marți, 31 ianuarie 2012

ROMA - PODUL FABRICIUS XXXX

Podul Fabricius (Ponte Fabricio, numit curent astăzi Ponte dei Quattro Capi, adică Podul celor patru capete), uneşte insula Tiberina cu Câmpul lui de Marte, în apropiere de teatrul lui Marcellus și de Forum Boarium. Este  cel mai vechi dintre podurile Romei aflat în starea sa originară. El este legătura insulei cu malul stâng al Tibrului, adică cu centrul Romei.


Data construcţiei nu este bine cunoscută. Graţie celor relatate de istoricul Dio Cassius construcţia lui a urmat consulatului lui Cicéro, anul 62 e.A. Faptul este confirmat prin aspect şi prin stilul inscripţiilor, repetate de patru ori, figurând în aval şi în amonte de cele două arcuri principale. Inscripţiile imortalizează numele unui anume Lucius Fabricius, curator viarum (însărcinat cu supravegherea). Alte inscripţii, mai discrete, amintesc de restaurări: una din anul 21 e.A, după marea revărsare din anul 23 e.A; alta din anul 1679, realizată sub papa Innocentius al XI-lea.
Cele două mari arcuri, puţin aplatizate, au o deschidere de 24,50 metri, iar lăţimea podului este de 5,50 metri. Lungimea lui totală atinge 62 de metri. Două mici arcuri de acces s-au născut odată cu amenajarea cheiului, la sfârşitul sec.al 19-lea. Pilonii sunt străpunşi de mici deschideri în arc, care aveau menirea de evita ca valurile revărsărilor să nu apese asupra structurii lor şi deci să prevină prăbuşirea.

Balustradele moderne sunt ornate cu două reprezentări ale lui Hermes cu patru feţe (quadrifrons). Aceste blocuri sculptate sunt foarte uzate ceea ce dovedeşte provenienţa lor antică. Au fost plasate aici, sau reamplasate cu ocazia restaurării din sec. al 17-lea. Reprezentările lui Hermes cu patru fețe au dat podului numirea de Ponte dei Quattro Capi.

ROMA - PORTICUS AEMILIUS DIN PORTUL EMPORIUM XXXX

Emporium era un port fluvial antic al Romei. Dispunea de cheiuri şi antrepozite situate între Aventin şi Monte Testaccio, o colină artificială formată de-a lungul timpului din resturile amforelor sfărâmate, mai ales amfore de ulei şi de vin. Amforele erau aduse din întregul bazin mediteraneean, dar mai ales din Grecia şi cu ulei din Spania.
Porticus Aemilius - gravură a lui Piranese - 1756

Numele comun de emporium (care deriva din limba greacă, ἐμπόριον, emporion) desemna, în lumea antică o piaţă de comerţ maritim sau fluvial. El a devenit adesea și nume propriu al unor porturi sau piețe comerciale (spre exemplu Empurias / Ampurias).
La începutul sec.al 2-lea e.A, dezvoltarea economică şi demografică a Romei a făcut ca vechiul port fluvial al Forumului Boarium  să devină insuficient, port care se găsea în apropierea colinelor.  Ca urmare edilii Lucius Aemilius Lepidus şi Lucius Aemilius Paulus Macedonicus au decis, în anul 193 e.A, să construiască un nou port în lungul Tibrului, într-o zonă liberă de la sud de colina Aventin. Cu această ocazie s-a ridicat şi un depozit imens, numit Porticus Aemilius, edificiu cu o lungime de 487 de metri şi o lăţime de 60 de metri. El a fost reprezentat cu mare precizie în planul de marmură, al Romei, din timpul împăratului Septimius Severus, plan regăsit în forurile imperiale.
Vestigii ale cheiurilor din Emporium şi ale Porticului Aemilius

Arhitectura Romei din perioada cuprinsă între sec.al 2-lea și prima jumătate a sec. 1 e.A a cunoscut în domeniul construcţiilor o revoluţie. Este vorba de apariţia betonului, care treptat, dintr-un material utilizat pentru umplerea golurilor dintre zidurile de piatră fălţuită, s-a transformat în material de construcţie independent. Extinderea folosirii noului material de construcţie la executarea de arcuri şi bolţi a permis acoperirea unor mari deschideri şi la realizarea unor construcţii monumentale. Primele edificii executate din beton roman au avut un caracter predominant utilitar. printre cele păstrate (în stare de ruină) se află şi Porticul Aemilius, care reprezenta o clădire comercială imesă. Ea desfăşura un front de cincizeci de travee cu o deschidere de 8,3 metri, boltite cilindric şi şapte travee în adâncime. Dacă primul apeduct al Romei, Aqua Appia, a fost subteran, tehnica betonului a permis construirea tipului de apeduct ridicat pe arcuri, pe anumite porţiuni din traseu.

luni, 30 ianuarie 2012

ROMA - EMPORIUM XXXX

Emporium era un port fluvial antic al Romei. Dispunea de cheiuri şi antrepozite situate între Aventin şi Monte Testaccio, o colină artificială formată de-a lungul timpului din resturile amforelor sfărâmate, mai ales amfore de ulei şi de vin. Amforele erau aduse din întregul bazin mediteraneean, dar mai ales din Grecia şi cu ulei din Spania.
 Porticus Aemilius -gravura lui Piranese - 1756

Vestigii ale chiurilor şi ale antrepozitului.

Numele comun de emporium (care deriva din limba greacă, ἐμπόριον, emporion) desemna, în lumea antică o piaţă de comerţ maritim sau fluvial. El a devenit adesea şi nume propriu al unor porturi sau pieţe comerciale (spre exemplu Empurias / Ampurias).
La începutul sec.al 2-lea e.A, dezvoltarea economică şi demografică a Romei a făcut ca vechiul port fluvial al Forumului Boarium  să devină insuficient, port care se găsea în apropierea colinelor. Ca urmare edilii Lucius Aemilius Lepidus şi Lucius Aemilius Paullus Macedonicus au decis, în anul 193 e.A, să construiască un nou port în lungul Tibrului, într-o zonă liberă de la sud de colina Aventin. Cu această ocazie s-a ridicat şi un depozit imens, numit Porticus Aemilius, edificiu cu o lungime de 487 de metri şi o lăţime de 60 de metri. El a sost reprezentat cu mare precizie în planul de marmură din timpul împăratului Septimius Severus în forurile imperiale.
In anul 174 e.A, Emporium a fost dalat cu piatră şi dotat cu bariere şi scări către Tibru. La cheiul său se descărcau mărfuri generale şi materii prime (precum marmura, granitul, lemnul, etc.) Mărfurile ajungeau din portul maritim Ostia, în lungul Tibrului, cu șalupe remorcate de pe maluri cu atelaje cu boi. De-a lungul secolelor, fragmentele de amfore care conținuseră produse lichide au fost depozitate în apropiere, ca spărturi, formând cu încetul Monte Testaccio, colină artificială care încă mai există. Numărul amforelor care au ajuns în această movilă artificială este estimat la 25.000.000.
In epoca lui Traianus edificiul depozitelor Porticus Aemilius a fost reconstruit în opus mixtum (Straturi de piatră și de cărămidă), în timp ce suprafaţa colinei Testaccio s-a umplut progresiv cu magazine și cu locuințe.
Portul a fost decopertat parțial între anii 1868-1870 pe timpul lucrărilor de canalizare ale Tibrului și din nou în 1952. El se întindea pe distanța unui kilometru la sud de Poarta Trigemina sau Minucia.
Astăzi sunt vizibile anumite porțiuni ale portului antic, înglobate în peretele din lungul Tibrului, pe o lungime de 500 de metri, împreună cu trepte sau rampe de acces. Se pot vedea și blocuri de travertin străpunse, pentru ancorarea șalupelor, amintind de cele din portul de la Aquileia. Aceste vestigii aparțin epocii împăratului Traian. In cartierul Testaccio din imediata apropiere s-au descoperit vestigii de magazine și mormântul consulului Servius Sulpicius Galba, unul dintre cele mai vechi morminte descoperite în Roma.

duminică, 29 ianuarie 2012

ROMA - PODUL MILVIUS XXXX

Podul Milvius, "Podul Șoimului" (în latină : pons Milvius ou pons Mulvius) a fost, şi este, unul dintre cele mai importante poduri ale Tibrului. Situat în actualul cartier Flaminio, se află la 3 km de centrul istoric al Romei, acolo unde Via Flaminia şi Via Cassia se întâlnesc pentru a trece Tibrul. Este podul obligatoriu spre Roma pentru cei ce vin dinspre nord.
Podul Milvius - grasvură
Podul a fost construit de consulul Caius Claudius Nero, în anul 206 e.A., în urma înfrângerii cartaginezilor în bătălia de la Metaurus (207 e.A). In anul 115 e.A, consulul Marcus Aemilius Scaurus a înlocuit podul cel vechi printr-unul nou din masonerie. In anul 312 e.N, împăratul Constantin l-a înfrânt pe rivalul său Maxentius între acest pod şi Saxa Rubra într-o bătălie celebră şi definitorie, numită de istorici bătălia de la podul Milvius. Cu ascea victorie Constantin I-ul a pus capăt tetrarhiei inaugurată de Diocletianus.
Lampadarul cu "lacătele iubirii"

Podul a fost renovat în evul mediu de către un călugăr cu numele de Acuzio. Apoi, în 1429, papa Martin al V-lea a cerut arhitectului Francesco da Genazzano să repare lucrarea care se prăbuşise. Patru secole mai târziu, în 1805, reconstrucţia aceastei intrări triumfale fortificate a fost atribuită lui Giuseppe Valadier de către papa Pius al VII-lea.
Podul a fost parţial distrus în 1849 de către trupele lui Giuseppe Garibaldi, cu scopul de a opri ofensiva trupelor franceze ale generalului Oudinot. Papa Pius al IX-lea l-a restaurat în anul următor şi l-a decorat cu o sculpură, Imaculata, adăugată la o operă sculpturală precedentă a lui Francesco Mochi, sculptură care-l reprezenta pe Ioan Nepomucen. Din anul 1978 podul a fost rezervat numai circulaţiei pietonilor, cea a vehiculelor fiind deturnată pe podul vecin, Flaminio. 
In prezent, malurile Tibrului adăpostesc, în fiecare duminică, sub acest pod, piaţa de antichităţi. Din 2006, după modelul eroilor romancierului Federico Moccia, cuplurile de îndrăgostiţi au luat obiceiul de a atârna un lacăt, simbolizând dragostea, de lampadarul central al podului, după care aruncă în spatele lor cheia în apele Tibrului. Lampadarul a trebuit fi înlocuit, în 2007, deoarece se putea răsturna de greutatea lacătelor atâtor iubiri jurate.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

ROMA - PODURILE DE PESTE TIBRU SI DE PESTE ANIENUS XXXX

Podurile de peste Tibru au fost lansate după ce romanii au devenit stăpânii ambelor maluri ale râului într-o manieră stabilă. Până atunci nu s-a considerat convenabil să se construiască poduri care să poată fi folosite de inamicii potenţiali, dornici să invadeze Roma. Primele poduri s-au realizat din lemn, cu posibilitatea de a fi distruse uşor, în caz de ameninţare. Numai când s-au simţit siguri pe puterea lor, romanii au trecut la construirea de poduri durabile din piatră. Multe poduri vechi de piatră de peste Tibru au dispărut, pe timp ce altele au fost create, ca cerinţă a noilor necesităţi ale oraşului contemporan. Alte poduri au fost aruncate peste afluentul acestuia, râul mai mic, Anienus, sau Anio, în limba latină, sau Anien şi Teverone în zilele noastre.
Podul Aemilius înainte de 1888

Unele di pdurile antice ale Tibrului:
- Podul Sublicius : Ancus Marcius ( sec.al 7-lea e.A). Pod dispărut astăzi și plasat în aval de podul Aemilianus, în aval de insula Tiberina.
- Podul Æmilius : cunoscut astăzi sub numele de Ponte Rotto, a fost construit la mijlocul sec.al 3-lea e.A., reconstruit en 179 e.A şi completat în 142 e.A. In evul mediu a fost reconstruit, în 1552, de papa Grégoire XIII, apoi, în 1575. A fost complet distrus de revărsările din noaptea de Crăciun a anului 1598. Au subzistat trei arcuri de pe malul drept al râilui. Ele au fost completate de o travee metalică suspendată în 1853. A rămas în serviciu până în 1875 când au început lucrările la Podul Palatin, dat în folosinţă în anul 1888. S-au păstrat până astăzi: un arcde la reconstrucţia din sec.al 16-lea şi pilele originale din epoca romană. Podul este situat în aval de insula Tiberina, în apropiere de locul ocupat de podul Sublicius, cel mai vechi din istoria Romei.

Podul Aemilius
- Podul Milvius sau Mulvius, (ponte Milvio) : cunoscut în evul mediu sub numele de ponte Mollo, a fost menţionat pentru prima dată în anul 207 e.A şi reconstruit din masonerie în 110 e.A. 

Podul Milvius
Situuat în exteriorul Oraşului, permitea trecerea Tibruilui pentru Via Flaminia şi Via Cassia, cărora li se alătura Via Clodia şi Via Veientana. Era podul obligatoriu pentru oricine venea la Roma dinspre nord. Reconstrucţia intrării triumfale fortificate a fost conferită, în 1805, lui Giuseppe Valadier de către papa Pius al VII-lea.

Podul Milvius - gravură Piranese
- Podul Fabricius : astăzi « ponte dei Quattro Capi », a fost construit în anul 62 e.A. Incă existent, el leagă insula Tiberina cu malul stâng al Tibrului.

Podul Fabricius
- Podul Cestius, astăzi ponte di San Bartolomeo a fost construit de Lucius sau Caius Cestius la mijlocul sec.1 e.A şi reconstruit în sec.al 4-lea sub împărații Valentinianus I, Valens, şi Gratianus. Din el nu mai există astăzi decât arcul central, refăcut identic, în parte cu materiale recuperate, între 1888-1892.Arcurile laterale sunt creaţia aceleiaşi epoci. El leagă insula Tiberina de malul drept al râului, cu o lungime de 80 de metri.
Podul Cestius
- Podul lui Agrippa : datează din timpul lui Augustus şi a cunoscut numeroase restaurări și reconstrucții. Corespunde actualului pod Sisto.
- Podul lui Néro sau Podul Triumfal : a fost construit sub împăratul Néro, în sec.1 e.N. Nu mai sunt vizibilile astăzi decât vestigiile unei pile care turbură apa în apropiere de podul Vittorio.

vestigii ale unui pilon al Podului lui Nero
- Podul Ælius astăzi Podul Sant Angelo, a fost construit în anul 134 e.N, sub împăratul Hadrianus, pentru a lega malul stâng cu malul drept al Tibrului, acolo unde se afla propriul mausoleu (Castelul Sant Angelo).


Podul Aelius, azi Sant Angelo
- Podul lui Antoninus sau podul Aurelian : refacere radicală a podului lui Agrippa, în 147 e.N, sub împăratul Antoninus Pius. El corespunde actualului pont Sisto.
- Podul lui Probus (pons Probi) : construit de împăratul Probus (Marcus Aurelius Probus) (276-282 e.N) şi reconstruit sub Theodosius I-ul, între 381-387 e.N. Acest pod este astăzi dispărut.
- Podul lui Valentinianus (pons Valentiniani) : restaurare din sec.al 4-lea a podului Aurelian, sau a podului lui Antoninus şi care corespunde actualului pod Sisto.
Podul Sisto

Podurile Romei papale peste Tibru:

- Podul Sisto: construit sub iniţiativa papei Sixtus al IV-lea, între 1473-1479, în locul unui pod roman foarte vechi, în amonte de insula Tiberina.

Podul Sisto
- Podul di Ripetta : proiectat sub papa Sixtus al V-lea, în 1588, și care nu a fost realizat conform unor documente.
- Podul dei Fiorentini : construit în 1863 în apropiere de biserica San Giovanni dei Fiorentini, de către o societate franceză. Este un pod suspendat cu structură metalică, cu platformă de lemn.  Supus unei taxe modeste de trecere, a primit numele de podul del soldo, sau del soldino (pod al sou). A fost demolat în 1941, pentru a lăsa loc podului Principe Amedeo, situat puţin în aval.
Podul dei Fiorentini
- Podul dell'Industria : construit în 1863 ca pod feroviar, pentru legătura cu Civitavecchia şi apoi numit podul di San Paolo. Este constituit din arcuri de fier sprijinite pe picioare înalte de fontă şi masonerie. La origine, partea centrală se putea ridica pentru a permite trecerea navelor cu vele. După construcţia noului pod feroviar San Paolo. el a fost reafectat, în 1911, circulaţiei rutiere şi trecerii unui gazoduct. Are o lungime de 131 de metri şi este numit în mod obişnuit podul de fier.
Podul dell'Industria

Podurile moderne peste Tibru:

- Podul Garibaldi : inaugurat în 1888. Leagă cartierul Trastevere (viale Trastevere) cu centrul oraşului (via Arenula), imediat în amonte de insula Tiberina. Lungime 120 de metri.
- Podul Palatino : început în1886 şi inaugurat în 1891, a înlocuit vechiul pod Aemilius, în aval de insula Tiberina. are 115 metri
- Podul Umberto I : inaugurat în 1885, a fost destinat să servescă Palatului de Justiţie (Palazzaccio) şi să asigure legătura cartierului  Prati cu centrul oraşului de pe malul stâng al Tibrului. Lungime 105 metri.  
- Podul Regina Margherita (sau ponte Margherita) : început în 1886 şi inaugurat în 1891. Leagă cartierul Prati (via Cola di Rienzo) cu Piazza del Popolo. Are trei arcuri de masonerie, placate cu travertin şi o lungime de 103 metri.
- Podul Cavur : început în 1891 şi inaugurat în 1896, a realizat comunicaţia crtierului Prati (piazza Cavour) cu centrul istoric de pe malul stâng al Tibrului. Are cinci arcuri pentru o lungime de 110 metri.
Podul Cavur
- Ponte Mazzini : început în 1904 şi inaugueat în 1908, leagă cartierul Janiculus, din stânga Tibrului, cu centrul oraşului . Are trei arcuri de masonerie şi lungimea de 106 metri.
Podul Vittorio Emanuele al II-lea
- Ponte ferroviario di San Paolo : construit între 1907 şi 1910 pentru înlocuirea  podului dell'Industria. Are trei arcuri şi lungimea de 101 metri.
- Ponte Vittorio Emanuele II (sau ponte Vittorio) : construit începând cu 1905, a fost inaugurat în 1911. Pod cu arc metalic, el lega centrul oraşului (corso Vittorio Emanuele) cu Borgo şi cu Vatican, nu departe de vechiul pod al lui Nero şi de podul Sant Angelo. Are trei arcuri pentru o lungime de 108 metri şi este decorat cu Victirii şi cu numeroase statui simbolice, după gustul anului 1900.
- Podul Risorgimento : construit în 1911 pentru a uni l'Esposizione Internazionale d'Arte, şi cartierele  Mazzini et Parioli. A fost construit din beton armat, cu un singur arc deschis 100 de metri. Lungime totală 159 de metri.
Podul Risorgimento

- Podul Aventino sau Podul Sublicio : început în 1914 şi inaugurat în 1919. Uneşte cartierele Testaccio şi Ostiense (via Marmorata) cu Trastevere. Are trei arcuri şi o lungime de 105 m.
Podul Aventino
- Podul Matteotti: inaugurat în 1929 pentru a uni cartierul Prati cu cartierul Flaminio. La început s-a numit "ponte delle Milizie" (întâlnind « viale » cu acelaşi nume), apoi a purtat numele de "ponte Littorio". Numele actual a fost atribuit în 1945. Are trei arcuri şi lungimea de 138 metri.
- Pondul Flaminio : început în 1939, lucrările lui au fost întrerupte de cel de al doilea război mondial. Lucrările s-au reluat în 1947 şi s-a inaugurat în 1951. Este realizat din beton placat cu travertin. Pe un turn de marmură sunt trecute toate distanţele către localităţile servite de Via Cassia şi Via Flaminia. Uşurează vechiul pod Milvio de toată circulaţia. Are o lungime de 292 m.
Podul Flaminio
- Podul Duca d'Aosta : început în 1939 şi inaugurat în 1942, el leagă cartierul Flaminio cu Foro Italico.
- Podul Principe Amedeo : inaugurat în 1942 pentru a înlocui podul dei Fiorentini, care a fost rezervat pietonilor. Are trei arcuri şi o lungime de 109 metri.

Podul Duca d'Aosta

Podul Principe Amedeo

- Podul Testaccio : început în 1938 a fost mebit să unescă prelungirea străzii viale Aventino cu gara Trastevere, traversând terenurile abatoarelor demolate, cu numele de podul d'Africa. Inaugurat în 1948, are  un arc unic pentru o lungime de 122 m şi patru basreliefuri din travertin în capete.
- Podul di Castel Giubileo : din 1951, el suportă şoseaua Grande Raccordo Anulare (autostradă periferică a Romei), între ieşirile către Via Salaria şi către Via Flaminia.
- Podul della Magliana : A fost proiectat din 1930 de inginerul Romolo Raffaelli, în relaţie cu proiectul de construire a cartierulului  EUR. Era încă în construcţie în 1943, atunci când a fost parţial distrus de germani şi a fost terminat între anii 1945-1948. Are şapte arcuri de beton armat şi acoperire cu travertin. Lungime de 224 m.
- Podul Marconi : proiectat în 1937 pentru a lega cartierul Trastevere cu sectorul expoziţiei universale din 1942 (astăzi cartierul EUR). Nu a fost terminat decât în anul 1954. Construit din beton armat, are o lungime de 235 m.
- Podul di Tor di Quinto : A fost construit, în 1960, cu ocazia ediţiei a XVII-a a  jocurilor olimpice, susţinute la  Roma, pentru a lega noua Via Olimpica cu zona instalaţiilor sportive de la Acqua Acetosa. Are şapte arcuri şi o lungime de I72 m.
- Podul Pietro Nenni : construit în 1971-1972 pentru a suportat linia « metropolitană » (linia A), dar şi benzi rutiere. Este constituit din trei aecuri din beton armat..
- Podul della Musica: construit în 2008-2011 total din oţel. El uneşte Lungotevere Maresciallo Cadorna şi Piazza Gentile da Fabriano, simplificând deplasarea pietonală între Foro Italico şi Stadio Olimpico, pe malul drept, cu Maxxi şi Stadio Flaminio, Auditorium Parco della Musica şi importantul terminus de autobus din  Piazza Mancini, pe malul stâng al Tibrului.

Podurile de pe râul Anienus:

- Podul Mammolo : construit probabil în epoca republicană pentru trecerea Viei Tiburtina, având numele de la Julia Mamea, soţia împăratului Alexander Severus. In sec.al 18-lea i-au fost adăugate două turnuri fortificate şi a fost ocupat de familia Orsini. A fost distrus în 1849 şi reconstruit în 1871.
- Podul Nomentano : construit la sfârşitul sec.al 2-lea e.A, el suportă Via Nomentana. După distrugerea de către goţii lui Totila a fost reconstruit de generalul bizantin Narses, în 552. A fost fortificat de papa Adrianus I-ul (772-795), apoi restaurat sub papa Nicolas V (1447-1451) şi din nou sub papa Innocentius X (1644-1655). A fost distrus în 1849 şi din nou restaurat. Acum este integrat unei zone verzi publice şi interzis circulaţiei vehicolelor.
- Podul Salario : suportă Via Salaria, şi traversează la râul Anienus puţin în amonte de confluenţa sa cu Tibrul. Aparţine probabil epocii republicane. Distrus de Totila, a fost reconstruit de generalul bizantin Narsès şi apoi fortificat în sec.al 8-lea cu un turn. A fost restaurat în sec.al 15-lea sub papa Nicolas al V-lea. Ulterior a fost distrus în mai multe reprize: în 1798, 1848 et 1867. Un pod a fost construit în 1870 şi lărgit în 1930.
- Podul Tazio : construit în 1922, pentru a înlocui vechiul ponte Nomentano, el a legat grădida  Montesacro cu centrul, prin Via Nomentana nuova.
- Podul delle Valli : construit în 1963, a legat noile cartiere cu centrul.

vineri, 27 ianuarie 2012

ROMA - PODUL AEMILIUS XXXX

Podul Æmilius (în latină pons Æmilius),  sau numit astăzi Ponte Rotto (podul distrus), este cel mai vechi pod de piatră din Roma. El traversa Tibrul în aval de insula Tiberina, puţin mai la nord de amplasamentul primului pod al Romei, Pons Sublicius. El unea Forum Boarium cu locuirea de la apus de Tibru, Transtiberium (Transtevere) şi  cu Via Aurelia. Până în sec.al 2-lea e.A la Roma exista un singur pod peste Tibru, construit din grinzi de lemn legate prin cuie de bronz, acel pod a fost înlocuit cu podul Aemilius.

Construcţia podului este atribuită, în general, cenzorilor Marcus Aemilius Lepidus şi Marcus Fulvius Nobilorus, în anul 179 e.A. O ipoteză mai recentă, bazată pe scrierile lui Plutarh şi Titus Livius şi pe studiul monedelor, susține că podul ar fi putut fi construit de Manlius Armilius Lepidus, în momentul construirii Viei Aurelia, în anul 241 e.A, apoi fiind recostruit după o viitură a Tibrului, sau după o extindere a portului fluvial al Romei, aproape de Forum Boarium. El se sprijinea pe şapte pile de piatră străpunse de urechi pentru susţinerea tablierului din lemn şi larg de 8 metri.
In anul 142 e.A, beneficiind de experienţa edificării apeductului lui Marcius, cenzorii Scipio Emilianus şi Lucius Mummius Achaicus au înlocuit tablierul din lemn cu bolte din masonerie (amestec de materiale unite prin beton), cu arhivolte largi. Importante restaurări le-a realizat Augustus, în anul 12 e.A.
In evul mediu podul a fost numit pons Lepidi sau pons Lapideus, sau marele pod (în latină pons Maior) , începând din sec.al 8-lea, sau podul senatorilor (în latină pons Senatorum), în 1144. In 1763, în descrierea sa, Giuseppe Vasi l-a numit podul Sfintei Maria, zis şi  "podul distrus". Tot el a amintit de numirile mai vechi de podul Senatorilor, sau podul Janiculus." Podul a fost restaurat în întregime în vremea lui Augustus.
Lucrarea a suferit distrugeri importante pe timpul revărsărilor din anii 1230 şi 1422. Papa Julius al III-lea a dispus reconstruirea totală a arcurilor de către Nanni di Baccio Bigio, în 1552, după planurile lui Michelangelo. Două dintre arcuri au fost distruse de ape imediat, în 1557. Acestea au fost reconstruite sub papa Grigore al XIII-lea de către Matteo di Castello, între anii 1573-1575.
Marea revărsare din anul 1598 a distrus trei din cele şase arcuri  ale lucrării. Podul nu a mai fost reparat și a rămas cu numele de "podul distrus" (Ponte Rotto). In 1853, s-a realizat o pasarelă metalică, lungă de 63 de metri, care să-l unească cu ţărmul stâng al râului, în ideea se a-i reda utilitatea. Puntea metalică a fost opera inginerului Pietro Lanciani.
Imagine similară
Lucrarea şi-a făcut datoria până în anul 1875. In final, cu intenția de a se permite construirea noului pod al Palatinului, cele două arcuri de apus au fost distruse. In acest fel, din vechiul monument nu a mai rămas decât un singur arc, în mijlocul Tibrului, în aval de insula lui Aesculapius (Tiberina). In schimb s-a păstrat aproape integral podul Fabricius, construit în anul 62 e.A., care lega zona forului Boarium cu insula Tiberina, continuat fiind către celălalt mal al Tibrului cu podul Cestius (sec. 1 e.A, refăcut în anul 370 e.N). Destinul Podului Aemilius a fost cel al distrugerii succesive, probabil datorate și unor erori de construcție sau  de amplasament în albia Tibrului Oricum, singura lui boltă rămasă să se lupte cu apele Tibrului transmite venerabilitate și mister noilor vizitatori. A dost un pod urmărit de ghinion constructiv, de lucrări mai slabe și de vicistitudini. A rămas model interesant petru pictori amatori.


















ROMA - PODUL SUBLICIUS (PONS SUBLICIUS) XXXX

Podul Sublicius (termenul Sublica provenea din limba volscilor, un vechi popor italic, şi însemna "scânduri de lemn"). Acesta a fost primul şi cel mai vechi pod roman peste Tibru. Era plasat în aval de insula Tiberina, unind Forum Boarium ( și csartierul Velabru) cu Transtiberium, ţinutul de la apus de Tibru, unde a luat naştere cartierul numit astăzi Transtevere. Podul a fost construit pe timpul regelui Ancus Marcius (640-616 e.A). Fiind distrus de mai multe ori, s-a trecut mereu la reconstruire din lemn și fără îmbinări metalice. Aceasta, atât din motive strategice, cât şi religioase, trebuind să poată fi distrus cât mai repede atunci când se anunţau atacuri dinspre apus, mai ales din partea etruscilor după proclamarea Republicii, în anul 509 e.A.
Reconstituire
De o astfel de distrugere vorbea și o legendă romană, care avea drept erou pe un tânăr războinic, pe nume Horatius Cocles. Legenda spunea că în anul 507 e.A, etruscii conduși de regele Porsenna au ocupat colina Janiculus de la apus de Tibru şi se îndreptau spre Roma după ce puseseră pe fugă forțele romane. Acel erou, Horatius Cocles, a rămas să apere singur accesul duşmanului pe pod, pînă colegii săi au reuşit să provoace prăbuşirea lui. In ultima clipă eroul s-a aruncat în apele Tibrului, cu arme cu tot, şi a reuşit să ajungă nevătămat la ai săi.
Reconstituire
Ultima distrugere a podului Sublicius s-a consemnat în anul 69 e.N, dar se spune că a mai existat până târziu în sec.al 5-lea e.N. El s-a aflat în grija colegiului pontifilor, păstrarea lui constituind o condiție religioasă, iar eventuala lui distrugere un semn rău. Aceasta cu toate că a fost distrus de multe ori, mai puţin din motive de apărare, cât mai ales din cauza inundaţiilor.
De podul Sublicius este legat şi numele marelui om politic roman Caius Gracchus. Pe timp ce fugea de inamicii săi politici, acesta s-a refugiat prin trcerea podului. Doi dintre prietenii lui au barat trecerea inamicilor la intrare pe pod, până când au căzut răpuși. Caius Gracchus a reuşit să scape atunci, dar a murit puţin după aceea, asasinat de sclavii proprii. 

joi, 26 ianuarie 2012

ROMA - ZIDUL LUI AURELIANUS XXXX

Reorganizarea teritorială şi militară de la Dunăre, cu părăsirea Daciei, nu a reprezentat decât o parte a planurilor defensive ale împăratului Aurelianus (270-275 e.N). Incursiunile barbare până în Italia de nord sub împăratul Gallianus (260-268 e.N), sub Claudius al II-lea Ghoticus (268-270 e.N) şi chiar la începutul domniei sale, l-au determinat pe Aurelianus să se teamă de un atac asupra Romei. Aşa-zisul  Zid al lui Servius Tullius nu mai era apt să apere capitala extinsă mult dincolo de traseul lui.
Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru.

Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit.Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră. Traseul noilor fortificaţii trecea şi se sprijinea pe unele construcţii deja existente, precum cazarma gărzii pretoriene, un mic amfitetru, arcurile şi apeductele de pe colina Esquilin, fundaţiile grădinilor în terasă de pe colina Pincio.
Poarta Asinaria
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. El nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali. Totuși, aceleaşi ziduri au avut un rol principal în confruntarea dintre ostrogoţi şi generalul bizantin Belizarie, în timpul recuceririi imperiului sub împăratul Justinian. Ele au protrjat eficient Roma în evul mediu, împotriva raidurilor sarazinilor.

Poarta Tiburtina
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.  
Zidul Aurelian era străpuns de 17-18 porţi distincte, construite în funcţie de importanţa lor şi de epoca de amenajare. Cele mai importante erau construite din două arcuri alăturate, flacate de două turnuri cilindrice şi erau placate cu travertin. Porţile cu mai puţină importanţă erau construite cu un singur arc, flancat de două turnuri cilindrice şi placate cu opus latericium. Porţile cu totul minore erau compuse dintr-un singur arc şi două turnuri patrulatere comune. Poata Maggiore, cu apeductul său nu a fost supusă acestor reguli.

Pe parcursul timpului, unele porţi şi-au schimpat numele, sau amplasamentul, precum Porta Pia care a fost reconstruită, între anii 1561-1565, de către Michelangelo, la o sută de metri distanţă de vechea poartă, din ordinul papei Pius al IV-lea.

Lista porţilor, pornind de la cea mai de nord este:
  • Porta del Popolo (Porta Flaminia) – unde începe Via Flaminia
  • Porta Pinciana
  • Porta Salaria – unde începe Via Salaria
  • Porta Pia – unde începe noua Via Nomentana
  • Porta Nomentana – unde începe vechea Via Nomentana
  • Porta Praetoriana – vechea intrare în ancienne Castra Praetoria, tabăra Garzii prétoriene
  • Porta Tiburtina – unde începe Via Tiburtina
  • Porta Maggiore (Porta Praenestina) – punct de întâlnire a trei apeducte ale oraşului şi unde începea  Via Praenestina
  • Porta San Giovanni – alături de Arhibasilica Sfântul Ioan de Latran.
  • Porta Asinaria – unde începe vechea Via Tuscolana
  • Porta Metronia
  • Porta Latina – unde începe Via Latina
  • Porta San Sebastiano (Porta Appia) – unde începe Via Appia
  • Porta Ardeatina
  • Porta San Paolo (vechea Porta Ostiensis), alături de Piramida lui Cesius, conducând la basilica Sfântul Paul din afara zidurilor, unde începe Via Ostiensis
  • Imagini pentru Zidul lui Aurelianus
Porţile din Trastevere (la punctul cel mai de sud în sensul orar):
  • Porta Portuensis
  • Porta Aurelia Pancraziana
  • Porta Settimiana
  • Porta Aurelia-Sancti Petri

ROMA - ZIDUL ATRIBUIT LUI SERVIUS TULLIUS XXX


Prima adevărată fortificare a Romei a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului rege de origine etruscă, Servius Tullius (578-534 e.A). Până în acel moment istoric fortificații rudimentae și restrânse se aflaseră numai pe colina Palatin (Roma Quadrata) și pe colina Capitoliu. Unele investigații arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, ridicat probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini pe timpul invaziei acelora dintre anii 390-388 e.A. Cu acea ocazie Roma a fost umilită de gali, în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat, mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).
Porțiune păstrată din zidul servian
Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat cu o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului. Zidurile lui Servius Tullius au situat dintr-odată Roma, în ceea ce privește tehnica defensivă, pe un plan superior. Locuitorii celor șapte coline au devenit o adevărată colectivitate urbană distinctă.
Porta Esquilina transformată în Arcul lui Gallienus
In afara zidului, pe anumite porţiuni, s-au săpat şanţuri adânci, cu scopul de a creşte înălţimea incintei. pe partea sa nordică, cea mai slabă, din punct de vedere topografic, pentru apărare. S-a realizat un agger, adică un val înalt de pământ în interiorul incintei. Acela lărgea apărarea şi dădea apărătorilor o bază în plus pentru a se menţine şi a respinge pe atacatori. Zidul era echipat şi cu maşini de luptă defensivă de tipul catapultelor.
Zidul servian este conturat în centrul planului Romei

Pe timpul celui de al doilea război punic, cu toate că Hannibal zdrobise în mari bătălii armatele romane, el nu a atacat direct Roma datorită acelui zid pentru care nu avea nici efective și nici mijloace de asalt.
Zidul era încă menţinut la sfârşitul perioadei republicane şi începutul celei imperiale, perioadă în care oraşul încpuse a se întinde dincolo de el.
Pentru multe secole, datorită expansiunii teritoriale a statului roman, zidul servian şi-a pierdut utilitatea. Nimeni nu-și mai închipuia că va fi atacată capitala celui mai mare și puternic imperiu mediteraneean.
 Cu toate acestea pericolele invaziilor barbare au crescut amenințător în sec.al 3-lea e.N. Faptul a detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie.

Porţile Zidului servian se pot enumera pornind de la Velabru (vechi cartier al Romei antice, plasat la poalele colinei Aventin)  în sensul acelor de ceasornic, după cum urmează:
- Porta Flumentana – unde Via Aurelia traversa Tibrul şi intra în Roma republicană pe podul Aemilius.
- Porta Carmentalis – la sud-vest de Capitoliu, între aceasta şi Tibru şi între Câmpul lui Marte şi Forum Boarium.
- Porta Fontinalis – la nord de Capitoliu, acolo unde Via Lata intra în Roma republicană, între Câmpul lui marte şi Forumurile imperiale.
- Porta Sanqualis – între Quirinal şi Forumurile impériale.
- Porta Salutaris – pe colina Quirinal
- Porta Quirinalis) – pe colina Quirinal
- Porta Collina – poarta cea mai nordică, pe colina Quirinal, acolo unde Via Salaria şi Via Nomentana intrau în Roma republicană.
- Porta Viminalis – pe colina Viminal
- Porta Esquilina – poarta cea mai estică, pe Esquilin, acolo unde căile Labicana, Tiburtina şi Praenestina intrau în Roma republicană, loc devenit arcul lui Gallianus.
- Porta Querquetulana – între Esquilin şi Caelius, acolo unde Via Tuscolana intra în Roma republicană.
- Porta Caelimontana – pe colina Caelius, devenită arcul lui Dilabella şi Silanus.
- Porta Capena – între Caelius şi Aventin, în apropiere de Circus Maximus, acolo unde Via Appia şi Via Latina intrau în Roma republicană.
- Porta Naevia – poarta cea mai sudică, pe Aventin, acolo unde Via Ardeatina intra în Roma republicană.
- Porta Raudusculana – pe Aventin, acolo unde deviaţia Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
- Porta Lavernalis – pe Aventin, acolo unde o altă deviaţie a Viei Ostiensis intra în Roma republicană.
- Porta Trigemina – la baza sudică a colinei Aventin, pe Tibru, în apropiere de Forum Boarium.


ROMA - FORTIFICATII XXXX

Prima incintă apărată rudimentar, prin val de pământ şi palisade, s-a realizat pe colina Palatin, formând aşa-numita Roma Quadrata.

De curând s-au descoperit şi unele urme ale acelei fortifucaţii cu consolidări de piatră. Ulterior, funcţia de apărare a fost transferată colinei Capitoliu, care era dotată mult mai bine din punct de vedere natural pentru apărare. Capitoliul a beneficiat şi de o fortificare solidă şi înaltă din piatră, devenind aproape inexpugnabil prntru vremurile de început ale aşezării romane.

Cea se a doua fortificare a oraşului a constituit-o Zidul servian, atribuit de tradiţie penultimului, cel de al şaselea, rege de origine etruscă, Servius Tullius. In schimb, datele arheologice moderne situiază originea acestuia în sec.al 4-lea e.A, probabil după ce Roma a fost invadată de galii cisalpini între anii 390-388 e.A. Roma a fost umilită de gali în anul 388 e.A, trebuind să plătească cuceritorilor un greu tribut. Legenda spune că pe când se cântărea metalul preţios datorat galilor, balanţa s-a înclinat, la un moment dat mai mult în favoarea acelora. Romanul care cântărea a dorit să mai ia din talerul balanţei o parte din metalul preţios, dar conducătorul galilor, Brennos, a ridicat sabia ameninţător, pronunţând cuvintele celebre şi adevărate: vae victis (vai de cei învinşi).
Zidurile lui Servius Tullius au situat dintrodată Roma, în ceea ce privește apărarea, într-o puternică cetate.

Zidul atribuit lui Servius Tullius

Traseul aşa-numitulului Zid al lui Servius Tullius (Murus servii Tullii) este bine cunoscut, având o lungime de peste 11 Km, o lăţime de 3,6 metri şi 16 porţi. Pe alocuri resturile zidului se ridică astăzi până la înălţimea de 8 metri. Se pare că începuturile acestui zid şi traseul lui au o vechime mai mare, care coboară până în sec.al 6-lea e.A, dar porţiunile păstrate aparţin perioadei Republicii. Zidul a cuprins cele şapte coline peste care se întinsese locuirea: Palatin, Capitoliu, Esquilin, Quirinal, Viminal, Caelius şi Aventin. Această întindere a atras şi numirea Romei drept Oraşul celor şapte coline. Extinzându-se ulterior locuirea pe malul stâng al Tibrului, orașul a încorporat și colinele Vatican și Janiculus. Acea incintă era alcătuită din două ziduri paralele executate din blocuri de tuf fălţuite, procedeu numit de romani opus quadratum. Blocurile mari de tuf au fost extrase din cariera apropiată, numită Grotta Oscra. Centura fortificată se oprea în dreptul Capitoliului, înzestrat de o apărare naturală, suplimentată prin ziduri puternice de sprijin al platoului.

Zidul lui Aurelianus

Pericolele crescânde ale invaziilor barbare din sec.al 3-lea e.N, au detreminat pe împăratul Aurelianus (270-275 e.N) să pună în operă o nouă incintă fortificată, mult mai puternică şi mai extinsă, care să cuprindă toate cartierele ce se dezvoltaseră timp de peste o jumătate de mileniu dincolo de Zidul servian. Noul zid era construit din cărămidă, avea 19 kilometri şi atingea în anumite porţiuni o înălţime de 10 metri. Zidul traversa Tibrul şi cuprindea colina Janiculus şi cartierul Trastevere (Transtiberium). Colina Vatican a rămas fără protecţie. Lucrările au început în anul 272 e.N şi au durat 11 ani, până sub împăratul Probus (276-282 e.N).
Zidul comporta o fundaţie de beton roman, opus caementicium, cu înălţimea de 8 metri peste care se găseau incăperi boltite şi sprijinite pe un zid cu o grosime de un metru. Un drum de rond încorona lucrarea. Camerele boltite serveau drept depozite de arme şi magazii, diminuând volumul ce trebuia construit. Din 30 în 30 de metri zidul era întărit de turnuri cu secţiune patrulateră.
Zidurile lui Aurelianus nu au fost destinate a face faţă unui asediu îndelungat, deoarece barbarii nu erau organizaţi pentru aşa ceva. Ele erau destinate să apere Roma de atacurile prin surprindere, până la primirea de ajutoare din teritoriu. el nu şi-a mai dovedit eficienţa în sec. al 5-lea e.N, când Roma a fost jefuită de vizigoţi şi vandali.
Cea mai mare parte a zidului lui Aurelianus subzistă încă în zilele noastre şi înconjoară ceea ce este denumit astăzi Centro Storico.  

ROMA - INCEPUTURI XXXX

Roma a apărut ca urmare a fuzionării triburilor care populau colinele Palatin (latinii), Capitoliu, şi Caelius (sabinii), în vederea apărării de triburile agresive de pe celelalte coline. Ulterior, sub influenţa civilizaţiei etrusce, vechile sate tribale s-a transformat încet într-o aşezare urbană. Prima etapă a acestui proces l-a constituit aşa-numita Roma Quadrata (sec.al 8-lea e.A), delimitată de un contur regulat patrulater, trasat, după obiceiul etrusc, cu plugul. In interiorul acestui contur al Palatinului, apărat la început de valuri de pământ, oraşul trebuie să fi avut un plan lipsit de ordine. Locuinţele erau construite din cărămidă nearsă, fiind acoperite cu paie sau stuf.
Cu timpul, procesul de urbanizare s-a extins asupra depresiunii mlaştinoase cuprinsă între colinele Plalatin, Capitoliu, Caelius şi semicolina Oppius, asupra Capitoliului şi a celorlalte înălţimi. Depresiunea dintre coline a fost ocupată la început de o necropolă, iar apoi a fost invadată de locuinţele primitive. Locul a devenit un fel de piaţă a shimbului de produse a populaţiilor de pe coline, iar apoi piaţa publică a oraşului, "Forum Romanum". Se pare ca aici s-a ridicat, în sec.al 7-lea e.A, așa-numita "Regia", după tradiție casa regelui Numa Pompilius şi templul Vestei, construit inițial din lemn.
Funcţia de apărare, pe care o deţinea iniţial colina Palatin a fost transferată, mai târziu, Capitoliului, mult mai înzestrat natural pentru această destinaţie. Pantele Capitoliului au fost întărite perimetral cu placaj de piatră iar deasupra cu ziduri înalte.

miercuri, 25 ianuarie 2012

ROMA - CLOACA MAXIMA XXXX

Cloaca maxima este o "mare de canalizare" colectoare, care a asanat terenul mlăştinos al Romei antice timpurii, în zona Forumului Roman, preluând şi apele pluviale sau dejecţiile locuirii pentru a le conduce spre Tibru. Ea este singurul vestigiu din perioada regală a Romei care a subzistat şi care mai serveşte şi astăzi. Toate terenurile joase ale Romei erau periodic expuse inundării de către apele crescute ale Tibrului. Această soartă o aveau și cele două zone de interes maxim ale orașului, Forum Romanum și Campus Martius (Câmpul lui Marte).

De-a lungul secolelor, prin lucrări succesive, s-a construit un
adevărat canal subteran, acoperit complet. Lucrările s-au extins treptat în sec al 4-lea, al 3-lea și al 2-lea e.A.
Iniţiativa construirii unei Cloaca Maxima este atribuită regelui etrusc, Tarquinius Priscus
, în sec.al 7-lea e.A. Canalizarea avea sarcina de a drena zonele joase mlăştinoase cuprinse între colinele Esquilin, Quirinal şi Viminal. Lucrarea a devenit inevitabilă, pe măsură ce populaţia Romei a crescut. La început a fost vorba de un mare canal cu scurgere deschisă sub cerul liber, care avea scopul de a evacua apa din sol. In cursul sec.al 4-lea, sau al 3-lea e.A, a fost reconstruit în for un sistem de canale cu scurgere deschisă. Din acea perioadă datează şi cisterna din for, intrată mai târziu în componenţa carcerii Mamertine.

Romanii au acoperit, cu timpul, întraga reţea de canalizare din motive de igienă, deoarece Roma a fost adesea pradă unor epidemii. Primul canal a fost construit în blocuri de piatră, fără ciment. Pietrele au avut 2.50 metri lungime, 1 metru lăţime şi 0,80 metri înălţime, fiind tăiate în tuf vulcanic sau peperino din zona Romei. Prin renovările ample ulterioare materiale de constructii sau schimbat. Există date vizibile şi se cunoaşte traseul.


Cloaca maxima a avut aproximativ 800 de metri lungime şi a început în Argiletum unde colecta apa de ploaie, apoi trecea pe sub Forum Romanum şi debuşa în Tibru.
Gura de revărsare se afla în apropiere de Forum Boarium, vizibilă de pe podul Palatino. Ea era compusă dintr-o boltă triplă de zidărie flotantă, menită a stabiliza conducta.

Dimensiunea canalului variază pe traseu. La revărsare măsura de 4.50 metri latime si 3.60 metri înaltime. Circa douăzeci de alte canale se revărsau în acest canal central pe parcursul traseului.