentru pregătirea de instructori şi 5 şcoli ce corespundeau celor 5 comandamente de corp de armată, pentru instruirea ofiţerilor de rezervă.

2. Echipament
Incepând cu 14 iulie 1914 prin Direcţiunea intendenţei s-a lucrat cu intensitate în diverse ateliere astfel că în pragul intrării în război, la 14 august 1916 se găseau asupra trupelor şi în depozite: 2.400.000 de cămăşi, 2.400.000 de pantaloni de pânză, 1.200.000 de mantale, 1.200.000 de vestoane, 1.600.000 de pantaloni, 1.200.000 de bocanci, 2.000.000 de raniţe şi 1.000.000 de foi de cort.

3. Subzistenţă
La 14 ianuarie 1914 se găseau distribuite trupelor 1.073.870 raţii de conserve de carne, rămase din campania din 1913 şi 230 de cuptoare, ce puteau fabrica zilnic 230.000 de pâini. La 14 august 1914 numărul cuptoarelor s-a ridicat la 649, ce puteau fabrica până la 800.000 de pâini zilnic și bucătării de campanie pentru a da trupelor mâncare caldă. Se dispunea de stocuri bune de alimente şi de furaje, aprovizionate în 5 depozite regionale şi o eşalonare de reaprovizionare ritmică la 30 de zile.

4. Armament
Pentru efectivul de 378 de batalioane operative, la care se ridicase infanteria la data mobilizării, se dispunea de 373.636 arme model 93 (1893). Pentru ca rezerva să fie asigurată s-au mai comandat în Franţa 288.018 arme Lebel şi care au sosit în ţară după declararea războiului, împreună cu muniţia lor de 108.000 de cartuşe.
La declanşarea războiului se dispunea de 681 mitraliere. S-au comandat şi s-au primit în cursul anului 1917 încă 3188 de mitraliere, ajungându-se la 8 piese de fiecare batalion.
Artileria de câmp dispunea de 624 tunuri de 75 mm, 120 de obuziere de 105 mm, plus 100 de mortiere de 58 mm, s-a dispus scoaterea din cetatea Bucureştiului a pieselor de 57 mm şi a celor din turelele de la Focşani-Nămoleasa-Galaţi.
Cu ele s-au constituit 55 de baterii a câte 6 piese (total 330 de piese), atribuite brigăzilor de infanterie.
La 1 ianuarie 1914, artileria nu dispunea decât de câteva piese artilerie grea (2 baterii). La începerea războiului astfel de piese de artilerie grea nu au mai putut fi cumpărate. Ţările furnizoare fabricau numai pentru nevoile proprii şi comenzile române au rămas neonorate.
In această situaţie s-a trecut la scoaterea tunurilor grele din Cetatea Bucureşti şi din forturile Focşani-Nămoloasa-Galaţi şi aşezarea lor pe afeturi care să le facă utile în câmp.
Transformarea acelor tunuri grele s-a făcut cu mari greutăţi. Această măsură a permis totuşi ca la mobilizare armata să aibă 129 de piese, grupate în 4 regimente, cu un număr variabil de baterii.

5. Marina
La 1 ianuarie 1914, efectivul de ofiţeri era de 99; maiştri, funcţionari civili şi subofiţeri de administraţie 95; elevi din şcoala de marină 57; iar trupă 2200 de oameni.
La 14 august 1916 acele efective s-au ridicat la 156 ofiţeri activi şi 94 de rezervă, trupă 5800.

6. Remonta
La 1 ianuarie 1914 existau 23.388 de cai pentru servirea tuturor trupelor. La intrarea în campanie în 1916 numărul cailor s-a ridicat la 281.000 din care 9928 cumpăraţi în cursul anilor 1914, 1915, 1916, până la declararea războiului. Restul s-a procurat prin rechiziţii.

7. Aeronautica
La 1 ianuarie 1914 se posedau 29 de avioane, aflându-se această armă la începuturile organizării ei. S-au comandat şi primit din Franţa 80 de avioane, iar la începutul războiului, scăzându-se pierderile prin accidente, au mai rămas 37 de avioane.

8. Geniu
Pe parcursul celor doi ani au fost dublate, sau întreite, materialele specifice acestei arme. S-au comandat astfel de materiale şi în alte state, ale căror guverne nu au mai permis exportul după începerea războiului. Unele state nu au executat contractele.

