miercuri, 20 iunie 2012

ROMÂNIA - Naşterea Republicii Moldoveneşti în gubernia Basarabia BBB X

Revoluţia rusă a distrus puterea militară a imperiului rus, a cufundat ţara în anarhie şi a pus la grea cumpănă ţelurile şi eforturile Antantei.
Odată cu destrămarea politică, socială şi militară a Rusiei s-a trezit conşrinţa naţională a popoarelor subjugate de acea „mare închisoare a popoarelor“.Guvernul revoluţionar rus nu a putut tăgădui acest drept care era un principiu de temelie al revoluţiei ruse.
El era dispus să accepte autonomia provinciilor cu populaţie nerusească şi a preconizat ideea unei vaste republici federative ruse. Autonomia promisă nu a mai mulţumit popoarele subjugate. Finlandezii, ucrainenii, polonezii, lituanienii, georgienii, până şi cazacii şi tătarii şi-au dorit imediat viaţa în libertate politică şi au purces la construirea unor state naţionale complet independente de guvernul din Petrograd. Măreţul imperiu al Romanovilor, s-a pulverizat după ce fusese încropit cu sabia şi menţinut cu cnutul.
Basarabia părea, la început, că nu ia parte la marile mişcări ale colosalului imperiu. Cufundată în ignoranţă, despărţită de ţara mamă de un zid politico-militar de netrecut, părea o citadelă a reacţionarismului ţarist, nepreocupată de viaţa de libertate pe care nu o cunoscuse niciodată. Cu toate acestea în adâncurile întunecoase ale provinciei robite şi înstrăinate, mocnea, slabă şi sfioasă candela constituţiei de neam, din care revoluţia rusă a redeşteptat o făclie luminoasă a unei vieţi naţionale.
Populaţia Basarabiei în 1918 era de 2.725.000 de suflete împărţite astfel după naţionalităţi: români 1.810.000 sau 66,5%, ruşi şi ucraineni 338.000 sau 12%, evrei 270.000 sau 9,8% bulgari şi găgăuzi 210.000 sau 7,7%, germani 75.000, sau 2,5%, greci şi armeni 30.000, sau 1,3%.
Despărţirea Basarabiei de Rusia s-a zămislit în întrunirile soldaţilor cuprinşi de propaganda bolşevică. Rusia întreagă a fost cuprinsă în anul 1917 de febra mitingurilor şi a discursurilor.
Armata rusă, din Galiția până la Marea Neagră, cuprindea o însemnată proporţie de basarabeni, cam 200.000 de oameni. In discuţiile acestei soldăţimi, pe lângă idealurile comune tuturor ruşilor, slobozenia, autodeterminarea şi republica, a început să se audă şi nota naţionalistă. In frumoşii munţi ai Bucovinei şi Moldovei de nord soldaţii basarabeni au căpătat conştiinţa importanţei neamului românesc. Prin camarazii români au făcut cunoştinţă cu o ţară civilizată, înfloritoare, cu căi ferate şi şosele de care ei nu aveau parte în Basarabia, cu administraţie românească şi judecători români, cu şcoli româneşti.
Ca urmare rolul oştirii în revoluţia basarabeană a fost de primă importanţă. Iniţiatorul şi sufletul mişcării a fost Emil Cately, maior de stat-major în armata rusă, iar centrul ei a fost la Odesa. Intr-un uriaş miting soldăţesc ţinut la Odessa în ziua de 5 mai 1917, la care a fost prezent şi Partidul Naţional Moldovenesc, prin Malippa şi Herta, s-au aşternut pe hârtie revendicările românilor basarabeni pentru care au jurat să lupte până la moarte, şi s-a adoptat un program privind autonomia Basarabiei, cu oaste, şcoală şi justiţie proprie.
Inainte cu patru zile, la 1 mai 1917, tot din iniţiativa maiorului Emil Cately, secondat de inimosul ofiţer şi student Anton Crihan, s-a desfăşurat un uriaş miting basarabean, cea mai grandioasă manifestaţie ce se ţinuse vreodată la Odesa. Au luat parte peste 10.000 de basarabeni: ofiţeri, soldaţi, studenţi, preoţi, profesori şi populaţie diversă. Era aceeaşi zi în care la Iaşi soldaţii ruşi bolşevizaţi desfăşurau steagul roşu, eliberau pe Racovski şi urzeau lovitura împotriva „statului burghez“ român. In paralel la Odesa, soldaţii basarabeni din armata rusă defilau marţial sub cutele steagului naţional românesc, afirmând prin acest gest mândria de a fi români şi de a fi consideraţi ca atare.
In zilele de 2 şi 3 mai a avut loc la Chişinău congresul preoţimii basarabene, urmat curând, la 28 mai, de congresul profesorilor.
Numeroase alte întruniri şi congrese s-au ţinut lanţ în toate oraşele Basarabiei (Trebuie ştiut că Moldova dintre Prut şi Nistru, răpită de Rusia în 1812 a primit numele de Basarabia de la stăpânitorii ei ruşi).
Revenind la evenimentele din Odesa de după uriaşul miting soldăţesc de la 5 mai 1917 trebuie spus că încă de a doua zi s-a început formarea de unităţi naţionale în sânul armatei ruseşti. Aceste unităţi, pentru care s-a adoptat numele romanic de cohorte, erau constituite din câte 100 de oameni, sub comanda unui ofiţer. Un număr de cohorte formau un batalion. Unul după altul, s-au format astfel comitete şi unităţi militare în regiunea vecină cu Odessa: la Ekaterinoslav, la Sevastopol, la Novo-Gherghievsk, la Roman, etc.
Prin luna mai situaţia din Moldova a început să devină îngrijorătoare din cauza dezertorilor ruşi, care se dedau la dezordini, şi a unităţilor rămase pe loc dar bolşevizate. Cum Basarabia era străbătută permanent de trupe ruseşti, în spatele frontului român, bande de dezertori jefuiau satele şi maltratau populaţia. Soldaţii basarabeni de origine moldoveană s-au plâns comandantului Şcerbacev care s-a văzut nevoit să autorizeze formarea de 16 cohorte formate din soldaţi indigeni, distribuite câte două în fiecare judeţ, cu sarcina de a menţine ordinea în ţară şi pentru înfrânarea anarhiei.
Conducerea tuturor organizaţiilor militare şi ale cohortelor a fost centralizată spre vară în mâna unui Comitet Central Moldovenesc al Soldaţilor şi Ofiţerilor, în Chişinău, având în frunte pe sublocotenentul Gherman Pândea.
Comitetul Moldovenesc a început lupta cu a-tot puternicul Comitet Revoluţionar Rusesc. A revendicat completa autonomie a Comitetului Moldovenesc şi cu încetul a reuşit. Totuşi, sufletul mişcării naţionale moldoveneşti din armata rusă nu era Chişinăul unde forţele militare moldoveneşti erau prea slabe faţă de marele număr de unităţi ruseşti concentrate acolo, ci a rămas Odessa.
O delegaţie a Comitetului, formată din ofiţerii Pândea, Terziman şi Furtună s-a dus la Cartierul General rus de la Moghilev unde a contactat pe Kerenski şi pe generalul Duhonin cărora le-a cerut aprobarea formării de unităţi naţionale. Prin dârzenie delegaţia a obţinut aprobarea.
Rotmaistrul Cijevski, membru în Comitetul Central Moldovenesc a fost însărcinat cu organizarea şi conducerea acestei armate naţionale al cărei nucleu a fost Regimentul 40 din Odesa, format din români. El a căpătat un caracter complet naţional, prin înlocuirea cu români a soldaţilor de altă naţionalitate. Operaţiunea a fost apoi continuată şi în alte localităţi din Basarabia. Pentru soldaţi a început să apară ziarul „Soldatul moldovean“ în limba română, sub direcţia lui Iorgu Tudor.
Pentru luminarea maselor, Comitetul Central Moldovenesc a instituit o secţiune de „propagandişti culturali“, sub conducerea ofiţerului T. Cojocaru. Programul ei era formarea şi trimiterea de emisari în toate colţurile Basarabiei, care să înlocuiască pe propagandiştii ruşi, luminând pe locuitori despre drepturile lor şi autonomia Basarabiei.
La începutul lunii septembrie 1917, Comitetul Central a cerut Zemstvei guberniale introducerea limbii române în toată Basarabia: administraţie, şcoală, biserică, armată. Acolo unde pentru aceste sarcini nu existau cadre suficiente s-a trecut la angajarea de bucovineni, ardeleni şi regăţeni. Acesta a fost unul din marile momente ale triumfului cauzei naţionale moldoveneşti în Basarabia.
Victoria elementului românesc nu a dezarmat pe rusofili şi mai ales pe propagandiştii din Petrograd, dar aceia, sub haina ideologiei sociale nu-şi puteau ascunde vechile apucături ostile elementului românesc. Lupta s-a dus mult prin publicistică.
O dificultate a mişcării naţionale basarabene a început să se ivească dinspre partea Ucrainei, care se constituise ca stat, în iunie 1917. Guvernul ucrainean a manifestat tendinţa de a cuprinde Basarabia, ca una din provincii, cea de a zecea.
Delegaţiile tuturor organizaţiilor politice, administrative, profesionale şi naţionale au luat o poziţie puternic ostilă acestei pretenţii. La acest protest s-a alipit şi Rumcerod-ul din Odessa, comitetul revoluţionar alcătuit din reprezentanţi ai armatelor ruse de pe frontul din România, ai marinei de război din Marea Neagră şi ai organizaţiilor muncitoreşti şi ţărăneşti din Basarabia şi Cherson, în care basarabenii aveau un număr precumpănitor de membri. Rumcerod-ul a calificat pretenţia Ucrainei ca „imperialistă şi antidemocratică“.
Guvernul din Petrograd şi Rada din Kiev au fost nevoite să recunoască că pretenţia Ucrainei era de neconceput şi s-a renunţat la ea.
Proclamarea statului independent ucrainean a despărţit teritorial Basarabia de Rusia aşa că ideea constituirii unui stat autonom a căpătat un accent hotărâtor.
Una dintre notele caracteristice ale luptei românilor basarabeni a fost importanţa dată şcolii naţionale. Problema culturii a fost pusă în faţa celorlalte ca o condiţie a vieţii naţionale, lucru care a dat o înaltă valoare spirituală mişcării naţionale dintre Prut şi Nistru.
Chiar de la începutul revoluţiei, în luna aprilie 1917, Partidul Naţional Moldovenesc a înscris în programul său învăţământul în limba română, urmând ca limba rusă să se predea ca simplu obiect de studiu. Cu toată opoziţia ruşilor şi a rusofililor, la cel dintâi Congres al ţăranilor şi învăţătorilor ţinut la Chişinău între 20-29 mai, opoziţia acelora nu a avut succes.
Prima măsură pregătitoare pentru punerea în practică a acestui deziderat naţional a fost pregătirea învăţătorilor şi profesorilor cu limba română literară, cu gramatica, literatura, metodica limbii şi istoria neamului. A fost pasul hotărâtor pe calea afirmării vieţii româneşti în Basarabia.
Cursurile s-au ţinut la Chişinău, la Bălţi şi Soroca, dar s-a cerut şi folosirea de profesori din celelalte părţi ale românismului, din vechiul regat, Ardeal şi Bucovina, aflaţi în Basarabia. S-a făcut apel la Vechiul Regat să trimită cărţi româneşti. Intelectualii şi instituţiile de cultură au dăruit biblioteci întregi.
In afară de şcoală a luat avânt şi activitatea culturală. Vechea Societate Culturală Moldovenească a reînviat. La 8 septembrie s-a pus în funcţiune o tipografie cu litere latine, iar mai târziu o alta adusă de ardeleni. De altfel, odată cu decretarea introducerii alfabetului latin a început şi tipărirea de manuale didactice.
O deosebită importanţă au avut-o cursurile pentru învăţătorii basarabeni începute la Chişinău, la 17 iunie 1917, la care au participat 418 cursanţi. Cursurile au fost predate de intelectuali basarabeni, ardeleni, bucovineni şi regăţeni.
In toamnă s-au reluat cursurile amintite la Bălţi, Soroca şi Chişinău, cursuri la care au mai participat alţi 400 de cursanţi.
La cursurile din vară de la Chişinău, poetul preot Mateevici a citit vestita poezie „Limba noastră“.
………………………………
„Limba noastră-i o comoară
In adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară,
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Intr-un neam ce fără veste
S-a trezit din foc de moarte
Ca viteazul din poveste“
……………………………..
Tot cu acea ocazie la prima sa lecţie de istorie, Tofan a repetat celebrul discurs introductiv al lui Mihail Kogălniceanu la cursul de Istoria Naţională de la Academia Mihăileană din Iaşi.
Acţiunile ferme şi foarte populare ale românilor basarabeni s-au lovit de o mulţime de antipatii ruse şi de acţiuni sau declaraţii potrivnice.
Pentru a smulge în fapt Basarabia din statul rus pentru a se curma inconvenientul ca mişcarea naţională să fie condusă de două formaţiuni: Comitetul Central Ostăşesc şi Partidul Naţional (mai exista Partidul Ţărănesc) s-a decis să se creeze un organ independent de administraţie a Basarabiei autonome. Din consfătuirile delegaţilor comitetelor de soldaţi basarabeni de pe frontul român cu ai comitetului din Odesa şi cu delegaţii Partidului Naţional s-a născut ideea convocării Marelui Congres Ostăşesc. Desfăşurarea lui a fost refuzată de Stavka rusă, dar Comitetul trecând peste acest refuz, a cerut comandanţilor de unităţi de pe front să trimită delegaţi la Congres. Acest congres a reprezentat evenimentul cel mai mare şi mai hotărâtor pentru soarta Basarabiei. El s-a ţinut la Chişinău, la „Casa Eparhială“ între 2-9 noiembrie 1917 cu participarea a 989 de deputaţi, soldaţi şi ofiţeri, reprezentând peste 250.000 de basarabeni mobilizaţi pe toate fronturile. Acolo s-a hotărât convocarea Sfatului Ţării, adunarea naţională aleasă a Basarabiei, adevărata şi legitima reprezentantă a suveranităţii naţionale. Alegerile pentru Sfatul Ţării nu s-au putut face prin vot direct, deoarece aproape toată populaţia bărbătească a ţării era împrăştiată pe diferite fronturi de luptă, ci prin alegeri indirecte, făcute de diversele comitete şi organizaţii. Sfatul Ţării s-a alcătuit din 120 de membri. Dintre aceştia 84 trebuiau a fi români basarabeni, iar restul de 36 reprezentau celelalte minorităţi: ruşi ruteni, evrei, bulgari, germani, polonezi, etc. S-au rezervat 10 locuri pentru moldovenii de peste Nistru, dacă aceia doreau să ia parte.
Crearea Sfatului Ţării, la 21 noiembrie 1917, urmată de proclamarea Republicii Moldoveneşti a Basarabiei şi de autonomia ei, a fost prima etapă pe drumul ce conducea la soluţia istorică definitivă. Evenimentul epocal al deschiderii Sfatului Ţării a avut loc la 4 decembrie 1917 în localul Liceului nr. 3, salutat cu accentele imnului „Deşteaptă-te române“ şi de cuvântările a 40 de oratori din toate categoriile sociale şi administrative. A doua etapă a fost declararea independenţei noii republici. Aceasta va netezi drumul spre etapa finală: Unirea cu Regatul României.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu