duminică, 6 martie 2011

ROMA V - CURIA (FORUM ROMANUM)

Curia era sediul senatului roman pe timpul antichității. Prima Curie a fost construită sub regele Tullus Hostilius, cel de al treilea rege al Romei, pe Comitium, centrul politic al orașului. Aceasta s-a numit Curia Hostilia. In fapt ea a luat naștere după distrugerea cetății Alba longa și intrarea în Senat a marilor familii din Alba. A devenit locul de adunare al Senatului roman. In Roma antică termenul de Curia a fost bogat în sensuri. Dar în epoca republicană Curia desemna edificiul în care se reunea Senatul. In anul 80 e.A, dictatorul Sulla a mărit edificiul pentru a putea cuprinde 600 de senatori., dar a fost distrusă de incendiul provocat, în anul 52 e.A, de partizanii lui Clodius Pulcher, care au așezat aici rugul șefului lor. 
Caesar a clădit un nou Forum pe amplasamentul ruinelor Curiei Hostilia și în același timp a clădit o nouă Curie pe un amplasament apropiat, Curia Julia. Construcția noului local s-a terminat în anul 29 e.A, sub domnia lui Augustus. Vechea Curie era orientată pe direcția est-vest, ocupând corul și partea stângă a bisericii Sfântul Luca de astăzi. Caesar a orientat-o cu fața spre Via Sacra, adică spre centrul Forum-ului. Ea era compusă din trei spații: Curia Senatus, ca sală de ședințe, Atrium Minervae, cu coloane pe laturi și pe centru, destinat repaosului dintre ședințe, iar a treia încăpere servea ca Secretarium Senatus. Intregul edificiu se orienta spre nord-vest.
Asasinarea lui Caesar s-a produs la Curia Pompeia pe Câmpul lui Marte.
O nouă reconstrucție radicală s-a operat sub domnia lui Diocletianus, în anul 284 e.N, datorită distrugerii suferite, printr-un incendiu, de edificiu cu un an înainte, în 283 e.N. Aceasta este structura care se poate vizita în zilele noastre. In sec.al 7-lea e.N, Curia a fost transformată în biserica Sfântul Adrian, de către papa Honorius I-ul., iar în 1937, Mussolini a îndepărtat urmele bisericii și a restituit vederii edificiul antic cu atât de multă încărcătură istorică.
Nu au rămas decât zidurile exterioare originale, triste și terne, din cărămidă. Dar trebuie imaginate porțile de bronz și statuile din alabastru, statuia de aur a Victoriei , din interior, pavimentul din mozaic, pereții acoperiți cu basoreliefuri policrome, rândurile de scaune de lemn sculptat ale senatorilor, ornamentele sculptate de pe fronton și acoperiș, etc. Totul era creat pentru a reflecta puterea Romei.
Aspectul edificiului era mult mai puțin auster decât cel de astăzi. Fațada sa, acoperită cu marmură și stuc, era precedată de un portic și se termina cu un timpan acoperit cu travertin. Poarta sa de bronz a fost dusă la basilica Sfântul Ioan de Latran de către papa Alexandru al VII-lea, în sec.al 17-lea, conform tradiției papale de jefuire a edificiilor antice.
Curia era un templu de inaugurare, adică un loc sacru în interiorul căruia un augur putea comunica ascultătorilor voința zeilor care îi fusese transmisă prin unele semne: zborul păsărilor, apetitul puilor de găină sacri, întâmplări neobișnuite și altele. Nici o ședință sa senatului nu începea înainte ca prezidentul să nu facă cunoscute dispozițiile favorabile sau defavorabile ale zeilor.
In interior, în lungul sălii, se mai văd încă trei gradene largi pe care erau dispuse locurile senatorilor pe scaune sculptete din lemn. Ei nu dispuneau de locuri fixe. După citirea ordinei de zi, fiecare era strigat individual în ordinea fixă din lista album și își dădea avizul. Pentru a vota senatorii se uneau în grupul care le reprezenta opinia. Mult timp, puterea senatorilor a fost decisivă, dar de la începutul Imperiului, le-a devenit practic imposibil să se opună deciziilor împăratului, care îi recruta. Mai puteau ca după moartea Principelui să-i condamne memoria și să se opună la divinizarea lui.
In spatele sălii, pe un soclu din care se mai văd unele urme, trona statuia Victoriei înaripate, acoperită de o lungă togă romanăm și ținând în mână o coroană de lauri. Era o statuie din aur așezată acolo de Augustus, în anul 29 e.A, după victoria de la  Actium asupra lui Marcus Antonius și a Cleopatrei, în anul 31 e.A, victorie care îl făcuse stăpânul Imperiului Roman. Mai mult de trei secole, împărații au adorat statuia, arzând esențe plăcut mirositoare la altarul ei. Pe timpul funeraliilor imperiale, statuia preceda cortegiul care se twermina prin apoteoza celui dispărut. Atunci cînd au scos capul, cu ajutorul unor împărați târzii, creștinii s-au opus venerării statuii, ea devenind o ofensă adusă lor. Aceasta, mai ales, în ultimele clipe de existență ale imperiului, când creștinismul ajunsese religie de stat.
Altarul a fost retras de împăratul Constantius, în anul 357 e.N și restabilit de împăratul Iulianus, în 361 e.N. In anul 382 e.N, împăratul Gratianus a dispus ridicarea statuii și anularea tuturor veniturilor vestalelor și ale sacerdoților romani. Cu toate că prefectul Romei, Symancus, s-a răsculat, gratianus nu a revenit asupra deciziei. Unii autori susțin că altarul Victoriei a revenit pe timpul împăratului Eugenius, în anul 393 e.N. El a domnit la Roma, ca uzurpator (392-394 e.N.) al lui Theodosius I-ul (378-395 e.N.), care își avea curtea la Constantinopol. Eugenius a fost ultimul împărat care a susținut credința politeistă. Jaful vizigoților lui Alaric s-a dovedit fatal pentru mândra Curie.
Curia adăpostește două panouri sculptate în baso-relief, găsite sub Forum și probabil comandate de Traian pentru decorarea tribunii oratorilor, sau de urmașul său, Hadrianus. Pe spatele celor două panouri sunt reprezentate cele trei animale care se sacrificau în cursul ceremoniilor de purificare: porcul, oaia și taurul, în latină; sus, ovis, taurus. De la acele trei cuvinte a provenit numele de suovetaurilia dat sacfificiului. Pe baso-reliefuri se poate admira anatomia foarte realistă și plină de detalii a animalelor aduse la sacrificat. Sculpturile de fețele opuse sunt ilustrate binefacerile împăratului. Sculptorul a localizat acțiunile din baso-reliefuri pe un fond în care erau reprezentate multe monumente ale Forum-ului.
In spatele Curiei se vede încă un mic altar din cărămidă, prevăzut cu o cavitate destinată a primi relicve, atestând că acel loc fusese rezervat cultului creștin în sec. 7-8 e.N.



ROMA V - ARGILETUM (FORUM ROMANUM)


Era o stradă veche și foarte fregventată, care se stracura printre basilica Aemilia și Curie, conducând din Forum spre cartierul de cocioabe și rău famat Suburus. Strada urma traseul canalizării Cloaca Maxima și corespunde actualei artere Cavur.
 Pe ea au rămas frumoase urme de dalaj roman de travertin. Se spune că pe timpul regilor, peste Argiletum se construise un arc, flancat de o capelă care adăpostea statuia cu două fețe a zeului Janus. O legendă spunea, că pe timpul războiului cu sabinii, Janus a făcut să țâșnescă din pământ un jet de apă caldă, care a oprit atacu inamicilor asupra citadelei de pe Capitoliu. De aceea a fost lăsată deschisă capela pe timpul războaielor. Astfel divinitatea putea să zboare în ajutorul romanilor.
La sfârșitul sec. 1 e.N, peste partea nordică a străzii s-a așezat Forum-ul lui Nerva.
In mitologia romană, Janus era o zeu ce avea un cap cu două fețe opuse, apărător al porților, trecătorilor, traversărilor, al intersecțiilor, al schimburilor, al trasformărilor, căruia i se acordase pentru cult luna ianuarie. Regele Numai dăduse numele zeului primei luni din an – ianuarie.

Ruine ale temlului lui Janus în Forum Holitorium
Era un zeu de prim rang în ierarhia mitologică romană, având privilegiul de a fi invocat înaintea celorlalte divinități. Templul lui Janus era un simbol al angajărilor militare. El se afla în Forum Holitorium și avea porți la ambele extremități.
 Atunci când porțile templului erau deschise imperiul se afla în război, iar când erau închise era pace. Se zice că acele porți au stat închise numai de cinci ori pe parcursul întregii existențe a imperiului, pe timpul lui Numa Pompilius, a doua oară, în 235 e.A, a fost închis de către  Titus Manlis, a treia oară de Augustus, în anul 29 e.A, a patra oară de către Nero, în anul 66 e.N și a cincea oară de către Vespasianus, în anul 70 e.N. Se mai spune că pe timpul lui Augustus templul a avut porțile închise numai trei zile, deși împăratul a dorit să se laude cu pacea adusă pe întinsul imperiului.

ROMA V - SANCTUARUL VENUS CLOACINA (FORUM ROMANUM)

Un cerc de travertin pe sol, în fața basilicii Aemilia, la sud,  marchează amplasarea fostului sanctuar dedicat divinității protectoare al canalizării Cloaca Maximma. Sanctuarul (Sacellum Venus Cloacina) era plasat pe locul în care Cloaca Maxima intra în Forum Epitetul de Cloacina, atribuit lui Venus, este interpretat drept purificatoarea. Se mai disting încă urme ale scărilor de acces spre lucrarea subterană. O legendă vorbește despre faptul că în sec.al 5-lea e.A un oarecare J.C. virginius, modest ofițer plebeian, și-a ucis fiica pentru a o sustrage de la desfrâul și obscenitățile decemvirului Appius Claudius. Istoricul Titus Livius a povestit că decemvirul, abuzând de puterea sa, vroise să transforme pe Virginia ăn sclava sa. Faptul a provocat revolta plebei și abdicarea decemvirilor.
Autorii creștini de la începuturi au tratat cu sarcasm această divinitate păgână, fără a aprecia faptul că pentru romani purificarea mediului de trai avea mare valoare pentru sănătate. In plus, romanii o venerau pe Cloacina ca zeiță a curățeniei, a purității.

ROMA V - VIA SACRA (FORUM ROMANUM)

A fost calea romană cea mai prodigioasă din antichitate, ea străbătând Forum-ul piața cea mai veche și populată din centrul Romei. Incă de ala început a trecut pe lângă locurile cele pline de credință ale orașului, pe lângă primele temple, sau sanctuare. Parcurgea Forum-ul de la est la vest și făcea legătura prin Clivus Capitolinus cu partea de sus a Capitoliului, alt punct încărcat de adâncă crerdință prin templul lui Jupiter foarte Bun și foarte Mare (templul Jupiter Capitolonus). Odată cu scurgerea timpului, traseul ei prin Forum s-a îmbogățit sufocant cu edificii reliogioase, din ce în ce mai mari șim somptuoase.
Via Sacra a făcut parte din traseul celor mai importante procesiuni religioase, și ruta tradițională a trimfurilor acordate marilor comandați de armate care se întorceau după victorii sctrălucite. In mare parte aceste parade triumfale aveau în frunte chiar pe unii împărați ce nu participaseră direct la lupte, dar își însușeau dreptul de învingători.
Marșul triumfal pornea de la margine de oraș, dinspre apus, ocolea Palatinul pe la Circus Maximus și urma apoi calea spre viitorul Colosseum, de unde pătrundea prin Via Sacra dinspre răsărit. Urma Via Sacra până la capătul ei de apus. Din acel punct coloana Triumfului se urca spre culmea Capitoliului urmănd calea înclinată ce urca pe lângă stânca Capitoliului pe partea de răsărit, cale numită Clivus Capitolinus. La baza Capitoliului, prizonierii care urmaseră carul de luptă al învingătorului, erau lăsați să-și aștepte sfârșitul în închisoarera Carcer Tullianum (azi Caecere Mamertina), cea mai veche și mai prost famată din Roma.
Convoiul Triumfului urca pe Capitoliu unde se aduceau jertfe lui Jupiter Capitolinus. Acolo se mulțumea pentru protecția acordată în campania trecută și a-i implora ajutorul marelui zeu pentru viitor.
Pe traseul său din mijlocul Forum-ului, Via Sacra era cea mai lată cale a Romei. In perioada regală și apoi în cea republicană, Forum-ul era mult mai scurt decât în epoca imperială. Regia și casa vestalelor, marcau limita sa răsăriteană. Partea dinspre arcul de triumf al lui Titus s.a adăugat ulterior. Crescând lungimea Forum-ului, a cescut și cea a Viei Sacre, care ăl străbătea prim mijloc.
In sec. al 4-lea e.A., Via Sacra a fost protejată cu o structură care să o ferească de degradarea datorată ploilor. Mai târziu a fost pavată și deschisă sub cerul liber. Pe timpul lui Nero a fost încadrată de colonade laterale purtătoare de statui.
Via Sacră a constituit și cadrul unor fapte criminale ale istoriei Romei, pe lângă procesiuni religioase, triumfuri, cale pentru mulțimile zilnice ce se scurgeau spre basilici pentru afaceri sau pentru probleme de judecată.
Cortegiul triumfal era precedat de muzicieni și dansatori, după care urma carul de luptă al victoriosului tras de patru cai albi. Cel ovaționat avea fața vopsită cu roșu, purta o togă de culoarea purpurei și o coroană de lauri. In urma sa eru trași cu înjosire prizonirii cei mai valoroși și o parte din capturile de război  cele mai semnificative. Urmau legiunie care luptaseră pentru victorie și demnidarii și senatorii. Totul se organiza cu un fast costisitor, în uralele muțimii istaerizate și doritoare de danii materiale și de jocuri de circ.
Via Sacra a fost o coloană vertebrală a Romei , de la fondare și până la prăbușire.