vineri, 15 iulie 2011

CRAIOVA - BISERICA HAGI ENUŞ

Astăzi biserica Hagi Enuş are o poziţie centrală în oraş şi o tradiţie bine consolidată. Se găseşte pe latura nordică a str. A.I. Cuza, la răsărit de intersecţia acesteia cu str. Carol I (Gării). Este una dintre bisericile oraşului care nu a suferit modificări semnificative prin reparaţiile operate în cursul timpului.
Biserica a fost ridicată la sfârşitul sec. al 18-lea de un grup de negustori ai oraşului, îndeosebi locuitori ai părţii răsăritene.  Dar vechimea ei este mai mare decat cea trecuta în pisanie, lăcaşul fiind ridicat pe ruinele altuia mai vechi.  Stilul bisericii este apropiat de cel românesc, dar depărtat de cel brâncovenesc. Are două turle mici laterale pe latura de apus, are cerdac ieşit în afară şi zugrăveală albă exterioară. Cerdacul are patru coloane de zidărie laterală, cele din mijloc încadrând intrarea. Pe laterale, cerdacul mai are câte o coloană centrală şi o semicoloană alipită de peretele pronaosului. În acest fel pe lateralele cerdacului se formează două arcade iar în faţă trei arcade, dintre care cea din mijloc încadrează intrarea.
Cerdacul are în faţă un fronton, de tip grecesc, asemănător cu frontonul principal aflat deasupra cerdacului pe peretele de faţadă. Cerdacul are o lăţime ceva mai mică decât peretele de vest al lăcaşului.
Turnurile mici de la colţurile clădirii par un adaos curios. Ele au o secţiune octogonală şi pornesc de jos, de la temelia edificiului şi au trei nivele de ornamente. Primul nivel, cel de jos, are ornamente ronde şi se ridică până la înălţimea cerdacului. Al doilea nivel are nişe oarbe pe cele opt laturi şi atinge partea mediană a acoperişului. Nişele sunt rotunjite în partea lor de sus. Ultimul nivel al turnurilor este ornamentat cu o alternanţă de nişe oarbe prelungi (ca şi la nivelul inferior), cu ferestre din ochiuri de sticlă. La fiecare turn, ferestrele sunt în număr de patru şi alternează cu nişele asemănătoare ca formă şi dimensiuni. Ferestrele fiecărui turn sunt îndreptate către cele patru puncte cardinale.

Din interiorul bisericii se poate urca în cele două turnuri pornind din spaţiul pronaosului.
Nu există nici o consemnare privind materialul din care a fost realizat acoperişul iniţial, şindrilă sau ţigle-olan. Oricum în ultima sută de ani, biserica a fost acoperită numai cu tablă, ceea ce nu a avantajat-o estetic. Este posibil ca pentru o anumită perioadă să fi avut acoperiş din tablă de cupru.
Turlele mici laterale au urmat permanent exemplul acoperişului în două ape, ele fiind acoperite cu conuri cu laturi rotunjite din tablă.
Intre cele trei nivele ornamentale ale turnurilor se găsesc ornamente din zidărie sub formă de brâuri. La ultimul nivel al turnurilor, unde sunt practicate ferestre orientate spre punctele cardinale, câte una dintre ele lipseşte. Este vorba de cea care ar fi fost orientată către centrul edificiului. Deci o turlă nu are fereastra dinspre nord, iar alta pe cea dinspre sud. Este posibil ca la origine, sau mai târziu, nişele de pe turnuri să fi purtat picturi, dar ulterior s-au acoperit cu var.
Deasupra turnurilor şi a frontonului cerdacului, crucile au opt braţe. Cele principale, pe verticală şi pe orizontală, sunt mai bine conturate, iar între ele se despart în unghi de 45 de grade alte patru braţe ca nişte raze.
Pe frontonul principal al bisericii este aşezată o cruce metalică de dimensiuni mai mari, cu braţele terminate treflat. Toate cele patru cruci amintite, două pe turnuri şi două pe frontoane sunt fixate pe câte o bilă ornamentală ataşată acoperişului, sau turnului superior. Bilele au un diametru de circa 20 de centimetri şi sunt confecţionate din tablă.
Biserica Hagi Enuş (Hagi Enuşi), sau după alte variante Hagi Ienuşi, a fost cuprinsă în catagrafia din 1813-1815 astfel: „Biserica din Târgul de Afară ot boangii, hramul Toţi Sfinţii, de negustorii mahalagii“.
Inscripţia din pisania săpată în piatră, încadrată de un chenar artistic sună astfel: „Cu ajutoriu Sfintei şi de viaţă făcătoarei Troiţi, această sfântă biserică ce se numeşte Târgul de Afară, unde se prăznueşte şi cinsteşte hramul tuturor sfinţilor şi a sfântului marelui mucenic Pantelimon, este zidită din temelie de dumnealui Nicolae Ceauşescu, i de dumnealui jupân Dumitrache Sandulachie, biv vel Cluceriu, i de dumnealui jupân Ion Băcanu, i de dumnealui jupân Mihai Cojocaru, i de dumnealui jupân Ion Săpinariu, având ajutori pe alţi mahalagii, cine cu ce le-au dat mâna de au ajutat şi alţi negustori streini, care în veac vor pomeni, înfrumuseţând-o cu zugrăveala prin afară cât şi pe dinăuntru, precum se vede, în zilele luminatului Domn Io Mihai Constandin, Şuţu Voievod şi cu blagoslovenia Prea Sfinţii Sale Chivu Chir Filaret, săvârşindu-să în zilele «Prea Sfinţii Sale Părintelui Episcopu Nectarie Ieatom»“ 3 (III - λ) (spart). In partea dreaptă a pisaniei, în afara chenarului sunt scrise cuvintele „având ajutor pe popa Vladu i jupan Matei Guirca“, iar ceva mai jos numele „Tănasie“.
Din pisanie este ruptă tocmai porţiunea în care era scrisă data ctitoriei.
In anuarul Episcopiei Râmnicului, din 1900, se consemnează ca dată a ridicării anul 1756, dar pisania spune că biserica s-a zidit în timpul domniei lui Mihai Constandin, Şuţu Voievod, fiind începută pe timpul lui Filaret episcop de Râmnic şi terminată sub urmaşul lui Nectarie. Mihai Constandin Şuţu a domnit din mai 1791 până în ianuarie 1793. Episcopul Nectarie a urmat lui Filaret în a doua jumătate a anului 1792. Pe baza de raţionament se poate completa data de la facerea lumii, socotind anul terminării bisericii 7301 (3III-λ) adică 1793.
La zidire biserica s-a numit Târgul de Afară. La fel a fost consemnată în 1835 când i s-a indicat şi hramul Toţi Sfinţii şi un număr de 85 de familii în parohie. In catagrafia din 1838, după cutremur, apare pentru prima dată cu o denumire hibridă „Târgu de afară ot Hagiu“, identică cu a mahalalei .
Specificarea „ot Hagiu“ a provenit de la numele lui Hagi Enuş (Ene Nanu după adevăratul său nume) care se pare că a dotat biserica cu odoare şi bani în primele trei decenii după ridicare. In acest fel a estompat importanţa adevăraţilor ctitori, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul altor biserici sau mănăstiri.
Tot pe atunci biserica mai era numită şi Târgu Vechi Hagiu. Ulterior s-a încetăţenit numele de Hagi Enuş (sau Hagi Ienuş după alte izvoare). Biserica a continuat să se numească Târgul de Afară Vechi până în anul 1859, iulie 29, când într-o adresă a Consiliului Municipal din Craiova cu nr.1285, apare sub numele de biserica Hagi Enuşi.
Pe lângă faptul că s-a îngrijit de biserică în locul primilor ctitori, se pare că Ene Nanu (Hagi Enuş) a dotat biserica şi cu ceva suprafeţe înconjurătoare. Terenurile donate s-au aflat în preajma lăcaşului ca şi casa sa, care, în 1926, se mai găsea în spatele bisericii – aşa numitele case Carianopol din 1926. 
Biserica Hagi Enuşi, fiind aşezată în centrul oraşului, a suferit în decursul vremii multe stricăciuni. Ea a fost reparată la 1826-1829. O notiţă din condica bisericii ne informează despre “cheltuiala ce s-a început pentru clopotniţă şi pentru biserică”, la 28 mai 1826. Atunci s-a refăcut clopotniţa şi s-a reaşezat şindrilă pe biserică. S-a refăcut tavanul şi s-a zugrăvit pantocratorul . In 1838, datorită cutremurului, a crapat altarul, amvonul şi tancuiala. Ca urmare, în 1839, s-a realizat o altă reparaţie şi s-a reaşezat din nou şindrila. Intre anii 1855-1856 s-a  întreprins o renovare generală prin dărâmarea părţilor ce nu prezentau siguranţă şi refacerea lor în aşa fel încât legătura dintre nou şi vechi să nu se observe. Noii ctitori au fost Hristea Stancovici şi Sterie Ioanu. Tot în 1856 s-a refăcut şi zugrăveala. A mai fost reparată în 1895, când probabil a fost acoperită cu tablă. Tot actunci s-a trecut la pictura în ulei. In anul 1941, s-a spălat pictura în ulei din 1895 şi a fost executată una nouă de Iancu Constantinescu.
Printre primele şcoli particulare, ce au funcţionat în Craiova în pridvoarele şi curţile bisericilor, se numără şi şcoala de la biserica Hagi Enuşi. Ea a existat de multă vreme, dar bine organizată începe de abia în anul 1831. Cel care–i învaţă pe tineri scrisul şi cititul este dascălul Ioan. El funcţiona aici încă din 1827. La aceeaşi şcoală a fost instruit şi dascălul Nicu Theodorescu, care a deschis ulterior şcoală în casele proprii, situate lângă biserica Hagi Enuşi, între anii 1857-1880. 
In 1821, Hagi Enus l-a imprumutat pe slugerul Tudor Vladimirescu, care „ridicase tara“, contribuind cu bani la mersul revolutiei: „Inscrisei supt semnatura slugerului Theodor, coprinzator ca lei 4.953 am primit de la chir Hagi Enus, pentru trebuinta cheltuielilor norodului tarii, ce este ridicat spre folosul de obste a toata tara, care bani si vreme cuviincioasa sa aiba a-i raspunde (restitui – n.r.) fara nici un cuvânt“.
Biserica nu a mai fost numită niciodată „Târgu de afară“ după catagrafia din 1838. Cu acea ocazie făcându-se şi inventarierea stricăciunilor s-a consemnat: „Sfântul altar au crăpat, sfântul advon a crăpat, tencuiala a crăpat mai mult“. Reparaţiile ce au urmat se pare că nu au adus modificări edificiului fiind rezolvate cu meşteri locali. Cu ocazia reparaţiilor s-a aplicat o nouă pictură interioară, iar în 1895 s-a aşternut o a treia pictură, executată în ulei. In exterior s-a renunţat la aplicarea de pictură încă din 1838.
Biserica Hagi Enuş se numără printre puţinele biserici vechi de două secole care şi-au păstrat clopotniţa masivă din zidărie, rezidită în 1826 . Aceasta are o bază pătrată cu latura de 6-7 metri şi este compusă din parter şi etaj, cu acoperiş din tablă în patru ape. La etaj, unde se află clopotul şi toaca, sunt practicate deschideri lungi, rotunjite în partea superioară. Deschiderile sunt foarte înguste şi protejate de un grilaj de lemn pentru evitarea intrării păsărilor. Laturile de est şi vest au câte două astfel de deschideri, iar laturile de nord şi sud câte una (anul 1990). Intrarea în clopotniţă se face acum numai dinspre est adică dinspre curtea bisericii şi dinspre biserică. Nu este exclus ca în urmă cu două secole clopotniţa să fi fost acoperită cu şindrilă (cel mai probabil, sau cu olane) şi că la parter să fi existat o boltă de acces dinspre exterior, adică dinspre apus.
