marți, 29 martie 2011

ROMA V - TEMPLUL LUI VENUS ȘI ROMA

Prin dimensiunile sale exterioare și prin suprafața acoperită, este cel mai mare templu al Romei antice. Construcția lui a fost inițiată de Hadrianus, în anul 121 e.N și terminată între anii 135-138 e.N. Inauguarea a avut loc într-o zi de 21 aprilie, ziua de aniversare a fondării Romei. Decorarea interioară s-a terminat între anii 141-143 e.N, sub domnia lui Antoninus Pius (138-161 e.N).
Primele planuri pentru templu au fost concepute de însuși împăratul Hadrianus care se considera priceput în construcții, dar care avea niște limite. Planurile sale au fost criticate de marele arhitect Apolodor din Damasc, fapt ce a jignit pe împărat și a atras moartea celui ce a contribuit la grandoarea împăratului Traianus.
Nelăsându-se impresionat de competențele în arhitectură pe care pretindea că le avea Hadrianus, Apolodor a apreciat negativ talia statuilor, în poziție așezată, proiectate de împărat. Acele statui urmau a fi așezate în cella. Dar dacă personajele s-ar fi ridicat în picioare ar fi lovit cu capul de plafon, fapt inadmisibil pentru Apolodor.
O altă versiune arata că împăratul Hadrianus ar fi dorit, inițial, ca cele două temple să fie suprapuse, proiect contestat de Apolodor cu argumente întemeiate.
Templul, numit în latină Templum Veneria et Romae,era situat între Forum Romanum și Colosseum, pe mica colină Velia. Era un templu dublu, consacrat atât zeiței Venus Felix, mama lui Eneas, strămoșul mitic al romanilor, cât și zeiței Roma Aeterna (Roma Eternă).
Configurația dublă, cu absidele cap la cap, și cu intrările opuse, a fost inedită pentru Roma. In aceeași epocă mai exista un templu asemănător în Orient, la Sardes, în Asia Mică, dedicat lui Zeus și lui Cybele.
Edificiul a fost construit pe o pantă dulce ce cobora spre Colosseum, pe un teren care costituise vestibulul palatului Domus Aureus al lui Nero. Pentru construcție a trebuit să fie deplasată statuia colosală din bronz a lui Nero, înaltă de 35 de metri, statuie care reprezenta pe împărat aureolat cu raze de soare, ca un zeu al Soarelui.
Construcția a necesitat  realizarea unui postament care să compenseze diferența de nivel dinspre Colosseum cu 9 metri. Postamentul (stilobat) rectangular avea 145 de metri lungime și 100 de metri lățimr, iar templul cel dublu, așezat deasupra, avea lungimea de 108 metri și lățimea de 54 de metri. Două colonade duble mărgineau laturile lungi ale terasei.
Fiecare templu avea în componența sa o cella cu plan aproape patrat, cu latura de 25,70 metri și cu acoperiș cu șarpantă. Fiecare cella era precedată de un portic cu patru coloane. Templul în întregimea sa era încojurat de trepte de acces. Absența unui podium în fața fiecărei cella constituia o abatere de planul tradițional al templelor romane, temple care aveau scară de acces numai pe o latură spre un nelipsit podim de fațadă.
Ansamblul central al fiecărei cella din acest templu, era înconjurat de 10 coloane la fațadă și de câte 20 pe laturi, după forma clasică a unui templu grecesc peripter (decastil). Toate coloanele erau din granit și aveau un diametru de 1,80 metri, conferind edificiului o mai mare impozanță.
Cella zeiței Roma era îndreptată spre Forum Romanum și s-a păstrat cel mai bine, fiind înglobată în vechea mănăstire San Francesca Romana a cărei biserică se vizitează și astăzi. Cealaltă cella, a zeiței Venus, era îndreptată cu fața spre Colosseum.
Cu o abilă subtilitate, Hadrianus a unit pe Venus, care reprezenta iubirea (Amor în limba latină), cu “Amor”, cuvânt ce rezultă din citirea inversă a cuvântului ROMA. Plasând cele două divinități, Venus și Roma, spate în spate, într-un templu unic, a realizat și o simetrie a celor două nume.
In cella lui Venus exista un altar la care cuplurile nou căsătorite puteau aduce sacrificii speciale. Alături de acel altar se găseau statuile gigantice de argint ale lui Marcus Aurelius și al Faustinei celei tinere, soția imperială.
In anul 283 e.N, cele două cella au fost distruse de un incendiu și restaurate, începând cu anul 308 e.N, de către împăratul Maxentius. Acela a refăcut absidele sub aspectul în care se pot vedea astăzi și un acoperiș în boltă.
O altă restaurare s-a realizat sub Eugenius, un uzurpator al drepturilor lui Theodosius I-ul la Roma. Eugenius a dus politica revigorării cultului clasic roman şi a refacerii templelor antice, în detrimentul creştinismului apărat de Theodosius I-ul, cu tronul la Constantinopol.
In sec.al 8-lea e.N, papa Paul I-ul a ridicat în partea dinspre Forum Romanum a templului un oratoriu consacrat apostolilor Petru şi Paul, oratoriu peste care s-a construit, în sec.al 9-lea, biserica Santa Maria Nova. Un cutremur violent, din anul 847 e.N, a distrus grav templul aşa că papa Leon al IV-lea a folosit momentul să trecă la construirea bisericii Santa Maria Nova peste ruine. Biserica era destinată să înlocuiască biserica Santa Maria Antiqua din Forum distrusă de alunecătrile de teren de pe Palatin în acelaşi cutremur.
Alături s-a construit o campanilă (clopotniţă) în sec. al 12-lea, care a acoperit o parte din rămăşiţele templului.
După o reconstrucţie majoră, începută în anul 1612, această biserică a fost reatribuită şi rebotezată Santa Franccesca Romana.
In cursul secolelor, cae mai mare parte a coloanelor ce înconjurau templele au dispărut. Numai câteva au rămas în preajma poziţiei lor, altele au dispărut, sau au fost reamplasate.
Edificiul a fost intim legat de celebrarea aniversării Romei, la data de 21 aprilie a fiecărui an, pe timpul sărbătorilor Palilia.
Antoninus Pius a celebrat aici cea de a 900-a aniversare A Romei în anul 148 e.N. Monedele emise cu acea ocazie prezentau faţada decastil a templului, care a devenit cea mai desăvârşită reprezentare a eternităţii Romei.
In anul 248 e.N, împăratul Filip Arabul a celebrat aniversarea milenară a Romei, templul lui Venus şi al Romei constituind centrul ceremoniilor, punctul care rezuma toată religia romană.
Astăzi din grandiosul edificiu a mai rămas terasa (stilobatul), o parte din din coloanele de granit ale peristilului şi a absida din cella templului Venus, cu bolta ornată cu casete. Coloanele rămase au fost repuse în picioare de către Benito Mussolini. Cele lipsă au fost înlocuite  cu arbori (molin negru, dafin, merişor). Elementele de marmură au fost recuperate în timp, sau transformate în var. Sub stilobat se vad, dinspre Colosseum, nişte deschideri ce conduc în spaţii subterane.