joi, 9 decembrie 2010

CONSTANTINOPOL - BISERICA SFINTII APOSTOLI

Biserica Sfinţii Apostoli este o amintire a unor timpuri strălucitoare. A fost cea de a doua biserică din Constantinopol, în ordine ierarhică şi a mărimii. Ea s-a înălţat pe cea de a patra colină a noii capitale, pe artera ce unea Poarta Adrianopol (Charistios), aflată în nord-vest, de Forul Taurului, Forul lui Constantin şi Forul Lui Augustus (Auguteion), în centrul civic şi religios din vârful răsăritean al peninsulei şi al oraşului.
Biserica Sfinţii Apostoli s-a ctitorit în partea de apus a noii capitale, parte mai puţin populată în sec.al 4-lea e.N, care a devenit mult mai târziu cea mai aglomerată. Ea domina partea de apus a capitalei, iar Sânta Sofia trona asupra părţii răsăritene. Impreună reprezentau măreţia creştinismului peste întregul Constantinopol şi domina fiecare partea sa..
Grandioasa biserică Sfinţii Apostoli nu a avut şansa să traverseze aproape două milenii până în epoca noastră. Ea a dispărut cu desăvârşire, dar a avut şansa ca la mii de kilometri, la Veneţia, planul şi imaginea ei de ansamblu să fie reprodusă de biserica San Marco
Poziţia dominantă deţinută de fosta biserică Sfinţii Apostoli şi amintirea strălucirii ei imperiale, l-au îndemnat pe otomanul cuceritor, Mohamed al II-lea, să-ţi dorească un locaş al său pe acelaşi loc dominant. Colina şi acea parte apuseană de oraş a luat numele de Fatih (Cuceritorul), după cucerirea otomană. Tot aşa s-a numit şi măreaţa moschee înălţată acolo între 1463-1470/71.
Biserica Sfinţii Apostoli a fost construită în plan basilical de împăratul Constantin cel Mare, în jurul anului 330 e.N, odată cu transformarea Bizantyon-ului în capitală. Dorinţa lui era ca alături de lăcaş să aibă locul său de veci, iar lăcaşul să adăpostească relicve de la toţi cei 12 Apostoli ai lui Iisus. In final nu s-a reuşit decât aducerea unor relicve ale Sfântului Andrei, ale Sfântului Luca şi ale Sfântului Timotheus (cei doi din urmă nefiind Apostoli ci propovăduitori). In toal, însă, biserica s-a îmbogăţit cu multe alte relicve, printre care cele ale primului episcop de Efes, Mateus (Matei), cele ale sfinţilor anargiri Comos şi Damian, cele ale Sfântului Ioan Chrisostomşi ale altor Părinţi al Bisericii ortodoxe. In locaş s-a păstrat şi o bucată ce se credea a fi aparţinut „stâlpului flgelării”. Locuitorii capitalei numeau biserica Polyandrion, sau Myriandrion. Biserica nu era finalizată la moartea lui Constantin, în 337 e.N, aşa că a fost terminată de fiul său Constantius al II-lea, iar tatăl şi-a găsit mormântul alături de ea.
In componenţa primului început de la Sfinţii Apostoli a intrat un Mausoleu cilindric pentru Constantin şi un început de biserică basilicală, conform arhitecturii adoptate la începutul creştinismului. Se pare că împăratul a considerat mausoleul mai urgent, ştiut fiind că a fost creştint pe patul de moarte în stare de inconştienţă de episcopul arian Eusebios de Nicomedia. Biserica începută a avut un plan basilical ca şi prima variantă a bisericii Sfânta Sofia.
Eusebios a lăsat o descriere semnificativă a mausoleului: „Edificiul are o înălţime prodigioasă şi este strălucit decorat în interior, de la fundaţie până la acoperiş, cu plăci de marmură de diferite culori. Tavanul de la interior este ornat cu ciubuce dreptunghiulare şi aurit peste tot. Acoperământul exterior, care trebuie să apere edificiul de ploaie, era realizat din alamă în loc de ţiglă şi ornat cu aur din abundenţă astfel că reflectă razele soarelui cu o sclipire ce orbeşte de departe. Cupola a fost acoperită în întregime cu ornamente sculptate ca împletituri fine, acoperite cu alamă şi aur. Aceasta era măreţia cu care împăratul a avut plăcerea să înfrumuseţeze această biserică. Edificiul este înconjurat de un spaţiu deschis de mare întindere, ale cărui patru laturi au fost înconjurate de porticuri, care cuprind bazinul şi însăşi biserica. Alături de acele porticuri se aflau o serie de camere majestoase cu băi şi locuri de plimbare, precum şi numeroase încăperi destinate celor însărcinaţi cu îngrijirea locului”.
Justinian şi Theodora au reconstruit şi au mărit vechea biserică, între anii 530-550 (consacrată la 28 iunie 550 e.N), considerând-o prea mică şi neînsemnată. Bogăţiei de relicve sfinte, s-au adăugat lăcaşului, de-a lungul timpului, cantităţi enorme de aur, argint şi pietre preţioase, donate de credincioşi. Noul locaş avea un plan de cruce greacă şi era acoperit cu o mare cupolă centrală şi alte patru cupole în colţuri. Impăratii, Justin al II-lea şi Vasile I-ul au adăugat un plus de bogăţie şi de strălucire ornamentaţiei şi tezaurului..
Plnul cruciform a constituit un eveniment în arhitectura creştină, pentru că combina planul basilical cu planul de sanctuar centralizat. Zeci de edificii creştine au urmat modelul bisericii Sfinţii Apostoli la începuturile arhitecturii creştine şi mai târziu.
Măreaţa biserică a atras în preajma ei necropola imperială. Sarcofagele celor mai mulţi împăraţi s-au împărţit între două mausolee exterioare, unul la nord şi altul la sud de absida centrală, numite Heroonul lui Constantin şi Heroonul lui Justinian. Biserica în sine nu adăpostea nici un mormânt, nici măcar pe al fondatorului, iar aşezarea sarcofagelor în fiecare heroon nu respectă ordinea deceselor, sau pe cea dinastică.
 Dethier, un erudit care a trăit în Constantinopol şi care cunoştea bine topografia oraşului medieval, a precizat că 19 sarcofage se aflau în heroonul lui Constantin şi 17 în cel al lui Justinian. Byzantios, un autor grec modern, a socotit că ar fi existat cinci sarcofage de împăraţi în primul heroon şi altele nouă în cel de al doilea. Multe altele au aparţinut probabil unor membri ai familiilor imperiale.
Incinta Bisericii Sfinţii Apostoli era înconjurată de porticuri somptuoase, de mai multe stoa (postamente), în lungul cărora erau depuse sarcofage izolate. Toate sarcofagele erau din marmură şi acoperite de ornamente valoroase şi minuţioase, înconjurate de lame de argint, de pietre încrustate sau montate. Efectul era grandios şi orbitor atunci când razele soarelui le atingeau. Cea mai mare parte a capacelor sarcofagelor aveau formă de acoperiş în două ape. In afară de minunăţia exterioară, fiecare sarcofag conţinea câte un mic tezaur de bijuterii opulente.
Mulţi Patriarhi dintre cei mai respectaţi îşi aveau mormintele tot la biserica Sfinţii Apostoli. S-a păstrat numele multora dintre cei înmormântaţi acolo, în particular cel al lui Ioan Chrysostom.
Mormintele au fost profanate de către nemernicul de împărat trădător Alexis (Alexios) Anghelos pentru a se folosi de tezaurele din ele la cumpărarea păcii şi bunăvoinţei cruciaţilor, cărora le făcuse promisiuni fără acoperire. Cruciaţii nu s-au lăsat mai prejos şi au continuat jefuirea mormintelor imperiale în noaptea dintre 13 şi 14 aprilie 1204, fără nici un respect creştin. Nici măcar mormântul lui Justinian nu a a fost scutit. Mormântul lui Herakleios (Heraclius) a fost deschis, iar coroana i-a fost furată având părul încă lipit de ea. Multe dintre obiectele scumpe au ajuns în posesia Veneţiei şi pot fi admirate î biserica San Marco. Despre jefuirea mormintelor imperiale a vorbit şi autorul bizantin Nicetas Choniates.
Atunci când Mihail al VIII-le Paleologos a recucerit Constantinopolul de la bandiţţi creştini apuseni, a ridicat o statui a Sfântului Arhanghel Mihail în biserică, pentru a comemora victoria. Inpăratul Andronic al II-lea Paleologos a purces la o nouă restaurare a lăcaşului, în sec.al 14-lea. După această dată biserica a intrat într-o perioadă de gravă degradare, odată cu decăderea statului bizantin şi cu diminuarea drastică a numărului populaţiei. Florentinul Cristoforo Buondelmonti a văzut biserica deja ruinată, în anul 1420.
Dervişii fanatici ai lui Mahomed al II-lea s-au aruncat cu sălbăticie asupra tuturor vetigiilor creştine cu care se puteau compara.. Din relatările lui Critobulos, dervişii au petrecut paisprezece ore pentru a sfărâma ultimele rămăşiţe ale sarcofagelor cu lovituri de ciocan şi cu bare de fier.
In 1453, patriarhatul ortodox se afla alături de Sfânta Sofia, dar Mahomed al II-lea a ordonat patriarhului Gennadius Scholarios să se mute la Sfinţii Apostoli, dorind să transforme mândra catedrală a lui Justinian în moschee. Cu toată starea deplorabilă a bisericii Sfinţii apostoli, nici acolo turcii nu au lăsat Patriarhatul în pace deoarece au ocupat repede împrjurimile. Ca urmare a ostilităţii crescânde, patriarhul Gennadius a decis să mute Patriarhatul la biserica Sfânta Maria Pammakaristos, din cartierul predominant creştin, Phanar.
Decât să transformele biserica ruinată a Sfinţilor Apostoli în moschee, Mahomed al II-lea Cuceritorul a preferat să o spulbere şi să-i folosească numai fundaţiile pentru o moschee nouă, egală cu măreţia locului.
Aceea devenea prima moschee a Istanbulului, Moscheea Fatih Camîi, sau Moscheea Cuceritorului şi totodată prima ridicată în interiorul zidurilor Constantinopolului. La trecerea pe străzile alăturate se mai pot vedea întâmplător cuve de marmură lustruită, care pot fi resturi ale sarcofagelor imperiale creştine.

ISTANBUL - MOSCHEEA CUCERITORULUI - FATIH

Fatih, în traducere “Cuceritorul”, a fost numită după cucerirea otomană partea cea mai dens populată a Constantinopolului de odinioară, aflată în jumătatea dinspre vechile ziduri ale oraşului, adică dinspre apus. Este vorba de acel mare cartier în care au pătruns pentru prima dată trupele turceşti invadatoare, la 29 mai 1453. Era inima oraşului bizantin în ultima perioadă a imperiului, pe timpul când împăraţii se mutaseră în complexul de palate de la Blachernes. Complexul palaţial Blachernes era plasat în colţul de nord-vest a incintei triunghiulare de apărare a Constantinopolului, pe malul sudic al Cornului de Aur, acolo unde se întâlneau zidurile duble de apărare dinspre uscat cu cele simple dinspre apele cornului de Aur. Fiindcă a fost prima parte cucerită de Mahomed al II-lea Cuceritorul, astăzi ea încă se numeşte “adevăratul Istanbul” sau “primul Istanbul”.
Spre răsărit, adică spre vârful peninsulei ocupată de vechiul Constantinopol, se întinde cartierul Eminönü. Cele două supercartiere formează împreună întregul Constantinopol de altă dată. Astăzi Fatih este numai unul dintre cele 39 de districte ale megalopolisului Istanbul, unul dintre cele mai mari şi mai populate, dar nu dintre cele mai bogate.
Era foarte normal ca cel ce ajunsese stăpânul celei mai renumite capitale a lumii europene să-şi dorească a imortaliza victoria chiar în mijlocul celei mai locuite părţi a aceleia, în zona pe care o avusese la picioare în primele clipe după trecerea grozavelor ziduri. Aşa s-a născut ideea de a închina o moschee lui Allah şi apoi lui, ca învingător. Dorea, în plus, ca să ridice un edificiu musulman care să egaleze Sfânta Sofia.
Acel loc era plin de istorie bizantină şi era traversat de una dintre cele mai importante artere ale capitalei, cea care conducea de la zidurile lui Theodosius al II-lea până la Forumul Taurului, astăzi zona Baiazid (Bayezid). Deoarece zona aceea a celei de a pstra coline a oraşului oferea largi perspective spre Marea Marmara şi spre Cornul de Aur, s-a bucurat de aprecierea împăraţilor bizantini, şi a patricienilor, toţi construind intens şi lăsându-se înconjuraţi de cartiere suprapopulate.
Colina a fost încoronată de arhitectură religioasă încă de la fondarea capitalei romane, printre care şi grandioasa biserică Sfinţii Apostoli, memorial şi necropolă a împăraţilor, dispărută astăzi. Monumentele de tezaur de pe colina numită astăzi Fatih, au fost devastate pentru prima dată şi iremediabil de creştinii apuseni din Cruciada a IV-a. Resturile le-a demolat Mahomed al II-lea Cuceritorul, în 1461, pentru a-şi ridica propriul monument de glorie, Moscheea Fatih. Era prima moschee imperială din interiorul zidurilor Conastantinopolului, dar a doua din zonă, după moscheea lui Eyüp, purtătorul stindardului lui Mahomed, căzut sub zidurile bizantine la începutul sec.al 8-lea, pe timpul unui asediu. După ridicarea complexului religios al sultanului, s-au adăugat zonei alte moschei şi mausolee în amintirea unor personalităţi ale ierarhiei otomane.
Astăzi pe lângă Moscheea Cuceritorului trece aceeaşi veche arteră a Bizanţului, dar ea poartă numele de Fevzi Paşa Caddesi. Ea se prelungeşte apoi cu tronsoanele de arteră numite Macar Kadoşler şi Şehzade başi, până în innima cea mai veche şi monumentală a oraşului. In prezent districtul Fatih nu se poate lăuda a fi prosper, trăind încă mult în umbra trecutului şi a unor ambianţe perimate. Nu poate fi, însă, uitat de călători pentru că este şi va rămâne un areal de istorie, de umbre ale acesteia şi de contopire a unor  evoluţii în arhitectură şi artă.
Cel mai interesant şi atrăgător monument al actualului district Fatih este Moscheea Cuceritorului, sau Moscheea Fatih, în fapt un ansamblu de obiective istorice cu caracter religios otoman. Turcii numesc moscheea  simplu: Mehmediyya.
Complexul Moscheii Mahomed Cuceritorul (Sultan Fatih Mehmed Kűlliyesi) a fost amenajat între 1463-1470/71, pe locul strălucitei biserici bizantine Sfinţii Apostoli, cu care se aseamănă catedrala San Marco din Veneţia. In acea biserică, aşezată pe cea de a 4-a colină a capitalei, erau îngropaţi o parte dintre împăraţii bizantini. Mormintele lor au fost profanate şi devastate de nobilii creştini veniţi cu armata Cruciadei a IV-a, în 1204, iar mai târziu de dervişii mahomedani fanatici, care au intrat în oraş după 1453. O parte din materialele provenite din demolare, granit şi marmură, s-au folosit la noua construcţie. La origine complexul acoperea o suprafaţă aproape patrată, cu latura de 325 metri.
  Legenda spune că arhitectul turc Atik Sinan, supranumit cel bătrân, adică altul decât viitorul mare arhitect al turcilor, Mimar Sinan, a fost pedepsit cu amputarea mâinilor şi apoi cu  execuţia, când sultanul cuceritor a aflat că cupola moscheii sale nu a atins grandoarea celei de la Sfânta Sofia. Este vorba, probabil, de mai mult decât de o simplă legendă târzie, pentru că în lucrări de istoria artei, ca arhitect este desemnat grecul Christodulos. Cunoscând acest fapt nu miră pe nimeni că aceasta a fost prima moschee care a imitat Sfânta Sofia.
Arhitectura
Totul este gigantic în acest prim mare complex musulman, atât moscheea Fatih cât şi şcolile, fântânile, mausoleele, pieţele negustoreşti şi spitalul. S-a făcut totul pentru a impresiona şi imortaliza memoria cuceritorului Constantinopolului. Aceasta fără a ţine seama de cutremure. După cutremurul din 1509 complexul a fost restaurat de Baiazid al II-lea, fiul ctitorului. Au urmat alte cutremure care au necesitat reparaţii, în anii 1557 şi 1754. După un alt seism memorabil, din 22 mai 1766, cupola s-a prăbuşit, iar zidurile avariate ireparabil. Un arhitect contemporan seismului, Mehmet Tahir Aga, a efectuat restaurări capitale în stil baroc turcesc. A adus modificări de plan dar a respectat aceleaşi proporţiile. Din vechea construcţie numai curtea, portalul intrării principale şi părţile inferioare ale minaretelor au rămas originale, aşa că toate speculaţiile privind asemănarea cu Sfânta.Sofia sunt acum inutile. Probabil că noua moschee a fost terminată în anul 1781, fapt ce îi răpeşte mult şi din valoarea vechimii şi autenticităţii. Mihrabul pare şi el a fi aparţinut construcţiei originale.
Interiorul original era o copie a altor moschei lucrate anterior de Sinan, care la rândul lor erau inspirate de Sfânta Sofia. Noul arhitect a păstrat concepţia cea veche cu ocazia rezidirii. Cupola şi cele patru semicupole sunt susţinute pe patru pilaştri enormi din marmură. Sistemul cupolelor este aproape identic cu cel de la biserica Sfânta Sofia. Are trei mezanine şi o decorare interioară sobră, numai cu caligrafii coranice. La acoperirea pereţilor interiori se remarcă folosirea unor plăci de faianţă de calitate inferioară faţă de cea obişnuită de Iznik şi faţă de cea splendidă folosită la Moscheea Rüstem Paşa.
Remarcabilă este curtea interioară, cu un portic extrem de robust, asemănător construcţiilor romane cu arcade indestructibile. Medresele (şcoli coranice) adiacente asigurau un învăţământ de înaltă calitate, constituind ulterior una din şcolilor de la originea Universităţii din Istanbul.
Imprejur sunt presărate multe mausolee (türbe), dar cel mai venerat este al Cuceritorului, reconstruit în întregime, în 1766, în stil baroc otoman. O parte din fostul spital şi din hammamul monumental au dispărut pe timpul cutremurului din 1894. Cu laturile lui de câte 100 de metri acest complex religios are şi astăzi cel mai întins domeniu de acest fel din Istanbul.
Locul este plin de trecut, de poveşti nepreţuite despre suverani care au stăpânit lumea şi despre tronurile unor imperii grandioase. Umbrele pe care le reînvie, enigmele pe care încă le păstrează pentru vecie, induc imagini ale unei lumi gigantice, emoţionante şi, în parte, necunoscute. Pământul ce înconjoară Moscheea Cuceritorului este sfânt şi pentru lumea creştină.