Tot aşa, este de presupus că împrejmuirea incintei să fi fost robustă, din zidărie, măsură aproape obligatorie în preajma târgului de afară care genera cu multă murdărie şi aduna mulţi indivizi de proastă calitate.
La sfârşitul sec. al 18-lea şi începutul sec. al 19-lea, datorită deplasării târgului de afară în zona de răsărit a oraşului, s-a ridicat aici biserica, dar s-a mărit şi densitatea locuirii. Mahalaua numită atunci Târgu de afară, ulterior mahalaua Hagi-Enuş a devenit repede o parte importantă a oraşului. In zonă uliţele au devenit mai îngrijite şi s-au ridicat hanuri (mai ales în preajma intersecţiei actuale dintre str. A.I. Cuza şi str. Carol I (Gării)). Ştirile dinspre, noutăţile şi poruncile domneşti soseau prin această parte de oraş.
Târgul de afară era dezvoltat la sud de biserica Hagi Enuş, peste actualele străzi Lupeni şi 13 Septembrie. Strada 13 Septembrie a intrat în demolare în anii 1988-1989, astfel că până în 2011 latura ei de nord a dispărut cu totul. In principiu, târgul se întindea, la sud, până aproape de biserica Sfinţii Apostoli.
Târgul de afară de lângă biserica Hagi Enuş era legat de centrul oraşului, de Răscruciul Mare şi de Răscruciul Mic prin două căi principale. Una din căi era Drumul, sau Podul Bucureştiului (A.I. Cuza), iar cea de a doua era Podul Lipscanilor. Amândouă căile erau amenajate cu „poduri“ adică pavate cu grinzi de lemn de esenţă tare.
Cei dintâi dascăli şcolari ai secolelor trecute au fost cântăreţii bisericeşti şi preoţii. Lecţiile cu copii se ţineau în cerdacurile bisericilor, sau într-o încăpere a clădirilor înconjurătoare aparţinătoare bisericii. La începutul secolului al 19-lea biserica Hagi Enuş, alături de biserica Sfântul Gheorghe Vechi au fost menţionate ca lăcaşuri unde mergeau copiii mahalalelor pentru învăţătură de carte (Arh. Olteniei nr. 59-60).
Biserica avea 20 de prăvălii cu embatic (chirie) şi Hanul Ciolacului, tot cu embatic la Boicea Tetoveanu. Hanul fusese dăruit de ctitorul Nicolae Ceauşescu.
Până pe la mijlocul anilor 1980, în faţa bisericii, pe partea opusă, adică pe latura de sud a str. A.I. Cuza, se deschidea str. Al. Macedonski, stradă foarte lungă care porneşte dinspre sud, de la intersecţia cu str. Unirii, în apropiere de fostele ateliere „Brătăşanu“, apoi atelierele secundare ale ITMA (Intreprinderea de Tractoare şi Maşini Agricole). Demolările, din anii 1987 şi 1988, de pe str. A.I. Cuza, au anulat intersecţia cu str. al. Macedonski, aşa că peste drum de biserica Hagi Enuş a rămas un teren viran, plin cu moloz de la demolări. Demolările de peste drum de biserică s-au făcut în vederea lărgirii str. A.I. Cuza la patru benzi de circulaţie, dar venind evenimentele din 1989 planurile de investiţii urbanistice au rămas îngheţate. Până în iarna lui 1989, se modernizase numai o porţiune din str. A.I. Cuza de la intersecţia cu str. Republicii (Carol I) spre răsărit, spre biserica Hagi Enuş. Din motive de exproprieri, sau de fonduri, o bună parte din str. A.I. Cuza a rămas neamenajată pe o porţiune dinainte de biserică şi terminaţia ei dinspre răsărit. Dincolo de biserică, spre răsărit, se realizase o lărgire generoasă a arterei. Numai în zona bisericii a rămas încă două decenii o strangulare a circulaţiei. Chiar în faţa bisericii, str. A.I. Cuza a rămas cu carosabilul spart în iarna lui 1989. Din cauza circulaţiei s-a format o mare baltă pe mijlocul străzii pe care şoferii încercau să o ocolească trecând cu roţile pe trotuare. In zona aceea de strangulare, str. A.I. Cuza avea şi o denivelare apreciabilă între traseul de dinainte de biserică şi cel următor, dinspre răsărit. După 2-3 ani denivelarea şi balta au fost acoperite cu caracter provizoriu, cu o bandă de asfalt.
Pe partea opusă bisericii au rămas mult timp nedemolate circa 4-5 locuinţe vechi şi fără valoare arhitectonică. Din cauza lor strada era îngustă şi nu putea fi adusă în totalitate la patru benzi de circulaţie. Problema s-a rezolvat abia în anul 2010 când s-a trecut la răscumpărarea şi demolarea clădirilor ce împiedicau rezolvarea deschiderii arterei.
La apus de terenul bisericii se găsea str. Nicolae Bălcescu, care pe ultima ei porţiune urca din Calea Bucureşti până în str. A.I. Cuza. Această stradă Nicolae Bălcescu pornea din str. Republicii (Carol I), traversa Calea Bucureşti şi urca în str. A.I. Cuza chiar lângă proprietatea bisericii şi pe lângă clopotniţa ei. Strada Nicolae Bălcescu şi-a păstrat aliniamentul după demolările din zonă.
Pe ultima porţiune a ei, înainte de a pătrunde în str. A.I. Cuza avea o pantă foarte abruptă care punea la încercare pe şoferii care urcau şi mai ales pe candidaţii la un carnet de conducere. Amenajările din 1988 au redus simţitor unghiul pantei.
Inspre str. A.I. Cuza biserica a dispus de o curte generoasă aşa că nu a fost pusă niciodată în pericol de sistematizarea comunistă.
Pe la începutul anilor 1980 biserica avea spre str. A.I. Cuza un gard de lemn nu prea arătos. Edilii oraşului au dispus demolarea lui şi amenajarea unei peluze cu gazon, cu ronduri de flori şi cu ceva arbuşti şi arbori mai vechi. Odată cu tulburările edilitare din zonă, în anii 1988-1989 şi în următoarele două decenii, parohia a simţit nevoia să-şi delimiteze din nou proprietatea rămasă cu un gard civilizat cu soclu de beton îngust şi cu partea superioară din profiluri metalice aşezate vertical. Dincolo de acest gard parohia şi-a amenajat o curte curată şi îngrijită.
Pe latura de apus a curţii bisericii, în str. Nicolae Bălcescu a rămas clopotniţa veche aşezată exact pe aliniamentul clădirilor şi de lângă ea coboară spre Calea Bucureşti  o clădire parohială stil vagon-parter. Intrarea în aceasta se face prin curtea bisericii şi este locuită de preotul paroh şi familia sa.
La intersecţia dintre str. A.I. Cuza şi str. Nicolae Bălcescu, colţul dinspre răsărit al curţii bisericii a rămas mult timp loc de grădină. După anul 2000, prin căi numai de Diavol ştiute acea porţiune de teren a fost răpită de Primărie şi acordată (se zice retrocedată) unui fost proprietar (probabil în schimbul altui teren pierdut de acela pe întinsul oraşului). Cert este că noul proprietar a construit pe acel colţ de teren cu plan pătrat o clădire modernă de birouri care contrastează cu arhitectura bisericii şi pe deasupra o şi ecranează neplăcut. Este numai unul din zecile de mii de cazuri care au mutilat oraşele României după anul „Involuţiei“ din 1989. Timp de douăzeci de ani a domnit şi în construcţii, sau urbanistică, politica corupţiei, incompetenţei şi a bunului plac. Noul stat român s-a dovedit lipsit de autoritate şi de vigoare, marcat de disoluţie în toate domeniile vieţii. 
    Pe timp ce a fost primar Antonie Solomon, strada A.I.Cuza a fost corectată și modernizată în zona bisericii, făcându-se unele expropieri fără importanță arhitecturală. Acum pe tot parcursul său strada este modernă, cu patru benzi de circulație


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu