duminică, 13 mai 2012

CRAIOVA - LANSAREA ARHITECTURALĂ DE LA TRECEREA DINTRE SEC.19-20

In ultimele decenii ale sec. 19 şi în primele ale sec. al 20-lea, Craiova a beneficiat de o mare dezvoltare arhitecturală, fenomen ce a impus realizarea imediată a planului de aliniere şi sistematizare stradală.
Patrimoniul oraşului era alcătuit din 25 de biserici ortodoxe, 1 catolică, 1 protestată, 3 temple israelite, instituţii publice, cazărmi, hoteluri, prăvălii, mori, ateliere, mici unităţi industriale şi 7117 locuinţe particulare. Imobilele aveau 1-2 nivele şi predominante erau clădirile cu geamlâc, după model sud-dunărean. Clădirile din zona comercială şi meşteşugărească erau prevăzute cu magazine şi depozite la parter, cu curţi interioare, înguste, inestetice, insalubre şi nefuncţionale, cu calcane disproporţionate. La periferie predomina arhitectura ţărănească.
Cele mai multe dintre construcţiile vechi erau insalubre, realizate din materiale de slabă calitate, nerezistente la intemperii şi cutremure, lipsite de confortul urban modern. O statistică a vremii clasifica 2772 de case, respectiv 38,97%, drept insalubre.
In 1906 existau 320 de case cu o singură încăpere, 1394 cu două, 1100 cu trei şi 4407 cu mai multe. Doar 200 de locuinţe şi hoteluri aveau curţile pavate pentru desjugare, 16,38% din imobile dispuneau de instalaţii sanitare sistematice, 43% aveau WC-uri primitive, iar 24% nu aveau nici un fel de amenajare sanitară. Această situaţie a condus la poluarea gravă a solului şi a aerului, a surselor de apă şi motiv de generarea bolilor şi epidemiilor.
Majoritatea caselor era locuită de un număr de persoane mai mare decât capacitatea lor cubică. Erau folosite ziua ca ateliere iar noaptea ca dormitoare. Erau foarte multe orientate către nord, întunecoase şi insalubre. In mahalale existau „mii de case care semănau mai mult cu staule de vite“.
Patrimoniul imobiliar data din sec. al 18-lea şi al 19-lea, puţine construcţii având o vechime mai mare. Tabloul de viaţă urbană era alarmant: „Câte 7-8 şi 10 într-o curte murdară, clădiri rău întreţinute, cu ferestre mici şi unele chiar închise mai cu seamă pe timp de iarnă, cu tavane scunde, lipite cu pământ, rău expuse, cu curţi murdare, pline de bălegar, lături, gunoaie menajere, excremente umane şi mulţi porci care împreună cu câinii joacă rol de agenţi sanitari“.
Curţile interioare ale hanurilor erau nepavate, pline de noroi şi gunoaie. Cele mai multe hoteluri se aflau într-o „stare mizerabilă“, iar în oraş existau 300 de cenuşare şi bordeie locuite de regulă de familii numeroase de ţigani.
Primul mare salt urbanistic şi arhitectural al Craiovei s-a produs după cucerirea independenţei prin ridicarea de instituţii publice şi de locuinţe ale oamenilor avuţi, într-o întrecere a bunului gust, atât la exterior cât şi la interior. S-au ridicat imobile publice monumentale şi s-a construit enorm în zona comercială. Zona arhitecturală centrală a căpătat originalitate prin Liceul Carol I (1893-1895), în stilul academismului francez (proiectele arhitecţilor Toma Dobrescu şi D. Nedelcu), Palatul Dini Mihail (apoi numit Jean Mihail) realizat între 1900-1907 de arhitectul francez Paul Gottereau şi pus în operă de arhitectul italian Constantino Cocchi, în stilul barocului târziu şi al academismului francez, Casa Romanescu, construcţie mai veche consolidată şi extinsă în 1880-1890 şi 1903 după planurile arhitectului I.D. Berindei, Palatul Gogu Vorvoreanu, ridicat între 1900-1910 după planurile arhitectului Dimitrie Maumorolu, care a adăugat academismului francez multe elemente eclectice, Palatul de Justiţie, o uriaşă construcţie ridicată între 1894-1912 în stil clasic cu frontoane, după planurile arhitectului N. Socolescu, clădirile batalioanelor 1, 2, 3 şi administraţiei Regimentului I Dorobanţi, din str. Amaradiei, pavilioanele A B C D ale Regimentului I pionieri din str. Caracal, între 1900-1913, Şcoala normală de învăţători „Ştefan Velovan“, între 1888-1901, arhitect C-tin Băicoianu, Palatul Prefecturii, arhitect Petre Antonescu, între 1909-1912, stil neo-românesc (primul-ministru I.I.C. Brătianu a asistat la 24 iunie 1909 la aşezarea actului la fundaţie), Banca Comerţului, între 1912-1916, arhitecţi Ion Mincu şi C-tin Iotzu, Hotelul Minerva, între 1899-1903, arhitect Thoma Dobrescu şi D. Nedelcu, în stil oriental, Palatul Poştei după proiectul din 1907 al arh. Hârjeu, Şcoala Madona Dudu, 1906-1909, în stil neoromânesc, arh. Francisc Billek, Institutul de fete C.D. Popovici, 1906, proiect C. Litarzek, Spitalul Preda, 1906, arh. D. Maimorolu, Institutul de arte grafice „Samitca“, inaugurat 1913, Casele Herescu, str. Unirii, 1898, proiect F. Springer şi Lorentz Enghelbrecher, constructor Benvenisti, Casa Cioroianu, str. Cazărmilor, proiect A. Vincentz, Casele Mayer şi St. D. Popescu din str. Cazărmilor, proiect D. Valent, casele Ioniţă Ştefănescu din str. N. Bălcescu, proiect Fr. Springer, Fabrica de maşini agricole Clayton & Shuttleworth Ltd, str. Bucovăţ, proiect Cr. Cendy, casa căpitan Scărlătescu din str. Cuza Vodă, proiect D. Valent, Poenaru, 1915, Feraru, 1910, A.E. Petrarian, din str. Dima Popovici, proiect Fr. Springer, 1896, Nicolae Ghizdăvescu, 1912-1914, arh. francez Emile Doncet, str. Severinului, Palatul Grigore Pleşa din str. Buzeşti, proiect Petre Antonescu, 1915, Palatul Ion G. Pleşa, 1905, arh. Iohan Goetz, casa N.N. Popp, casa dr. Poenaru, Hotel Geblescu, 1896-1897, arh. Thoma Dobrescu şi D. Nedelcu, Băile Comerciale, 1884, Banca Naţională, 1881, casele Bengescu, Şt. Rusenescu, 1890, Dianu, Săvoiu (zisa Casa cu lei), 1915, Cornetti şi altele.
Craiova a avut avantajul de a fi locuită de bogătaşi milionari mult mai numeroşi decât în restul ţării. O statistică arată că în 1899 s-au ridicat 342 de case solide, în 1900 s-au ridicat 125, 113 în 1901, 110 în 1902, 178 în 1904, 162 în 1905. Cu timpul a crescut numărul clădirilor cu un etaj, cu două şi chiar cu trei. S-au emis ordonanţe privind regimul de înălţime al clădirilor pe străzile principale, retragerile de la aliniament şi garduri numai de fier.
In 1915 a fost inaugurată cea de a treia piaţă a oraşului, Piaţa Chiriac. Cu un an înainte, în 1914, Primăria a contractat lucrări de modernizare la Piaţa Nouă, pentru construirea unor hale metalice, cu firma Wolft, asemănătoare celor de la Paris.
Proiectul de aliniere şi sistematizare a preconizat realizarea unor pieţe şi piaţete pentru fântâni publice, monumente, chioşcuri, staţii pentru trăsuri şi amplasamente pentru construcţiile monumentale, corijarea carenţelor acumulate de-a lungul timpului şi uşurarea amplasării reţelelor de apă, canalizare, iluminat electric, linia de tramvai, etc. Atenţie s-a acordat şi amplasării cât mai favorabile a monumentelor statuare.
Deşi a existat preocupare mult timp, problema pavajelor centrale şi a trotuarelor a rămas în stare de carenţă. Aceasta s-a prelungit până după cel de al doilea război mondial, fiind rezolvată de administraţia comunistă.
Tot administraţia comunistă a adus modificări de amploare planului de urbanism de la începutul secolului, explozia urbanistică fiind cu totul remarcabilă şi dedicată mulţimilor medii şi sărace. Cantitatea remarcabilă a realizărilor comuniste din construcţii şi urbanism, a lăsat loc uniformităţii şi unei calităţi îndoielnice la finisări şi amănunte exterioare.









„“

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu