vineri, 25 martie 2011

ROMA V - BISERICA SANTA MARIA ANTIQUA (FORUM ROMANUM)




Este un edificiu religios paleo-creștin, care datorită amplasării a primit numirea italiană de Santa Maria Antiqua al Foro Romano. A fost amenajată în sec .al 5-lea e.N pe latura de sud a forumlui roman , la poalele colinei Palatin și spre sud-est față de templul Dioscurilor. Era o clădire modestă, rudimentară și lipsită de ornamente, o simplă clădire pentru întruniri și rugăciuni. La amenajarea ei s-au folosit, desigur, unele structuri antice preexistente, probabil anexe ale palatelor Palatinului. De altfel, a servit mult timp ca acces spre construcțiile monumentale ale colinei palatelor.
Avea plan dreptunghiular prelungit spre sud și cu o absidă puțin adâncă în acel capăt. Nu respecta principiul plasării altarului spre răsărit. In dreapta absidei se găsește capela sfinților medicali, iar în stânga capela sfântului Theodat. Intrarea se face prin partea opusă absidei, prin capătul nordic al planului dreptunghiular. Din exterior se pătrunde înt-un atrium (pronaos) cu pereți neregulați și apoi în naosul central. In centrul naosului, un spațiu delimitat de pereți cu largi spații goale, este înconjurat de un deambulatoriu dreptughiular strâmt. Suprafețele atriumului și al naosului sunt aproape egale. Spre absidă se trece prin presbiteriul comun cu deambulatoriul. La stânga bisericii se deschide un culoar sub formă de rampă, ce conduce spre Palatin.
Această biserică este cel mai vechi monument creștin din Forum Romanum și cuprinde cea mai veche reprezentare a Sfintei Maria Regina, adică Fecioarei Maria în chip de regină., ăn sec.al 6-lea e.N.
Papa Ioan al VII-lea (705-707) a folosit locașul în calitate de episcop al Romei. Este posibil ca Cyriaci Titulus, consemnat în actele sinodului din anul 499 e.N, săpoată fi identificat cu această biserică.
Lăcașul a fost parțial distrus de un curemur din anul 847, când o parte din structurile vechilor palate de pe Palatin s-au prăbușit peste o parte di forum. Se pare că același cutremur a devastat și ruinat întregul Forum Romanum. Biserica a fost acoperită de resturi de pământ și zidării. In 1084, pe timpul unui incendiu provocat de jaful normanzilor, lăcașul s-a pierdut cu totul sub dărâmături.
Incă din sec.al 10-lea vechea biserică intrase în desuetudine și avea o stare foarte proastă, așa că s-a construit o nouă biserică în apropiere, cunoscută sub numele de Santa Maria Nuova (astăzi Santa Francesca Romana). Aceasta a fost așezată pe fundațiile vechiului templu al zeiței Venus și al Romei.
In sec.al 12-lea deasupra vechii biserici Santa Maria Antiqua, în Forum Romanum, s-a construit o alta, numită Santa Maria Liberatrice. Acest edificiu a fost renovat de Onorio Longhi cel Bătrân, în anul 1617, urmând stilul baroc în cea mai mare parte. Acesta a lucrat și la biserica San Carlo a Corso, unde barocul a trimfat. A încercat să creeze, la scară mică, o imitație a fațadei de la biserica Gesu, realizată de Giacomo della Porta. In 1749, interiorul a fost înfrumusețat cu decorațiuni din stuc de Francesco Ferrari și picturi neo-clasice de Sebastiano Ceccarini și Lorenzo Gramiccia.
Acest inportant edificiu a rezistat până în anul 1900 când a fost demolată din rațiuni de a scoate la suprafață vestigiile antice înconjurătoare. Au putut fi descoperite, astfel, resturile bisricii inițiale.
S-au păstrat un număr de fresce valoroase din sec.al 7 și al 8-lea, comandate de papii Martin I-ul (649-655), Ioan al VII-lea (705-707) și Zacharia (741-752). Papa Martin I-ul a pus a fi înscrise pe pereși deciziile Consiliului de Latran.
Un sarcofag creștin se află între vestigiile ce îmbogățesc tezaurul artistic datorat locului.