9. Serviciul sanitar
La 1 ianuarie 1914 se găseau aprovizionate materiale sanitare: medicamente, pansamente, instrumente şi obiecte chirurgicale, efecte spitaliceşti, material de ambulanţă pentru trenurile sanitare şi material veterinar, în valoare de 3.409.203 lei. In cursul anilor 1914, 1915 şi 1916, aprovizionarea acestor tipuri de materiale s-a ridicat la valoarea de 42.010.950 lei. Materialul a fost suficient, rămânând şi prisos la demobilizare.
Pentru spitalizarea răniţilor şi bolnavilor, în zona interioară, s-au organizat spitale temporare, eşalonate sistematic, cu 57.776 de paturi, prin organul special creat, Comitetul Central Sanitar. S-a constatat că atât în zona interioară, cât şi în zona de operaţii, măsurile luate au fost la înălţimea împrejurărilor.

10. Hărţi
La 1 ianuarie 1914 se găseau la serviciul geografic al armatei un număr de foi, harta ţării concepută la diferite scări; hărţi insuficiente pentru nevoile războiului. La fel de puţine hărţi pentru Basarabia, şi mai puţine din hărţi ale Bulgariei şi nici una pentru Transilvania şi Serbia, etc.

11. Comunicaţii
Pentru şosele, drumuri, poteci, poduri şi podeţe, cerute de Marele Stat Major pentru nevoile operative s-a obţinut concursul Ministerului Lucrărilor Publice, care cu specialiştii săi şi cu fondurile puse la dispoziţie de Ministerul de război a construit, în 12 luni lucrătoare, 2000 de km de şosele şi drumuri pietruite, cu 400 de poduri şi podeţe, plus o amplă acţiune de reparaţii pe întreaga reţea de drumuri a ţării.

12. Fonduri alocate
Din datele Serviciului de contabilitate din Ministerul de Război se constată că ministerul a alocat din vreme suma de 800.235.188 lei pentru necesităţile pregătirii războiului, din care la intrarea în campanie mai avea încă disponibilă suma de 224.720.230 lei.
Aportul generalului Dumitru Ilieescu la organizarea materială, sau la pregătirea armatei române, într-un timp foarte scurt a fost de-a dreptul eroic, dar nu a putut suplini pe nici o cale lipsa de artilerie grea şi de mitraliere şi de aviaţie. Forţele inamicului ar fi suferit pierderi foarte grele dacă avea în faţă o armată română bine dotată ca putere de foc.
Puterea de foc cu armament greu şi cu mitraliere, alături de îngheţarea trecătorilor din Carpaţi ar fi putut schimba radical soarta frontului de nord, dar şi pe cel de sud, al lui Mackensen.
In afara datelor furnizate de general în şedinţa Senatului din 13 iunie 1924 mai trebuie adăugate câteva informaţii cu care să se completeze parţial efortul de pregătire şi dotare a armatei române pe perioada celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, în Primul Război Mondial.
Trebuie reafirmat că nivelul global scăzut al dezvoltării industriei metalurgice române s-a resimţit puternic asupra dotării armatei şi implicit asupra capacităţii de apărare. Această situaţie a determinat încheierea unor contracte de dotare militară cu străinătatea. S-a încercat astfel dotarea armatei cu armament modern şi muniţii în ceasul al 12-lea, adică în 1914-1915. Comenzile către industria militară din ţările din apusul Europei nu au fost onorate decât parţial şi cu greu. Ţările furnizoare au reţinut o mare parte din armamentul comandat pentru nevoile proprii şi pentru alte state deja angajate în conflict.
In atare situaţie guvernul României a fost nevoit să ia unele măsuri de urgenţă pe plan intern.
Pentru acoperirea parţială a nevoilor de război, Uzinele „Wolf“, „Lemaitre“, Şantierul naval Fermie, întreprinderile metalurgice de pe Valea Prahovei şi din restul ţării au fost adaptate pentru a produce material de război, în special obuze şi proiectile. Intreprinderea „Katz“, care înainte de război producea numai vase de metal, a fost reprofilată pentru arme şi muniţii.
S-a considerat că nu mai erau condiţii și timp pentru construirea unor noi uzine militare şi chiar s-a renunţat la răscumpărarea pulberăriei de la Lăculeţe.
Orientarea tot mai fermă în direcţia adoptării de soluţii care să conducă la fabricarea în ţară a unei părţi din tehnica de luptă, la 1 aprilie 1915 a fost înfiinţată Comisia tehnică industrială de pe lângă Departamentul armamentului din Ministerul de Război. In noiembrie, acelaşi an, comisia a fost desfiinţată, constituindu-se în locul ei Direcţia generală a muniţiilor, în fruntea căreia a fost numit cunoscutul inginer Anghel Saligny.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu